vineri, 27 aprilie 2012

17

Azi este ziua mea...iupyyyy...dorinţa mea s-a împlinit aşa că o să mai scriu pe aici abia spre miercuri.
Aşa că la mulţi ani mie!!!!! :D

miercuri, 25 aprilie 2012

Desigur că iar despre şcoală

               Deci...şi am revenit pe aici. Bine, de fapt nu am plecat nicăieri...
Azi...ce am făcut azi...? Păi nimic. Ba adică am făcut. M-am dus la şcoală, am venit...am mâncat şi urmează să mă apuc de scris. La română, la mate (cică), să scriu ceva  la info (chiar dacă mâine nu am info)... Ehh...
am treabă, da' nu am chef.
               Ieri, la ora de mate (şi cică nu gândesc la  mate..), mă gândeam aşa... Nu, nu mă gândeam la nemurirea sufletului ci mă gândeam la faptul că de ce oare am eu blog.  Bine, răspunsul este simplu. Din cauza Florii. Dar, pe mine  mă macină altă întrebare rezultată din asta... De ce m-am lăsat influenţată de Floricica să-mi fac blog... Oare am ceva de spus? Nu ştiu, nu cred... Ceva important sigur nu am... Sincer nu ştiu de ce am blog, încă mai caut răspuns. Cred că răspunsul îl voi găsi tot într-o oră de mate.
Mâine cred că la română o să mai rămân eu cu Floarea şi cu restul băieţilor. Că restul fetelor pleacă la nu ştiu ce... ceva cu Avon. Nici nu mă interesează... Chiulangiţe... s-a auzit chiulangiţelor? Adică măcar chiulangiţa care mai dă pe aici...
                Profu' de chimie crede că am copiat că altfel nu aveam cum naiba să iau eu nota 8... de la 4-5 la 8... nu are cum dom'le... am copiat... SIGUR. Hai să-ţi spun ceva maimuţă onanistă, mâncător de vieţi, bau-baul elevilor, ţiganule... nu am copiat la materia ta şi nici nu voi copia (cred) că la frica pe care mi-o inspiri, fix de o coringenţă îmi arde mie. Nu mai poţi să-ţi beleşti ochii în decolteele fetelor din cauză că am luat eu 8? Mori de ciudă că mi-ai dat 8? Că am făcut aproape totul? Şi băi, tu, ăsta... dacă era să copiez problema aia din caiet sigur o copiam şi pe cealaltă, că şi aia era făcută... Cât am învăţat eu la capitolul ăsta... m-am mirat singură. Pentru prima dată de când fac chimia am putut spune "A fost uşoară lucrarea".  Eh, în fine. Eu am luat 8, el crede că am copiat... eu sunt fericită, el probabil frustrat că nu a stat cu ochii pe mine astfel să mă prindă asupra faptei nefăcute şi astfel toată lumea-i fericită.
                Mâine am 2 ore de mate... chef nebun. Ceea ce voiam eu nu se va întâmpla, deci 4 zile o să mă plictisesc. Bine, nu ştiu dacă o să mă plictisesc că aş vrea să mă apuc de învăţat la biologie pentru teză şi să mă apuc naibii să lucrez la mate ceva probleme... Dar una zic şi alta fac. În rest, abia aştept să se termine şcoala.
                Am început săptămâna astfel: 7 la română (puteam lua 9... cu eu liric a lu' mă-sa), 8 la chimie (să moară de ciudă profu' că am luat notă mare), 9 la info (pe bune, tanti aia cred că are orgasm când mă scoate la tablă, îi place să mă chinuiască şi să mă întoarcă şi să mă sucească pe toate părţile) şi cred că urmează un 10 la istorie (bine, nu că aş crede ci e musai... deci musai am zis... la cât am scris şi la cât am învăţat... pfff...mama ei de viaţă de liceu).


* Mai e o zi... adică doar mâine...

luni, 23 aprilie 2012

Părinţii...

Cică: "De ce ai venit azi mai devreme?"...o întrebare tâmpită. De ce crezi că am venit mai devreme? De bine ce-mi era, nu?...."Că...da...ţie când îţi e un pic rău imediat vii acasă...". Bine, data viitoare promit că o să stau la şcoală până leşin. "Ai luat numai 8 la chimie? Nu puteai mai mult?"...Păi bine, până acum îmi scoteai ochii că de ce iau 4-5 la chimie, iar acum îmi zici de ce am luat numai 8? E 8, omul lui Dumnezeu, cine nu ar da din clasa mea să aibă 8 la chimie..."Daa...că mereu zici 4-5 la chimie, 4-5 la mate că aşa iau toţi...da' chiar aşa proastă e clasa aia sau doar tu?"....Merci că ai încredere în mine. "Când iei tu notă mare zici că se iau note de 4-5 şi te lauzi...şi când iei tu note de 4-5 îi dai şi pe restul ca exemplu că şi ei au luat note ca tine..."...Ooo...da..merci încă o dată că ai încredere în mine şi mă apreciezi şi mă crezi...
"Acum de ce plângi? Nu ţi-am dat niciun motiv să plângi."....Eee...mi-ai dat atâtea. Nu ai încredere în mine. Mă consideri proastă. Habar nu ai să mă  apreciezi. Atunci când iau 8 la chimie în loc să fiu felicitată pentru progresul făcut tu zici că mai bine nu m-aş lăuda cu nota şi că de ce nu am luat mai mult...Eu mă mulţumesc şi cu atât. Pentru MINE e notă mare. Dacă TU vrei notă mare, să te duci TU la şcoală şi să înveţi TU tot ce învăţ eu...ok?
"Că ce...atunci când te vei duce la un interviu şi o să-ţi zică ăla că nu te potriveşti, o să începi să plângi?"...Nu, nu o să încep să plâng pentru că atunci chiar nu am de ce. Dacă nu mă acceptă, pierderea lor. Dar când TU ca părinte nu mă apreciezi şi nu îmi zici nici măcar un "bravo" ci îmi zici "de ce nu am luat mai mult"...atunci eu ce să fac...să râd? Nu, nu cred...
Mă uit la alţii din clasa mea, iau note de 3 şi 4 în prostie şi nimeni nu le mai zice nimica. Pe părinţi îi doare undeva. Am colegi care fac absenţe în prostie. Eu dacă aş face absenţe, cred că toată ziua aş învăţa şi ar veni ai mei săptămânal la şcoală să vadă situaţia mea.
Mdaaa....părinţii ăştia...uneori îmi vine pur şi simplu să-i carbonizez.

