Cina ideală

     Atunci când astrele se aliniază, toate blestemele cerşetorilor cărora nu le-ai dat bani se adeveresc, atunci când te împiedici cu stângul...atunci să ştii că totul, dar ABSOLUT TOTUL îţi va merge rău.
    Era într-o joi în care mi-am luat inima în dinţi şi am invitat-o la o cină romantică, sâmbătă, la mine acasă. Ea a acceptat. Eram în culmea extazului, gândindu-mă că o să o dau pe spate şi va pica în braţele mele.   Dar...eehh..era sâmbătă. Mai erau vreo 4 ore până când trebuia să vină fata. Eu sunt un tip care las totul pe ultima sută de metri. Aşa că nu am strâns hainele mai din timp, nu am aranjat masa, nu am facut ordine. Nimic. Am zis "lasă, mă descurc eu". Ehh... nu a fost să fie. Totul în casă era într-o adevărată dezordine. Nimic nu era la locul lui. Nu era nicio haină curată. Totul era murdar. Vasele erau aruncate aiurea prin toată bucătăria. O cutie cu pizza veche zăcea aruncată pe masă. Scrum de ţigară peste tot. O adevărată dezordine. Îi întreceam pe cei de la Curat/Murdar. Câinele meu în mijlocul sufrageriei, gata să se elibereze de tot ceea ce a mâncat...şi care s-a transformat în.. da, da exact. Vecinul meu mă delecta cu o adevărată simfonie. Simfonia a VII din "Bormaşina în perete", interpretată de prea bunul meu vecin şi a sa bormaşină. Lustra se mişca ca un om beat care încearcă sa-şi ţină echilibrul. Caca de câine mirosea. Câinele meu îmi rânjea sadic de pe balcon, lungit la soare. M-am apucat de strâns caca de la câine care îmi parfumase toată casa. După ce am strâns caca m-am apucat de spălat vase. Un chin. Din toate care erau împrăştiate pe acolo, le-am mai sortat. Pe cele prea murdare le-am aruncat. Oricum, ce-mi trebuie mie atâtea farfurii şi tigăi? Pot folosi şi farfurii de unică folosinţă. După ce am triat vasele, mi-am adus aminte...la o cină romantică mai e nevoie şi de ceva mâncare. Ce fel de mâncare? Deschid frigiderul. Aproape gol. Ceva neidentificat şi cu miros puternic trona într-o farfurie. Probabil ceva brânză. Apropo de brânză, nu pot înţelege de ce lumea dă o grămadă de bani pentru a mânca branză cu mucegai când o poate păstra foarte bine în frigider până o să aibă pe ea atât de mult mucegai încât să te saturi. În fine...să revenim. Ce mai aveam în frigider era o bucată de salam şi câteva ouă. Deci...ce cină romantică se putea  face dintr-o bucată de salam şi câteva ouă? Nici o cină. Poate un mic dejun romantic, dar nu o cină romantică. Aşa că am controlat portofelul şi am numărat banii din el. Nu prea mulţi, dar nici prea puţini. Aşa că în timpul rămas, vreo 2-3 ore, am fugit la cumpărături. Nişte cărniţă, nişte spaghete, ceva dulce şi nişte alcool şi acasă să prepar mâncarea. Eu nu-s cine ştie ce mare bucătar, dar eu cred că mă descurc, sau cel puţin aşa credeam.
    Am ajuns acasă, am căutat pe internet o reţetă de muşchi de vită la cuptor, care dura cam 2 ore..oarecum mă încadram. M-am apucat de pregătit muşchiuleţul, am pus şi pastele la fiert. Deja mă şi imaginam cum o servesc pe domnişoară. Dar să nu zici hop până nu sari prăpastia, sau cum era. Doar ce terminase vecinul meu simfonia, aşa că în casă era linişte. Un susur de apă se auzea. Parcă sunetul apei mă liniştea. Dar mi-a picat fisa...că apa vine din baia mea, doar atunci când apa se prelingea uşor pe sub uşa de la bucătărie. Tot am amânat reparearea acelei ţevi, dar...chiar atunci s-a gândit şi ea că e bine să cedeze. Ce atâta presiune. E strigător la cer! Am fugit spre baie, iar atunci când am deschis uşa un jet puternic m-a izbit în faţă. După multă muncă am reuşit să opresc apa. Ce era de făcut, decât să strâng apa care se împraştiase prin tot apartamentul. Mi-a luat ceva timp în care am şters toata apa, am scos covoraşele pe balcon la uscat...