Băi, nu ştiu ce-i cu mine... dar de la un timp m-a pălit un soi aşa... de silă, lene şi alte stări asemenea... încât mi-e lene chiar şi să mănânc. Deşi stomăcelul meu face ca toţi dracii, eu nu-l ascult... mi-e lene. Deşi pentru mine nu e chiar ok faptul că nu mănânc (că mi-e lene)... dacă o mai ţin aşa, îmi e că dau jos şi astea 50 de kg pe care le mai am.
În altă ordine de idei, mi-am tras breton de cal. Sau nu, nu... mai bine ponei. Exact. Ponei. Măcar acum semăn mai mult cu un ponei. Important pentru zoofili: nu sunt interesată de relaţii.
În altă ordine de idei total idioate... mă loghez, deschid o pagină să scriu ceva, dar mi-e lene... Aşa că prefer să citesc o carte în timp ce mai stresez lumea pe idioţenia aia de mess.
Mdaa... cam atât. Hmm... ce să vă urez? Aaa... ştiu. Cât mai multă răcoare. Merge, nu?
Eu sufar de lene acuta,cam..de cand m-am nascut,asa ca m-am obisnuit cu starile de care zici tu.:)
RăspundețiȘtergereSucces la leneveala:))
Merci, merci... spor şi ţie.
ȘtergereSi eu tot de lene acuta :-< . Ieri am fost plecata la tara si.. ca de obicei am decis sa.mi petrec ziua lenevind in casa . Si imi era un somn , lene si eram plictisita teribil . Dar am stat in pat toata ziua .. dandu-ma jos parca mai obosita decat la inceputul zilei ... Ba chiar incepusera sa ma doara toate oasele :)) . Si acum ma dor.
RăspundețiȘtergere