vineri, 28 februarie 2014

Un sfârșit de săptămână

                       Nu știu cum să o spun să sune mai frumos, dar serios, eu aștept sfârșitul lumii. E plăcut să se termine totul, desigur, acum sunt al naibii de pesimistă... ba chiar cred că aș putea face un pesimist să se simtă optimist prin comparația cu mine. Atât sunt de pesimistă. Chiar azi, în timp ce mă uitam în oglindă, mă gândeam să renunț la a mă duce la banchetul de sfârșit de clasa a XII-a. Nu e prima dată când mă gândesc la asta. Confortul meu știu că va fi undeva la limită știindu-mă într-o încăpere cu o grămadă de elemente neutre și stupide. Pot trăi și fără să mă bucur alături de niște persoane care nu mi-au fost simpatice deloc patru ani de zile, că am scăpat de ele. Pot trăi și fără niște amintiri stupide cu colegi beți morți... Pot trăi și fără să îmbrac o rochie pe care o voi îmbrăca o singură dată în viață, ca multe alte rochii. Pot trăi și fără să aud: ”Ce bună-i aia!”, ”Ce f... e aia!”, ”Ce craci are ailaltă!”, ”Uite ce fel a venit asta...!”.

luni, 24 februarie 2014

Ai grijă ce-ți dorești

Trebuie să-i anunț pe cei care mi-au simțit lipsa că trăiesc, că am diacritice și două hard-uri noi. S-ar putea să mai ratez câteva diacritice pentru că încă nu m-am reobișnuit cu folosirea lor.
Trebuie să-i anunț pe cei care nu mi-au simțit lipsa că nici eu nu le-am simțit lipsa și că am putut trăi foarte bine și fără ei. (Sunt ironică și rea.)

marți, 18 februarie 2014

Textul de marti

                      Nu am murit, sunt vie, traiesc, respir, mananc... partea proasta e ca am stricat inca un hard. Cum am reusit, nici eu nu stiu. Adica de data asta chiar nu am facut nimic rau cu el (bine, nici cu celelalte nu am facut nimic rau cu ele...). Nu stiu ce au patit toate, dar deja asta e al treilea. Si asa am ajuns sa scriu de pe tableta. Nu pot sa zic ca imi place, dar nu ma pot plange. Ma bucur ca o am si pe asta.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Intalnirea cu un "prieten"

                  Imi e din ce in ce mai dificil sa scriu despre orice... si asta nu musai pentru ca nu am timp, sunt sigura ca daca as avea idei, as gasi timp. Problema e ca nu am nici idei, singura idee ce imi vegeteaza in minte e cea a iubirilor adolescentine. Nu stiu de ce e atat de intensa si pentru unii e dificil sa se desparta de acea persoana nepotrivita. Nu stiu de ce unele prefera sa renunte la viata lor de pana atunci si sa-si ia lumea in cap alaturi de iubit. Bineinteles, vina nu e doar a baietilor ca umbla sa vrajeasca fetele... e si vina lor ca se lasa prostite de niste idioti ce nu le merita. E mult prea dificil sa explici ceva ce nu se poate explica - iubirea. E si mai dificil sa explici ceva atunci cand ideile iti sunt amestecate in cap si nu ai cheful acela nebun de a demonstra prin zeci de argumente si exemple ideile tale.
                 Deviez putin de la acesta idee, dar raman in zona. Eu, de exemplu, nu m-as da peste cap pentru a-mi ascunde imperfectiunile. Nu ma consider o fata draguta, dar nici ingrozitoare. Am invatat cat de cat sa pun in valoare ceea ce am si sa nu mai visez la ceea ce nu am. Am invatat sa ma multumesc cu ceea ce am si sa fiu bucuroasa ca, cel putin, sunt sanatoasa. Ma multumesc cu cei pe care ii am langa mine si incerc pe cat posibil ca totul sa fie bine. M-am distantat de anumite persoane si uneori simt o stare confuza... o stare de parere de rau amestecata cu ceva de bine. Imi pare rau ca am renuntat, ca am intrerupt legatura, dar imi pare si bine deoarece stiu ca avem drumuri diferite in viata si ca nu ne puteam sprijini... si la un moment dat tot ar fi venit acel moment care ar fi provocat acea ruptura.
                  Imi pare rau ca nu am stiut ce trebuie sa fac de la bun inceput, ce sa aleg pentru a-mi fi mai bine.
Imi pare rau ca unii au decis sa renunte la viata frumoasa ce o aveau in fata, doar pentru a-si trai viata asa cum si-au imaginat-o ei... si care, mai mult ca sigur, va sosi un moment in care vor regreta ceea ce au facut. Daca se vor intoarce peste ani de zile... eu ce le-as putea povesti? Nu as avea ce sa le mai povestesc unor straini.

