Cina ideală

     Atunci când astrele se aliniază, toate blestemele cerşetorilor cărora nu le-ai dat bani se adeveresc, atunci când te împiedici cu stângul...atunci să ştii că totul, dar ABSOLUT TOTUL îţi va merge rău.
    Era într-o joi în care mi-am luat inima în dinţi şi am invitat-o la o cină romantică, sâmbătă, la mine acasă. Ea a acceptat. Eram în culmea extazului, gândindu-mă că o să o dau pe spate şi va pica în braţele mele.   Dar...eehh..era sâmbătă. Mai erau vreo 4 ore până când trebuia să vină fata. Eu sunt un tip care las totul pe ultima sută de metri. Aşa că nu am strâns hainele mai din timp, nu am aranjat masa, nu am facut ordine. Nimic. Am zis "lasă, mă descurc eu". Ehh... nu a fost să fie. Totul în casă era într-o adevărată dezordine. Nimic nu era la locul lui. Nu era nicio haină curată. Totul era murdar. Vasele erau aruncate aiurea prin toată bucătăria. O cutie cu pizza veche zăcea aruncată pe masă. Scrum de ţigară peste tot. O adevărată dezordine. Îi întreceam pe cei de la Curat/Murdar. Câinele meu în mijlocul sufrageriei, gata să se elibereze de tot ceea ce a mâncat...şi care s-a transformat în.. da, da exact. Vecinul meu mă delecta cu o adevărată simfonie. Simfonia a VII din "Bormaşina în perete", interpretată de prea bunul meu vecin şi a sa bormaşină. Lustra se mişca ca un om beat care încearcă sa-şi ţină echilibrul. Caca de câine mirosea. Câinele meu îmi rânjea sadic de pe balcon, lungit la soare. M-am apucat de strâns caca de la câine care îmi parfumase toată casa. După ce am strâns caca m-am apucat de spălat vase. Un chin. Din toate care erau împrăştiate pe acolo, le-am mai sortat. Pe cele prea murdare le-am aruncat. Oricum, ce-mi trebuie mie atâtea farfurii şi tigăi? Pot folosi şi farfurii de unică folosinţă. După ce am triat vasele, mi-am adus aminte...la o cină romantică mai e nevoie şi de ceva mâncare. Ce fel de mâncare? Deschid frigiderul. Aproape gol. Ceva neidentificat şi cu miros puternic trona într-o farfurie. Probabil ceva brânză. Apropo de brânză, nu pot înţelege de ce lumea dă o grămadă de bani pentru a mânca branză cu mucegai când o poate păstra foarte bine în frigider până o să aibă pe ea atât de mult mucegai încât să te saturi. În fine...să revenim. Ce mai aveam în frigider era o bucată de salam şi câteva ouă. Deci...ce cină romantică se putea  face dintr-o bucată de salam şi câteva ouă? Nici o cină. Poate un mic dejun romantic, dar nu o cină romantică. Aşa că am controlat portofelul şi am numărat banii din el. Nu prea mulţi, dar nici prea puţini. Aşa că în timpul rămas, vreo 2-3 ore, am fugit la cumpărături. Nişte cărniţă, nişte spaghete, ceva dulce şi nişte alcool şi acasă să prepar mâncarea. Eu nu-s cine ştie ce mare bucătar, dar eu cred că mă descurc, sau cel puţin aşa credeam.
