Resimt un gol în stomac atunci când mă gândesc la mine, cea din anul 2011. Ceea ce admir la mine, omul de atunci, e dorința de a scrie despre orice, oricând, inspirația. Ce-i drept, acum îmi lipsește cu desăvârșire!
Cu toate acestea nu pot observa că acum aproape 10 ani păream atât de puerilă pentru vârsta aia, comparându-mă, desigur, cu un copil din ziua de azi... PENTRU CĂ AICI VOIAM SĂ AJUNG!
Da, știu! O să par o scorpie, o babă comunistă, o inadaptată, o ”uite-o și pe asta” sau chiar genul de persoană ”pe vremea mea...”. Dar ce-i drept ”pe vremea mea...” nu avem la îndemână atâta tehnologie precum au copiii ăștia, nu eram așa evoluați. Pentru generația mea încă mai era valabilă treaba cu ”învață, că fără să înveți nu ajungi departe”. Ce modele au copiii de azi? Vulpița, Selly, Dorian Popa, top de manele, vedete de carton apărute peste noapte, știri senzaționale, bombă, nemaivăzute de efectiv îmi e scârbă să admit faptul că am terminat Jurnalismul.
Nu spun că noi aveam modele mai sănătoase, dar cel puțin nu săteam cu orele în fața ecranelor... Ce-i drept, nici nu prea aveam la ce să ne uităm, iar dacă am fi avut, nu neg faptul că poate așa am fi fost priviți și noi de către generațiile mai mari. Dar asta e altă discuție.
Dar efectiv mă disperă toți copiii care se visează vloggeri, influenceri și mai știu eu ce, dar la naiba dacă ar lucra unul opt ore pe zi pentru un salariu de te gândești și tu la sfârșit de lună cum de ai reușit să trăiești.
M-am săturat să văd aproape peste tot copii/adolescenți cu ultimele modele de telefoane, cu haine doar din mall, că Doamne ferește să fie văzuți în vreun magazin de colț sau cu vreo etichetă răzleață de Adibas. M-am săturat de toți paraziții care cred că banii vin stând la terasă, cu o cafea în față, fără griji și stres.
Și eu m-am plâns de cât de greu e la facultate... Dar hai să spun și cum am făcut eu facultatea: Trei ani la fără taxă cu bursă. Bani de la parinți? Aproape inexistenți. Bursa... vreo 300 de lei. Da, exact! 300 de lei. Cum reușeam? Nici eu nu știu... Măcar aveam la cine să mai apelez în caz că rămâneam fără mâncare.
În grupul meu de prieteni nu ne dădeam mari cu cine ce haine, telefoane are, ce excursii a mai făcut.
Recent am auzit un grup de adolescenți cum erau nemulțumiți că părinții nu-i lăsau mai mult de câteva zile la mare SINGURI. Îmi venea să mă duc să-i întreb dacă am auzit bine: la mare singuri la o vârstă de sub 17 ani?! Păi pe mine la 25 de ani încă mă mai ceartă mama că de ce nu am timp să mănânc...
Mie îmi place să observ lumea, în special ”tineretul” (fie vorba între noi, multe puștoaice arată mai matur decât aș arătau eu chiar și peste cinci ani). Îmi place să observ cum sunt îmbrăcați, ce telefoane au, ce mesaje scriu (da, știu, nu-i frumos, dar nu mă pot abține), ce școli frecventează.
Acum câteva luni niște copilași de vreo 15 ani se lăudau cum au petrecut ei Revelionul și s-au îmbătat. Și eu rememoram revelionul meu: pijamale pufoase, pisică grasă, iubit în stângă, uitat deschis șampania, privit artificiile, la ora 1:30 dormeam.
Știu că am o viață tristă, dar dragi copii/adolescenți, nu mă faceți să sufăr chiar așa de tare, vă rog!
Nu suport să-i aud cum ei nu ar lucra opt ore pe zi. Nu suport să-i văd cum se laudă cu ceea ce au obținut de la părinții lor, care din prea multă dragoste sau pentru a compensa lipsa lor din viața de familie fiind prea ocupați cu job-urile (implicit obținerea banilor pentru un trai decent), le oferă totul pe tavă.
Dacă aș avea un copil cred că i-aș spune că suntem săraci, că trebuie să muncească încă de la șase ani dacă vrea mașinuța aia de plastic, iar după ce adoarme scoatem din beci vinul și pastrama.
Am ajuns să fiu atât de invidioasă... Și de fapt cred că despre asta e vorba în toată nemulțumirea mea: Ei de ce au și eu n-am avut și nu am în continuare? Eu de ce trebuie să lucrez atâtea ore și să mă gândesc la ce mai pot face extra doar pentru a câștiga niște bani cu care să mă întrețin și să am o viață ok?
