Sfaturi pentru sărbători liniștite

                Vrei să-ți dau câteva sfaturi cum să treci cu bine de perioada asta obositoare a Crăciunului?

Știu că răspunsul tău e ”DA”, că doar de asta citești textul ăsta acum.

Perioada asta e obositoare tocmai pentru că trebuie să stai la cozi imense peste tot. Vrei să-ți cumperi un covrig? Trebuie să stai la rând pentru că sunt vreo trei băbuțe înaintea ta care cumpără vreo zece cozonaci. Iar tu doar un covrig pe care să-l mănânci pentru a nu leșina în timp ce stai la rând pentru a cumpăra carne... Trist, nu?

Ai grijă*

                 ”Îmi e dor de tine, muza mea. De aș putea, te-aș scoate din vis. Ți-aș aranja șuvița rebelă și ți-aș da un tricou de-al meu să te schimbi. Mi-a fost dor de tine, crede-mă! Apoi doar am sta. Am sta în pat îmbrățișați. Nu am vorbi, doar am respira. Ar fi frumos, nu crezi?
                  De aș putea, te-aș săruta. De iubit... deja te iubesc.
Poate am face și clătite pe care le-am umple cu gem de caise, așa cum îți place ție.
Da, muza mea, asta am face.
Și poate te-aș picta, însă amândoi știm că nu mă pricep să pictez. Poate aș urma cu degetul conturul corpului tău. Te-aș atinge. Te-aș iubi și mai mult.

Statul la cămin e un alt ”acasă”

Am ajuns în anul al II-lea de facultate și tot la cămin stau. Aș zice că e trist lucrul ăsta, însă am început să mă obișnuisc. Am început să spun: ”Abia aștept să ajung acasă și să mănânc”. Însă nu e acel acasă, e un acasă unde:
1) Frigiderul e plin de caserole
2) Noaptea, dacă ai somnul sensibil, poți auzi gândacii cum mișună
3) E locul ăla departe de ai tăi
4) E acel ”acasă” unde poți mânca sarmale la opt dimineața și chipsuri cu alune la ora 23 fără să o auzi pe mama ta: ”Mănâncă și tu o mâncare. Ia un fruct. Lasă prostiile. O să te îmbolnăvești, iar eu nu merg cu tine la doctor”.
5) E acel loc în care apariția unui gândac nu e cine știe ce. E ceva normal. Dacă nu ai avut gândaci, înseamnă că ai bani și că ai avut apartament închiriat - deși cred că și acolo ai gândaci
6) Există pisici cu un apetiti mai mare decât al tău
7) Este acel loc în care îți poți asculta vecinii... prin perete sau prin priză ”pentru că sunetul ajunge din difuzoare până în sânge”
8) Înainte să-ți vezi camera te rogi să ai colegi de cameră normali, iar gândacii nu intră la categoria ”colegi de cameră”

Momente și momente

Știi momentul ăla când ești la cursuri, iar proful întreabă: ”Cât e ceasul?”. Eh, de obicei se spune cu câteva minute înainte, nu în urmă. ”E și 45”, spune studentul conștiincios, când CLAR ceasul e și 49 de minute. Adică un student/elev normal ar fi spus: ”Domnule profesor, s-a sunat deja de pauză, însă nu ați auzit.”
Știi momentul ăla când profesorul spune: ”Să mă anunțați la fără zece să vă dau drumul”. Aștepți cu mare drag să se facă ”fără zece” ăla sfânt și să-i spui profesorului: ”Domnule profesor, e fără zece”. Ce îți va spune el? ”Mai durează un minut și termin”. Cât mai trece de fapt? Trec mai bine de șapte minute.
Știi momentul ăla când te întreabă un profesor: ”Cum se scrie corect verbul <<a crea>> la persoana I plural?”.
”Știu eu, spune un student.”
”Hai la tablă.”
Și iese studentul la tablă... ia creta (pentru că în țara noastră mai rare sunt universitățile care dispun de materiale mai moderne) și se apucă de scris: ”noi creiem”.