Ceva despre şcoală şi încă ceva

    Azi am început şcoala după o vacanţă de 2 săptămâni, dar care au fost vreo 3. Aşa să fie mereu, ca acum ...:D. Azi, din motive de sănătate, pentru mine ziua de şcoală a fost mai scurtă. Asta e...şi aşa nu aveam chef de chimie şi franceză. Apropo, la chimie am luat 8. Deci, 8 am zis. Deci am făcut un progres: de la 5 la 8 e ceva...Dar oricum şi la cât am învăţat...pfff şi acum "recit" reacţiile: benzen + HONO2 în prezenţă de H2SO4 se obţine benzen cu NO2 sus. Dacă  le repet, cred că mi le aduc aminte pe toate 20 şi ceva de reacţii. Dar nu mă stresez...Singurul lucru de care îmi pare rău e că Floarea a luat notă mai mică decât Căluţ, chiar dacă ea s-a străduit să înveţe. Ufff...asta mă enervează cel mai tare. Că te strofoci să înveţi şi vine altul şi copiază şi ia notă mai mare decât tine...Păi e corect? Eu zic că nu.
   

    * Vreau ca pe 30 aprilie toată lumea să aibă concediu. Aşa vreau eu. Eu sunt mai darnică.:D
    * Vreau căşti de Samsung.
    * Vreau să fie timpul aşa frumos ca acum.
    * Vreau nişte opincuţe mai colorate.
    * Vreau un tricou cu un desen pe el. Un personaj din desene animate ceva...
    * Vreau....nu ştiu ce mai vreau.

* Mai sunt 4 zile...
   

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Gimp #3

Văzusem odată o animaţie cu o muscă care mergea în formă de opt. Nu ştiu dacă s-a înţeles, dar în fine. M-am hotărât să fac şi eu ceva asemănător, doar că eu am ales un gândac care merge  drept.

vineri, 20 aprilie 2012

Întrebare

Dacă ai găsi o lampă cu un duh în ea, iar duhul ţi-ar îndeplini O SINGURĂ dorinţă, ce ţi-ai dorii?

Gimp #2

Dacă data trecută am postat un desen făcut de mine cap coadă, azi m-am decis să postez un fel de animal hibrid...o sopârlă cu cap de hipoptam:D. Ideea mi-a venit după ce am văzut un filmuleţ cu mai multe ciudăţenii din astea hibride.



Mai am câteva animale făcute, dar le voi posta pe viitor.

joi, 19 aprilie 2012

GIMP #1

    După cum am zis, o să încep să postez aici operele mele în GIMP. Desigur, nu sunt cine ştie ce şi mai am mult de lucru până să ajung la perfecţiune, dar e bine că măcar încerc ceva. Nu?

Desigur, opera mea nu prea arată ca originalul...dar...

Ăsta e originalul.


                                
                                                                         




















În desenul meu, spre deosebire de celălalt, e mai multă lumină...şi mai puţină experienţă.
Şi asta e opera mea. (Trebuia să mă semnez şi eu...)

A fi...sau a nu fi...virgină?

Sper ca nu vor da peste această postare pedofilii. Cei care caută porno cu virgine, nu-i nimic de văzut aici. Cei care nu cred în virginitate îi rog să părăsească terenul. Cele care consideră că virginitatea e ceva aiurea le doresc să nu aibă parte de sex bun. Cei care vor să dezvirgineze o virgină, nu au ce căuta aici...Restul puteţi rămâne.

Aşa...să începem. Băi, am şi eu o problemă. Eu nu înţeleg de ce fetele decid că sunt mature şi vor senzaţii tari încă de pe la vreo 12-13 ani? Oare numai sex există pe lumea asta? Cu ce te ajută pe tine, asta care nu mai eşti virgină, să faci sex cu unul sau cu altul de pe la vreo 13 ani?
Eu consider că fetele astea care o fac chiar aşa de devreme nu au nimic în cap. Sau poate au. Au sex. Te expui la riscuri tu ca fată. Îşi bagă unu obiectul în tine, o faci cu el de câteva ori...totul e perfect...apoi ăla te lasă cu ochii-n soare. Ori te părăseşte, ori te face ou Kinder. (Eu asociez femeile gravide cu ouăle Kinder. Au o surpriză în ele. :D) Dacă te părăseşte rămâi cu inima praf, că se zice că ăla cu care ai făcut-o prima oară e cel mai cel...o să rămână mereu în inima ta, şi suferi...şi suferi...Dar e mai bine să te părăsească decât să te facă ou Kinder. Mereu fetele caută un băiat mai  mare decât ele. Pentru că băieţii mai mari sunt mai maturi, cică. Cum ăla degeaba e mare, tot prost e...şi nu prea are habar de riscuri alea, alea sau nu-i pasă...El îşi face treaba acolo, nu trebuie să o mai facă manual, nu are nicio obligaţie faţă de tine...aşa că-l doare undeva. La o vârstă aşa de fragedă, totul e o joacă. Mai un sărut, mai o atingere, mai un lins prin alte părţi...şi uite aşa ajunge să nu mai fie fată mare.
Desigur, a nu se înţelege greşit. Nu sunt adepta virginităţii până la adânci bătrâneţi, dar nici de la 12-13 ani...că deee: "aşa e cool acum". Hai nu zău? Cool? Cool o să fie şi când vor  afla părinţii...Să vezi atunci ce senzaţii tari trăieşti (desigur, dacă părinţilor le pasă).
Eu chiar nu ştiu ce metode de protecţie folosesc puştoaicele astea. Prezervative cred. Că altă metodă nu prea văd la vârsta lor. Dar uneori lipseşte şi asta şi se ajunge la coitus interruptus, care nu ştiu dacă e aşa de bună ca restul metodelor. 
Şi de cine sunt influenţate fetele astea? De unul, de altul, de tot ceea ce vede pe stradă, la televizor, poate că şi curiozitatea îşi are rolul ei...familia care nu dă doi bani pe educaţia copilului...internetul care e plin de ţâţe, cur, sutiene, trupuri goale...
Şi venind vorba de trupuri goale...să-mi explice şi mie careva care-i şpilu' pozelor în care gâsculiţe de +13 ani fac poze mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate? Ce vor să arate? Ţâţele, curul, celulita? Botul care ar trebui folosit pe post de vidanjă? Şi pe urmă se plâng una alteia să sunt asaltate de toţi ţiganii şi cocalarii.
         "- Fată...ce mă fac? Uite stă unu după mine. Nu mai scap de el.
                                        - Păi spune-i şi tu că nu-l placi...că nu e ceea ce cauţi.
                             - Off..cum o fi dat ăsta peste mine? Eu sunt unică, nu ies cu toţi cocalarii..."

