Plictiseală

Nu ştiu ce se întâmplă cu piticii mei. În ultima vreme au cam tras chiulul de la stimularea imaginaţiei. Poate au intrat şi ei în vacanţă...sau poate în gravă..hmm...Totuşi în mintea mea sunt zeci de idei care încep..şi poc se termină. Nu le pot duce până la capăt. Oare mi-am pierdut inspiraţia? Oare să mă îngrijorez? Să încep să plâng şi să-mi pregătesc lama?
Mdaa...am o scenă sinistră în cap acum. Abia aştept să treacă sărbătorile astea. Nu ştiu de ce, dar m-am cam plictisit de sărbători. Sărbătoare, sărbătoare şi iar sărbătoare...oofff...la naiba cu ele de sărbători.
Sărbătorile şi plictiseala parcă mi-au luat din chef. Nu prea mai am chef de nimic. Adică mai am chef doar de un singur lucru: de rumegat ciocolată şi gândindu-mă la...prostii. Parcă nu se mai întâmplă  nimic incitant, parcă m-am plictisit şi de calculator. Vreau să se întâmple ceva. Ceva, ceva care să mă scoată din această rutină...poate un joc..Dar nu, nu..niciun joc. De ce niciun joc? Pentru că m-am jucat săptămâna asta un joc cu maşini...şi bla-bla-bla...iar azi-noapte cică am vorbit în somn. Şi vorbeam despre joc, adică mai exact îi dădeam indicaţii lui P.J. (fratele meu) "mai la stânga, acum la dreapta...uşor, aşa.."..Mrrr..naşpa..eu sper să fi spus doar atâta, că dacă...Doamne fereşte...dacă spuneam "alte chestii", gen dinalea nesimţie sau mai ştiu eu ce...Nu vreau ca pe urmă să mă interogheze ai mei despre "cine era respectivul de care vorbeai în somn" sau "cum îndrăzneşti să te gândeşti la aşa ceva???". Hmm...mda..naşpa.
Recitesc ce am scris şi îmi dau seama că e o  mare prostie. Mă întreb, oare de ce am scris asta? Să nu mă plictisesc? Să mă aflu în treabă? Să văd că a apărut un post pe data de 30 decembrie 2011? Hmm...
În concluzie, m-am plictisit...

Câte feţe ai?

   Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu sunt cam cu două feţe. Prima (şi cea mai folosită) e aceea de fată cuminte, inocentă, liniştită, cu un zâmbet scurt pe buze, nu prea vorbăreaţă, care te lasă să i te urci în cap, care nu iese din cuvântul părinţilor, respectă pe oricine, care nu se gândeşte aproape mereu la chestii neortodoxe, care nu vorbeşte chestii neortodoxe, care e o bună creştină şi care nu ascultă drăciile alea de melodii de la Metallica, Scorpions, Paraziţii etc.etc. Această faţă e folosită în faţa părinţilor, bunicilor, rudelor (mătuşi, unchi, unii verişori), profesori şi atunci când cunosc persoane noi.
Cea de-a doua faţă este folosită în preajma prietenilor cu care mă înţeleg bine, a unor verişori care nu mă ameninţă că mă spun părinţilor pentru ceea ce zic, fac, ascult. Uneori această faţă mai e folosită şi pe stradă atunci când drumul meu se intersectează cu drumul unei fosile nenorocite de babe, care vine din sens opus şi pe care încerc să o ocolesc, dar tot dă oarecum peste mine...parcă zici că au GPS şi nu ies din cuvântul duduiei: "Acum 5 paşi tot înainte. Pe urmă viraţi puţin la stânga până atingeţi uşor în dreapta-faţă domnişoara în roşu cu negru."
Această faţă e opusă celeilalte. Dacă în cealaltă sunt cuminte şi inocentă, aici totul se schimbă. Până şi privirea mi se schimbă. Am o privire mai ciudată cu un zâmbet tâmp pe faţă şi privirea plecată cu sorcova. Atunci când afişez această faţă, eehh..tocmai ce mi-a fost stimulat piticu' care se ocupă cu chestiile perverse. Dacă am o privire din asta...sigur nu mă gândesc la floricele...sau poate mă gândesc la o pajişte cu multe flori şi...2 tineri, de preferat un el şi o ea, care se tăvălesc pe jos...şi fac anumite chestii...Gata, stop. Prea mult...
Dacă în cealaltă faţă a mea nu-ţi spun nimic de rău...să nu te aştepţi ca nici în asta să nu te timit în şi la origini, sau să nu-ţi urez "tot binele din lume". Nee...dacă m-ai supărat, e cam naşpa. Şi ce dacă sunt fată....nu am voie?   Mă tot întrebam, oare de ce majoritatea înjurăturilor sunt  numai despre organele mamei...adică de ce nu se înjură mai des şi de alea tatălui...hmmm...
Dacă în cealaltă faţă dau impresia de o bună creştină...eehh...în astălaltă nu mă împac cu biserica şi preoţii...cu Dumnezeu doar aşa...prieteni mai depărtaţi, foarte depărtaţi. Pur şi simplu ideea de biserică mă lasă rece, iar preoţii mă dezgustă prin nesimţirea lor şi dorinţa de a avea bani, cât mai mulţi. Biserici peste tot. În stânga biserici, în dreapta biserici...măcar de ar face nişte grădiniţe, şcoli, spitale...dar nuuu...biserici să aibă lumea unde să se închine. Mdaa...
Dacă în cealaltă faţă cei apropiaţi mie nu cred că ascult "prostii" din alea de la Metallica, Scorpions şi vulgarităţile celor de la Paraziţii...în faţa asta a mea diabolică iubesc aceste "prostii".
Îmi place să am aşa...două feţe. Să mă considere lumea cuminte, liniştită, cu gândul şi sufletul la locul lui...dar alţii să mă cunoască aşa cum îmi place mie...mai nebună.

Tu ai mai multe feţe?

Căciunul şi desenele animate

A venit Crăciunul, a trecut Crăciunul. Padabim-padabum...vine anu' nou trece anu' nou. Urări cu şi despre lumină, fericire şi altele care-ţi intră-n...suflet (la unii în alte părţi). Nu există Crăciun în care să nu mănânce lumea ca sparta şi să ajungă la spital. Pentru ce Dumnezeului mănânci atâta? Urări, familie, pupici = Crăciun.
M-am plictisit. În a doua zi de Crăciun eu citesc Frankenstein. Colinde cu şi despre zăpadă, cu cei trei magi şi o stea. Nici măcar nu ştiu ce e Crăciunul măcar. E o sărbătoare religioasă sau doar una în care mâncăm şi bem ca sparţii, facem vizite la spitale (ar fi bine cele de nebuni, dar dehh...) ne expunem fiţele prin cluburi şi pe pârtii?
Nu este Crăciun dacă nu primeşti nici măcar un mesaj despre câtă bucurie îţi transmite x-ulescu, ce-ţi doreşte x-ulescu...bla,bla...ce mi-aş dori ca aceste mesaje să intre la spam...
Nu este Crăciun dacă ăştia de la tembelizor nu transmit emisiuni cu curvuliţe...sau mă rog...fetiţe de fetiţe cu fundurile goale, cu buzele groase şi silicoanele aproape pe afară. Astea nu-s emisiuni, e pornografie...cel puţin aşa mi se pare mie. Şi în concluzie de asta prefer să mă uit la  filmele animate, desenele animate...comedii şi altele, sunt mai frumoase...
Deci...sărbători fericite..

Să nu minţi un copil

   Una e să minţi un copil în legătură cu Moş Crăciun, moş Nicolae, Iepuraşu..şi alţii asemenea sau să-l minţi că îi vei cumpăra o jucărie nouă sau cine mai ştie ce... Dar e mai grav dacă îl minţi în legătură cu strămoşii săi.

Ca orice familie normală care nu doreşte ca plodul lor să crească singur mai trântesc unul...sau mai mulţi (după posibilităţi). Ce se întâmplă atunci când mai e un copil? Simplu...cel mare îl are la degetul mic pe fra'su sau sor'sa. 

Părinţii mei ca orice familie normală, au mai trântit un copil. Da, Pitic Junior cunoscut drept şi P.J. Eu, ca o soră mai mare ce sunt îl am la degetul mic..cu orice...de la roşii mâncate cu frişcă, până la strămoşi.

Într-o zi vine P.J. de la şcoală cu o nelămurire. A tot fost aburit la şcoală de doama învăţoare cu strămoşii, dar el tot nu a înţeles cine sunt până la urmă aceştia. Ce era de făcut? Păi venit acasă şi urlat din toţi rărunchii: "- Cine sunt strămoşii mei?". Ai mei părinţi au încercat să-i explice din cele mai vechi timpuri, dar nimic..nimic..el nu înţelegea de unde şi până unde au apărut Traian cu romanii şi Decebal cu dacii şi cum pot fi ăşti stămoşii lui. Ehh..eu neavând ce face şi ţinând cont că eu sunt aia mai mare...şi am drept să râd de el...i-am zis:

"-Măă..ce nu înţelegi Traian şi Decebal, iar pe urmă alţii şi alţii...până la stăbunici şi bunici..."