Cum îți dai seama că...

... începi să îmbătrâneșt?. Atunci când copiii ăia de doi la un metru țipă/urlă/își dau duhul în fața blocului la ora 20 iar ție îți vine să-i strângi de gât.
... începe facultatea? Atunci când te gândești: ”Oare cu cine o să stau eu în cameră?”
... vine toamna? Atunci când îți cumperi dresuri pentru a le purta la rochii/fuste.
... nu îți mai place specializarea la care ești? Atunci când te preocupă mai mult genetica/biologia/și altele de genul decât chestii despre jurnalism.

Haos

 
Fugi! Vrei să te ascunzi, să te pierzi, să uiți. Simți că nu mai ești tu, nu te mai recunoști, nu îți mai recunoști oftatul, lacrimile și vocea. Te frămânți și tot fugi. Fugi de ei, de oricine, încerci să scapi și de tine.
Cazi! Îți pierzi urma în abisul suferinței. Acum te doare. Ai plânge însă nu știi cum.Ridică-te! Fugi și iar fugi. Ai vrea ca totul să se oprească, precum un carusel. Să te dai jos și să-ți continui drumul, poate cu o vată de zahăr în mână. Să muști din ceva dulce și să visezi... Însă tu fugi, te afunzi în haos. Mintea ta e un întreg haos. Ai vrea să-ți fie spus încet un descântec, să simți apoi că plutești, că trăiești.

”Îți mulțumesc pentru că exiști”

                De multe ori stau și mă gândesc ce să mai scriu, însă parcă niciun subiect nu mai e interesant  sau dacă e subiectul interesant până ajung eu să-l scriu nu mi se mai pare nimic încântător la el (cred că am mai început câteva texte cu propoziția asta în ultima vreme).
               De vreo lună îmi tot spun că o să mă apuc iar de scris pe aici (și mă trece așa... o invidie uriașă atunci când anumiți colegi scriu niște articole simple - genul ăla de articole care te enervează după primele șapte cuvinte, dat fiind faptul că sunt puerile. Exemplu: ”Azi m-am decis să vă prezint niște fotografi talentați cu care am colaborat eu (punct). Primul este Xulescu, un fotograf desăvârșit (punct). Acesta realizează fotografii fantastice (punct). - Ana are mere. Ea se duce la piață să le vândă. Nu cumpără nimeni mere. - ceva de genul).

Trecut, Prezent și Viitor*

Dragă Trecut,

                 Ai fost frumos, ai fost ca o rază de soare ce mă încălzea într-o iarnă geroasă. Ai fost piesa lipsă dintr-un puzzle al vieții mele. Te-am găsit când nici nu speram și te-am pierdut când nici nu mă așteptam.      
                 Mi-ai spus multe și le-am crezut. M-ai făcut să visez, să sper, să cred, să trăiesc în altă lume. M-ai făcut să fiu o mare de sentimente, un ocean de emoție. Ai fost un far ce mi-a luminat calea mult timp, asta până în momentul în care ți-ai stins lumina și m-ai lăsat singură în noaptea neagră.

Cum îți dai seama când ai o zi proastă/cu ghinion

                Când nu îți merge ceva bine zici: ”Am ghinion” sau ”Am o zi proastă”. Dar cum se maifestă acest ”ghinion” sau această ”zi proastă”? Păi, te trezești înainte de opt din cauza unor zgomote insuportabile. Apoi vrei să te îmbraci și ți se desprinde una din bretelele rochiei. N-ai timp să o coși, iei alta. Deschizi ușa de la intrare, te împiedici, te lovești la picior, te doare un deget. Cobori scara ținându-te de balustradă, ca nu cumva să cazi, la cât noroc ai. Balustrada e umedă într-un loc: ”Sper doar că a șters femeia de serviciu balustrada și încă mai e udă”.

Jurnalism, pe bune?

