luni, 4 ianuarie 2016

Zgripți și Prințesa Păstaie - poveste modernă

                    După o vacanță care a fost lungă doar calendaristic, Prințesa Păstaie s-a reîntors pe meleagurile unde are viză de flotant. Și ca de fiecare dată, Prințesa Păstaie a ajuns încărcată cu de toate, pentru că se știe că niciodată o prințesă nu pleacă de la palat fără mâncare, multe haine și alte lucruri de care oricum nu are nevoie. Și cum Prințesa Păstaie e harnică, s-a apucat să aranjeze hainele cu o viteză fulgerătoare, pentru că îi era foame și abia aștepa să mănânce.

                   Însă Zgripți Atotputernica vedea totul în globul ei de cristal și dorea să-i dea planurile peste cap, poate să o lase chiar să moară de foame, dat fiind faptul că mica prințesă avea doar mâncare ce trebuia să fie încălzită la cuptorul cu microunde. Așa că Zgripți Atotputernica a spus câteva vrăji și-a agitat mâinile deaspura globului și a întrerupt curentul pe tot meleagul.
                   Prințesa, când a văzut cât de întuneric poate fi, a aprins lanterna de la telefon, că doar Prințesa trăiește în era tehnologiei. Și uite așa a ajuns Prințesa Păstaie să se roage de cei 48% din bateria de la telefon să nu se termine, pentru că ea nu-și aducea aminte de vraja pentru reîncărcarea bateriilor, una destul de bună în era asta a  tehnologiei.
Și uite așa se gândea Prințesa Păstaie că își va petrece noaptea: în întuneric, rugându-se de bateria sa să nu se descarce și adormind foarte devreme.
                  Însă, pentru că orice poveste trebuie să aibă un final fericit și un erou, Prințul Piept de Pui a rezolvat problema. S-a lupat trei zile și trei nopți cu Zgripți Atotputernica până a învins și i-a redat Prințesei Păstaie scânteia atotluminoasă.
Și uite așa au trăit fericiți, cu multă baterie la telefon, în lumină și cu mâncare caldă mult timp.


                 Traducerea:  Am ajuns la cămin, mi-am aranjat lucrurile rapid pentru că-mi era foarte foame... iar când am terminat ultima chestie de aranjat s-a luat curentul. Și uite așa îmi imaginam eu că o să-mi trăiesc prima seară din anul 2016 la cămin: mâncând chifteluțe și sărmăluțe reci cu multă pâine.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.