P.J..pauză..cred că se făceau nişte conexiuni în capul lui...Înţelegea el că bunicu şi bunica şi stăbunicii...dar doar până aici. Dar el vroia să ştie de la început...aşa că eu neavând ce face...i-am zis pe un ton cât mai serios posibil: "- Măăă...strămoşii tăi sunt furnicile şi mai lasă-mă în pace."

Urmarea? Acum ocoleşte toate furnicile...

Părerea celorlalţi

    Unii îmi spun că  nu le place cum m-am tuns, alţii mă critică pentru faptul că nu prea o am cu Dumnezeu, alţii mă critică pentru felul meu de a fi, adică mai retrasă, alţii...
    Dacă i-aş asculta pe toţi cred că aş înnebuni. Ţin la persoanle din jurul meu, dar uneori părerea lor e egală cu zero pentru mine. Ştiu că le pasă, că ţin la mine dar să nu se aştepte să mă schimb aşa cum vor ele. Nu mă conduce nimeni, eu mă conduc singură după principiile mele, nu după principiile celorlalţi. Dacă aş ţine cont de părerea celorlalţi cred că ar trebui să stau închisă într-o cutie şi să ascult manele. Asculţi Metallica, Scorpion şi alte asemenea, vaaaiii..eşti rocker. Asculţi Paraziţii....vaaaiii...ptiu drace...Asculţi manele...bravoooo!!! Nu, nu e aşa, ascult ce vreau. Nu îmi impune nimeni ce să ascult.
Pup icoanele cu scârbă pentru că au mai fost pupate de încă înşpe mii de oameni cu diverse boli şi care şi-au lăsat balele acolo...Nu e treaba ta. Dacă ţie îţi place să lingi icoane, fugi...ce mai stai. Eu nu te opresc. Nu zic rugăciunea? De aia nu mai pot eu. Spune tu şi pentru mine. Faptul că nu suport preoţii, nu e treaba ta. Tu poţi să-i pupi şi-n fund, zis mai politicos, din partea mea. Să ştii că mi se rupe.
    Nu-ţi place cum m-am tuns? Să-ţi zic ceva...mie-mi place, iar dacă mie îmi place nu mai contează. Eu nu te critic pentru faptul că asculţi manele sau că te îmbraci ca un cocalar.
Încerc pe cât se pot de mult să nu ascult ceea ce îmi zic cei din jurul meu. Ascult doar ceea ce-mi place. Nu mă las condusă de nimeni. Tu îmi zici să stau în picioare, eu voi sta jos. Tu îmi vei zice să mănânc, eu voi bea apă. Părerea ta contează foarte puţin pentru mine...

Tu te laşi condus de cineva?

Neinteresant

    Hmm..de ceva vreme mă tot chinui să scriu ceva. Piticii ăştia din capul meu se agită, se frământă poate, poate li se aprind beculeţele şi poate vor avea  vreo ideea pe care, dacă nu sunt egoişti, o s-o împărtăşească cu mine. Dar nimic. Nimic. Gol. Zero. Nu ştiu de ce am această stare ciudată de lehamite...(hmm..ce cuvânt ..lehamite..). Se apropie Crăciunul, iar eu scriu un post super-super-ultra neinteresant de interesant. Nişte cuvinte, virgule şi puncte puse aiurea. Mi-e şi frică să intru pe acest blog, iar el să îmi zică: "Ce faci, baby? Vii la mine, te uiţi şi pleci? Păi aşaa...??!!" şi uite aşa plec eu cu coada între picioare de aici (bine, coadă metaforic vorbind..că nu am coadă). Apropo de coadă...cum ar fi fost să avem coadă? Nu coadă din aia împletită şi nici coadă de cal...coadă din aia de maimuţe...Poate aşa semănam mai mult cu mainuţele şi nu mai existau chestii de genul: "Ne-a făcut Dumnezeu din nu ştiu ce" sau "Ne-au făcut extratereştii"....Dacă aveam cozi se ştia sigur că ne tragem din maimuţe...Unii din noi mâncăm banane şi deci suntem mai aproape de a fi maimuţe. Adică putem spune:"Uite, eu mănânc ce mănâncă şi strămoşul meu."
    Mddaa...mă gândesc aşa uneori..oare la care spital de psihiatrie să mă duc? Oare nebunia mea e de scurtă durată sau să mă îngrijorez? Adică ar fi cazul să mă cam îngrijorez totuşi..cel puţin aşa cred...Sau poate să încerc să nu mă mai culc aşa devreme cum am făcut aseară. Aseară m-am culcat pe la ora 21 şi m-am trezit buimacă pe la ora 23. M-am uitat la ceas, dar parcă mă uitam ca mâţa-n calendar. Habar nu aveam cât înseamnă ora 23. Habar nu aveam...Am stat vreo 10-15 secunde până să-mi dau seama cât reprezintă ora 23. A fost tare ciudat...Asta mă îngrijorează pe mine...oare o să am Alzhaimer? Oare o să ajung la vreun spital de nebuni? Oare o să-mi pierd minţile???...
Mai vorbim...din altă galaxie sau poate o să ne reîncarnăm...Mai vedem noi ce o să se întâmple.

Plictiseală

    Oooff...m-am plictisit. M-am plictisit de tot şi toate. Mai sunt doar câteva zile până la vacanţă. Urmează o vacanţă de vreo 3 săptămâni în care probabil o să mă plictisesc. Semestrul asta am ieşit puţin mai rău decât anul trecut...
Se apropie Crăciunul şi parcă  lumea o ia razna. Toată lumea aleargă în stânga şi în dreapta după alimente pentru masa de Crăciun, aleargă după cadouri...oraşul e ca un furnicar. Nu îmi place...vreau linişte. Abia aştept să vină vara, să fie cald..să fie bine...
De la un timp nu mai am nici un chef să scriu. Dacă stau bine şi mă gândesc nu mai am chef de nimic. Mă simt obosită, lipsită de vlagă, plictisită. Vreau să fac ceva, ceva care să mă scoată din această rutină, dar nu ştiu ce. Sau poate nu pot...
Vreau doar câteva zile pe care să mi le petrec în altă parte. Nu ştiu unde, dar în altă parte. Undeva departe de casă, undeva într-un loc în care să mă distrez...să nu mai fiu aşa plictisită, dar cum nu am unde să mă duc stau liniştită...şi deschid cartea şi citesc. Poate mă prinde acţiunea din carte şi uit de plictiseală...

O lege nouă

   Da,da,da...o lege nouă...dac-aş fi pentru o zi preşendinte/ ţineţi minte, aş lăsa România amanet, fără cuvinte...
Versurile astea îmi răsună în cap acum, dar eu nu vreau să fiu pentruo zi preşedinte sau după caz...preşedintă.
Nu, nu vreau. Eu vreau defapt să se adopte o lege nouă. Ce lege? Păi...O lege legată de şcoală. O lege care îţi permite, ţie ca elev să pasezi sutimile de la notă altui coleg, sau să le păstrezi pentru a completa o altă notă.
Adică..de exemplu...dacă am luat într-o lucrare 9,25 eu nu am ce face cu sutimile de la 8,50 până la 9,25..deci sunt 0,75, aşa că ar fi frumos ca să le putem ceda unui coleg sau să le păstrăm pentru a completa o altă notă. Ar fi frumos, nu?
   Desigur, nimeni nu va adopta o astfel de lege...Păcat...

Leapşă

Mdaa...leapşă. Am primit o leapşă de la Porcuşor şi pentru că sunt o fată bună şi pentru că şi el mi-a luat un post drept leapşă, atunci o să răspund şi eu la acest mic chestionar...care apropo, îmi aduce aminte de oracolele de prin generală.
      