Băi tu asta, dacă vrei să te satisfaci nu e musai prin sex. Mai sunt şi alte metode...
Poate că greşesc, poate că nu gândesc corect, dar eu nu consider că e bine ca o fată să-şi înceapă viaţa sexuală de la 12-13 ani...Poate 18-19...hai 17..naaa...dar nici atunci nu prea eşti conştientă de toate.


   Acum, câteva întrebări de pe site-ul meu preferat de debitat imbecilităţi:




Asta crede că dacă eşti virgină nu se mai căsătoreşte nimeni cu tine, că eşti un rebut, că de aia ai rămas virgină...
                                                                                  



Deci 15 şi e curioasă....şi nu vrea răspunsuri tâmpite.




Fetiţa asta are probleme cu ultimul prezervativ...


Ea are 13 ani, el 18...Merge de o dragoste,nu?










"Vulpiţo, dacă ştiam că eşti aşa curvă mai bine îţi puneam fermoar."

10 chestii

1) No...acum să mă umflu şi eu niţel în pene. Mi-o zis un cititor că scriu fain. No, deci e bine.
2) Ieri mi-am adus aminte de o cunoştinţă de-a mea şi de modul în care se prezenta băieţilor/bărbaţilor: "Bună! Eu sunt o leopardă în pat."
3) M-am decis să încep nişte noi postări...mai artistice aşa. O să încerc să-mi expun aici "creaţiile" pe care le fac în GIMP.
4) Mai sunt 8 zile....
5) Luni începe şcoala din păcate...
6) Sper să înceteze ploaia asta nenorocită şi să se încălzească.
7) Chiar acum mi-a venit o idee de un nou post.
8) Urmează să scriu un ceva....
9) Cam atât.
10) Pa.

marți, 17 aprilie 2012

Discuţie despre acrituri

- Acritură ce eşti!!!
- Cum măă??!! Mă faci acritură? Pfuaii...îţi imaginezi ce soacră o să fiu? O acritură adevărată din toate punctele de vedere...Apropo, lu' soacră-ta îi e dor de tine...
- Ahaa...
- Da măăhh...Vezi ce soacră bună ai? Se gândeşte la tine...Deci dacă se gândeşte la tine fii sigur că nu o să-ţi dea mâncare otrăvită....:))
- Taci acritură!
- Dacă îmi mai zici aşa chiar că devin o acritură...
- Păi nu ai cum să devii pentru că deja eşti :P
- La cât îs eu de cuminte, nimeni în afară de tine, nu m-ar considera o acritură. Aşa că..:P
- Da, da,da...şi marmota învelea ciocolata în staniol...
- Să ştii că ar merge acum  o ciocolată...Ia fă cinste cu o ciocolată...
- Vezi să nu.
- Mă da' zgârcit te-ai făcut...
- Nu m-am făcut zgârcit, ci doar nu am bani mici...
- Oooo...nu ai bani mici...lasă, că la magazin primesc şi bani mari :D
- I-aţi gândul de la ciocolată din banii mei...
- Băi, dar nu ai da şi tu o ciocolată nici să te pic cu ceară...şi îmi mai zici mie "acritură"...Se pare că tu eşti "acritura"....Acrit...acritorule...acritulee....da, da...acritule ce eşti...eşti un acriiiittt...O să scriu pe un banner "El e acrit". Exact.
- Ştii că ai deviat puţin de la "acritură" la "acrit", nu?
- Nu are importanţă. Şi dă-mi tu masculinul de la "acritură"...
.....
.....
.......
...........
.............
................
- Băăă...cred că e doar feminin, în cazul în care nu e "acritor", dar nu cred...Aşa că am ajuns la o concluzie..
- Pfuaaiii...ai ajuns tu la o concluzie...
- Ce te miră?
- Faptul că ai ajuns la o concluzie:)). Dar totuşi, să te aud...
- Aşa...am ajuns la concluzia că "acritură" e doar la feminin pentru că doar femeile sunt nişte acrituri care ne seacă pe noi bărbaţii :P:P:P....
- Daaa????!!!
- DA.:P
.....
......
.......
........
Discuţia s-a terminat cu zeamă de lămâie în ochii lui.