Ei de ce nu pot lucra nici măcar opt ore pe zi? Ei cu ce sunt mai diferiți față de mine, de generația din care fac eu parte și cele dinaintea mea?
Chiar sunt eu o ”babă comunistă” sau simți și tu asta?
Nu spun că noi aveam modele mai sănătoase, dar cel puțin nu săteam cu orele în fața ecranelor... Ce-i drept, nici nu prea aveam la ce să ne uităm, iar dacă am fi avut, nu neg faptul că poate așa am fi fost priviți și noi de către generațiile mai mari. Dar asta e altă discuție.
Dar efectiv mă disperă toți copiii care se visează vloggeri, influenceri și mai știu eu ce, dar la naiba dacă ar lucra unul opt ore pe zi pentru un salariu de te gândești și tu la sfârșit de lună cum de ai reușit să trăiești.
M-am săturat să văd aproape peste tot copii/adolescenți cu ultimele modele de telefoane, cu haine doar din mall, că Doamne ferește să fie văzuți în vreun magazin de colț sau cu vreo etichetă răzleață de Adibas. M-am săturat de toți paraziții care cred că banii vin stând la terasă, cu o cafea în față, fără griji și stres.
Și eu m-am plâns de cât de greu e la facultate... Dar hai să spun și cum am făcut eu facultatea: Trei ani la fără taxă cu bursă. Bani de la parinți? Aproape inexistenți. Bursa... vreo 300 de lei. Da, exact! 300 de lei. Cum reușeam? Nici eu nu știu... Măcar aveam la cine să mai apelez în caz că rămâneam fără mâncare.
În grupul meu de prieteni nu ne dădeam mari cu cine ce haine, telefoane are, ce excursii a mai făcut.
Recent am auzit un grup de adolescenți cum erau nemulțumiți că părinții nu-i lăsau mai mult de câteva zile la mare SINGURI. Îmi venea să mă duc să-i întreb dacă am auzit bine: la mare singuri la o vârstă de sub 17 ani?! Păi pe mine la 25 de ani încă mă mai ceartă mama că de ce nu am timp să mănânc...
Mie îmi place să observ lumea, în special ”tineretul” (fie vorba între noi, multe puștoaice arată mai matur decât aș arătau eu chiar și peste cinci ani). Îmi place să observ cum sunt îmbrăcați, ce telefoane au, ce mesaje scriu (da, știu, nu-i frumos, dar nu mă pot abține), ce școli frecventează.
Acum câteva luni niște copilași de vreo 15 ani se lăudau cum au petrecut ei Revelionul și s-au îmbătat. Și eu rememoram revelionul meu: pijamale pufoase, pisică grasă, iubit în stângă, uitat deschis șampania, privit artificiile, la ora 1:30 dormeam.
Știu că am o viață tristă, dar dragi copii/adolescenți, nu mă faceți să sufăr chiar așa de tare, vă rog!
Nu suport să-i aud cum ei nu ar lucra opt ore pe zi. Nu suport să-i văd cum se laudă cu ceea ce au obținut de la părinții lor, care din prea multă dragoste sau pentru a compensa lipsa lor din viața de familie fiind prea ocupați cu job-urile (implicit obținerea banilor pentru un trai decent), le oferă totul pe tavă.
Dacă aș avea un copil cred că i-aș spune că suntem săraci, că trebuie să muncească încă de la șase ani dacă vrea mașinuța aia de plastic, iar după ce adoarme scoatem din beci vinul și pastrama.
Am ajuns să fiu atât de invidioasă... Și de fapt cred că despre asta e vorba în toată nemulțumirea mea: Ei de ce au și eu n-am avut și nu am în continuare? Eu de ce trebuie să lucrez atâtea ore și să mă gândesc la ce mai pot face extra doar pentru a câștiga niște bani cu care să mă întrețin și să am o viață ok?
Ei de ce nu pot lucra nici măcar opt ore pe zi? Ei cu ce sunt mai diferiți față de mine, de generația din care fac eu parte și cele dinaintea mea?
Chiar sunt eu o ”babă comunistă” sau simți și tu asta?
RăspundețiȘtergerei wrote this in English please translate it through google translator ...
yes my generation is little bit different and more stupid .
i feel this too ....but believe me all of them are not like this
I am almost 17 and am here on blogger which no one uses of my generation all are on instagram showing stuffs brought from their parents money even though their parents can't afford those things but due to love they limit there requirements for their child who's stupid.
i want to be in blogger its cool....and by the way hey finnaly found someone who's on blogger and still active in 2020..