      1. De ce te consideri mai bun/ bună decât vecinul de la 3?
De ce? Păi cum de ce? Pentru că-s mai tânără, deaia. Nu beau, nu fumez, nu-mi înjur copilul (pe care nu-l am) şi tot aşa. 
      2. De cât timp ai nevoie pentru a ieşi din casă pentru o chestie urgentă?
Chestie urgentă...Hmm..contează cât de urgentă. Dacă e foarte urgentă, gen viaţă-moarte, atunci nu îmi ia mai mult de 5 minute să arunc ceva haine pe mine şi gata. Dar dacă urgenţa înseamnă că mă aşteaptă cineva jos la scară pentru a merge cu el la cucuiata-n praz, atunci stau mai încet...fac totul cu calm...de ce să mă grăbesc?
     3. De ce crezi că toate chestiile nasoale se întâmplă imediat după o chestie de care te-ai bucurat?
Păi nu ştiu să dau un răspuns exact, dar încerc. Probabil natura a proiectat o lege numită bucurie-tristeţe. Maică-mea, de fiecare dată când râd aşa mai cu poftă, îmi zice "Nu mai râde, că o să plângi pe urmă". De multe ori are dreptate...
    4.Într-o discuţie în contradictoriu: renunţi dacă vezi că cealaltă persoană nu poate fi convinsă, chiar dacă şti că ai dreptate?
Dacă persoana cu care am discuţia îmi e rudă şi este mai mare decât mine, cedez. De ce cedez? Din bun simţ, chiar dacă ştiu că am dreptate. Dacă am o discuţie în contradictoriu cu cineva de vârsta mea sau cât de cât mai apropiată, atunci nu mă las. Nu cedez până nu cedează şi cealaltă persoană, chiar dacă într-un final îmi dă sau nu dreptate.
    5. Când consideri că cineva se întrece cu gluma?
Când începe să mă deranjeze pe mine, iar atunci ripostez glumind la fel cum face şi persoana respectivă.
    6. De câţi prieteni crezi că ai nevoie?
De unul singur, dar să îmi fie alături mereu.
    7. Scrie 3 locuri unde îţi doreşti să ajungi.
Clar Dubai, pe urmă Germania şi poate şi Turcia.
    8. Explică de ce vrei să ajungi în cele 3 locuri enumerate mai sus.
Păi...vreau să ajung în Dubai pentru a mă caza măcar pentru o noapte la Burj al-Arab. Vreau să mă simt ca o prinţesă...să fiu servită de chelneri frumoşi...să mă lăfăi în patul lor...care cred că e gigantic şi pufos...
În Germania, pentru a vizita castelul Neuschwanstein.
Iar în Turcia...pentru că îmi place mie Turcia, nu trebuie să existe un motiv.
   9. Dacă ai câştiga mâine la Loto 3 milioane de euro, care ar fi primul lucru pe care l-ai face?
Pentru a câştiga la Loto, mai întâi trebuie să joci. Dar să presupunem că joc la Loto...păi ce să fac...mai întâi îmi iau gardă de corp, iar pe urmă plec cu tot cu bani din ţară şi mă stabilesc...nu ştiu unde...undeva...pe o plajă. Poate îmi cumpăr o insulă...
   10.Ce cauţi tu pe acest blog? 
Ce caut? Eu, nimic. Voi?


Poate să o preia cine vrea. Nu numesc eu pe nimeni.

Planeta mea

- Şi ce s-a întâmplat?
- Am fost..ăă...staţi..staţi să vă zic...
- Păi spuneţi, ascult...sunt numai urechi.
- Şi cum ziceam...
Şi îşi aprinde o ţigară.
- Aşa...şi...cum vă ziceam, eram acolo, fix acolo...şi simţeam acel miros...şi era atât de bine. Se simţea un miros de salcâm sau poate tei înflorit...Sau mirosea a ceva amestecătură...Adică mai exact era un soi de ceva care nu poate fi explicat probabil...
- Daa...aşa. Mai departe!
- Ce mai departe? Să zic ce vedeam mai departe?
- Nu dom'le zi mai departe, ce s-a întâmplat.
- Pi aşteaptă. Ce...ne grăbim undeva?
- Eu da, dumneavostră nu, aşa că continuaţi...
- Aşa...şi cum ziceam. Era un miros de ceva suspect inexplicabil. Şi stăteam şi mă uitam la minunăţiile care mă înconjurau...Apă, munte, plajă...
- Cum dom'le munte, plajă...Păi unde eraţi?
- Păi unde să fiu dom'le...pe planeta mea.
- Cum dom'le pe planeta ta? Eşti nebun complet. Cum să ai planeta ta. Cine te crezi? Numai preşedinţii au planetă proprie.
- Păi stai să-ţi povestesc de unde am eu planeta mea. Eram odată pe Calea Lactee şi mă plimbam eu aşa agale pe acolo şi mai cerşeam una, alta...când colo... văd un tip suspect mai la colţ de Cale...şi m-a luat aşa prin învăluirea lui misterioasă şi m-a întrebat: "Auzi dom'le, nu vrei planeta ta? Am două de vânzare la super preţ, îţi spun eu...în altă parte nu găseşti mai ieftin.Sunt mici dar sunt bune". Şi atunci ce mai era de făcut...am mai negociat să-mi dea şi o farfurie zburătoare, că nu aveam cu ce să ajung acolo, şi astfel mi-am cumpărat planeta mea.
- Eşti nebun dom'le. Cum să-ţi permiţi propria planetă...chiar şi la super preţ...Eu abia am bani de nişte kerosen, iar mata îţi cumperi planetă...Auzi la el..planetă dom'le...Mai departe...
- Şi deci...ăăă...ce ziceam..?
- Unde eraţi dom'le?
- Aaa...da,da,da...cum ziceam eram acolo.. ba pe plajă, ba la munte...şi erau nişte gagici...verzi cu nişte antenuţe superbe dom'le. Pun pariu că nici  nu-ţi închipui cât de frumoase erau...Şi erau ele acolo la plajă...ba întinse la soarele roşiatic-gălbejit, ba se jucau volei cu cometele...Şi să vezi aşa nişte veveriţuici dinastea verzi cu antenuţe superbe...parcă, parcă îţi pleacă inima din găoace...Dom'le, înţelege...nu m-am putut abţine aşa că am intrat în discuţie cu una din ele...mai exact cu cea care tocmai îşi lustruise antenuţele care acum parcă îmi aruncau în ochi o lumină galben-ştearsă. Am intrat în vorbă cu ea...şi dacă aţi şti cum mă privea dom'le..cu cei patru ochi ai săi..doi mari, unu mic şi unu' în mijloc...dom'le...un adevărat deliciu.
- Aşa...dar mai repede...că mai am şi alte treburi.
- Dom'le nu ştiu unde te grăbeşti dumneata, dar eu nu mă prea grăbesc...aşa că nu mă mai grăbi.
- Hai dom'le zici odată?
- Da,da..imediat..deci..ăăă..unde eram?
- Cu fata, dom'le..cu fata..
- Ce fată dom'le..?? Am zis eu că erau fete? Am zis că erau nişte veveriţuici, adică o chestie mai mare decât o veveriţă şi cu antene...Offf..greu dom'le cu voi. Vouă v-au spălat creierii cu acid sulfuric, asta v-au făcut. Voi trăiţi în monotonie dom'le. Nici ţuică cosmică, nici vin lunar...nimic...voi numai prafuri dealea electrice ştiţi să luaţi...mai diversificaţi şi voi masa...
- Aţi încercat dumneavostră mai multe?
- Da păi cum...chiar am la mine nişte ţuică cosmică. Vreţi să gustaţi?
- Este ilegal să aduceţi aici aşa ceva, dom'le. Cum v-aţi permis?
- Hai dom'le o gură că nu strică.
- Dom'le nu-i bine, dom'le...
Luă sticla şi dădu o gură peste cap. O căldură suspect de caldă îi răscoli corpul putrezit. Mai bău o gură. Îi plăcea. Mai bău o gură...
- Gata dom'le, că mi-o bei pe toată...
- E bună rău...
- Nu v-am zis eu? Marfă clasa a doua...e ambalată de mine, pe planeta mea...
- Cum dom'le marfă clasa a doua, cum vine asta?
- Păi staţi să vedeţi dom'le...Eu vrând să fac un ban, am început să adun sticle şi să fac alcool dinăsta pe planeta mea. Încarc sticlele eu frumuşel, le fac ca originalele şi le trimit mai departe. Lumea le cumpără...ce vreţi...e mai ieftină...dar e mai proastă..
- Cum dom'le mai proastă?
- Păi e făcută din praf de stele amestecat cu căldură solară şi apă mlăştinoasă din peşteri.
- Cum dom'le...cum adicăăă...??! Dacă mor oamenii din cauza ingredientelor?
- Nu-mi pasă...
Şi luă şi el un gât de ţuică...
- Dom'le...e periculoasă, dom'le...Nu-i bine dom'le..asta e încă un motiv pentru a vă închide în cuşca leului...
- Taci dom'le şi mai ia de aici un gât, că dacă nu îţi spuneam din ce o fac nu ziceai nici mârr..
- Dom'le..vă rog... nu se poate aşa ceva. Doar am gustat.
- Da dom'le, da...
- Şi ce ziceaţi...de veveriţuici..
- Aaa...da..păi cum ziceam..intrasem în discuţie cu una din ele. Din gângureli amţitoare...din mângâiat mânuşiţele ei păroase...am ajuns la mine în pat. Şi am...
- Staţi dom'le, pe mine nu mă prea interesează ce a-ţi făcut în pat...
- Stai dom'le, ce te grăbeşti?
- Bine, hai spuneţi mai departe...
- Şi cum ziceam..ăăă...eram cu ea în patul meu şi...ne pupam...iar ea mi-a băgat antenuţele în ochi. Ce durere...
Am dezbrăcat-o şi...
- Stai dom'le, am zis că nu mă interesează nimic din aceste picanterii...
- Păi da' cum să-ţi explic eu mai departe, dacă tu nici nu mă laşi să-ţi zic partea cea mai tare?
- Da' pe mine nu mă interesează...
- Bine dom'le, trec mai departe...
- Aşa..slavă domnului...
- Bine...ăăă...şi deci era dimineaţă...şi pe mine mă durea capu'..
- Stai dom'le, că pe mine nu mă interesează asta.
- Da' atunci ce vrei dom'le? Aia nu, aia nu...atunci ce vrei?
- Eu nu vreau nimic dom'le, doar m-au trimis aici să stau de vorbă cu dumneata înainte să...ăăă..cum să vă zic eu...să fiţi trimis în cuşca leului.
- Mă doare la bască. Îmbăt leul şi gata...o rezolv ca data trecută..nu-i bai.
- Cum adică dom'le nu-i bai? Ce curaj aveţi...
- Păi când eram eu singur şi amărât şi nu aveam nici după ce bea apă...şi eram în armată dom'le...eram cel mai viteaz...vă zic eu...cel mai viteaz...
- Cel  mai viteaz?
- Da dom'le, cel mai viteaz.
- Şi acum că aveţi planetă proprie tot aşa viteaz aţi rămas, nu?
- Da' păi cum dom'le...Păi se poate...ce-s eu: bărbat sau şoarece?
- Păi nu ştiu exact dom'le...adică sunteţi aşa...o combinţie de şoareco-om...sau omo-şoarec...
- Da dom'le ce să faci...când mama e dintr-un fel, iar tata din altfel...Mama a fost regină, dom'le...regină...regina şobo-internauţilor...iar tata, tata săracu..om sărac, da' frumos...frumos..I-am moştenit pe amândoi asta clar..
- Da dom'le clar...pe coada dumneavoastră...desigur clar.
- Dacă m-ar vede ai mei acum...cu planetă proprie, cu veveriţuici proprii...eu preşedinte dom'le, deci eu preşedinte...eu care nici măcar nu ştiu Constituţia planetei mele...
- Dar cum se numeşte dom'le planeta asta a dumneata?
- Ehhh... planeta mea se numeşte..

