”Plouă! E atât de liniște... sau cel puțin e liniște în jurul meu. Îmi place sunetul picăturilor cum ticăie pe pervaz sau lovesc cu furie geamul, apoi se scurg lin.
E fix, ceaiul e călduț, exact așa cum îmi place. Miroase a scorțișoară și lămâie. E atâta liniște în sufletul meu. Am impresia că cerul plânge pentru mine, deși eu ar trebui să plâng. El plânge mai frumos decât mine. Eu țip, iar el are tunetul său. Însă acum nu țip, ci doar privesc în gol, undeva departe pe fereastră. Se văd doar picăturile. E atâta agitație...