Dacă Paştele a trecut atunci hai să ne gândim la lucruri "necurate"

    A trecut şi Paştele...Acum aşteptăm Crăciunul,nu? În ziua de paşti am stat toată ziua în casă. M-am plictisit...Uff...Anul trecut de paşti am fost la ţară şi mă plângeam că în loc să stau acasă mă plimb. Anul ăsta am stat acasă şi mă plângeam că de ce nu mergem pe undeva...Ufff...
Mă bucur că a trecut, oarecum. Mai e puţin până o să ne ducem la şcoală, din păcate. Iar chimie, iar mate...teste..teze...Uff...Tre' să mă apuc să-mi scriu la franceză. Chef nebuuuuuuuuunnnn...Azi iar va fi o zi plictisitoare. Poate din cauza vremii, poate din cauza mea...Cine ştie?!
   Acum 2 nopţi am visat urât. Da' urât rău. Tatăl meu îmi povestea cum tăiase el gâtul la o persoană fix la 19:30, iar în timp ce povestea asta tăia capul unui schelet...şi era 18:30...şi tuna şi fulgera. Şi dintr-o dată s-a luminat tot visul meu, adică a fulgerat foarte tare, şi pe urmă a urmat tunetul...A tunat atât de tare în visul meu încât mi-am dus mâinile la urechi atât în vis cât şi în realitate. Ş da, m-am trezit pe urmă, iar inima îmi bătea foarte tare...
Numai vise tâmpite am. Visez, pe lângă alte vise, de vreo câteva nopţi încoace că fumez. Băi da fumez în cel mai realistic mod. Fumul, ţigara, tot...pare atât de real. Am mai visat că mă jucam şi cu un câine negru şi frumos. V-am zis eu că am nişte vise...dar îmi plac. (Mai ales ăla de azi-dimineaţă. Huuhh...:D). Cel mai mult îmi plac visele alea pe care le pot manipula.
De 1 mai (într-o marţi) liber, de Rusalii (într-o luni) iar o zi liberă...ce bine. Dacă trece luna mai, pe urmă mai e puţin până la vacanţa aia maaaaarrreeeee. Oricum, abia aştept şi luna mai (din motive personale :) ).
   Zilele astea umblam aiurea pe net-ul ăsta şi am dat peste asta:

Desigur, TPU

Copii din ziua de azi sunt din ce în ce mai curioşi în legătură cu unele chestii. Cine să fie oare de vină? Părinţii? Internetul? Toată mass-media? Piţipoancele? Extratereştrii??? Aştept răspun. Eu am găsit doar unul şi anume extratereştrii...:D 

duminică, 15 aprilie 2012

"Hai să spargem ouăle!!"

   Cică azi e ziua aia în care ciocnim ouă (spre bucuria lu' frate-miu), aşa că eu vă zic Paşte Fericit!
Doar atât azi, în cazul în care nu o să mă plictisesc. Dacă o să mă plictisesc o să chinuiesc puţin tastatura...dar poate nu o să mă plictisesc, dar ţinând cont de cum a început ziua asta...sigur o să mă plictisesc.
Şi cum îi place lu' frate-miu să zică: "Hai să spargem ouăle!!"

vineri, 13 aprilie 2012

Biserica e o afacere

    Eu nu-s credincioasă mare, dar am totuşi un pic de respect pentru religie. Dar cu toate acestea eu nu prea înghit  preoţii şi toate persoanele credincioase care îmi zic că e mare păcat dacă fac aia şi aia...că nu e bine să nu cred în dumnezeu...şi altele. Preoţii ăştia, din punctul meu de vedere, sunt cei mai mari hoţi. Din punctul meu de vedere ei nu vor binele nimănui, sunt la fel de plini de ură ca oricine altcineva,  sunt hoţi, sunt hapsâni după bani...Vreau să mă opresc asupra ultimului cuvânt şi anume "hapsâni". De Crăciun, de Bobotează vine Batman şi sfinţeşte casa. Dacă nu-i dai niciun ban, se uită strâmb la tine...şi de ruşine tre' să-i dai...că de: "aşa se cuvine". La înmormântare, botez, nuntă, parastas şi altele tre' să plăteşti. Plăteşti preoţii, plăteşti lumina din biserica mă-sii, plăteşti pe tanti cu lumânările, plăteşti pe dascăl...că de: "aşa se cuvine". Nici bunicul meu nu a fost mare credincios. Când vedea preotul pe o parte el trecea pe cealaltă...Când era pe moarte preotul nici nu a vrut să vină să-l împărtăşească (parcă aşa se numeşte) pentru faptul că "Pentru mine acest om nu există, dacă o viaţă întreagă m-a ocolit acum nici nu vreau să-l văd. Să moară, că oricum la dumnezeu nu ajunge". Cam astea au fost cuvintele preotului din sat. Să nu-ţi vină să-l baţi? Pentru înmormântare şi toate cele ai mei au chemat un alt preot, desigur... care a fost plătit cu vârf şi îndesat atât în bani cât şi în mâncarea care se dădea la pomană plus o găină vie. El a cerut toate astea...
    În dimineaţa asta am dat peste un articol pe net, un articol care m-a făcut să mă încrunt puţin..."BOR impune candela oficială de Înviere, cu donaţie la Catedrala Neamului". Deci...hienele alea au impus o candelă "specială" pentru Înviere la doar 7 lei. Cică aceste candele care le vând ei au caracteristici specifice cultului creştin-ortodox, deoarece sunt făcute dintr-un amestec de parafină şi ulei de palmier. O parte din aceşti bani merg spre Catedrala Neamului mă-sii. Eu fac ceva pe Catedrala Neamului. Se investesc atâţia bani pentru ce? Câte şcoli, grădiniţe, spitale se făceau din banii ăia? Oare chiar avem nevoie de o asemenea Catedrală când mulţi din această ţară sunt analfabeţi, bolnavi fără niciun sprijin. Oare Catedrala asta chiar îl poate ajuta pe un analfabet sau pe unul cu insuficienţă renală? Eu zic că nu...
Hai să mai zic ceva din ce scria în acel articol..."BOR a cerut ca 2% din impozitul pe venit să ajungă la Catedrala Neamului". Să mai spună cineva că nu sunt nişte mâncăi...Ăia 2% îi dă fiecare unde vrea. Nimeni nu îmi impune nimica. Şi încă un lucru care m-a dezgustat şi mai mult, citez: "Mai mult, construcția este necesară cu atât mai mult cu cât membrii Sfântului Sinod nu mai încap în altar, numărul acestora crescând de la 12 la 55.". Păi dacă o familie nu mai încape într-un apartament nu le face nimeni o casă mai mare, da' se găsesc bani pentru a ridica un spaţiu unor porci jegoşi.
Cică să nu-ţi fie scârbă de preoţii ăştia, de biserică...de toată religia. Eu ştiu că o biserică şi implicit preoţii ar trebui să dea dovadă de modestie nu de fală.
Şi articolul prin care BOR îşi impune candelele sale.