Iar atunci intră pe uşu un gardian şi îl legă de mâini şi labele de şobolan din spate şi îl transportă în cuşca leului...

6 decembrie...

    Lăsând la o parte nervii, azi e sărbătoare. O sărbătoare aparte în care copii îl aşteaptă pe moş Niculae. Eu nu îl mai aştept, deja am aflat cine e moş Niculae...în schimb fratele meu P.J. (Pitic Junior) l-a aşteptat. Bucuros, bucuros ...fuga la ghetuţe să vadă ce i-a adus moşu'. Dulciuri şi jucării...Magia sărbătorii...
    Îmi aduc aminte că şi eu îl aşteptam nerăbdătoare pe moş Niculae să vină. Şi l-am aşteptat într-o seară, şi l-am aşteptat...şi nu am dormit în acea seară deoarece vroiam să-l văd. Vroiam să văd cum arată, deoarece nu ştiam prea mult informaţii despre el, ştiam mai mult despre moş Crăciun, dar despre el...mai nimic. Hmmm...deja îmi puneam întrebări. Oare cum arată? Oare ce o să-i spun când o să-l văd? Oare dacă o să-l văd, o să mă treacă pe lista copiilor răi? Cam astea erau întrebările care mă măcinau. Urma să aflu un adevăr devastator ...Moş Niculae nu există defapt. Cum am aflat? Spionând. Fiind mică şi curioasă, la cel mai mic zgomot din casă eram cu urchile ciulite. Se auzeau zgomote...Hmm...în mintea mea deja se derula un filmuleţ în care reuşeam
să-l văd pe moş. Îmi bătea inima tare...M-am dus uşurel, uşurel lângă ghetuţe..când colo...pam-pam...era tatăl meu...
Am fost supărată pe el, deoarece credeam că vrea să-mi fure din cadouri...deoarece moşu' nu le aducea cadouri adulţilor. Aşa că...m-au luat părinţii deoparte şi mi-au explicat cum stă treaba cu moş Niculae. Dezamăgire...nervi...dar mi-au trecut...
Acum sunt mare şi nu mai cred în basme, dar îmi place când primesc cadouri de la "Moş Niculae" sau "Moş Crăciun". Abia aştept Crăciunul.

Voi mai ţineţi minte cum a-ţi descoperit că nu există defapt moş Niculae? Sau nici măcar nu a-ţi crezut în el vreodată?

Nervi de sărbătoare

     Ce zi de rahat de câine plouat. Da,da..câine plouat, deoarece afară plouă şi încă cum. Am ajuns acasă udă. Adică nu eu udă, ci hainele. De ieri nu mai am căldură şi apă caldă. Adică nu numai eu, ci tot oraşul care primea căldură şi apă caldă de la stat.

În şcoală frig. Afară plouă. Dimineaţă s-au hotărât nenea ăia de la transporturi să facă grevă, aşa că ţup în maşină pe locul din dreapta şi la şcoală.

La şcoală am avut o zi de rahat. La religie am dat lucrare. Am dat mai mult lucrări la religie decât la matematică. Pentru ce-mi trebuie mie religie din clasa I până în clasa a XII? Pentru ce se încearcă să mi se bage cu forţa în cap iubirea faţă de Dumnezeu? De ce aproape ne obligă să mergem la biserică? De ce? Să văd o mulţime de oameni care ori exagerează cu credinţa, ori sunt credincioşi doar între anumite ore? Dacă vreau să cred în Dumnezeu, cred. Dacă vreau să merg la biserică, mă duc fără să-mi zică nimeni nimic sau aproape să mă forţeze.

La mate degeaba încearcă profu' să ne explice, dacă unele specimene din clasă sunt nişte idioţi corigenţi care fac gălăgie şi nu ascultă ceea ce zice profesorul. Acesta cred că este unul din cei mai calmi profesori...De ce nu se enervează? Probabil pentru că nu are de ce. Ori rămâne el corigent? Nu, rămânem noi.

La română profu' mi-a zis că-mi dă ceva la teză, când colo altceva. Mrrr...Gălăgie şi la ora asta...Rezolvă teza dacă poţi, când nici măcar textul nu l-am înţeles bine. Aşa că nu mă aştept la o notă extra în teză. Nu..nici pomeneală, din contră o să iau o notă mică. A zis că le scade din nota de la teză gălăgioşilor. Nu s-a întâmplat. Probabil a spus asta doar ca să îi sperie, probabil. Oricum, eu îl respect ca profesor...defapt respect toţi profesorii (că aşa sunt eu), îl respect pentru că are un mod de predare ce este diferit faţă de cel al profilor mai bătrâni, care ne predau pagini şi pagini..parcă zici că-s cursuri la facultate. Unii îl condamnă că vezi doamne...nu le predă calumea...Păi dacă tu eşti un nesimţit şi nici măcar nu asculţi ceea ce zice, atunci cum să-ţi notezi ceva din ceea încearcă să spună?
La info în teză am luat o notă aşa cum mă aşteptam, adică bună...Dar tot nu pot înţelege de ce mi-a tăiat parţial acea problemă, când era exact ca în caiet. Nu m-am mai ambalat degeaba pentru că...nu vreau. De ce nu vreau? Pentru că probabil ţipa la  mine, iar data viitoare când mă asculta îmi scădea din notă. Profii ăştia...
Mdaaa....după ce am terminat orele, afară încă mai ploua....Rahat...mâine am chimia şi franceza...
Deci la mulţi ani sărbătoriţilor zilei!

Şcoala şi părţile ei bune

     Da,da..ştiu, iar despre şcoală. Dacă în postul trecut m-am plâns...acum vreau să mă laud. Bine...nu mă laud, doar prezint părţile pozitive ale şcolii, mai exact a clasei. Oricum, nu am cu ce să mă laud.
Părţi pozitive...hmm..dacă stau bine să mă gândesc nu prea sunt, pentru că noi suntem ceva acolo..nu ştiu cum să zic...un fel de uragan...toţi se plâng de noi, ţoti încearcă să facă ceva, dar nu reuşesc. Cred că atunci când o să terminăm noi, profii din liceu or să dea petrecere. 3 zile şi 3 nopţi o să ţină petrecerea.
    Eu stau în bancă cu un Căluţ...mă rog..e o ea, nu un el, un Căluţ care nu se descurcă fără mine...cum ar fi pe la teze, lucrări...orele de română, când îi mai şoptesc un narator, mod de expunere..etc. În spatele nostru stă o Floare şi o Mădălină. Când nu-i Căluţ stau cu Floarea. Noi râdem, bârfim, ea mă întreabă despre muuulltee chestii...îi mai fac şi masaj. Îi povestesc despre cam tot ce vrea ea să afle. Mai departe stă o Piatră sau Cataroi cu un Maiestu. Sunt de treabă ambii..cel puţin aşa mi se par. Restu' de pe acel rând nu ştiu cum să-i numesc...hmm...unul e ataşat de căşti, ascultă muzică aproape continuu şi atunci când stă în picioare se bălăngăne...se mişcă ca o pendulă; dacă îl urmăreşti cu privirea te ia ameţeala. Celălalt e foarte nebun. Eu îl consider oaia neagră a clasei. Se trezeşte în timpul orei şi începe să vorbească...singur...sau aproape singur.Pe celălalt rând, exact în prima bancă, stă..aşa cum au numit-o cei din clasă "Web"...dar aşa şi este..vede tot, ţipă..la noi, mai exact ne dresează. Da, da..ne dresează sau cel puţin încearcă. Lângă ea stă o fată a cărui nume seamănă cu beci. Nimic de comentat la adresa fetei. (În urma unei palme aplicate strategic pe obrazul colegei de bancă de către domnişoara al cărui nume rimează cu beci, cele două nu mai stau împreună). În spatele lor tronează frumos familia Pastramă. (Aceştia sunt împreună). El.. cât uşa de înalt...ea ajunge până la mânerul uşii. Ea e un fel de furtună roz-ameţitoare. Ceva care e mereu băgat în priză. El mare fotbalist. În spatele lor stau o Sârbă şi o Petcă. Două nebune...Pe urmă urmează Cocoşel...(coadă de purcel?)(Acum fata al cărui nume rimează cu beci stă cu el). Mai e "Ţiganca", care e un el, mai e un Scurt, care scurtează orele la fel ca Ţiganca...se bănuieşte că cei doi au alte orientări....ăăă...nu,nu religioase ...dealea..sexoase.. Ooo..daa..mai e Crimi-Criminalu'. Cuminte...foarte cuminte...chiar dacă numele te trimite cu gândul la chestii urâte. (Din păcate Crimi-Criminalu' a avansat cu o clasă spre uşa de intrare de la internat. Cei care pleacă de la noi, ajung cu o clasă mai aproape de uşa de la intrare. Crimi zice că-i mai bine acolo. Noi cică eram prea tâmpiţi. O fi aşa cum zice el.)
Pe ultimul rând îşi au sediul o pereche de Spioni. EA şi...EA. Uneia i s-a făcut şi un fel de înmormântare...sau priveghi(?) pe catedră...(am spus că e o clasă ciudată, nu?). Pe urmă urmează...Muşhurum sau Ciupi (ciuperca cu ochelari) împreună cu...Shakira (nu, nu Shakira aia). Toţi îi spunem Shakira, dar nici el nu ştie de ce i se zice aşa. În spatele lor stau Răducu (papă mucu) şi Turu. Nimic de comentat la adresa lor. În ultima bancă stau Cage şi Brazdă...nici la ei nu am ce comenta..
Cam ăştia sunt colegii....
Şi ca orice şcoală, trebuie să aibe şi liceul ăsta profi drăguţi...fizic vorbind...dar asta rămâne secret.
Gata, dosar închis.

