Tristeţe...

   Mă încred în vise, în speranţe. Îmi găsesc liniştea şi echilibrul în muzică şi cărţi. Nu cred în propriile mele puteri şi mă las inflenţată de toţi şi toate... Uneori sunt atât de frivolă...
Zâmbetul meu mă dezgustă. Nimic nu mă face să zâmbesc. Pentru ce să zâmbesc? Ce motiv am să zâmbesc? În lumea mea nu există zâmbete, deşi încerc să fac pe alţii să zâmbească. E mai important să-i fac pe alţii să zâmbească, să fie fericiţi. Dacă se zice că vampirii se hrăneau cu sângele victimelor, eu atunci mă hrănesc cu zâmbetele şi fericirea celorlalţi. Nu-mi plac zâmbetele forţate şi nici fericirea falsă a altora. E suficient că fac eu asta...
Oricum, lumea mea e mai mereu alb-negru... Uneori lumea mea mai prinde un pic de culoare atunci când cineva îmi zâmbeşte cu adevărat.
În spatele ochilor căprui şi a gândurilor obscene, un vers îmi răsună în minte, în gând, în vise... "Nothing else matters".

   De multe ori îmi imaginez cum mă scufund într-o cadă mare, plină cu apă... Să închid ochii, să mă relaxez. De acum nimeni şi nimic nu mai contează... Nimeni să  nu mai existe în acele secunde... Se zice că dacă îţi tai venele sub apă nu simţi durerea... Măcar dacă e să mi le tai să rămân cu un zâmbet adevărat pe faţă... Să ştiu că am făcut pe alţii să zâmbească... Oricum, zâmbetul meu nu e important pentru mine. Să-mi tai venele, iar apa să devină roşie... Să mor măcar cu un zâmbet... Şi "Nothing else matters" tot răsunând...