    Am ajuns acasă, am căutat pe internet o reţetă de muşchi de vită la cuptor, care dura cam 2 ore..oarecum mă încadram. M-am apucat de pregătit muşchiuleţul, am pus şi pastele la fiert. Deja mă şi imaginam cum o servesc pe domnişoară. Dar să nu zici hop până nu sari prăpastia, sau cum era. Doar ce terminase vecinul meu simfonia, aşa că în casă era linişte. Un susur de apă se auzea. Parcă sunetul apei mă liniştea. Dar mi-a picat fisa...că apa vine din baia mea, doar atunci când apa se prelingea uşor pe sub uşa de la bucătărie. Tot am amânat reparearea acelei ţevi, dar...chiar atunci s-a gândit şi ea că e bine să cedeze. Ce atâta presiune. E strigător la cer! Am fugit spre baie, iar atunci când am deschis uşa un jet puternic m-a izbit în faţă. După multă muncă am reuşit să opresc apa. Ce era de făcut, decât să strâng apa care se împraştiase prin tot apartamentul. Mi-a luat ceva timp în care am şters toata apa, am scos covoraşele pe balcon la uscat...şi în tot acest timp îi înjuram pe vecinii mei că şi-au uitat mâncarea pe foc şi acum trebuie să le  miros eu mâncarea lor arsă. Într-o secundă de luciditate, îmi aduc aminte că eu am pe foc mâncare. Într-un suflet fug spre bucătărie care era plină de fum. Nici nu te vedeai, aşa era de gros fumul. Am reuşit să deschid geamul şi să scot fumul, cel puţin parţial, afară. Acum nu mai aveam nici mâncare şi nici pereţi albi în bucătărie. M-ai erau doar câteva minute până sosea fata aşa că am aranjat şi eu o masă acolo, cum m-am priceput. Mi-am adus aminte că am vazut într-o revistă că fetelor le plac petalele de trandafir. Cum nu aveam nicio petală de trandafir în casă am smuls nişte floricele mici şi roşii de la o floare care o ţineam pe balcon. În tot acest timp mă gândeam ce mâncare să mai fac, că muşchiul şi spaghetele s-au dus. Păi...dacă tot mai aveam o bucată de salam şi nişte ouă,  mi-a venit ideea de a face o omletă aşa mai deosebită, plus ceva vin şi o prăjitură şi, credeam eu, că mă scot. Ehh..dar dacă e să-ţi meargă rău, păi atunci îţi merge rău până la capăt. În bucătărie câinele meu se delecta cu bucata de salam uitată pe masă. Eram roşu la faţă de supărare. Nu îmi venea să cred că cel mai bun prieten al omului îmi mâncase mâncarea. Îmi venea să-mi strâng câinele de gât, dar nu era el de vină. Erau astrele şi poate chiar şi ziua de 13. Eram nervos peste măsură. Nu ştiam ce să mai fac şi plus, colac peste pupăză, mai sună şi soneria. Trebuia să fie fata, sigur. Deschis uşa. Surpriză! Era vecinul de sub mine, mai roşu decât mine la faţă şi mai plin de nervi, ţipând la mine că i-am distrus plafonul din baie, că sunt un nătărău...şi plus altele. Nu înţelegeam chiar tot ceea ce spunea că era cam luat în freză. Deci...eu nervos, el băut...i-am trântit uşa în nas pentru a nu mă enerva şi mai tare. Gata, din secunda asta totul era pierdut. Nu mai aveam mâncare, casa era întoarsă parcă invers, miroasea parcă în toată casa numai a fum. Cina perfectă...
    Tremuram de nervi. Sună soneria. Credeam că e tot vecinul, aşa că deschis uşa foarte furios întrebând pe un ton răstit "Ce vrei?". Mare greşeală am făcut. Era chiar fata, puţin uimită de reacţia mea. Îmi cer scuze şi o invit în casă. Ea simte miros de fum şi mă întreabă dacă e totul bine. Eu, plin de mândrie răspund ca "da". O invit în sufragerie, unde era masa aranjată. Dar când am intrat în sufragerie, câinele meu drag şi scump se juca cu faţa de masă. Până să-i zic eu "nu trage", el a tras de faţa de masă şi paharele şi sticla de vin au căzut. Acum chiar nu mai aveam ce face aşa că i-am povestit fetei tot ce se întâmplase, spunându-i că mă voi revanşa. Fata se uită la mine cu faţa puţin încruntată şi îmi zice pe un ton calm: "Îmbracă-te, mergem la KFC".
Mdaa...şi ne-am dus la KFC şi am mâncat şi am avut o cină romantică chiar şi fără lumânări, petale de trandafir sau mâncare multă. Doar câteva aripioare de pui şi un suc şi gata masa. Oare de ce nu mă gândisem şi eu la asta mai înainte?
    P.S: De acum promit solemn că o să dau bani la cerşetori şi o să cred în superstiţii.*