P.S: Nu-mi vine să cred că l-am uitat pe Eù. Eù vine de la Eustache (Traistă) * din desene, desigur:D. Numele lui din buletin e Ionuţ. (Acum stă în prima bancă, rândul din mijloc)

Şcoală

  Se apropie sfârşitul semestrului. O să am o medie...mică. De ce? Nu pentru că nu am învăţat, ci pentru că unii profi sunt nişte idioţi care vor excelenţa. Degeaba te chinui să înveţi într-o săptămână 10 pagini de caiet mic, când alţii copiază şi iau notă mai mare decât tine. Acum nu mai merge cu "fata cuminte", acum dacă nu intri pe sub pielea profilor, ei nici măcar nu ştiu cum te numeşti. Nu îmi stă în fire să agasez profesorii, sa-i "pup în fund". De ce? Pentru note? Prefer să stau liniştită...
Materiile sunt grele, dar şi profilul mă dă un pic peste cap. Mate-info...mie nu îmi mai plece matematica...cred că din clasa a doua:D. Am aterizat acolo din lipsă de locuri unde vroiam eu, de altfel ca mulţi alţii. Dacă nu ar fi informatica aia, aş zbura ca un porumbel de acolo. Pentru ce o să-mi trebuiască mie să ştiu cum se scrie ecuaţia butenei, sau mai ştiu eu ce...când eu nu am nici un gând să dau la vreo facultate unde să mi se ceară aşa ceva, sau nu cred că o să mă oprească cineva pe stradă şi să mă întrebe despre hidroliza apei. Pentru ce-mi predă la istorie de parcă zici că scriu cursurile de la facultate? Oricum, mare lucru nu o să ţin minte din toate alea...prea  multe date, unele chiar neimportante. Sportul e aşa...ora la care încă mai dorm. Engleza şi franceza...majoritatea suntem bâtă. Noi habar nu avem să facem nişte propoziţii corecte, dar profii vor să ştim gramatică..reguli şi altele...Româna îmi place, dar şi aici am nişte note..ppff... La mate ce să mai zic...dezastru. Profu' explică doar pentru unii, mai dă şi vreo câteva sutimi uneia să-i iasă o notă de trecere în teză...sutimi acordate pentru scris frumos...la matematică?! Hmm...până şi la muzică am o notă dezastruoasă, dar e de trecere...mulţi au 1, deci eu mă ţin bine...şi la religie... la cât de religioasă sunt eu...nu îmi pot da seama cum am răspuns corect la 16 din 20 de întrebări...De restul materiilor nici nu mai vorbesc..că mă apucă nervii.

Întrebări..

• Oare există oameni buni şi oameni răi, sau doar împrejurările ne fac să devenim răi sau buni?
• Noi ne naştem iar apoi murim. Cum ar fi viaţa dacă nu am mai muri?
• Cum ar fi să avem tot ceea ce ne dorim?
• Pentru ce luptăm noi în viaţă?
• Ce este prietenia?
• De ce iubim? De ce suntem iubiţi?
• Pentru cine trăim noi? Pentru noi...?
• De ce unii ai o viaţă bogată, iar alţii care muncesc mult mai mult decât cei bogaţi sunt mai săraci?
• De ce familia Flinstone sărbătoreau Crăciunul în epoca de piatră?
• De ce nu se mai fac episoade noi cu Tom&Jerry?
• De ce nu avem puteri supranaturale?
• De ce trebuie să învăţăm atât de mult la scoală? 

Cam astea-s întrebările....Ciudate, nu?

Romeo şi Julieta (varianta modernă)

   Era noapte. Ea se afla în club, încercând să agaţe vreun tip bine făcut şi cu mulţi bani. Tot flirta cu unu şi cu altul, dar parcă nici unul nu se încadra în cerinţele sale. Se mişca lasciv pe lângă oricine era pe lângă ea poate, poate atragea şi ea pe cineva. Nu-i venea să creadă că ea...frumuşică cum era nu se uita nimeni la ea. Poate că era din cauză că era cam ţigăncuşă. "Ahh...ai naibii românii aştia, ce proşti. Nu ştiu ce pierd," gândea ea. Când colo, după mult dans şi mulă băutură de fiţe consumată apare el în prag...de uşă. Cu o statură atletică, figură şmecheră, lanţ gros la gât...ce mai, tot ceea ce dorea fata. Exista doar un simplu impediment şi anume că tipul era mai negru decât fundul unui ceaun. Dar ţinând cont că nici ea nu era prea albă, a trecut peste asta. Fetei, adică Julietei, i s-a părut că arată chiar bine tipul şi se vedea că are şi bănuţi, exact ceea ce căuta ea. Se îndreaptă spre el puţin legănată din cauza alcoolului consumat parcă prea în exces. Şi el o observă. Mică de statură, cu sânii mari...dar Doamne...avea nişte picioare aşa de frumoase care se puteau observa foarte bine prin acea rochiţă scurtă, aproape inexistentă. Cei doi ajung faţă în faţă:
 -Bună, spune el ca un adevărat macho man.
 -Bună, răspunde ea ameţită de alcool.
 -Drăguţă, te fac cu un dans chiar aci?
 - Ooo, desigur..gânguri ea ca o veveriţă în călduri.
Şi încep să danseze, să discute, să se sărute, să-şi dea seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Spre răsărit de soare ei fac schimb de numere de telefon, urmând să se întâlnească pe ascuns în zilele care urmau, deoarece nu ştiau dacă părinţii lor ar fi de acord cu iubirea dintre ei.
 Zilele treceau, cei doi se întâlneau pe ascuns. Erau fericiţi împreună. El cu mulţi bani şi maşină tare, ea sexy şi dornică de cheltuit banii altora. Zilele treceau....cei doi erau din ce în ce mai fericiţi...până POC. Într-o zi filmul s-a rupt, iar părinţii au aflat de iubirea dintre cei doi cum numai nişte părinţi grijulii pot afla, ei ştiu cum, ceea ce nu trebuie.
Celor doi le-a fost interzis să se vadă. Dar dragostea era mare, mult prea mare pentru a fi oprită de nişte persoane care au trăit în epoca dinozaurilor şi nu ştiu ce e aceea dragoste de adolescent. Văzând că dragele lor odrasle nu se potolesc, părinţii au început o luptă între ei. Acum era care pe care...Familia băiatului îi spunea familiei fetei să le lase băiatul în pace, iar ceilalţi invers. Cele două familii au ajuns până la săbii şi pistoale.
A trecut mult timp în care băiatul tot încerca să liniştească apele, dar degeaba. De la un timp fata parcă se schimbase, dar nu îi dăduse de bănuit lui Romeo.
Până  într-un miez de noapte...când băiatul se hotărăşte să îşi ia mândreţea şi să fugă spre zări mai luminate unde vor avea linişte şi nimeni nu îi va deranja. Poate în Spania sau Italia, sau poate în Franţa. Ajuns la palatul unde stătea fata, se instalează sub un balcon şi începe:
  "-O Julieta draga mea iubire, că de când te-am văzut inima-mi tresaltă în valuri de iubire. Ooo..tu iubire hai cu mine, hai cu mine..oo tu iubire. Să fugim d'aci...undeva undi totul este mai bine. Ooo tu Julieta, arată-ţi faţa ta frumoasă, cu cei doi ochi ca două boabe sclipitoare. Ooo tu Julieta...iubirea mea..."
Şi atunci se deschide fereastra şi în apare un bărbat:
  "-Ce morţii mă-tii vrei mă ţigane?"
  "- Pe Julieta, dragă cetăţea."
  "-Marş dracu, până nu te bat."
Romeo al nostru pleacă, dându-şi seama că scumpa lui iubită stă cu câteva palate mai încolo. Ajuns la balconul care trebuie, începe iar:
 "- Oooo...tu Julieta, răsari te rog la geam să-mi astâmpăr dragostea. Hai să fugim de aici Julieta mea. Să fugim ca potârnichea, să fim liberi. Ooo...tu Julieta, m-am apris după tine..oo...tu Julieta mea..."
Tânărul tremura de emoţie...sau poate de frig, dar abia aştepta să-şi vadă iubirea. Dar în acel moment.. Romeo vede venind o maşină care opreşte aproape lângă el. Şiii....surpriză...din maşină coboară chiar Julieta. Aceasta nici nu-l bagă în seamă pe Romeo, dar acesta o trage de mână şi îi spune:
     "- Cu**o, de-asta îmi eşti? Ţi-am dat tot ceea ce am avut mai bun, iar tu mă înşeli pe la spate? Nerecunoscătoare ce eşti.. Ţi-am cumpărat haine, te-am ţinut în puf...Cu**o!!!"
Atunci se apropie actualul prieten al fetei:
    "- Probleme măăă??"
     - Da măăhh...Mi-ai furat iubirea, pe Julieta. Să te duci dracu!
     - Ce măă, faci figuri? Vezi poate te tai în bucăţi. Julieta e a mea.
     - Ooo...daa?? Asta crezi tu!
Iar Romeo îi aplică un pumn în gură actualului prieten. Nici acesta nu se lasă mai prejos şi îi aplică şi el un pumn. Şi încep să se bată până când adoarme pentru veşnicie într-o baltă răcoroasă de sânge propriu.
    "-Ohh..tu iubiree....cum ai putut să mă înşeli cu ăsta?
     - Ce să fac dragă dacă nu mai aveai bani?!"....
Poveste de dragoste...

