Ofer împrumuturi avantajoase

                 Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să bați pe cineva până îl lași aproape inconștient, să-l lași dezbrăcat, ghemuit, cu ochi umezi de căprioară, de preferat vreo două, trei coaste rupte și multe urme de încălțăminte în jurul gurii?
Probabil că da...
Dar știi ce aș mai vrea eu? Să repete obsesiv: ”Nu mai fac asta  niciodată!”.

                 Încă de la început, în ciuda aparențelor, nu am luat-o razna, ci doar am o urmă de dictatură în mine. Da, probabil, mă transform într-o mică scorpie, o tirană... dar unele persoane chiar merită un astfel de tratament.
                 Cred că deja am fire albe de păr în podoaba capilară din cauza persoanelor care mă abordează cu textul: mă poți ajuta cu ceva? mai am nevoie de X bani ca să ajung în locul Y...

Noua Nostradamus

                Azi-noapte, când scriam textul ăsta în minte, îmi veneau foarte repede cuvintele.. acum nici nu mai știu la ce m-am gândit atunci, dar nu-i bai! Am eu alte cuvinte.

               Se întâmplă uneori să mă lovească câte o insomnie din aia cruntă care mă lasă să dorm mult după miezul  nopții și mă trezește înainte de ora opt dimineața, că nah... am energia unui hamster care abia așteaptă să alerge în rotiță,
               Însă nu știu cum se face, dar faza cu insomnia mi se întâmplă mai mult atunci când știu că trebuie să vin acasă. Cred că e setat creierașul meu pe: ”Ah! Peste câteva zile vrei să mergi acasă?! Nu-i problemă! Hai să bag o insomnie, că doar nu te duci acasă pentru a te odihni”.
Eh! Imaginează-ți că pe principiul ăsta funcționează micul  meu creieraș, pentru că nu-mi imaginez că e unul foarte mare.

De ce e bine să fii mic

                  Zilele trecute am văzut pe Internet cum că MApN angajează oameni din civil pentru postul de soldat și nu mai știu ce. Cum eu mi-am dat seama că ar fi fost mai bine să aleg o carieră militară, pentru că aveam siguranță financiară și alte blablauri din astea la care nu prea m-am gândit înainte să dau la facultate, îmi imaginam cum ar fi ca eu să fi fost în armată.

Îmi și imaginam cum voi fi eu, probabil, undeva prin spatele unui pluton și:

”Tu, aia din spate, stai dreaptă, în picioare!”

”Să trăiți! Dar stau chiar pe vârfuri. Îmi puteți aduce un scăunel, vă rog?”

Sau:

”Ixuleasca Gabriela!”

... pauză

(mai tare) ”Ixuleasca Gabriela!”

... pauză

(pe un ton furios) ”Ixuleasca Gabriela, răspunde acum!”

Și undeva eu din spate: ”aici, aaiiicii! Am răspuns de prima dată, însă nu m-ați auzit și nici nu m-ați văzut, să trăiți. O să-mi iau un pistol cu semnalizare data viitoare.”

E minunat să fii român

                     Pentru că viața mea era prea plictisitoare și pentru că nu voiam să îmi iau vreo amendă pentru faptul că nu am viză de flotant unde stau, m-am decis să-mi fac. Am înțeles ideea că trebuie să stau la coadă pentru a-mi depune actele pentru viză, dar nu am prins ideea de ce se înghesuia lumea pentru a-l lua. Și mai ales nu am înțeles de ce se certau... Adică oricum toți ajungeam acolo, nu era panică. Unde mai pui că inițial nici nu voiam să mă așez la acea coadă, pentru că nu-i vedeam rostul. Sunt sătulă de cozi! Vreau acte de la secretariatul facultății, stau la coadă. Vreau să scot bani de la bancomat, stau la coadă. Vreau să-mi achit cumpărăturile, stau la coadă. Vreau să traversez strada, stau la coadă, pentru că sunt vreo șapte babe în fața mea care deja s-au așezat la coadă și păstrează ordinea.