                 Ceea ce pot spune e că nu regret faptul că sunt studentă la specializarea Jurnalism, ci regret că jurnalismul din România, în mare parte, e la pământ. E un jurnalism grotesc, plin de omoruri, violuri, fapte care ating latura sensibilă a publicului.
                  Ziarele printate au câteva pagini și sunt pline de știri neinteresante, în online titluri șoc, texte scrise parcă cu ochii închiși, texte din care nu prea înțelegi nimic, audiovizualul e plin de nimicuri și piți dezbrăcate.
                  E frumos să fii jurnalist, să mergi pe teren, să aduni informații, să interacționezi cu oamenii.

Apelați cu încredere la serviciile mele

               Momentul ăla când vii acasă și stai mai mult de o zi și jumătate, iar ai tăi te așteaptă cu brațele deschise, fericiți că stai mai mult, când te întreabă cum a fost drumul, dacă îți e foame, dacă ai obosit, îți e somn, etc. Eh, momentul ăsta eu nu-l știu. La mine e ceva de genul: ”Ai venit acasă?! Super! Nu repari și tu calculatorul ăla pentru că nu mai merge bine.”

Sconcszilla în acțiune

                     Știi sentimentul ăla când mergi pe stradă și la un moment dat simți că te ia amețeala, simți că îți fuge pământul de sub picioare, că ceva nu e în regulă cu tine? Eu îl știu, din păcate...
                     Zilele trecute mergeam prin oraș și am fost forțată să trec printr-un pasaj. Nu ar fi fost nimic rău dacă după primii doi pași nu mi-ar fi venit să alerg și să strig: ”Vreau parfum!”. În acel moment am simțit cum un miros pregnant de canalizare îmi gâdilă fiecare glandă din mucoasa olfactivă, cum mi le tăvălește prin acel miros apoi mi le lasă să zacă pe un câmp plin de cadavre. Cred că Bacovia aplaudă frenetic imaginația mea morbidă și urât mirositoare.

Nația ta...

              De când am schimbat orașul am avut mai multe ”ciocniri” cu alte nații. De exemplu cu negri. La început mă speriau, era să mă lovesc pe stradă, noapte fiind, de un negru... Pe ăștia trebuie să-i împodobești ca pe brazi pentru a-i vedea noaptea. Nu îmi pot imagina cum e o seară romantică pentru ei: ”Heeei, iubi! Unde ești că nu te văd. Te-ai ascuns?”, ”Nu dragă, sunt chiar lângă tine.”

Sunt bătrână, dorm mult, fur și nu mănânc varză

Am îmbătrânit!
                            Nu mă simt mai bătrână, ci încep să am un comportament asemănător babelor. Am început să fiu mai bună. Adică am început să fiu ca acele babe care își dau de pomană: ”Că cine o să-mi dea mie de pomana după ce mor?”. Mi se par simpatici țigănușii (nu ăia care te buzunăresc), ci ăia care nu au învățat să fure. Îmi par lipsiți de orice vină, au zâmbetul atât de sincer și se bucură chiar și la o bomboană. Mi s-a părut atât de frumos... eu care nu suport țiganii.

Subcapitolul din viața mea (1)

                        Cu toții am trecut printr-un moment de genul: ”Băi, am inspirație! Să vezi ce text iese... nu pot să cred câtă inspirație e în mine acum. Abia aștept să scriu.”
                        Și apoi deschizi laptopul (sau pentru cei clasici - carnețelul) și... stai. Și încă mai stai. De ce? Simplu! Nu îți mai vin ideile. Sau mai există și partea aia mai norocoasă. Apuci să scrii ceva, însă nu ți se mai pare deloc atât de bun precum suna în mintea ta.

Tu ce deții în calitate de blogger?