Epilog

     Profesorul primind scrisoarea a fost foarte dezamăgit...nu îi venea să credă că fata pe care a iubit-o nu mai e...că şi-a luat viaţa pentru că-l iubea prea tare..
     Zilele şi anii treceau, dar el nu mai era la fel. Gestul tinerei adolescente de care se îndrăgostise...acea fată cu părul creţ...uneori cu zâmbetul pe buze, alteori înnecată în lacrimi...îl făcuse să cadă într-o depresie. Zilele deveniseră negre, nici măcar  zâmbetele copiilor lui nu îi mai alungau tristeţea. Iubirea pentru copii şi pentru  soţia lui la împiedicat să recurgă la un gest absurd...Un gest care l-ar fi adus împreună cu adolescenta de care se îndrăgostise...
    Anii au trecut...copii erau mari...iar el trăia într-un azil de bătrâni după ce soţia lui murise...Şi acum se mai gândea la tânăra iubită...Acum era bătrân...nimănui nu îi mai păsa de el..aşa că a recurs la gestul absolut...
   Ora 18:07...îngrijitoarele din azil alergau disperate după ajutor. Un bătrân murise....
   "M-am îndrăgostit de acel zâmbet al tău...zâmbetul tău..."

O iubire...

(VII)


    Am ajuns acasă şi m-am trântit în pat şi am început să plâng. Cred că am adormit plângând. Am adormit cu gândul la ceea ce am făcut, la vinovăţia pe care o simţeam atunci...
...Am ajuns în ziua în care trebuia să dau Bac-ul. Aveam emoţii, dar gândindu-mă la tine..emoţiile s-au mai dus. Am ajuns în sala de examen. Am răspuns şi am plecat...Am fost cea mai bună...Am fost cea mai bună datorită ţie...Nota îţi aparţine...Nota 10 e a ta. Nu te-am mai putut revedea...fie din cauza timpului, fie din cauză că mă simţeam vinovată nu am vrut să ne mai vedem. Am urmat facultatea...Dar...
  Dar totul s-a schimbat. Nu am mai putut iubi pe nimeni cum te-am iubit pe tine. De fiecare dată când simţeam ceva pentru un băiat mă gândeam doar la tine...la acele momente. Am mers chiar şi la psiholog, dar problemele nu s-au rezolvat...asta însemnând că trebuie să le rezolv eu singură. Au trecut ani...ani chinuitori în care m-am gândit doar la tine...Plângeam şi mă gândeam la tine. Am mai trecut de câteva ori prin faţa blocului tău, dar nu am avut curajul să bat la uşa ta şi să îţi văd acel zâmbet. Nu am putut....Ştiu că acum mai ai încă un copil, însă nu ştiu dacă te mai gândeşti la mine...dacă eu am fost ceva trecător...o prospătură...






"Ţi-am scris aceste rânduri ca un mesaj de adio. Sper să-l primeşti TU. Vinovăţia pe care o port în suflet nu mă mai poate lăsa să trăiesc, să iubesc, să fiu EU. Nu mai pot...simt că pierd pariul cu viaţa. Nu ştiu ce mi-ai făcut, dar nu te mai pot uita...nu pot uita acel zâmbet fermecător...nu pot uita momentul petrecut alături de tine...
Ţi-am scris aceste rânduri pentru a-ţi reaminti unul din cele mai frumoase momente din viaţa mea şi poate că şi din viaţa ta...sper. Tu ai fost singura iubire adevărată pentru mine. Chiar dacă eu nu o să mai exist ca persoană...iubirea mea o să mai existe şi o să plutească deasupra ta. O să fie ca un înger care veghează aspura ta.
Ţi-am scris aceste rânduri, nu pentru a mă crede nebună...pentru că nu sunt...sunt sănătoasă...iubirea pentru tine m-a înnebunit. 
Ţi-am scris aceste rânduri şi sper să le citeşti, nu să mototoleşti foile şi să te întrebi cine mai e şi nebuna care  ţi-a trimis această scrisoare...
Eu mor cu gândul că tu m-ai iubit. 
Eu mor cu gândul că te-am iubit cu adevărat, că nu am fost o nebună obsedată....
Eu mor pentru că nu mai pot trăi fără tine. Nimic nu are viaţă fără ţine. Nu îţi pot destrăma familia doar pentru a fi al meu. Nu pot. Nu îmi stă în fire...
Nu e bine ceea ce fac, dar doar aşa nu o să mai adorm gândindu-mă la tine. Să plâng nopţile...Să nu mai pot iubi pe cineva aşa cum te-am iubit eu pe tine.
Îţi mulţumesc că exişti...că mi-ai arătat ce înseamnă să iubeşti cu adevărat, că m-ai făcut să simt plăcerea maximă...pentru că m-ai facut să fiu cea mai bună. 
Îţi mulţumesc....Te iubesc..nu uita."


P.S: Dacă m-ai iubit, eu sper să  nu te afecteze această veste...sper să nu te influenţeze în vreun mod...sper să nu faci şi tu ceva nebunesc...Te iubesc..

*Sfârşit...

O iubire...

(VI)