şi în tot acest timp îi înjuram pe vecinii mei că şi-au uitat mâncarea pe foc şi acum trebuie să le  miros eu mâncarea lor arsă. Într-o secundă de luciditate, îmi aduc aminte că eu am pe foc mâncare. Într-un suflet fug spre bucătărie care era plină de fum. Nici nu te vedeai, aşa era de gros fumul. Am reuşit să deschid geamul şi să scot fumul, cel puţin parţial, afară. Acum nu mai aveam nici mâncare şi nici pereţi albi în bucătărie. M-ai erau doar câteva minute până sosea fata aşa că am aranjat şi eu o masă acolo, cum m-am priceput. Mi-am adus aminte că am vazut într-o revistă că fetelor le plac petalele de trandafir. Cum nu aveam nicio petală de trandafir în casă am smuls nişte floricele mici şi roşii de la o floare care o ţineam pe balcon. În tot acest timp mă gândeam ce mâncare să mai fac, că muşchiul şi spaghetele s-au dus. Păi...dacă tot mai aveam o bucată de salam şi nişte ouă,  mi-a venit ideea de a face o omletă aşa mai deosebită, plus ceva vin şi o prăjitură şi, credeam eu, că mă scot. Ehh..dar dacă e să-ţi meargă rău, păi atunci îţi merge rău până la capăt. În bucătărie câinele meu se delecta cu bucata de salam uitată pe masă. Eram roşu la faţă de supărare. Nu îmi venea să cred că cel mai bun prieten al omului îmi mâncase mâncarea. Îmi venea să-mi strâng câinele de gât, dar nu era el de vină. Erau astrele şi poate chiar şi ziua de 13. Eram nervos peste măsură. Nu ştiam ce să mai fac şi plus, colac peste pupăză, mai sună şi soneria. Trebuia să fie fata, sigur. Deschis uşa. Surpriză! Era vecinul de sub mine, mai roşu decât mine la faţă şi mai plin de nervi, ţipând la mine că i-am distrus plafonul din baie, că sunt un nătărău...şi plus altele. Nu înţelegeam chiar tot ceea ce spunea că era cam luat în freză. Deci...eu nervos, el băut...i-am trântit uşa în nas pentru a nu mă enerva şi mai tare. Gata, din secunda asta totul era pierdut. Nu mai aveam mâncare, casa era întoarsă parcă invers, miroasea parcă în toată casa numai a fum. Cina perfectă...
    Tremuram de nervi. Sună soneria. Credeam că e tot vecinul, aşa că deschis uşa foarte furios întrebând pe un ton răstit "Ce vrei?". Mare greşeală am făcut. Era chiar fata, puţin uimită de reacţia mea. Îmi cer scuze şi o invit în casă. Ea simte miros de fum şi mă întreabă dacă e totul bine. Eu, plin de mândrie răspund ca "da". O invit în sufragerie, unde era masa aranjată. Dar când am intrat în sufragerie, câinele meu drag şi scump se juca cu faţa de masă. Până să-i zic eu "nu trage", el a tras de faţa de masă şi paharele şi sticla de vin au căzut. Acum chiar nu mai aveam ce face aşa că i-am povestit fetei tot ce se întâmplase, spunându-i că mă voi revanşa. Fata se uită la mine cu faţa puţin încruntată şi îmi zice pe un ton calm: "Îmbracă-te, mergem la KFC".
Mdaa...şi ne-am dus la KFC şi am mâncat şi am avut o cină romantică chiar şi fără lumânări, petale de trandafir sau mâncare multă. Doar câteva aripioare de pui şi un suc şi gata masa. Oare de ce nu mă gândisem şi eu la asta mai înainte?
    P.S: De acum promit solemn că o să dau bani la cerşetori şi o să cred în superstiţii.*