Cum să miroși delicios

                Am o mică problemă de ordin olfactiv-mâncăcios de vreo două săptămâni. Mă gândesc dacă într-adevăr aș face spume la gură sau nu, dacă mi-aș bea gelul de duș. Am ajuns la astfel de gânduri doar pentru că gelul ăsta de duș miroase bestial. E de pere și vanilie și îmi aduce aminte de înghețata de la dozator sau de sucurile alea pline de chimicale. E atât de delicios încât cu greu mă abțin să nu mi-l torn pe limbă.  Îmi e atât de greu să mă abțin încât mi-aș lua un pai cu mine de fiecare dată când intru la duș, să-l pot sorbi în liniște... și eventual să mai scot câte un balonaș, așa... de plăcere gastronomică. 

Caut vrăjitoare pentru alungat fantome

                            A trecut o grămadă de timp de când nu am mai scris ceva pe aici. Pot găsi o mie de motive să mă disculp, însă voi pleca ușor capul asupra tastaturii și voi ține un moment de reculegere pentru fiecare moment când am avut idei, dar nu am avut chef.
                           Da! Cheful e ceva care stă în strânsă legătură cu lenea. Sunt buni prieteni, la cataramă pot spune... și amândoi stau pe umerii mei și îmi tot șoptesc: ”Maaai stai cu noi! Nu ne părăsi!”. Și cine sunt eu să mă opun vocilor din cap?!

Pokemon Go, versiunea românească

                 De când am aflat vestea că a apărut nebunia aia de joc Pokemon Go, am vrut să-l am. Într-un final l-am instalat, însă bateria mi se duce atât de repede, încât mă întreb dacă l-am încărcat în ziua aia. Nu, jocul ăsta nu e de mine...
                 Cred că o variantă românească a jocului ar fi prins mai bine la public. Putea fi: ”BOR Go”, ”Gândaci Go”, ”Pepeni de Dăbuleni Go”, ”Cocalari de pe plajă Go”, ”Pițipoance în cluburi de fițe de la malul mării Go”, ”Bătrâni nespălați din autobuze Go”, etc.
                 Sunt atâtea variante românești posibile ale jocului... Sunt sigură că ar fi fost mai palpitantă o versiune din cele de mai sus, în comparație cu Pokemon Go, un joc în care trebuie să cauți niște chestii imaginare.

Caut băiat serios pentru lucruri serioase

                   Eu sunt genul ăla de persoană care se atașează destul de mult de unele lucruri, însă asta nu înseamnă că sunt vreo obsedată care nu se poate despărți de ele. Nu am nicio obsesie, nu am colecții dubioase, nu păstrez bluzița aia de când aveam cinci ani doar pentru că îmi place desenul de pe ea.
                   Da, uneori simt lipsa anumitor lucruri, însă asta e, viața merge mai departe. Sunt sigură că fiecare dintre noi are un obiect de care îi e greu să se despartă sau nu-și poate continua viața fără el.

Cum să fii o scârbă mică - Partea I

                De câteva zile tot trec de la ”o să mor”, la ”n-am cum să mor, e atât de frumoasă viața”. Dacă tot stau în pat și sunt genul ăla de legumă căreia îi ia o oră să se ridice din pat și îi e frică să-și miște și capul pentru că i se face rău, m-am gândit să caut pe Internet cauzele problemelor mele. Desigur, chestia cu căutatul bolii pe Google e mai mult de amuzament, însă din ăla sadic, negru...
Așa am trecut de la gripă porcină, la tumoare, la boala Hodgkin, ulcer și ceea ce mai lipsea era un avertisment cu ”ne pare rău, însă mai ai doar trei zile de trăit, însă e bine, ai terminat sesiunea, deci nu o să ai restanțe”.

File din jurnal

”Plouă! E atât de liniște... sau cel puțin e liniște în jurul meu. Îmi place sunetul picăturilor cum ticăie pe pervaz sau lovesc cu furie geamul, apoi se scurg lin. 

E fix, ceaiul e călduț, exact așa cum îmi place. Miroase a scorțișoară și lămâie. E atâta liniște în sufletul meu. Am impresia că cerul plânge pentru mine, deși eu ar trebui să plâng. El plânge mai frumos decât mine. Eu țip, iar el are tunetul său. Însă acum nu țip, ci doar privesc în gol, undeva departe pe fereastră. Se văd doar picăturile. E atâta agitație... 