   Plăcerea pe care ai reuşit să mi-o produci atunci anula toate lacrimile, mă făcea să uit de tot şi toate...mă gândeam doar cât de bine e...Trăiam momentul alături de tine. Dacă mi-ar fi spus cineva că urma să fac sex cu tine nu l-aş fi crezut. Era ceva peste limitele imaginaţiei mele. Acum...dacă închid ochii încă mai văd acele scene minunate în care eram uniţi...eram unul şi acelaşi..eram doar noi doi. Nimic nu mai conta atunci. Plăcerea pe care mi-ai provocat-o nu am mai putut să o reproduc cu nimeni altcineva. Tu eşti unic....
    După ce am terminat, mi-am aşezat capul pe pieptul tău...Stăteam amândoi goi, unul lângă altul parcă rememorând fiecare clipă. Ţi-ai întors privirea spre mine m-ai sărutat şi m-ai întrebat dacă mai vreau încă o dată. Te-aş fi minţit dacă spuneam că nu mai vreau, aşa că am continuat să ne iubim. Eram la maximă plăcere atunci, ceva de necrezut. Chiar şi în fanteziile mele nu îmi imaginam că e aşa de bine. Minutele curgeau...nimeni nu mai scotea nici un sunet...Eram doar noi doi, liniştea şi plăcerea. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Era pentru a doua oară când atingeam plăcerea maximă şi asta doar datorită ţie...doar tu ai putut să-mi creezi plăcerea maximă chiar de două ori...şi acum îţi sunt recunoscătoare pentru că m-ai făcut sa văd ce înseamnă acela sex adevărat cu un bărbat adevărat...Ne-am petrecum aproximativ 2 ore împreună. 2 ore doar pentru noi. 2 ore de uniune, de iubire, de săruturi...
M-am dus la baie să fac un duş. Poate că apa rece m-a făcut să revin la realitate, să-mi dau seama ce am făcut ...să-mi dau seama că tu ai aprobat aşa ceva...poate doar te jucai cu mine sau poate mă iubeai cu adevărat...Nu am ştiut niciodată de ce mi-ai îndeplinit fanteziile...Eu am rămas la ideea că tu m-ai iubit... sau poate că încă mă mai iubeşti ...Duşul pe care l-am făcut, l-am făcut mai mult în lacrimi. Mă simţeam vinovată. Încă nu pot să înţeleg de ce nu m-am simţit vinovată şi atunci când făceam sex împreună. De ce mintea mea era goală atunci...
Am revenit în camera unde erai tu. Încă nu te îmbrăcaseşi. Încă mai stăteai în pat. Te-am privit. M-am aplecat şi te-am sărutat. Mi-ai zâmbit cu acel zâmbet specific ţie, acel zâmbet de care m-am îndrăgostit...Acel zâmbet ...acel zâmbet care nu l-am mai văzut de ceva timp...Zâmbetul tău.
Mi-am strâns caietele de pe masă în timp ce tu te îmbrăcai. M-ai apucat de mijloc, m-ai sărutat pe gât şi m-ai întrebat: "Ţi-a plăcut iar acum pleci? Păi cum vine asta?". Ţi-am zâmbit...şi te-am sărutat. Ţi-am spus că trebuie să plec, să ajung acasă...acasă unde nu mă aştepta nimeni...chiar dacă te-am minţit că mă aştepta o prietenă. Te-am minţit şi îmi pare rău. Dar nu am suportat să mai stau nicio secundă cu tine...chiar dacă te iubeam...
Când am ieşit din cameră tu m-ai prins de braţ şi m-ai întrebat ce am. Aproape printre lacrimi ţi-am spus că nu am  nimic...dar nu m-ai crezut. Te-ai aşezat în faţa uşii de la intrare şi nu m-ai lăsat să plec până nu m-ai mai întrebat de câteva ori ce am. Atunci te-ai uitat în ochii mei şi mi-ai zis: "Nu te mai simţi vinovată. Am făcut-o pentru că aşa am vrut eu. Dacă eu nu mă simt vinovat tu de ce te simţi? Te rog...nu mai plânge. Uite..nu mai ţip la tine. Ţin la tine scumpo...ţin..!" şi m-ai sărutat. Şi acum îmi mai răsună în minte acele cuvinte...chiar şi acum...
Mi-am şters lacrimile, ţi-am zâmbit şi am dat să plec, dar m-ai oprit. Mi-ai luat mâna, te-ai uitat la mine şi mi-ai urat succes la Bac. Ţi-am zâmbit...şi am plecat..

*Urmează...

O iubire...

(V)


     Atunci mă simţeam vinovată. Nu era bine, era total greşit. Nu trebuia. Îmi încălcasem promisiunea, aceea de a nu intervine între tine şi familia ta. Încă nu înţelegeam prea bine de ce mi-ai dat mână liberă la sufletul tău, la sentimentele tale. Tu erai mai matur decât mine. Dacă ţineai la familia ta trebuia să mă opreşti, să mă trezeşti la realitate, dar nu ai făcut-o şi nici măcar acum nu pot să înţeleg de ce nu ai facut-o. Tu ai continuat să mă săruţi. Te sărutam şi eu, dar parcă vinovată. Nici măcar o dată nu mi-am pus problema că dacă acele fantezii ale mele   s-ar fi adeverit, ce aş fi făcut în acele momente. Erau fantezii. Erau iluzii. Aşa ceva exista doar în mintea mea, dar tu ai făcut ca fanteziile mele să prindă viaţă. În acele momente m-ai făcut fericită, dar eu mă simţeam vinovată. Eram confuză...Încă nu ştiam dacă te jucai cu mine, sau chiar simţeai ceva pentru mine...Mă gândeam că poate vrei doar o prospătură...Nu am avut curajul să te întreb nimic. Doar mă bucuram de atingerile tale, felul în care îţi umblau mâinile pe spatele meu mă făcea să mă excit....
Nici acum nu pot să-mi dau seama ce a fost în capul meu de m-am lăsat purtată de val şi am acceptat propunerea ta. Era mai mult decât ceea ce îmi imaginasem eu vreodată. Parcă visam...
     M-ai aşezat în pat şi m-ai sărutat pe gât. Mi-ai dezgolit umerii şi i-ai sărutat. Te-ai aşezat în pat lângă mine şi ai continuat să mă săruţi...Senzaţiile pe care mi le-ai creat atunci erau divine. Mă simţeam extraordinar. Mi-ai dat rochia jos doar atât încât să poţi 
să-mi mângâi sânii. Încă îţi mai simt mâinile încleştate pe sâni...acea privire înnebunitoare...acele săruturi...Deja încetasem să mă mai gândesc la altceva decât la acele senzaţii pe care le aveam. Eram fericită, chiar nu îmi mai păsa că pot să-ţi distrug familia...viaţa..totul. În acele momente m-ai făcut să uit toate lacrimile pe care le-am vărsat stând pe acel scaun...Toate acele pagini rupte...Toate acele ţipete...
Ai început să mă mângâi mai jos. Până la urmă mi-ai dat rochiţa jos...Te-ai uitat în ochii mei şi mi-ai spus: "E frumos, nu? E mai frumos decât ţi-ai imaginat, nu?". Simţeam că un răspuns la întrebarea ta nu îşi avea rostul aşa că am început şi eu să te mângâi, din ce în ce mai provocator. M-am uitat în ochii tăi. Se vedea că erai excitat...
Ţi-am luat sexul puternic în mână şi am început să-l mângâi uitându-mă în ochii tăi. După câteva minute în care 
m-ai lăsat să fac ce vreau din tine...m-ai ridicat şi m-ai aşezat în pat. Limba ta îmi dezmierda fiecare părticică din corp, mă făceau să mă zbat ca un peşte pe uscat. În momentul acela mă gândeam doar la ceea ce îmi ofereai tu, adică plăcere. În mintea mea nu mai exista nici o vinovăţie. Erai al meu acum. Nu îmi mai păsa dacă tu nu mă iubeai, dacă nu îmi împărtăşeai aceleaşi sentimente...Era totul mai bine decât mă aşteptasem să fie vreodată. 
Te-ai aşezat în pat, pe spate, iar eu stăteam deasupra ta. O simţeam în mine, parcă până în stomac. Îmi dădea dureri, aşa că am renunţat pentru un moment. M-am uitat în ochii tăi şi m-ai sărutat. Ai mai încercat de câteva ori mai uşor, până m-am învăţat. Era atât de mare încât simţeam cum pur şi simplu intra adânc în mine. Deja îmi plăcea. Mă obişnuisem. O făcusem şi mai înainte cu altul, dar parcă a ta era mult prea mare. Cu toate acestea ai înţeles că mă doare şi nu m-ai mai zmucit...Erai aşa de grijuliu. Toate acestea îmi dădeau un sentiment de protecţie, de siguranţă...dar în prezenţa ta...în mâinile tale... mă simţeam în siguranţă. În timp ce ne mişcam trupurile, mă uitam în ochii tăi. Îi aveai închişi. Nu ştiu la ce te gândeai. Eu sper că te gândeai la mine, la acel moment şi nu la nevasta ta....

*Urmează...

O iubire...

(IV)
      


      Simţeam cum buzele tale bulci şi calde le strivesc pe ale mele. Sărutul nostru a durat parcă o veşnicie. Îmi plăcea. Parcă nu mă mai săturam de buzele tale şi nici tu de ale mele. Eram contopiţi. Puteam să zic că fanteziile mele se împliniseră. Te sărutam. Era una din cele mai mari fantezii pe care le aveam cu tine chiar din clipa când ai intrat pe uşa clasei...acum câţiva ani. Acel sărut parcă a durat o veşnicie, nicidecum câteva secunde. Nici nu am realizat momentul în care te-ai oprit din sărutat. Nici nu am auzit întrebarea pe care mi-ai pus-o şi pe care a trebuit să mi-o repeţi: "Heii...eşti fericită? Acum nu mai plângi?" şi m-ai strâns în braţe. Radiam de fericire. Eram cred că cea mai fericită fată de pe pământ. Printre zâmbete ţi-am răspuns că sunt foarte fericită, chiar foarte fericită şi te-am îmbrăţişat. M-ai îmbrăţişat şi tu. Parcă era un vis. Îmi promisesem, chiar dacă asta voiam, să nu intervin niciodată între tine şi familia ta, dar atunci...simţeam că sunt vinovată, dar parcă nu mă puteam opri. M-ai luat în braţe şi m-ai aşezat în braţele tale. "Şi...ia spune, îţi place cum sărut?"...era o întrebare la care răspunsul nu putea fi decât: "Desigur că-mi place cum sărutaţi."...Eram în braţele tale, după ce ne sărutasem ...stăteam cu capul pe umărul tău...şi era cel mai frumos moment pe care îl trăisem până atunci. Atunci am uitat toate lacrimile pe care m-ai făcut să le vărs, toate foile rupte, toate ţipetele...toate..."Auzi...dacă tot simţi ceva pentru mine...şi eu la fel (şi m-ai sărutat pe buze din nou), nu ar mai trebui să îmi mai vorbeşti ca şi cum aş fi profesorul tău. Suntem doar noi doi. EU şi cu TINE. NOI DOI. Cum îţi vorbesc eu ţie cu lejeritate, aşa vreau să-mi vorbeşti şi tu. Nu vreau să te mai aud cu nici un fel de "domn' profesor" sau altfel...îmi vorbeşti ca de la egal la egal. Ai auzit?" Era puţin cam absurd ceea ce îmi cereai tu în acel moment. Atâţia ani în care nu te-am scos din "domn' profesor", toţi acei ani în care te-am respectat...iar tu îmi cereai atunci să-ţi vorbesc ca şi cum aş vorbi cu prietenii mei...era ceva peste putinţele mele. Eu tot te mai vedeam ca şi profesorul meu. Nu te vedeam ca şi  iubitul sau prietenul meu. "Da...dar..nu pot. Nu pot...nu-mi stă în fire." Şi m-ai sărutat puternic pe buze. "Ba o să poţi...altfel îţi învineţesc buuzele"..."Daa...dar nu..."..."Să nu te aud că nu poţi!"...Şi mai sărutat puternic pe buze...Atât de puternic încât credeam că mi-ai strivit buzele. "Deci...ia zi...acum poţi?"..."Pot..", am spus uşor fără să-mi mişc buzele care mă dureau îngrozitor. "Ba vezi ce o să poţi, că dacă te mai aud cu "domn' profesor" te bat şi nu cred că o să-ţi placă. Dar pe urmă o să te sărut dulce, dulce să-mi cer scuze..."

