Cea mai minunată zi...

    O zi minunată e aceea când te trezeşti cu razele blânde ale soarelui cum îţi mângâie chipul... Atunci când simţi mirosul floral al aşternuturilor tale moi şi catifelate. Atunci când inspiri adânc şi îţi vezi partenerul cu o tavă venind spre pat... Cum te sărută pe frunte şi îţi urează o zi bună. Cum te ridici din pat şi te îmbraci în cele mai comode haine... cum...
   Hai, gata. Stop, stop, stop... Să rupă cineva filmu' că asta se întâmplă doar în filme.
În viaţa reală te trezeşti somnoros, cu părul în toate părţile... (Nu pot înţelege cum tipele din filme după o noapte se trezesc cu părul frumos aranjat... Aia nu-i realitatea :P. Realitatea e mai dură).
Deci, trezit forţat că nu mai puteam respira. Părul îmi stătea ca naiba... (şi cică şi naiba arată mai frumos..). Îmi era frig. M-am învelit şi am mai stat puţin în pat. Îmi era cald. M-am dezvelit. Îmi era frig...
Mi-am băgat picioarele şi m-am ridicat din pat... Mă dureau tălpile ca pe Mica Sirenă când a devenit om...
Şi cum chioară de somn, am mai dat aşa... de efect cu picioru-n scaun... Să am ce spune "de bine" de dimineaţă.
M-am dus să tai o felie de pâine. Ai fi zis că mă trezisem cât de cât, dar nu... am apucat cuţitul invers (cu lama în sus) şi mă tot chinuiam eu să tai pâinea... până eram să mă tai eu...
Next... Am băgat la spălat. Toate bune şi frumoase până sună vecina la uşă:
"Vezi că se scurge o chestie din tavan... Cred că e de la voi".
Rumeg situaţia şi-mi pică fisa... A curs toată apa din maşina de spălat pentru că uituca/adormita de mine a uitat să pună un nenorocit de furtun...
Îi răspund: "Nu cred că e o chestie... E apă..."
Şi m-am pus să şterg... Şi am şters, şi am tot şters... până nu a mai rămas nimic... Acum era totul curat. Dau să ies din baie, era să alunec. Noroc că m-am prins cu mâna de chiuvetă că altfel picam şi-mi mai rupeam naibii şi ceva. (Era culmea să pice chiuveta... Ar fi fost culmea, culmilooorrr...).
Vine acasă şi mă trimite să cumpăr diverse... (Moment penibil) Încep să plâng pe stradă de se opreşte o babă în loc... Mă aşteptam să mă întrebe ce am... De fapt, chiar aş fi vrut să mă întrebe ce am abia mă mai amuzam puţin...
Ajung acasă, dau să întind nişte rufe... şi "BUF!", am dărmat un ghiveci cu flori... FFFFFFFFFFFFFFUUUUUUUUUUUUU. În gându' meu, "râzi tu râzi de mine soartă idioată, da' când o să te prind... cu muştar te mănânc...". Pune mâna şi strânge pământul... Strâns pământu', pune floarea... Nu stă floarea. Deschide geamul şi meditează: "Să o arunc, să nu o arunc... Dacă o arunc observă lipsa şi mă întreabă unde-i buruiana. Dacă nu o arunc tot vede, da' mă ceartă mai puţin...". Nu am aruncat-o. Am îndesat-o în ghiveci cu speranţa că nu observă. Da' cum soarta şi-a bătut joc de mine toată ziua (şi încă ziua nu s-a terminat) a văzut buruiana...
"Cei cu asta?", m-a întrebat ea...
"A sărit la mine, iar eu am smuls-o din ghiveci...", şi un zâmbet tâmp...
"Ehh.. oricum nu-mi plăcea, puteai să o şi arunci..."
Să nu-ţi vină să ţipi???