Nu știu cum să astup prăpastia dintre noi, la fel cum nu știu cum să-i cer iernii florile vierii.
Nu știu cum să cer soarele, când la mine e furtună.
Nu știu cum să îmi deschid aripile, atâta timp cât eu nu am aripi.
Am înțeles că e drum denivelat... și totuși, atât amar de drum...
Te întreb acum, cu inima bătându-mi în ritm alert: Eu am fost iarna sau vara pentru tine? Am fost timpul nesfârșit, sau doar o clipă? Am fost o ploaia de vară, scurtă, tumultuoasă, cu fulgere și tunete, sau o ploaia de toamnă, lungă și sumbră? Am fost căldura soarelui la amiază într-o zi toridă de vară, sau soarele la răsărit, scăldat în răcoarea dimineții?
Am căutat sensul iubirii într-o carte veche, dar iubirea nu se caută în cărți.
Am căutat îmbrățișarea ta în vis, dar nu erai decât o umbră trecătoare.
Ți-am căutat brațele în fiecare zi, ți-am căutat acele mâini ce mă mângâiau cu ardoare în văzut tuturor.
Ți-am căutat zi de zi acei ochi cuprinzători în fața cărora ochii mei se plecau încet.
Ți-am strigat numele, dar l-am strigat într-o mulțime de surzi.
Ți-am căutat buzele moi și dulci, dar erau departe.
Aș fi vrut să te păstrez în brațele mele, nu să te trimit în alte mâini mai bune.
Ar fi trebuit să-mi dau seama că voi cădea singură într-o capcană creată tot de mine. Am lucrat la ea mult, dar am căzut singură în ea într-un moment de neatenție.
N-am să știu niciodată când, n-am să înțeleg niciodată cum, n-am să aflu niciodată de ce...
N-am să știu niciodată când o să te uit. Când o să-ți uit tonul vocii ce mă liniștea, când o să-ți uit imaginea chipului tău, când o să uit tot ceea ce mi-ai zis.
N-am să înțeleg niciodată cum am putut să cad singură în capcana ce era în fața mea...
N-am să aflu niciodată de ce am pus capăt fără să te întreb...
”Din lut modelez un fluture. Îl voi pune într-o cutie a amintirilor... Va fi singur.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!