miercuri, 11 aprilie 2012

Povestea mea


*IV*

     Când am ajuns în apartament, nu mă aşteptam să-l găsesc acasă. M-am blocat când l-am văzut în bucătărie alături de o sticlă de JB, consumată deja pe jumătate...Cu privirea în pământ, ruşinată de parcă făcusem ceva rău, m-am aşezat pe un scaun. Au urmat minute de tăcere. Minute în care timpul se mişca cu încetinitorul...O linişte mormântală pusese stăpânire peste toată casa până s-a decis să mă întrebe din nou unde am fost...Acum nu mai doream să mai tac aşa că am scos din rucsac diploma şi placheta primită în urma concursului din Germania. I le-am pus pe masă, m-am ridicat şi i-am spus cu lacrimi în ochi: "Aici, aici am fost eu. Ţi-am terminat proiectul şi m-am dus să ţi-l prezint...Dar ce-ţi pasă ţie?". S-a uitat uimit la mine...s-a ridicat şi m-a prins de mână. "De ce nu mi-ai spus până acum? Şi unde naiba ai fost zilele astea? Vrei să înnebunesc?". Am dat să plec, dar mă strângea foarte tare de mână. "Nu pleci nicăieri. Spune...de ce ai plecat fără să zici nimic? De ce ai plecat la mii de km fără să zici nimic? Dacă păţeai ceva? De unde dracu să ştiu eu de unde să te iau...Spune!". "Pentru că am încercat să mă revanşez cumva pentru tot ceea ce mi-ai făcut, pentru....", şi m-am oprit. Nu puteam să-i zic atunci "pentru că te iubesc", nu aveam de unde să ştiu dacă şi el simţea acelaşi lucru pentru mine sau din contră..."Să te revanşezi? Pentru ce? Spune!". Nu am reuşit să-i spun decât să mă lase în pace. "Nu, nu te las...până nu îmi spui.". Eram lipită cu spatele de un perete, el era la mică depărtare de buzele mele...Îmi imaginam de ceva vreme acea scenă, dar nu el să ţipe la mine iar eu să plâng. Îmi imaginasem ceva romantic. Prietena mea avusese mereu dreptate. Viaţa e ca un autobuz. Mai face şi staţii, dar noi nu trebuie să ne dăm jos la fiecare staţie pentru a admira peisajul că altfel pierdem şi locul şi autobuzul. Niciodată nu ar fi trebuit să pun accent pe fiecare "staţie" din viaţa mea. Trebuia să-mi văd de treaba mea. Uneori dragostea vine şi trece...Văzând că nu scoate niciun răspund de la mine, mi-a dat drumul spunându-mi: "Poţi să pleci...credeam că e ceva între noi. Dar dacă tu nu eşti sinceră cu mine, nu prea văd ce o să iasă...". Cu privirea în pământ şi cu lacrimile şiroind am dat să ies pe uşă, dar m-am întors. În toată viaţa mea nu am fost atât de sigură pe mine. Pot să zic că acel gest a fost cel mai bun lucru pe  care l-am făcut vreodată fără să fiu împinsă de cineva de la spate. M-am întors către el şi l-am luat în braţe plângând în hohote. Uimirea lui deja depăşea orice prag...În acel moment am avut curajul să-i spun că ţin la el şi am fost plăcut surprinsă să aflu că şi el...
   Tot ceea ce a urmat nu a fost decât "lapte şi miere" să zic aşa... Pentru o scurtă perioadă am ţinut relaţia noastră ascunsă şi ştia doar o singură persoană de asta, şi anume prietena mea. Relaţia nostră s-a consumat mai mult la distanţă până am terminat liceul şi am dat BAC-ul. După ce am terminat toate astea, m-am mutat împreună cu el, urmând să intru la o facultate. Dar cum  viaţa e imprevizibilă, nu am mai ajuns să intru la facultate în acel an, deoarece am fost "recrutată" de o mare companie pentru un proiect de maxim un an.
Am fost şi încă sunt o persoană foarte fericită. Am tot ceea ce-mi doresc. Am pe cineva care îmi este alături zi-lumină, am o mini familie, am o grămadă de prieteni...dar îmi ajunge şi prietenia adevărată a unei singure persoane. O persoană care m-a trezit de multe ori la realitate şi m-a făcut să nu renunţ la viaţă pentru orice mic impediment. Chiar dacă e o diferenţă de 7 ani între noi, iar la început toţi cunoscuţii nu prea priveau cu ochi frumoşi relaţia noastră, pot să zic că acum s-au împăcat cu ideea.
Am terminat şi o facultate, dar nu una în aria informaticii...Am terminat Jurnalismul, iar culmea...acum lucrez pe un post de web developer...Viaţa asta...Mă mândresc cu tot ceea ce ştiu. Mă mândresc cu viaţa mea de până acum. Cam asta ar fi povestea vieţii mele, mai pe scurt.
     Chiar dacă ceva începe prost asta nu înseamnă că o să continue sau că se va termina tot aşa....

