”Îți mulțumesc pentru că exiști”

                De multe ori stau și mă gândesc ce să mai scriu, însă parcă niciun subiect nu mai e interesant  sau dacă e subiectul interesant până ajung eu să-l scriu nu mi se mai pare nimic încântător la el (cred că am mai început câteva texte cu propoziția asta în ultima vreme).
               De vreo lună îmi tot spun că o să mă apuc iar de scris pe aici (și mă trece așa... o invidie uriașă atunci când anumiți colegi scriu niște articole simple - genul ăla de articole care te enervează după primele șapte cuvinte, dat fiind faptul că sunt puerile. Exemplu: ”Azi m-am decis să vă prezint niște fotografi talentați cu care am colaborat eu (punct). Primul este Xulescu, un fotograf desăvârșit (punct). Acesta realizează fotografii fantastice (punct). - Ana are mere. Ea se duce la piață să le vândă. Nu cumpără nimeni mere. - ceva de genul).

              Dar gata cu critica. Nici eu nu sunt mai bună. Ceilalți măcar scriu, iar eu nu. De ce nu? Pentru că nu am chef.
Obositor să citești un text destul de lung scris în maniera propozițiilor nedezvoltate de mai sus, nu?
             Ca o mică paranteză - Când m-am decis să scriu ceva, voiam să povestesc ce mi s-a întâmplat, nu să mă leg de alte lucruri. Însă pentru că nu vreau să le amestec, o să scriu aici altceva, iar altădată (sper că tot azi) să scriu și ceea ce voiam cu adevărat.
             Ceea ce nu voiam cu adevărat să scriu:
Am început blogul ăsta prin 2011 datorită unei mici păcăleli, anul 2012 fiind anul în care a ”explodat” blogul. Am scris despre tot și toate, m-a citit lumea, nu mă interesa ce impact are asupra celorlalți, scriam pentru că îmi plăcea, aveam timp, aveam idei... Eh, dar nu la asta voiam să fac referire, ci la faptul că eu scriam texte, le postam, lumea mi le citea, iar asta nu mi se părea cine știe ce. Anul ăsta am făcut practică la ziar. Mi s-au publicat texte în pagina de online a ziarului. Restul erau ”wow!!! am un text pe net!!!”, în timp ce eu eram: ”Oh, da, super! Minunat! Până și pe blog am mai mulți cititori decât aici... iar acolo nu scriu chestii prea importante”.
Adică pentru ei era o realizare că le apărea un text pe internet, iar asta m-a făcut să-mi dau seama de importanța pe care a avut-o blogul, sau mai bine zis...  blogurile asupra mea și a faptului că sunt deja obișnuită cu cititorii și traficul. Sună a laudă un pic, nu? Și mie mi se pare, însă nu vreau să mă laud, nu am de ce.
            Ceea ce vreau să spun (adică să scriu și să rămână aici) e că orice lucru trebuie exersat, așa e și cu scrisul. Citind în continuare blogurile colegilor care încă scriu, sesizez mai multe probleme:
1) Unii se forțează să-și exprime ideile folosind cuvinte pompoase și grele, încercând să se adreseze publicului de mijloc, publicul ăla care nu vrea să citească de trei ori o frază și de fiecare dată să înțeleagă altceva.
2) Alții folosesc un limbaj mult prea simplu, sacadat, care și el e deranjant pentru cititor.
            Sunt conștientă de faptul că și eu fac greșeli. După primul an de facultate am impresia că sunt mai proastă decât atunci când am intrat. Sau e sentimentul ăla că am descoperit un teritoriu nou și am multe de învățat. Acum am început să fac mai multe greșeli de gramatică decât înainte să încep facultatea și asta numai pentru că încerc să vorbesc cât mai corect (e cam ilogic, nu?)
Acum încerc să pronunț cuvintele corect, punând accentul acolo unde trebuie, însă unele îmi ies mai prost decât înainte de facultate.
Însă am o problemă care persistă și încerc să o rezolv. Marea mea problemă e că trec, într-un mod abrupt, de la o chestie la alta atunci când scriu un text. Mi s-a atras atenția, am încercat să fac trecerea mai plăcută, însă nu mi-a ieșit. Cu toate acestea continui să scriu și am ”tipărit” în minte: fă o trecere mai ușoară!
Nu prea îmi iese, dar dacă o să exersez, o să învăț cum să-mi structurez ideile și să le scriu așa cum trebuie.

             Ca o concluzie, blogul m-a ajutat mult pentru a evolua și pentru a nu fi aproape de apoplexie atunci când îmi este publicat un text pe internet.
Eu am spus un motiv (mai amplu) pentru care sunt recunoscătoare blogului, dar tu pentru ce ești recunoscător/recunoscătoare blogului tău?