Cina ideală

      Ahhh...ora 18. Muzica se aude pe fundal. Un parfum plăcut pluteşte în cameră. Masa aranjată. Doar două lumânări parfumate luminează camera. Pe jos petale de trandafir. O atmosferă plăcută, calmă. Din clipă în clipă trebuie să apară EA. EA cu părul ei blond, cu corpul ei perfect, cu parfumul ei, cu alura ei...Ahh...EA. Doar EA.
     Se aude clinchetul dulce al soneriei. EL se apropie de uşă. Îmbrăcat elegant, aranjat, parfumat...cu ochii lui caprui în care te pierzi. Deschide uşa. Ahh..ce frumuseţe. O frumuseţe cum rar vezi. O privire îndreptată spre ea reprezintă un orgasm pentru ochi. EA, doar EA poate fi aşa frumoasă în acea rochiţă roşie cu un decolteu minunat, în care se puteau zări cei doi sâni perfecţi. Rochiţa ei abia ajungea până la genunchi, astfel încât se puteau admira picioarele sale perfecte. Era încalţată cu o pereche de săndăluţe care îi scoteau în evidenţă şi mai mult forma frumoasă a picioarelor. Sângele le fierbe în vine, inimile le pulsează puternic...EA intră cu eleganţă în casă...puţin stingheră şi fricoasă. Îl salută şi îl pupă cu mult drag pe obraz. Ahhh....ce senzaţie. Ce plăcere...
    Cei doi intră în camera unde era aranjată masa. EL o ajută pe EA să se aşeze. Se aşează şi EL la masă. Un moment de linişte în care el îşi ia inima în dinţi şi desface sticla de vin şi toarnă în pahare. Vinul roşu ca sângele curge în pahare, sângele aleargă prin vene...inima pulsează. Ahhh...Ciocnesc paharele şi sorb în tăcere câteva picături de vin. Se privesc în ochi. EL face primul pas şi o întreabă dacă-i place cum a aranjat camera şi masa. EA, cu zâmbetul  pe buze, puţin ruşinată şi neştiind exact ce caută acolo...îi raspunde cu un calduros "da". Amândoi par pierduţi. Nici unul din ei habar nu are ce caută acolo, la o cină romantică...era mai bine dacă mergeau doar la un suc. Se simţeau mai bine, mai în largul lor, dar aici...e altfel. Parcă nu sunt ei. Se privesc în ochi şi zâmbesc. EL o întreabă pe EA dacă doreşte să servească ceva. Cu acelaşi zâmbet cald pe faţă EA răspunde "da". EL se ridică de la masă şi aduce primul fel de mâncare. EA rămâne surprinsă când vede că este exact mâncarea ei preferată. Nu-i vine să creadă că EL  a fost atât de atent şi a reţinut felul ei de mâncare preferat. EA îi mulţumeşte şi gustă mâncarea. Ahhh...cât de bun. Ce aromă. Ce plăcere pentru papilele gustative. După primul pahar de vin atmosfera se mai destinde. Cei doi încep să vorbească, să glumească...
    După prima sticlă de vin deja era totul mult mai bine. Se simţeau aşa de bine...încât..voiau să se simtă aşa de bine şi în pat. Au început să se mânjească pe faţă cu frişca de pe prăjitură. Au început să se sărute lung. Să se mângâie...în ritmul lent al melodiei. EL o ia pe EA în braţe şi o conduce spre dormitor, unde cu grijă îi dă rochiţa jos şi începe să îi sărute sânii la care doar în cele mai îndrazneţe fantezii putea face asta. Ahhh..ce senzaţii! Corpul cu pielea ei fină...o adevărată plăcere. Corpul lui...Parfumul lui...Cei doi se mişcau pe ritmul lent al melodiei. Trupurile li se contopeau. Aveau respiraţia sacadată. Se apropiau de final. Ahhh...cei doi simt cum o plăcere imensă le pătrunde în corp. Ahh...ce bine. Cei doi cad pe spate frânţi de oboseală, dar fericiţi. Cu privirile în tavan se gândesc cât de bine a fost. EL se întoarce spre EA, o ia în braţe şi o sărută puternic. Se mai mângâie puţin şi adorm îmbraţişaţi...