Povestea mea


*III*
 
     Am împlinit 18 ani...toate bune şi frumoase. În vara acelui am colaboram cu o firmă şi dorind să fiu mai aproape m-am mutat în oraşul în care era şi firma. Deoarece cumnatul verişoarei mele, cel care mă ajutase să învăţ mai multe, stătea în acelaşi oraş m-am decis să stau la el. Acum îi eram datoare. Asta simţeam eu pe lângă faptul că pur şi simplu începeam să-l văd cu alţi ochi. Începea să-mi placă de el. Abia aşteptam să vină de la birou să-l văd, să vorbesc cu el...să mă strângă în braţe...Cu câteva luni în urmă el se înscrisese la un concurs, unde trebuia să facă un program cap coadă apoi să-l prezinţe. Concursul se desfăşura în Germania. La început fusese foarte entuziasmat de ideea de a face un program şi de al prezenta, dar încet, încet entuziasmul  a dispărut. Ştiam că e timpul să mă revanşez. El abandonând proiectul, l-am preluat eu fără să ştie...Am reuşi să-l fac şi să plec cu el la prezentare în Germania, la fel...fără să spun nimic. Niciodată nu aş fi crezut că plecarea mea pe ascuns l-ar fi deranjat...
    Când m-am întors din Germania, am vrut să-i sar în braţe şi să-i zic că a făcut o impresie bună cu proiectul său, chiar dacă nu a câştigat marele premiu. Nu am ajuns la faza de a-i sări în braţe sau de ai mai spune unde am fost, că deja era foarte supărat pe mine. Cuvintele lui erau dure, iar pe moment nu mi-am dat seama că acele cuvinte dure pot fi de gelozie...
Cum am intrat pe uşa apartamentului m-a luat la întrebări: "Unde ai fost? De ce ai dispărut aşa?". Nici nu am reuşit să deschid gura că deja îmi tăiase tot elanul..."Unde ai fost? Spune? Unde ai fost plecată cu tot cu paşaport?". Pe moment m-am panicat şi chiar nu am ştiu ce să-i răspund. "Spune, unde ai fost? Ai plecat la ăla? Oare de ce-mi mai dat eu capul cu tine...". Prin "ăla" a se înţelege un prieten de-al meu care locuia în Abu Dhabi, bogat şi frumos...În mintea lui, el credea că e ceva între mine şi "ăla", dar nu era aşa. Eu nu am fost şi nu voi fi niciodată interesată de cineva care are bani, care mă poate ţine pe braţe. Mie îmi place să fiu independentă, să munces pentru a avea bani. După discuţia pe care am avut-o cu el, adică mai mult un monolog, am început să plâng. Am plecat pentru câteva zile la un hotel. Tot ceea ce simţisem pentru el până acum se transformase într-un dezgust sau poate mai bine zis o ură... Am reînceput să fumez şi să beau. Am evitat ca toate acestea să fie aflate de ai mei. Am vrut să ţin totul ascuns, dar nu am reuşit în totalitate. Toate acestea au fost aflate de cea mai bună prietenă a mea, cea care mă mai trezise o dată la realitate. Povestindu-i toate acestea ea a ajuns în vreo 4 ore în oraşul, implicit la hotelul, unde eram. Era acolo pentru a-mi trage încă o palmă şi a mă trezi la realitate. Spre norocul meu, a reuşit din nou. Mi-a ţinut o morală de aproape o noapte. Din nou, de a doua zi nu am mai băut şi nici fumat. Mi-am dat seama că iubirile vin şi trec. Că eu trebuie să-mi continui viaţa şi că o să-mi găsesc iubirea cândva...I-am urmat sfatul, dar trebuia să mai fac un lucru înainte de a trece peste acel episod. Să mă duc la el şi să-i spun unde am fost să nu-şi mai facă iluzii că am fost cine ştie pe unde...

Povestea mea


 *II*

     Acum norocul era de partea mea, iar tot ceea ce mi se întâmplase atunci când am fost mică am încercat să dau uitării, dar nu am reuşit. Într-o zi, pe când aveam deja vreo 17 ani, am plecat spre Turcia cu gândul de a mă întâlnii cu părinţii mei. Speram să-i găsesc exact acolo unde-i lăsasem. Şi aşa a şi fost. Erau tot acolo...doar că acum aveau fiecare câte un copil, aveau o viaţă refăcută alături de altcineva. Eu deja eram dată uitării, eram un experiment eşuat...Când m-am întâlnit cu mama mea, ea a devenit foarte nervoasă şi mi-a zis pe un ton răstit: "A fost o greşeală că tu ai apărut pe lume!". După ce m-am întâlnit şi cu tatăl meu şi i-am cerut explicaţii de ce am fost oarecum abandonată, am ajuns la spital. Mă bătuse...
Oarecum o căutasem cu lumânarea....M-am întors în România unde  a urmat o perioadă foarte grea pentru cei care ţineau la mine...Am încercat să mă îndop cu pastile în speraţa că voi încheia socotelile cu viaţa, dar nu a mers. Am ajuns de urgenţă la spital unde medicii, ca printr-un miracol, au reuşit să mă întoarcă de pe drumul fără întoarcere. După ce am văzut că nu a mers aşa...m-am apucat de fumat şi de băut. Eram de recunoscut. Începeam să-mi pierd prietenii, banii, iar viaţa mi se scurgea printre degete acum...
În viaţa asta am ajuns la concluzia că un prieten adevărat e acela care te pocneşte bine de tot pentru a te readuce în simţiri. Aşa am fost şi eu pocnită, la cel mai propriu mod, de o colega şi în acelaşi timp de cea mai bună prietenă. După ce mi-a ţinut o morală pe care nici "părinţii" mei nu au reuşit să mi-o ţină mi-am revenit. Am realizat că nu am de ce să plâng după trecut. Dacă părinţii mei biologici nu m-au vrut, nu ar trebui să fac o tragedie din asta...Am o viaţă pe care mulţi şi-ar dori-o, mă pot întreţine singură, nu mi-e ruşine să deschid gura, sunt deşteaptă şi am un viitor în faţă...Cam aşa au sunat cuvintele moraliste...Aceste cuvinte au avut un impact foarte mare asupra mea, iar de a doua zi am încetat să mai beau, să mai fiu destrăbălată, am încetat să mai fumez. M-am concentrat doar pe viitorul meu. Încetul cu încetul mi-am recăpătat prietenii, am reuşit să revin la viaţa mea.

