Şi uneori...

                 Uneori e uşor să scrii, scrii cu drag... dar alteori simţi că deşi ai multe de spus, nu poţi. Te închizi în globul tău de sticlă şi stai acolo aşteptând ca timpul să treacă, iar totul să fie frumos atunci când vei ieşi.                      Dacă ţi-ai imaginat vreodată că lucrurile vor ieşi mereu aşa cum ţi-ai plănuit, să ştii că ai o imaginaţie bogată... De-asta am încetat să îmi mai fac planuri. Am încetat să mai spun şi altora ceea ce vreau să fac pentru că mi-am demonstrat chiar şi mie că atunci când spun nu mi se mai întâmplă.
Nu, nu cred în superstiţii, aberaţii de doi bani... dar lucrurile spontane îmi ies mai bine decât cele pe care le plănuiesc.
Aşa că anul ăsta va trebui să înjur printre dinţi de fiecare dată când voi auzi de "academie", "armată", "loc asigurat"... E greu să îi faci pe unii să înţeleagă că ceea ce vrei tu nu se împacă deloc cu ceea ce vor ei.
                 Cel mai tare mă enervează persoanele care spun că înţeleg totul şi apoi încep să dea sfaturi. Nu am nevoie de sfaturi, ştiu, sună a egoism şi aroganţă... dar chiar nu am nevoie de sfaturi pe care nu le pot aplica nici dacă m-aş da de trei ori peste cap şi aş sta într-un picior.
Ştiu că am de pierdut din cauza atitudinii mele şi a faptului că încerc să fiu bună (nu perfectă, ci bună)...
                 Hai să zic şi ceea ce am simţit la început de an. Am simţit prezenţa unor necunoscuţi (nu, nu sunt nebună şi nu simt "prezenţe stranii"). Cu excepţia câtorva persoane, de restul m-aş putea lipsi foarte uşor. De ce? Nu e acea senzaţie plăcută de "colectiv". Ultimul an... Nu e o fericire şi nici măcar o urmă de plăcere. E doar teamă, panică şi stres (stres şi doar stres... nu stress).
Când mă uit în urmă mi se pare că timpul a trecut repede... 18 ani şi câteva luni de viaţă, vreo 3 ani de grădiniţă, 12 ani de şcoală... Iar când mă gândesc că o să ajung la 20 şi ceva de ani... mă sperie gândul. Nu vreau! Vreau să fiu aşa mereu! Da, vreau să mă maturizez, dar să mai am şi momente în care să fiu doar eu cu mine. Şi ce mă deprimă şi mai tare sunt fotografiile altora...
                 Şi ceea ce-mi lipseşte mie e ambiţia... Dap! Aşa că... mă duc să mă culc. Să nu uit să pun o carte de matematică sub pernă, poate reţin ceva şi nu va fi atât de râu mâine în cele două ore de matematică...