Dependenţa de internet

       Dependenţa asta de internet e la fel ca dependenţa de alcool, sau ţigări...sau alte lucruri "necurate". Acum când nu ştii ceva te ajută nea Google. Când ai o temă de făcut şi nu ai nici o idee despre ce să scrii, imediat sari în faţa computer-ului şi începi să butonezi în căutarea răspunsului. Internetul ăsta dă dependenţă. Ar trebui să existe centre în care să se poată trata şi această dependenţă de internet. Tot acest succesc al tehnologiei a "răsturnat" comunicarea clasică în care trebuia să ne întâlnim. Înainte trebuia să mergem până la magazin pentru a cumpăra diferite produse, dar acum totul este mai simplu pentru că putem face cumpărături şi pe internet. E mai uşor, mai practic.
      Cum îţi dai seama că eşti dependent de internet? Atunci când rămâi fără internet parcă intri în sevraj, care este similar cu sevrajul de alcool sau droguri: devii agitat, eşti trist, nu-ţi găseşti locul. Dependenţa asta de internet se "instalează" încet în noi. Totul începe ca un joc, ca o curiozitate. Este ca un joc care început, nu ne lăsăm până nu-l terminăm. Nu ne dăm seama că devenim dependenţi. Cu timpul viaţa virtuală ia locul vieţii reale.  Totul se va rezuma doar la computer, internet..şi cam atât. Pe site-urile de socializare ne putem da drept cine vrem noi, arătăm aşa cum vrem, ne numim aşa cum vrem noi. Această dependenţă de internet este des întâlnită în rândul tinerilor. Ar trebui să facem ceva să nu mai fim dependenţi, dar nu prea ştim exact ce. Poate mai multe ieşiri, poate să nu ne  plătim factura la internet....doar aşa scăpăm de această dependenţă. Poate...

Trecut vs. Prezent

      Dea lungul timpului multe lucruri au evoluat. Tehnologia a evoluat. Au apărut noi şi noi lucruri şi  vor apărea în continuare lucruri noi, mai performante, mai extraordinare. Acum ne întrecem care are cel  mai performant telefon, cea mai tare maşină, cel mai tare computer. Acum asta e la modă. Mulţi nu ştiu ce mai înseamnă să înveţi. Mulţi chinuiesc limba română. Mulţi sunt plini de banii părinţilor. Acum sunt plini de fițe, sunt copii de bani gata, nu ştiu ce e aia muncă. Mulţi se visează milionari, când ei nu au nici după ce bea apă. Acum fetele sunt interesate de băieţi cu bani şi maşini scumpe. Nimic nu mai e din iubire, totul e pe interes.
Înainte te duceai cu iubita în parc să te plimbi. Te duceai pe jos. Acum te duci în cluburi într-o maşină scumpă.
Înainte nu-ţi păsa cu ce haine te îmbrăcai. Acum dacă nu ai haine de firmă eşti un boschetar.
Înainte te duceai în discotecă şi agăţai gagici. Acum totul e pe internet.
Înainte nu existau telefoane mobile. Acum sunt multe şi performante.
Înainte erai tare dacă aveai un simplu telefon. Acum eşti un fraier dacă nu ai telefon cu touchscreen.
Înainte te jucai afară, în faţa blocului. Acum stai în faţa computerului şi joci counter strike.
Înainte fetele primeau scrisori. Acum primesc simple mesaje "Sunt jos. Nu cobori?".
Înainte erai tare dacă aveai permis de conducere. Acum este must.
Înainte dacă aveai o Dacie, erai cineva. Acum dacă nu ai maşină de fiţe eşti un ratat.
Înainte prieteniile erau adevărate. Acum cu cât ai mai mulţi bani, cu atât ai mai mulţi prieteni.
Înainte fumai ţigări proaste. Acum fumezi jointuri.
Înainte te duceai la şcoală ca să înveţi. Acum te duci ca să-ţi etalezi hainele, maşina şi fiţele.
Înainte un majorat era ceva simplu. O mică petrecere în care se sărbătorea faptul că făceai 18 ani. Acum totul e pompos. Haine şi parfum de firmă. Venim să ne spargem în figuri cu câte fiţe avem şi cum ştim noi să dansăm pe manele.
Înainte se asculta muzică bună. Acum predomină manelele.
Înainte copii aveau bun simţ şi nu ridicau mâna asupra părinţilor. Acum la ştirile de la ora 5 " Un copil şi-a omorât mama pentru că nu i-a dat bani pentru un pachet de ţigări".
Înainte te duceai la film. Acum stai în faţa calculatorului şi priveşti Avatar...3D.