                       Astăzi, umblând din blog în blog ca o fetiță cu blog pe care nu a mai scris de ceva vreme... am dat peste un blog. Și acel blogger care deținea acel blog căruia nu vreau să-i dau numele, dat fiind faptul că vreau să-mi protejez sursa (chestie de jurnalist bine crescut) avea o listă de... deeeee... ”Echipament de blogger”.
                       Interesat ai spune, asta până te-ai uita un pic peste acea listă și ai constata faptul că individul și-a trecut acolo toată averea lui (mă rog, sper să fie doar o parte din ea). Iar individul avea acolo trecut telefonul mobil, tableta, laptopul cu I7 (deci DA, oameni buni! I7), cameră foto, ceva bucată rucsac (black, pentru  laptop - orice amănunt e important), ceva memorie externă... iar în finalul listei era trecut (ce e mai bun, e păstrat pentru final), una bucată mașină (nu de cusut).
                      Și stăteam și mă gândeam la faptul că acea listă e la fel ca acele mici videoclipuri de pe Youtube care poartă titlul de ”ce au fetele în geantă?” (o gaură neagră în care aruncă lucruri).
Și mă mai gândeam că aș putea să fac și eu o asemenea listă, de ce nu?

Așadar, deschidem, în continuare, lada de zestre: (două puncte și de la capăt)

1. dețin notebook Eee Pc 1005PX (la care am pe taste trecut și alfabetul arab)
2. cameră foto Nikon Coolpix L26 (cadou de 18 ani)
3. două seturi de acumulatori plus încărcător
4. stick... cu fabuloasa memorie de 256 de mb (da, MB)
5. Samsung GT-S7560 (care s-a pupat zilele trecute cu asfaltul și a scăpat teafăr)
6. două perechi de căști; la ambele nu mai funcționează microfonul
7. vreo 40 de brățări, aproximativ 10 chestii de pus la gât și cam 7 perechi de cercei (da, știu, puține brățări - pot mai multe)
8. adaptor pentru card 
9. vreo 9 perechi de blugi pe care nu le îmbrac... deoarece (citește mai jos)
10. am aproximativ 20 de rochii (adunate pentru toate anotimpurile) și vreo 10 fuste... pentru că nu îmi mai plac pantalonii (colecția e în creștere)
11. o pereche de ochelari de vedere (orice student al Facultății de Litere ar trebui să aibă unii)
12. deoarece nu dețin permis de conducere, dețin două perechi de role pe care nu prea știu să merg
13. dețin un cearșaf pătat pe care l-am văzut fix acum... (pată suspectă de vin, culmea, eu nu am avut cum să beau vin aici)
14. dețin un croissant magic cu cremă de alune pe care, probabil, îl voi devora mâine, deoarece așa îmi spune inimioara
15. dețin două animale de pluș de talie medie și un ursuleț micuț; BONUS! un cearșaf cu Nemo și căluți de mare... și nu trebuie uitată nici fața mea de pernă cu girafe, leișori micuți și floricele
16. nu dețin, însă trebuie menționat... Gică tocmai ce-și face simțită prezența pe parchet (Gigă e gândac. E de-al casei. Deja e obișnuit cu insecticidele și supărările de pe aici. Era mic atunci când am venit aici, acum e mare și se aude noaptea când merge - Gică e orice gândac ce-și face apariția pe aici)
17. dețin un rucsac Samsonite pe care, cel puțin o dată la trei zile, îl scot din dulap și îl plimb cu mine
18. dețin pijamale cu biciclete
19. dețin (deși e urat să spun că dețin) o ființă scumpă și dragă
20. dețin un bon valoric de 9 lei pe care tot uit să-l dau la casă
21. dețin multe caserole de diferite mărimi
22. un mouse parțial stricat

Cam acestea sunt lucrurile pe care le dețin eu, ca bloggeriță, și care îmi vin acum în minte.

Așadar, tu ce deții în calitate de blogger?
Rog a se lua ca o leapșă!

Şi-am avut şi eu odată 50 de capre...