Povestea mea


      *I* 
              (Încep prin a spune că acest text este o fantezie. O fantezie care nu m-a lăsat să mă plictisesc câteva ore...)

     "Unii m-au privit ciudat atunci când le-am prezentat ideea mea de a-mi descrie propria viaţă, alţii m-au încurajat, alţii nu au spus nimic...Acum stau şi mă gândesc: "Oare fac bine dacă-mi prezint viaţa unor necunoscuţi?", "Oare chiar ar trebui?", "Ce satisfacţie îmi dă mie faptul că îmi voi prezenta o parte din viaţă aici, unor necunoscuţi?".
Trecând peste critici, gânduri şi idei...m-am decis să-mi prezint o parte din viaţă...O viaţă dură ar spune mulţi, dar eu?? Eu ce aş spune despre propria-mi viaţă?
     Încep prin a spune că m-am născut în Turcia, dar cu  toate acestea părinţii mei sunt români. La scurt timp după ce m-am născut părinţii au divorţat şi am picat în grija mamei. Până la vârsta de 6 ani am crescut sub protecţia unei femei, de vreo 50 de ani. Această femeie era angajată de mama pentru a avea grijă de mine. O femeie care m-a iubit mai mult decât m-au iubit proprii părinţi. În toţi aceşti ani cât am crescut în Turcia, mama nici nu vroia să mă vadă. Ea avea treburi mai importante. Întâlniri cu bărbaţi plini de bani, petreceri fiţoase, vacanţe în alte ţări...Nu avea timp de mine. Pentru un copil toate acestea erau dureroase. Acum privesc cu scârbă în urmă, iar dacă acum m-aş întâlni cu ea pe stradă i-aş spune: "Uite unde am ajuns, chiar dacă tu nu m-ai vrut...".
La vârsta de 6 ani mama m-a trimis în România, la o soră de-a ei. O femeie pe care nu o văzusem în viaţa mea urma să-mi fie mamă. Mama mea m-a părăsit fără să se uite în urmă. Mi-a dat bagajele, m-a urcat în avion...şi pe aici îţi e drumul. Din acel moment am început o nouă viaţă. O nouă şansă de a avea o viaţă normală, alături de o familie normală, într-un mediu primitor şi iubitor.
Ajunsă în România a început o altă viaţă pentru mine. O viaţă în care eram iubită, avem 2 "părinţi" şi 2 "fraţi"...chiar dacă "părinţii" mei erau unchiul şi mătuşa mea, iar "fraţii" erau verişoara şi verişorul meu. Au încercat să ne crească pe toţi dintr-un salariu de nimic şi sunt mândră că au reuşit. M-au dat la şcoală...în clasa I. Învăţătoarea a rămas uimită de inteligenţa mea. Deja ştiam să scriu şă să citesc. Vorbeam atât româna cât şi turca. Anii au trecut, iar tehnologia a evoluat. Am făcut contact cu calculatorul chiar de la vârsat de 4 ani, când eram în Turcia, dar ajunsă aici, în România, nu am mai avut calculator decât la vârsta de 10 ani.
    Încet, încet tehnologia m-a captivat. Am început să învăţ pe cont propriu şi cu ajutorul unui amărât de calculator SH am reuşit să desluşesc aproape tot ceea ce ţine de site-uri, de construcţia lor. Astfel am ajuns ca la vârsta de 11 ani să fac primul site. Încă de la această vârstă am încercat să-mi câştig proprii bani, să nu mai depind de nimeni. Erau nopţi în care nu dormeam, ci doar mă dedicam studiului. Ajunsesem ca la vârsta de 12 ani să ştiu tot atât de multe cât ştie un absolvent de la facultatea de informatică. Anii au  trecut, iar eu eram din ce în ce mai pasionată de tehnologie, calculatoare, programare, web-design...Ajunsă  la vârsta de 13 ani puteam să zic că am proiecte de făcut, că colaborez cu diverse firme...aveam banii mei şi astfel mi-am putut cumpăra un apartament cu o cameră în care să stau singură, să nu mai depind de nimeni. Am fost mereu recunoscătoare "părinţilor" mei  că m-au sprijinit, mi-au oferit iubire, m-au educat şi m-au învăţat mereu de bine...dar deja era timpul să părăsesc "cuibul". Aveam o viaţă înainte, o viaţă pe care vroiam să mi-o fac aşa cum vroiam eu, să lucrez până vroiam eu, să vin acasă la ce oră vroiam eu...Când alţii abia ridicau capul din pământ, eu deja eram sus...La doi ani după ce m-am mutat singură...mai exact la vârsta de 15 ani l-am cunoscut pe viitorul cumnat al verişoarei mele care lucra şi lucrează în domeniul IT. Uimit de cunoştinţele mele a încercat să mă ajute prin diverse materiale din care puteam învăţa. Mi-a făcut cadou un laptop care îndeplinea toate cerinţele mele. Am ajuns să cunosc multe persoane. Persoane care mă apreciau sau mă criticau. Fiecare după posibilităţi. Am ajuns să am prieteni aproape în toată lumea.