De ce să nu faci nunta la țară

                    Unele fete visează încă de când sunt copile la rochia aia importantă, la emoțiile unei nunți bine aranjate, la lacrimi de bucurie și alte lucruri din astea pompoase. Însă ce te faci atunci când, odată ce ai crescut, totul se schimbă? Cum ar fi ca atunci când vrei să te căsătorești, să-ți dai seama că singurul loc în care îți permiți să ai o nuntă cu câțiva invitați este undeva la țară? Însă nu e nimic rău în asta, te gândești tu...

Însă hai să-ți spun de ce nunta la țară e nașpa.

De ce e nașpa să stai la cămin

                       Azi, în timp ce eram jumătate băgată în cuptorul cu micounde pentru a-l șterge - cine ar fi crezut că o chestie destul de mică poate fi atât de murdară - mă gândeam la toate regretele persoanelor care și-ar dori să stea la cămin.
                      Dacă m-ar trezi cineva în miez de noapte și m-ar pune să spun un lucru pe care îl iubesc atunci când vine vorba de statul la cămin, sigur aș răspunde: ”nu știu ai mei ce fac”. Însă asta cu ”nu știu ai mei ce fac” e relativă la mine. Adică nu merg în cluburi, nu beau, nu fumez... viața mea e tristă, deși stau la cămin. Partea bună, pentru mine, la statul într-un cămin studențesc cuprinde mai multe părticele: nu mă mai bate nimeni la cap cu mâncarea, am spațiul meu (pe care uneori trebuie să-l împart cu gândacii).

Pupici de 8 Martie

                        Cel mai amuzant lucru la ziua de 8 Martie e că și puștoaicele de 14-15 ani consideră că azi e ziua lor. Hello! Mai aveți de copilărit, pardon... de fumat, de suferit din dragoste, de făcut multe selfie-uri în chiloți. Mai aveți multe de trăit până să ajungeți să vă spuneți ”la mulți ani” de 8 Martie. Însă, până atunci, ziua de 1 Iunie rămâne doar a voastră. Și încă un lucru amuzant la ziua asta e că femeile sunt felicitate cu ”la mulți ani”. Serios?! De ce? Rămâne un mister. Oricum, pentru mine este un mister de ce se pupă lumea pe obraji. Nu vreau asta! Tu de ce mă obligi să mă apropii de tine?! Înțelege, nu te agreez, însă dacă te agreez poate te îmbrățișez, în niciun caz nu mă întind să te pup pe obraji.

Și-am trăit fericită... în sesiune

                       Ah! Sesiune! Pentru unii, așa ca mine, perioada asta e mai mult de relaxare. Am trei zile între examene, ceea ce îmi permite două zile de studiu intens și în rest pierdut vremea - relaxare.
                       De când cu sesiunea mi-am dat seama că filmulețele de pe FaceBook sunt chiar amuzante, că sunt drăguțe și fotografiile cu pisici, că ar trebui să mă apuc să mănânc mai sănătos, că poate nu ar strica să mai ies pe afară, că bateria de la telefon se duce foarte repede...
                       Și e atâta dezordine în cameră! Trebuie să fac ordine, să aerisesc, să schimb lenjeria de pe pat, să-mi aranjez animăluțele. Trebuie să șterg și praful. E cam dezordine în șifonier, nu? Așa mi se pare și mie.

Zgripți și Prințesa Păstaie - poveste modernă

                    După o vacanță care a fost lungă doar calendaristic, Prințesa Păstaie s-a reîntors pe meleagurile unde are viză de flotant. Și ca de fiecare dată, Prințesa Păstaie a ajuns încărcată cu de toate, pentru că se știe că niciodată o prințesă nu pleacă de la palat fără mâncare, multe haine și alte lucruri de care oricum nu are nevoie. Și cum Prințesa Păstaie e harnică, s-a apucat să aranjeze hainele cu o viteză fulgerătoare, pentru că îi era foame și abia aștepa să mănânce.