*Urmează...

O iubire...

(III)

     Terminasem ceea ce avusesem de scris. Scrisesem 3 pagini...după ce le-ai citit mi le-ai rupt. În acea secundă toată liniştea am spart-o cu acel "Nuuu..." disperat. Nu îmi venea să cred, nu îmi puteam explica de ce mi le-ai rupt...Am început să plâng, iar tu m-ai întrebat pe un ton răstit în timp ce rupeai foile în bucăţi mici, mici: "De ce plângi? Plângi că ţi-am rupt paginile? Că vreau să scot din tine ce e mai bun? Că vreau să iei o notă mare? Răspundee...de ce plângi?". În momentul acela îmi venea să sar la gâtul tău să-ţi sug sângele ca o vampiriţă, să te las să suferi în mijlocul camerei la fel cum îmi făceai tu acum. Îmi venea să te lovesc...Dar nu am facut-o. M-am uitat fix în ochii tăi, dar nu am putut să-ţi răspund. Nu ştiam exact ce să-ţi răspund. Am preferat să tac atunci, doar că nu voiam să zic ceva care pe urmă să regret. Lacrimile mi se scurgeau pe obraz, iar tu mi le-ai şters cu mâna ta. În acel moment parcă eram fericită că m-ai atins, dar la cât m-ai făcut să plâng şi pentru faptul că nu recunoşteai că mă descurc cât de cât bine te-am respins. Atunci... bănuiesc că ţi-ai dat seama că sunt supărată pe tine aşa că au urmat câteva minute de linişte. După câteva minute în care m-am mai liniştit m-ai întrebat: " Eşti supărată pe mine, nu-i aşa? Înţelege,nu vreau să te descurci bine...ci foarte bine. Vreau să faci perfect. Vreau să faci mai perfect decât dacă aş da eu acel examen. Vreau să fii TU cea mai bună. Acum eşti supărată pe mine, dar mai târziu o să-mi mulţumeşti, o să vezi tu.". Te-am privit în ochi. În acel moment nu te mai iubeam, te uram ca pe cel mai mare duşman al  meu. Mi-ai luat mâna mea în mâna ta, dar din nou te-am respins. În mod normal acest gest m-ar fi făcut să ţip de fericire, să mă topesc, să ţopăi chiar, dar atunci...te-am respins. Parcă nici nu voiam să te mai văd. "Eşti foarte supărată pe mine, nu-i aşa?", a urmat sesizarea ta care era foarte corectă. Nu ţi-am răspuns nimic. Poate pentru faptul că nu îţi răspundeam la nicio întrebare era un motiv în plus prin care ţi-ai dat seama că nu eram supărată pe tine....ci foarte supărată. Nici să te privesc nu mai puteam. Simţeam o mare dezamăgire în suflet care mă făcea să sufăr. Tare. Atunci tu te-ai ridicat de pe scaun şi ai început să cauţi o carte în bibliotecă. Ai deschis-o şi mi-ai pus-o în faţă şi mi-ai zis să citesc. Stăteai în spatele meu şi ai început să-mi explici aproape fiecare cuvânt din carte. Era o carte în care se discuta despre efortul pe care cei din jur îl acordă persoanelor importante din viaţa lor, pentru ca acestea să reuşească în viaţă...chiar dacă trebuie să înfrunte greutăţi la început. Atunci m-am simţit foarte ruşinată de ieşirile mele, de lacrimile pe care le-am vărsat...de aceea m-am întors cu faţa spre tine şi mi-am cerut scuze cu ochii în lacrimi. Lacrimi care mai apoi s-au prelins pe obraji. Şi acum parcă simt acea îmbrăţişare pe care am primit-o de la tine. Era ceva unic, era la fel ca în fanteziile mele...Doar că acum nu era o fantezie. Era cât se poate de real ceea ce mi se întâmpla. Chiar nu ştiu nici măcar acum de ce am început să plâng în hohote. Dar tu m-ai stâns şi mai tare în braţe. În acel moment, ţin minte, m-am uitat în ochii tăi şi te-am strâns şi eu în  braţe şi mi-am cerut încă o dată scuze. Te-ai uitat la mine şi mi-ai zis: "Pentru ce-ţi ceri scuze? Pentru că te fac să plângi? Pentru asta îţi ceri scuze? Eu nu vreau să te fac să plângi, eu vreau să te fac cea mai bună..." şi m-ai sărutat pe obraz. Nu o să uit niciodată acel moment în care buzele tale mi-au atins obrazul...Niciodată. Ţi-ai tras scaunul mai aproape de mine şi ai început chiar tu să-mi citeşti din acea carte. Dicţia ta, modul în care citeai...nu m-au putut opri de la a nu-mi aşeza capul pe umărul tău. În acel moment ai făcut pauză de câteva secunde şi ţi-ai pus mâna în jurul taliei mele şi ai continuat să citeşti. Deja fanteziile mele parcă deveneau realitate. Mă gândeam oare ce gust au buzele tale. Nici măcar nu am observat când ai terminat de citit, aşa că tu m-ai întrebat: "Heii...tu măcar m-ai ascultat?"...iar eu puţin ruşinată ţi-am răspuns cu o minciună "Da, domn' profesor...v-am ascultat". Atunci revenind la realitate mi-am ridicat capul de pe umărul tău. Nu mi-am putut explica cum de m-am lăsat purtată de val, aproape cred că m-am dat de gol atunci...Atunci mi-am promis, în gând, că nu o mai fac nici un gest ca acela, pentru ca să nu mă dau de gol. Aşa că am luat pixul şi ţi-am zis: "Nu îmi mai daţi nici un exerciţiu?"...atunci tu ai zâmbit..."Vrei exerciţii? Vrei să ţip iar la tine, dacă nu le faci bine? Spune..."...."Vreau un exerciţiu, dar nu vreau să mai ţipaţi la mine...vă rog frumos." Mi-ai zâmbit din nou şi mi-ai promis că nu o să mai ţipi la mine şi m-ai strâns în braţe, dar...am respins îmbrăţişarea, pe motiv că...îmi era pur şi simplu ruşine faţă de tine. Nu ştiu de unde aveam atâta ruşine în mine...Cuvintele care au urmat m-au lăsat fără răsuflare "Nu vrei să te îmbăţişez? Atunci cred că m-am înşelat...Eu credeam că simţi ceva pentru mine." Atunci când ai terminat fraza credeam că pică cerul pe mine, că îmi fuge pământul de sub picioare, cred că atunci m-am făcut roşie la faţă, nici nu ştiam ce să-ţi mai zic. Îmi tremurau mâinile şi picioarele. Eram uimită. Credeam că totuşi ceea ce simţeam pentru tine nu se vadea, dar se pare că mă înşelasem...Ai început să râzi şi m-ai luat în braţe. "Cee...crezi că nu mi-am dat seama? Sunt profesor, îmi dau seama din priviri de ceea ce gândesc elevii, desigur...nu pot "citi" toţi elevii...dar pe marea majoritate îi pot "citi". Cu tine mi-a fost puţin mai greu, eşti puţin introvertită...nu te deschizi uşor nimănui. Trebuie muncă la tine, dar după ce reuşeşte omul să te cunoască...(şi m-ai sărutat pe obraz) eşti minunată." În acel moment simţeam că mă topesc în braţele tale, momentele acelea întreceau orice fantezie pe care mi-o puteam imagina vreodată. Atunci te-am strâns în braţe şi mi-am luat inima în dinţi şi am recunoscut faptul că te iubesc, sunt îndrăgostită de tine...chiar dacă în imaginaţia mea, urma să râzi de mine şi să-mi spui că sunt o proastă...o simplă fată...că tu nu simţi nimic pentru mine, că doar te joci cu mine. Dar nu a fost aşa. M-ai strâns şi mai tare în braţe, m-ai privit în ochi şi mi-ai spus:"Mult îţi mai ia până să recunoşti ceva". Iar în momentul acela buzele noastre s-au unit. În sfârşi mi-am astâmpărat curiozitatea despre ce gust au buzele tale...

*Urmează...