O iubire...

  (II)

    Mai erau două săptămâni până la BAC. Făceam câte două meditaţii pe săptămână numai ca să te mai pot vedea şi ca să pot deveni o perfecţionistă în ceea ce încercai tu să mă înveţi. Îmi doream să nu mă mai cerţi, să nu îmi mai rupi foile din caiet la care munceam, dar tu îmi ziceai că e loc de mai bine...Începeam să mă descurc mai bine, dar nu aşa cum voiam tu...Tot mai ţipai la mine, eu tot mai scăpam câte o lacrimă. În acele momente tu te calmai şi îmi dădeai o pauză. Cinci minute de linişte în care nimeni nu zicea nimic. Eu îmi fixam privirea în caiet, iar tu te uitai când la mine, când pur şi simplu pe pereţi. După ce mă linişteam începeai iar să îmi explici, poate de data asta înţelegeam. Uneori aveai răbdare cu mine, alteori nu. 

    Se apropia ultima săptămână de meditaţie, ultimele dăţi în care te vedeam...Eram din ce în ce mai deprimată. Faptul că eu urma să plec la o facultate din alt oraş, iar tu rămâneai aici...Distanţa care urma să existe între noi mă descuraja în a mai crede că ne vom mai putea reîntâlni vreodată. Îmi aduc aminte foarte bine ultima meditaţie. Meditaţie..ora 10:00, într-o zi de sâmbătă..M-am trezit devreme, am făcut un duş, m-am decis cu ce să mă îmbrac Mai exact cu o rochiţă de vară, dar elegantă...cu săndăluţe finuţe cu puţin toc...părul strâns într-un coc puţin mai neglijent...iar ţinuta era gata. Era ultima meditaţie. O ultimă dată în care te puteam impresiona, aşa că trebuia să o fac cum trebuie. La ora 10:03 eram în faţa uşii tale.În momentul în care mi-ai deschis uşa, parcă ai rămas surprins într-un mod plăcut.M-ai poftit în casă,unde privindu-mă cu privirea ta măgulitoare şi fermecătoare parcă nu îţi puteai lua ochii de pe mine, sau poate eram doar eu paranoică, dar parcă privirea ta mă intimida, mă făcea să roşesc.           

   Într-un moment chiar te-am surprins uitându-te insistent la mine şi nemaiputând te-am întrebat: "S-a întâmplat ceva, domn' profesor?", iar tu mi-ai zâmbit: "Nu, nu s-a întâmplat nimic, doar că...am o întrebare ...pentru cine 

te-ai îmbrăcat aşa ...elegant?"Inima îmi bătea, deja îmi şi imaginam cum îţi spuneam că pentru tine...dar nu am putut să-ţi spun asta... aşa că ţi-am răspuns sec: " Pentru nimeni, aşa m-am gândit eu să mă îmbrac într-o zi de vară frumoasă ca asta"...cu acelaşi zâmbet caracteristic ţie...mi-ai zis:" O zi frumoasă ca..."...şi acum îţi tin minte acea privirea care a urmat. Inima îmi bătea puternic, îmi venea să ţip de fericire, îmi venea să-ţi zic că sunt înnebunită de tine. Dar m-am abţinut...şi am revenit cu picioarele pe pământ şi mi-am scos caietul şi pixul. Tu tot îmi zâmbeai. Erai aşa frumos când zâmbeai şi nu ţipai la mine...Nu am putut să  nu remarc liniştea din casa ta şi te-am întrebat dacă eşti singur, iar tu mi-ai răspuns cu acelaşi zâmbet pe buze: "Da, sunt singur. Te deranjează liniştea? Lasă că o să ţip la tine să nu ţi se mai pară linişte."...şi ai început să râzi. Deja eram aproape îngrozită de gândul că iar o să ţipi la mine, iar o să-mi rupi foile din caiet pe motiv că nu e bine...că tu vrei perfect. 

Deja parcă simţeam  cum îmi vine să plâng. M-am liniştit şi mi-am deschis caietul. Te-am privit, căutai teste prin culegeri. Erai ocupat aşa că nu mă puteai observa aşa că te-am mai privit preţ de o secundă.Erai aşa frumos...

Mi-am muşcat uşor buza de jos. Mi-ai dat un test...multe întrebări.Te priveam pe sub gene.Te vedeam cum te încrunţi parcă la unele cuvinte pe care le scriam...Iar încruntările tale parcă îmi atingeau direct sufletul. 

Parcă mă descurajau. Dar tot nu mă făceau să las pixul jos şi să  nu mai scriu. Rău, bun cum era ...trebuia să-ţi arăt că ştiu, chiar dacă  nu ştiam cum voiam tu. 

                                                                *Urmează...