Apelați cu încredere la serviciile mele

               Momentul ăla când vii acasă și stai mai mult de o zi și jumătate, iar ai tăi te așteaptă cu brațele deschise, fericiți că stai mai mult, când te întreabă cum a fost drumul, dacă îți e foame, dacă ai obosit, îți e somn, etc. Eh, momentul ăsta eu nu-l știu. La mine e ceva de genul: ”Ai venit acasă?! Super! Nu repari și tu calculatorul ăla pentru că nu mai merge bine.”

              De fiecare dată, chiar dacă stau o zi sau o săptămână, se aplică același tipar. Intru în casă, îmi arunc gențile pe unde apuc, mă așez câteva secunde, apoi urmează întrebarea: ”Când te apuci de calculator?”. O să ajung ca în desenele cu Louie: ”Cardanul e legat la direcție, direcția e legată la cutia de viteze. Cheie concavă, cheie fixă!” (7:11). Cred că o să încep și eu: ”Next, next, finish! Memorie RAM, memorie ROM, porturi în serie, porturi paralele. Awwww!”.
             Oricum cred că mi-am greșit facultatea, deci nu m-ar mira ca peste câțiva ani, când o să-mi vină mintea la cap și o să termin cu ”fac ceea ce-mi place”, să fac o facultate seriosă, poate ceva în IT.
             Am învățat că indiferent dacă stric eu sau altcineva, tot eu repar calculatorul... însă problemele de genul ”blue screen” îmi cresc pulsul și: ”Te rog, nu te strica! Promit că o să te curăț interior-exterior, că nu mai spun nimic de rău despre tine... numai te rog pornește”, cam astea sunt gândurile mele când vine vorba de probleme grave.
            Eu sunt genul ăla de persoană posesivă. Ce e al meu, al meu rămâne până renunț eu la el, deci tu nu ai voie să te apropii de ele. Bine, eu mai sunt și genul ăla de persoană care face cunoștință cu cineva, mă uit la fața specimenului, nu îmi pare interesant, așa că uit chipul persoanei. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să interacționez cu persoane care nu îmi erau simpatice, să stau de vorbă cu ele, iar a doua oară când le văd să le întreb: ”Ne cunoaștem?”. E ciudat, însă creierul meu nu vrea să se încarce de lucruri inutile.
            Revenind. Spunem că sunt o persoană posesivă. Dacă ai pus mâna pe laptop-ul meu e ceva de genul, eu scoțând flăcări pe nas, ochi și urechi spun printre dinți: ”Ia mâna de pe laptop-ul meu până nu pun hamsterii și viermii să te devoreze”. Mă transform rapid din prințesă în Darth Vader, varianta feminină.
           Acum când repar ceva nu mai e ca la început: „Ăăă... mi-au rămas niște șuruburi. Oare sunt importante?”. După perioada asta, a urmat: ”Unde sunt șuruburile? Trebuie să mai fie!”. În schimb, acum e bine. Îmi ajung șuruburile, nu mai există probleme, deci sunt pe drumul cel bun.
          De câteva luni am descoperit că dacă nu am o șurubelniță la îndemână, merge să desfac anumite șuruburi și cu o chestie din trusa pentru unghii. Deh! Doar sunt fată!
”Nu pot desface șuruburile astea.”
”Stai că am eu ceva cu care o să poți desface.”
          Deci, vă rog să apelați la mine cu încredere, dat fiind faptul că am început să fiu mai bună în ceea ce fac. Sunt dornică să vă rezolv problemele. Dacă îmi rămân șuruburi o să le înghit precum a înghițit Tom cheia.