Capra crapă Grebla-n patru,
Crăpa-i-ar capu' Greblei-n cinci
Cum a vrut să dea Greblă 50 de capre
Până să-l reţină procurorii DNA.

Sfaturi pentru blog

                             După un semestru trăit printre jurnalişti şi numai oameni cu idei răsărite care îţi povestesc cum au fumat ei marijuana în Olanda şi despre cum se trezesc ei pe la 2-3 dimineţa pentru a face cercetare, am învăţat foarte puţine lucrruri (spre deloc) pe care le-aş putea folosi în munca pe care o voi depune eu pe viitor. Foarte puţine cursuri se mulează pe specializarea mea, restul sunt pentru ca noi să devenim jurnalişti adevăraţi, nu din ăia de can-can pe care îi înjură cam toţi.

Dragul meu*

"Dragul meu,

                        Poate că ar mai fi trecut mult timp până să îţi scriu aceste rânduri, însă, sinceră să fiu, nu ştiu ce m-a îndemnat să le "dau viaţă". Poate dorul de tine sau dorinţa de a-ţi atinge inima cu ajutorul unor cuvinte calde m-a determinat să şterg praful de pe stilou şi să aleg o bucăţică de hârtie.
                        Cred că nimic nu e mai frumos decât să scrii din inimă, să-ţi aşterni gândurile şi sentimentele în linişte... dar încă ce linişte! Am senzaţia că acum s-a lăsat linişte totală, iar mai devreme a fost foarte mult zgomot... un zgomot ce nu-mi permitea să-mi ascult gândurile.

Sportul în viaţă

                               "Viaţa e frumoasă atunci când faci sport", spunea un om înţelept în viaţă (adică o profesoră de-a mea).

"Eu nu înţeleg cum oamenii nu au timp să facă sport. Nu concep ideea cum că la numărul de locuitori din acest oraş, există foarte puţine săli de gimnastică."

"Pe timp de vară, atunci când vezi o femeie la plaja, în costum de baie, indiferent de faptul că e slabă sau grasă, îmi pot da seama cine a făcut sport cu o zi înainte şi cine nu."

Toate acestea au fost citate din aceeaşi sursă prezentată în prima paranteză. 

Studentul în sesiune

                        Desigur că a venit momentul să scriu şi despre această temă mult aşteptată: Studentul în sesiune. Bineînţeles că au apărut multe texte pe baza acestei anomalii ce se petrece de două ori pe an (uneori mai e şi o perioadă aşa, mai naşpa, aia numindu-se "sesiune de restanţe" - chestia aia unde niciun student nu vrea să ajungă, însă uneori e inevitabil).

Dar totuşi, ştiţi ce face studentul în sesiune?

1. Vrea să se apuce de învăţat (a se observa dorinţa, însă lipsa chefului)

2. Stă pe Facebook şi dă share la poze frumos trucate care surprind cu adevărat spiritul sesiunii

3. Îşi dă seama că are talent la desen/făcut mâncare/curăţenie/plimbat câinele sau gândacul

4. Încearcă să înveţe

2015

"Anul Nou să vă aducă numai fericire, bucurie, dragoste şi tot binele din lume. La mulţi ani!"
"Anul care vine să vă aducă numai bine, fericire şi multă iubire. La mulţi ani!"
"La cumpăna dintre ani, când vom ţine paharul în mână şi vom ciocni cu prietenii, să nu uităm să ne punem şi o dorinţă. Să fim fericiţi, iubiţi şi sănătoşi, pentru că asta e tot ce contează. La mulţi ani!"
Vă sună cunoscute aceste mesaje? E o "tradiţie" să trimitem mesaje copiate de pe internet, lipsite de orice urmă de personalitate... vrem să scriem mesaje pompoase, să vadă lumea cât de talentaţi suntem noi şi prin simplul gest că ne rupem un minut sau un mesaj pentru o creatură (cu care e posibil să vorbim doar din Paşte în Crăciun), ne aşteptăm să ni se răspundă tot la fel, cu un mesaj.