marți, 11 februarie 2014

Textul de marti

                           In ultimul timp imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii pentru ca la sfarsitul clasei a VIII-a nu am fost in stare sa ma gandesc la ce facultate voi vrea mai tarziu, astfel ajungand sa-mi mananc nervii si sa-mi distrug neuronii la un profil de matematica-informatica, in conditiile in care eu nu ma impac cu matematica inca din clasa a II-a. Pana la momentul de fata, asta a fost cea mai mare greseala a vietii mele, sa raman la un profil ce nu e deloc pe placul meu. Desigur, acum daca as da timpul inapoi as alege liceul de arte sau profilul de filologie sau chiar stiinte sociale. Acestea s-ar fi mulat mult mai bine pe ceea ce mi-am propus sa fac in viitor. Acum imi vine sa ma bat pentru gandirea ce o aveam acum patru ani, dar ce sa-mi ceri atunci... Minte de copil (nu ca acum ar fi foarte matura, dar e mai bine acum decat inainte).
                          Daca acum vreo cinci ani nici nu stiam ce e cu mine, cand ma intrebai ce muzica imi place dadeam din colt in colt, cand ma intrebai ce am de gand sa fac pe viitor la mine era ceva de genul: "viitor... habar nu am", cand imi aratai haine negre strambam din nas, cand nu eram innebunita dupa ciocolata, cand inca nici nu ma gandeam la multele chestii pe care sunt in stare sa le fac eu azi... acum pot spune ca sunt opusul acelei persoane. Nici eu nu ma mai recunosc.
                          Peste cateva luni o sa imbrac roba aia de Harry Potter si o sa termin cele 12 clase...

luni, 10 februarie 2014

Sarbatori ce iti pot da palpitatii

                      Am observat zilele acestea cum internetul fierbe la foc mic si este impanzit de reclame si articole despre "cadoul de Valentine's day". In aceste zile oamenii se impart in trei categorii: cei care serbeaza, cei carora nu le pasa si cei care injura ziua asta. Desigur, mai e timp pana la ziua aceea nefasta pentru unii, pentru altii incercuita in calendar cu o inimioara rosie... iar pentru restul e ziua cand incepe relaxarea.

vineri, 7 februarie 2014

Raspunsul la intrebare*

                        Azi mirosi a primavara, a pacate si a praf de stele. Mirosul tau ma cufunda intr-o nebuna narcoza... si visez. Nu iti mai stiu numele, dar iti recunosc chipul si mainile.
                       Evadez din stransoarea gandurilor mele si ma duc numai acolo unde te gasesc pe tine, pe o pleoapa grea ce sta se se inchida. Te vreau langa mine in noptile reci de iarna... Sa iti simt rasuflarea calda, iar in pieptul meu plin de doruri sa rasara stele si minuni. Un cantec surd ne dicteaza miscarile timide. Toate gandurile, dorintele si sentimentele ne sunt puse pe portativul vietii, obstacolele sunt executate in allegro, iar viorile canta in surdina.

joi, 6 februarie 2014

Bule


miercuri, 5 februarie 2014

Sobolani




luni, 3 februarie 2014

10 moduri de a te sinucide

                      Chiar acum cateva ore am avut o revelatie. Mi-am adus aminte ca am un blog si ca nu am mai scris pe el. Statisticile m-au ingrozit, dar nu la fel cum m-au ingrozit acele "cuvinte cheie".
Pot foarte lejer sa infund puscaria din cauza unor ametiti ce au citit diverse postari de pe aici si poate i-a impins cel cu cornite sa puna in practica. De ce oare nu or fi pus si ei in practica ceva constructiv... cum ar fi un protest impotriva fardurilor pitipoancelor, sau unul impotriva tricourilor roz pentru "domni", sau epilarea la barbati (de fapt, cel ce face asta se numeste... cuvantul ala ce incepe cu "l" si se termina cu "u" - cuvant pe care nu-mi permit a-l folosi aici). Oare de ce oamenii care au intrat pe aici nu mi-au urmat sfaturile bune... nu "cum sa omori pe cineva" sau si mai rau "am omorat pe cineva".
 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.