De ce e bine să fii mic

                  Zilele trecute am văzut pe Internet cum că MApN angajează oameni din civil pentru postul de soldat și nu mai știu ce. Cum eu mi-am dat seama că ar fi fost mai bine să aleg o carieră militară, pentru că aveam siguranță financiară și alte blablauri din astea la care nu prea m-am gândit înainte să dau la facultate, îmi imaginam cum ar fi ca eu să fi fost în armată.

Îmi și imaginam cum voi fi eu, probabil, undeva prin spatele unui pluton și:

”Tu, aia din spate, stai dreaptă, în picioare!”

”Să trăiți! Dar stau chiar pe vârfuri. Îmi puteți aduce un scăunel, vă rog?”

Sau:

”Ixuleasca Gabriela!”

... pauză

(mai tare) ”Ixuleasca Gabriela!”

... pauză

(pe un ton furios) ”Ixuleasca Gabriela, răspunde acum!”

Și undeva eu din spate: ”aici, aaiiicii! Am răspuns de prima dată, însă nu m-ați auzit și nici nu m-ați văzut, să trăiți. O să-mi iau un pistol cu semnalizare data viitoare.”

Și să mai țopăi așa, din când în când, ca să mă pot vedea și eu pe acolo. Cred că mi-ar fi trebuit o șapcă/pălărie cu un steguleț în creștetul capătului ca să fiu văzută ușor. Partea bună e că mă puteam strecura ușor printre toate obstacolele din diferite exerciții. Probabil uniformele ar fi trebuit modificate, pentru că mai rar se găsește mărimea XS. Cred că nici armă nu mi-ar da ăștia pe mână, ci mi-ar fi spus ceva de genul: nu dăm arme la copii, te rog să vii cu un tutore.

                     Oricum, îmi place că sunt așa mică, simt că ăsta e normalul meu.

Îmi e greu să mă imaginez la volan, ținând cont că sunt puține tipuri de mașini la care ajung la pedale și văd și botul mașinii în același timp. La unele mașini trebuie să aleg ce vreau: pedale sau să văd în față.

                    O să am nevoie de o pernuță sau chestie din aia specială pe care trebuie să o folosească copiii cu vârstă mai mică de 13 ani, parcă. Îmi și imaginez dacă aș avea o mașină mai înaltă. Mai întâi voi deschide ușa, apoi voi pune o scăriță, abia pe urmă o să mă dau jos, asta în cazul în care nu o să o fac pe pisica și o să sar.

                    Înălțimea este o problemă și atunci când vreau ceva de pe raftul de mai sus. Adică nu înțeleg de ce în magazine sunt puse produsele atât de sus. Sincer acum, nu toți avem peste 1,70, mai sunt și omi din ăștia care au  1,60.

                    Mai nou am început să port și eu tocuri, să par mai înaltă, pentru că oricum lumea mă confundă cu o ființă abia intrată la liceu.

                    Partea bună e că, fiind mai mică, par și eu mai simpatică și nu mă dau de gol atât de repede că sunt o antipatică și antisocială. Par mai drăguță și mai sociabilă, ceea ce pe mine mă bucură. Lumea are impresia că poate vorbi cu mine, însă eu doar le zâmbesc, iar asta o fac mai mult din politețe.

                     Partea prostă e că până și hainele alea de la copii sunt mai mari decât ceea ce am eu nevoie. Nu voi înețelege cum un copil de 13 ani poate fi atât de mare, încât mie să nu-mi vină hainele...

Oricum, ar fi fost destul de dubios să am o înălțime de 1,80 și să fiu îmbrăcată într-o pijama tip costum de iepure, așa cum mi-am cumpărat recent. Aș fi o dubioasă! Măcar dacă sunt mică, par simpatică, nu par un iepure din ăla țăcănit care a venit să-ți fure jucăriile...

                      Îmi place să fiu micuță și simpatică!!