Un miros rânced îi invada nările. Era scârbit de ceea ce simţea. I se răscolea stomacul său micuţ de fiecare dată când inspira. Nu se mai putea aşa ceva...oriunde se uita, numai brânză, caşcaval şi alte rahaturi. "Pff... ce noapte, ce noapte... oohh..". Îşi duse lăbuţa la fruntea sa micuţă şi o mângâie. Avea un cucui micuţ..."Să fiu al naibii... cred că nu a fost bun caşcavalu'. Mi-o trebuit mie şvaiţer dă-la... sau cum io zice... mama lui de şvaiţer... nu puteam rămâne la caşcavalu' ăsta obişnuit? Ohh... am vrut senzaţii tari, na de aici senzaţii tari...". Se ridică de pe jos... dar o ameţeală puternică îl trânti la loc.
"Vai de viaţa mea... În ce m-am băgat?! Mi-au trebuit mie lucruri d-astea? Oare de ce m-am lăsat influenţat? Sunt un papă-brânză. Da, exact... asta sunt. Păcătosul de mine le trage prea mult la măsea. Mi-au trebuit mie sticle cu licori din alea cu nume pompoase...aahhh...vai de coada mea cum am ajuns. M-am luat după brânză ăsta... Puteam rămâne la cărţile mele... dar el nu şi nu... Trebuie să mă întorc la cărţile mele. Aşa ceva nu se mai acceptă. Am jurat în faţa Trupelor Motăceneşti că mă fac şoarece cuminte... La naiba ea de viaţă...".
Micul şoricel privea în jur... sticle goale, ceva prafuri misterioase... şoricuţe adormite... prietenul său mângâind în anumite zone alt şobolan de gen masculin. "Iacc...", îşi spuse el în gând în timp ce încerca să se ridice şi să plece... Dar nu reuşi nici de data această să facă câţiva paşi că iar pică pe jos... "Mama ei de viaţă. Gata am spus. Gata cu petrecerile... Gata cu tot...". Micul şoricel se ambiţionă şi se ridică de jos în încercarea de a găsi o cale de scăpare din această cocină de şobolani adormiţi.
Mergea clătinat, se mai împiedica... privea în stânga şi în dreapta în speranţa că va găsi o cale de ieşire...
Făcuse doar câţiva paşi şi se opri speriat. Simţi că cineva este în spatele lui, îi simţi respiraţia...inima îi bătea cu putere...
Credea că sunt Trupele Motăceneşti, că l-au găsit iar acum îl vor mânca sau poate îl vor face friptură... Vroia să ţipe pentru a-i atenţiona şi pe ceilalţi... dar nişte lăbuţe mici îi astupaseră deja ochii.
- Ghiceşte cine e...
- Ăăă... habar nu am, dar nu mă mânca te rog!!
- Hai, îţi dau un indiciu...şi nu o să te mănânc, iubiţel.
- Iubiţel?!
- Da dragul meu, m-ai uitat?!
Îi luă mâinile de la ochi şi îl întoarse spre ea.
- Eu sunt iubiţel. Ai uitat de mine. Ahh... prostuţule.
Şi îl pupă pe micul şoricel pe obraz.
- Prostuţu' de tine... cred că ai tras pe nas prea multă otravă de nu-ţi mai aminteşti... Hai, te las să-ţi aminteşt de mine.
El se uita fix în ochii ei. Ce ochi frumoşi avea. Ce chip angelic. Doi ochi ca de mărgele... Zâmbea tâmp. Îşi imagina că era cu mica şoricuţă într-un lan de grâu, alergau, o ridica în braţe, o săruta... Năsucul i se mişca. Guriţa lui mică era întredeschisă... Şi atunci îşi aduse aminte cine era. Era micuţa Jasmin.Un nume atât de frumos pentru o şoricuţă atât de fromoasă. Nu îşi mai aducea aminte unde şi când o cunoscuse, dar asta se întâmplse acum multă vremea. Cam pe când încerca el să facă liceul. Jasmin purta o rochiţă neagră şi mulată care îi scotea în evidenţă formele ei voluptoase. Avea un mic tatuaj pe umărul drept, buzele ei erau atât de apetisante...
- Ahh... Jasmin, tu erai?! Nici nu ştii cât de mult mă bucur să te văd, dar credeam că eşti plecată la facultate că nu ai timp de d'astea cu nişte tipi... ăăă... ştii şi tu, nu chiar aşa de rasaţi ca tine.
- Prostuţule, vrei să zici că nu-ţi convine că sunt aici?
- Ah... nu Jasmin, chiar mă bucur... dar nu mă aşteptam să te văd.
Micuţa şoricuţă râse.
- Aseară păreai extrem de bucuros să mă vezi, dar acum nu cred că mai eşti atât de bucuros...
- Ăăăă... da?! Adică da... am fost, ăăă.. nu, nu adică sunt... sunt bucuros să te văd Jasmin. Chiar mă bucur, sincer.
- Ahh... prostuţule, ce te mai bâlbâi.
Jasmin îl luă de după gât pe micul şoricel şi îi şopti ceva la ureche.
- Păi hai să mergem, spuse micul şoricel. Dar pe unde ieşim?
- Stai calm prostuţule, găsim noi pe unde să ieşim.
Micul şoricel era în al nouălea cer. Iubirea lui din liceu, sau mai bine zis... atunci când voia el să facă liceul revenise. Bine, el niciodată nu-i spusese ei că o place. Era prea laş pentru a-i face micuţei şoricuţe declaraţii de dragoste la o bucată de caşcaval sau şvaiţer... El nu era aşa...
*Va continua*
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!