Haos

 
Fugi! Vrei să te ascunzi, să te pierzi, să uiți. Simți că nu mai ești tu, nu te mai recunoști, nu îți mai recunoști oftatul, lacrimile și vocea. Te frămânți și tot fugi. Fugi de ei, de oricine, încerci să scapi și de tine.
Cazi! Îți pierzi urma în abisul suferinței. Acum te doare. Ai plânge însă nu știi cum.Ridică-te! Fugi și iar fugi. Ai vrea ca totul să se oprească, precum un carusel. Să te dai jos și să-ți continui drumul, poate cu o vată de zahăr în mână. Să muști din ceva dulce și să visezi... Însă tu fugi, te afunzi în haos. Mintea ta e un întreg haos. Ai vrea să-ți fie spus încet un descântec, să simți apoi că plutești, că trăiești.

”Îți mulțumesc pentru că exiști”

                De multe ori stau și mă gândesc ce să mai scriu, însă parcă niciun subiect nu mai e interesant  sau dacă e subiectul interesant până ajung eu să-l scriu nu mi se mai pare nimic încântător la el (cred că am mai început câteva texte cu propoziția asta în ultima vreme).
               De vreo lună îmi tot spun că o să mă apuc iar de scris pe aici (și mă trece așa... o invidie uriașă atunci când anumiți colegi scriu niște articole simple - genul ăla de articole care te enervează după primele șapte cuvinte, dat fiind faptul că sunt puerile. Exemplu: ”Azi m-am decis să vă prezint niște fotografi talentați cu care am colaborat eu (punct). Primul este Xulescu, un fotograf desăvârșit (punct). Acesta realizează fotografii fantastice (punct). - Ana are mere. Ea se duce la piață să le vândă. Nu cumpără nimeni mere. - ceva de genul).

Trecut, Prezent și Viitor*

Dragă Trecut,

                 Ai fost frumos, ai fost ca o rază de soare ce mă încălzea într-o iarnă geroasă. Ai fost piesa lipsă dintr-un puzzle al vieții mele. Te-am găsit când nici nu speram și te-am pierdut când nici nu mă așteptam.      
                 Mi-ai spus multe și le-am crezut. M-ai făcut să visez, să sper, să cred, să trăiesc în altă lume. M-ai făcut să fiu o mare de sentimente, un ocean de emoție. Ai fost un far ce mi-a luminat calea mult timp, asta până în momentul în care ți-ai stins lumina și m-ai lăsat singură în noaptea neagră.

Cum îți dai seama când ai o zi proastă/cu ghinion

                Când nu îți merge ceva bine zici: ”Am ghinion” sau ”Am o zi proastă”. Dar cum se maifestă acest ”ghinion” sau această ”zi proastă”? Păi, te trezești înainte de opt din cauza unor zgomote insuportabile. Apoi vrei să te îmbraci și ți se desprinde una din bretelele rochiei. N-ai timp să o coși, iei alta. Deschizi ușa de la intrare, te împiedici, te lovești la picior, te doare un deget. Cobori scara ținându-te de balustradă, ca nu cumva să cazi, la cât noroc ai. Balustrada e umedă într-un loc: ”Sper doar că a șters femeia de serviciu balustrada și încă mai e udă”.

Jurnalism, pe bune?

                 Ceea ce pot spune e că nu regret faptul că sunt studentă la specializarea Jurnalism, ci regret că jurnalismul din România, în mare parte, e la pământ. E un jurnalism grotesc, plin de omoruri, violuri, fapte care ating latura sensibilă a publicului.
                  Ziarele printate au câteva pagini și sunt pline de știri neinteresante, în online titluri șoc, texte scrise parcă cu ochii închiși, texte din care nu prea înțelegi nimic, audiovizualul e plin de nimicuri și piți dezbrăcate.
                  E frumos să fii jurnalist, să mergi pe teren, să aduni informații, să interacționezi cu oamenii.