Călătorie în timp II

    În noaptea aceea Lucy visase că făcea o călătorie în timp putând pătrunde în lumea în care ea dorea. Se afla pe la 1700... din câte îşi dăduse ea seama după haine.
La început se speriase crezând că încă mai purta pijamaua ei cu picăţele albastre, dar se calmă atunci când se văzu purtând o rochie din taftă roşie cu crinolină şi brodată pe margini. Rochia era incredibil de largă încât nici nu putea să se mişte în ea. Sânii ei erau parcă prea strânşi într-un corset legat cu un şnur negru din catifea. Purta chiar şi o perucă imennsă la fel ca celelate femei. Ba avea chiar şi o aluniţă falsă deasupra buzei . Bărbaţii erau îmbrăcaţi în haine cambrate, pantaloni scurţi şi purtau pantofi cu toc. Lucy văzuse astfel de pantofi chiar şi la Ludovic al XIV-lea. Era atât de fascinată de lumea pe care o visa... Încercă să facă o piruetă, dar se împletici. Rochia ei largă nu i-ar fi permis o mişcare atât de amplă... Abia putea merge cu ea.
Nici nu apucă bine să se bucure de visul ei că se trezi. Era atât de îmbufnată că se trezise.
- Hai Lucy, trezeşte-te! strigă mama.
"Ahh... şcoalăăă".
Mama ei intră în cameră.
- Hai, nu te trezeşti?
- Ohh... ba daa...
Mama trase draperiile astfel încât razele soarelui de dimineaţă pătrundeau în cameră. După ce plecă mama Lucy se ridică din pat şi se duse spre uşă salutându-l pe Rick care lenevea într-un colţ al camerei.
Se îmbrăcă şi coborî scările în pas grăbit. Era în întârziere, dar mama nu se sfii să o oprească.
- Lucy dragă, nu uita că azi ai programare la doamna psiholog.
- Dar maaamăă... nu am nevoie de psiholog.
- Ai un prieten imaginar Lucy. Prietenii imaginari sunt pentru fetiţe de 4 ani, tu o să faci 14 ani.
- Nu e prieten imaginar mamă... E fantoma unui marchiz. Dacă voi nu o puteţi vedea, asta e treaba voastră.
- Nebunoo...
"Nesuferitule" şi se strâmbă la fratele ei mai mare, Brad.
- Pa mamă.

Lucy ajunse la şcoală. Prima oră avea istoria, ora ei preferată. Îi plăcea atât de mult ora doamnei Willson. Îi plăcea modul în care îşi începea doamna Willson ora, cu o glumă ori despre Ludovic, ori despre Tudori, ori... despre Dracula sau alţii. Azi vorbeau despre "Marea ciumă". Vorbele doamnei Willson o scârbeau pe Lucy, dar o şi îngrozeau. "Poate Rick avea dreptate. Poate nu-s făcută pentru a trăi în trecut. Atunci dacă te lovea o boală sigur mureai, acum sunt tratamente...". Atunci un gând îi fulgeră prin minte. Dacă ea a călătorit într-o perioadă în care mai era ciuma??
- Doamnă Willson!
- Da, Lucy.
- Nu ştiţi care sunt... ăă.. simptomele ciumei? Adică cum îşi dădeau seamă că au ciumă şi nu doar o febră foarte mare?
- Ah... Lucy, bună întrebare. În zona axilară, pe gât şi chiar în zona inghinală apăreau nişte umflături la început roz, apoi purpurii, iar pe urmă se făceau negre şi erau de dimensiuni mari.
Deja regreta că întrebase. Nu prezenta nimic din astea, dar îşi imagina cum arătau acele umflături şi parcă i se întorcea stomacul pe dos. Slavă domnului că se sunase şi doamna Willson nu mai continua cu explicaţia. Lucy îşi strânse cărţile şi se îndreptă spre dulăpiorul ei pentru a-şi lua cărţile pentru următoarea oră... algebra. Ura algebra. Ar fi preferat zece ore de istorie cu doamna Willson decât o oră de algebră cu domnul Harms. Timpul părea că se scurge cu încetinitorul. Abia trecuse un sfert din ora domnului Harms, dar părea o veşnicie. Desena pătrăţele pe marginea caietului când fu lovită în braţ de o bucăţică de hârtie mototolită. Era un bileţel de la Alice, colega ei cea mai bună. "Tre' să-ţi spun ceva urgent în pauză despre Maimuţă". Desigur, Maimuţă era numele de cod al domnului Harms... El semăna cu o maimuţă. Era plin de păr din cap până în picioare. Se zicea că se rade pe tot corpul în fiecare zi. Îşi întoarse capul spre Alice şi o privi întrebător, dar Alice îi făcu cu ochiul. Lucy se foia aşteptând să treacă timpul. Oricum nu înţelegea nimic de la domnul Harms.