Sunt multe de spus, dar mă opresc aici. Pe o parte îmi place că lumea a evoluat, dar dacă stau bine şi mă gândesc...poate era mai bine înainte.

Cum e să stai la bloc

     Stau la bloc, de altfel ca mulţi alţi cetăţeni. Şi dacă stau la bloc, am şi vecini...că dehh...părinţii mei nu-s milionari să-şi permită să cumpere un bloc unde să stăm noi şi familia noastră. Este şi o vorbă: "Familia și vecinii nu-i poți alege".  Şi adevărată mai e vorba asta, mai ales la capitoul vecini. Iar vecinii ăştia ai mei se împart în trei categorii: vecinii de treabă, vecinii comunişti şi cei lipsiţi de orice bun simţ.

    Prima categorie e foarte rar întâlnită şi e pe cale de dispariţie. Am foarte puţini vecini de treabă pe scara, îi poţi număra pe degetele de la o mână. A doua categorie cuprinde cam mulţi indivizi. Această categorie prezintă un pericol minim spre maxim. Sunt destul de des întâlniţi. Aceşti vecini depăşesc vârsta de 50 de ani. Aceşti vecini se culcă la ora 7 seara, bat covoarele la ora 8 dimineaţa şi fac zacusă, bulion şi alte mâncăruri care au un miros foarte puternic fix când îţi este lumea mai dragă. Sunt acei vecini care fac mâncare cu uşa deschisă şi nu suportă zgomotul. Ultima categorie şi cea mai periculoasă dintre toate este vecinul nesimţit. Da, ăsta e vecinu care ascultă muzica la maxim de la 10 noaptea până dimineaţa la 6 când se culcă, iar dacă încerci să-i spui ceva sare la gâtul tău. Sunt acei vecini care parchează maşina atât de aiurea încât reuşesc să blocheze pe puţin 4 maşini. Sunt acei vecini pe care nu îi vrei. Sunt acei vecini care ştiu numai înjurături, adică vocabularul lor cuprinde numai înjurături. Aceştia sunt acei vecini care îşi bat nevestele/iubitele/copii atunci când vor ei. Sunt acei vecini care au în garderobă doar adidaşi dă firmă, tricou tot dă firmă, câteva perechi de pantaloni lucioşi şi desigur nemuritoul maiou cu găurele, prin care el, ca un mascul ce e, îşi arată "peruca" de pe pept. Aceştia sunt acei vecini care poseda una bucată câine de lupte, pentru intimidarea vecinilor, şi mai multe bucăţi de lanţuri groase pe care le atârnă la gât pentru a vedea şi ceilalţi muritori de foame cât de bogat este el. Sunt cei mai nesimţiţi vecini pe care îi poate avea cineva. Ultima categorie de vecini, de la un timp, mă disperă. M-am săturat să aud certuri, să ascult muzica lor la maxim şi să calc în cojile lor de seminţe pe care le sparg aproape în fiecare seară în faţa scării. Eu sper, totuşi, că poate pleacă şi ei printr-o minivacanţă, dar se pare ca e sfârşitul lui august iar ei, în mare parte, până acum nu au plecat nicăieri . Deci sunt şanse slabe să mai plece undeva. Păcat. Asta înseamnă că nu voi avea linişte până nu pleacă dăunătorii aştia.

    Când o să cresc mare, o să-mi cumpăr o casă mare!:D