Întoarce-te când dorm... să mă mai săruţi o dată, să mă atingi din nou cu buzele tale care îmi făceau altă dată inima să-mi bată cu putere.
Întoarce-te când dorm... aşează-te lângă mine şi priveşte tavanul. Să asculţi liniştea şi să-ţi înţelegi gândurile. Să te frămânţi şi să mă strângi în braţe.
Întoarce-te când dorm... atinge perna şi vei vedea că e udă de la atâtea lacrimi... vise transformate în coşmaruri... de la atâta dor.
Întoarce-te când dorm... şi o să vezi că strâng cearşaful la piept, amăgindu-mă că eşti tu. Că eşti lângă, că-ţi simt respiraţia şi bătăile inimii.
Întoarce-te când dorm... trezeşte-mă şi ia-mă în braţe. Spune-mi că ţi-a fost dor de mine. Promite-mi în miez de noapte că nu vei mai pleca. Întinde-te în pat şi lasă-mă să-mi aşez capul pe pieptul tău.
Întoarce-te te rog!
Romantica şi visătoarea noastră Zappy!
RăspundețiȘtergereMai mult visătoare. :)
Ștergere