luni, 9 aprilie 2012

Idolatrizarea

     Stau şi mă uit la copii ăştia de până în 13-14 ani...sunt înnebuniţi după vedete. Miley, Selena, Biber, Jonas Brother...şi or mai fi şi alţii. Copii ăştia nu se simt bine dacă nu au gentuţă, tricou, încălţăminte cu ăia de mai sus...sau cu Barbie sau Cars. (Desenele animate Cars îmi plac şi mie, îmi place mai ales Bucşă...dar nu ajung până la idolatrizare.) Băi...când eram eu aşa...mai mică...acum  mai mult de 10 ani, aveam doar câteva jucării...adică nişte păpuşi şi câteva jucării de pluş. Nu aveam calculator performant, nu aveam telefon cu touchscreen, nu aveam păpuşi care vorbesc, nu aveam jucării interactive...nu aveam nimic din astea. Şi nu pentru că nu aveau părinţii mei bani, ci pentru că nu erau sau se găseau foarte rar. Nu aveam calculator, dar aveam...nu ştiu cum se numeşte, dar mă jucam cu nişte casete ca astea. Ăla era calculatorul meu...(Dacă ştie cineva cum se numeşte, îl/o rog frumos să spună). Când ieşeam afară şi mă jucam nimeni nu punea accent pe jucării. Nu zicea nimeni..."Vaii...nu ai nicio maşină din colecţia Cars...Pleacă bă la scara ta.", "Vaii...nu ai niciun bebeluş care face pişu...Gata..am plecat. Mamăăăăă...". Atunci nu interesa pe nimeni cu ce te jucai, ce aveai, cu ce te îmbrăcai. De ce? Pentru că eram mici şi proşti? Sau pentru că nu ne tâmpea televizorul cu toate paţachinele? Şi asta...
     Acum fetişcanele astea de 8-9 ani...îmbrăcate în colaţi din ăia pornografici, ochelari de soare şi bluziţă cu Hannah Montana, Barbie, sau fără niciun personaj dar în culori ţipătoare cu paiete şi alte bălării... etc...De ce se îmbracă aşa? Pentru că asta văd peste tot, aşa se îmbracă şi idoli lor...Şi se plâng părinţii mai târziu, peste câţiva ani, că copiliţele lor nu prea mai sunt copiliţe, că sunt dezvoltate...că o fi, că o păţi...Că sunt rebele...Oare de ce? Miley se droghează..."ooo..vaii..e super cool". Selena iese cu un prost..."supeeerr...le stă foarte bine împreună". Şi câte şi mai câte...Le spui copiilor de azi despre Tom & Jerry şi se uită strâmb la tine. Le zici despre Copii de la 402..."urâte", despre Familia Flinstone..."prea vechi"...despre Looney Tunes..."ce-s prostiile alea". Sinceră să fiu, habar nu am ce desene le plac ăstora mai mici. Aia nu, aia  nu...dar ce? Vă întrebaţi de unde ştiu astea cu Miley şi cu restul? Vă gândiţi că idolatrizez prostia? Nu, desigur că nu. Dacă idolatrizam prostiile alea, acest text nu ar mai fi existat. Ştiu toate astea din sursă sigură...De la o puştoaică de 10 ani care foloseşte netul doar pentru a se documenta despre viaţa vedetelor/idolilor ei...E înnebunită după specimele astea...Iar când ne întâlnim nu ezită să-mi povestească tot ce ştie ea despre persoanele alea. Chiar dacă pe mine nu mă interesează, o ascult mai mult din amuzament...
E de vină şi mass-media că uneori prea pune accent pe ceea ce fac vedetele, pe unde au fost, cum au fost îmbrăcate...dacă li s-au văzut chiloţii...dar sunt de vină şi părinţii că îşi lasă copii să fie absorbiţi de toate aceste chestii. Din punctul meu de vedere, un copil de 10 ani nu ar trebui să ştie ce e aia salvie şi pentru ce se foloseşte ea. Nu ar trebui să ştie ce e acela un club. Nu ar trebuie să ştie ce sunt acelea "mişcări lascive". "Miley are tatuaje...aici..aici...aici..aici...şi o să-mi fac şi eu când o să cresc...şi o să-mi fac unu' ca a lu' Miley...". Sunt copii şi nu prea gândesc că peste vreo câţiva ani, toate astea nu vor mai conta pentru ei...că nu îi va mai interesa prostiile astea...peste câţiva ani vor fi alte chestii, copii vor vrea altele şi altele...Am dreptate? Da sau nu?

vineri, 6 aprilie 2012

Dacă nu vorbeşti mult asta nu înseamnă că eşti prost

     Uneori mă gândesc la ce părere au cei de lângă mine...Chiar şi baba aia din autobuz care mă priveşte puţin ciudat, chiar şi vecinul ăla, chiar şi persoana aia de pe stradă, chiar şi el, chiar şi ea...ce părere au colegii despre mine, ce părere au rudele despre mine..
Mereu îmi zic: "Gata, nu trebuie să mă mai încred în părerea celorlalţi.", dar...totul începe de "mâine". "De mâine nu o să mai cred în asta...şi nici în asta..poate că  nici în asta." Uneori zic să nu mai cred în părerea celorlalţi pentru că uneori doare părerea celorlalţi. Mă atinge, mă răneşte...chiar dacă de foarte multe ori unii spun lucruri neadevărate, dar eu pe moment le iau ca pe lucruri adevărate...Un exemplu copilăresc: "Nu-ţi stă bine tunsă aşa...trebuia să te vopseşti...să-l tunzi altfel şi să-l îndrepţi cu placa"...după ce am auzit asta m-am gândit: "Oare chiar are dreptate? Oare chiar nu îmi stă bine?", dar când gândesc aşa uit un lucru: "Nu m-am născut să fac lumii pe plac.". Fac ce cred eu că e bine, nu am nevoie de sfaturi aiurea, nu am nevoie de nimeni, nu am nevoie de minciuni..."Tre' să faci aia, că aşa e bine". Zău? E bine pentru mine? De ce decizi TU în locul meu? Mă crezi proastă?
Urăsc persoanele care atunci când mă întâlnesc pentru prima dată îmi pun deja eticheta: "Daaa...mi se pare puţin cam prostuţă că nu vorbeşte prea mult". Cel mai jenant şi mai umilitor e atunci când auzi asta din gura unei persoane care te-a cunoscut de jumătate de oră...şi spune aceste lucruri fără niciun resentiment...la o ţigară...într-o cameră cu mai multe persoane...iar coincidenţa naibii, să fii chiar în spatele persoanei care îţi face acest "compliment". Au trecut vreo 4-5 ani...iar acum persoana respectivă şi-a schimbat total părerea despre mine. A descoperit multe lucruri la mine, a descoperit faptul că nu-s o proastă...că ştiu să mă exprim...Poate că nu vorbesc eu mult, dar am un suflet, o conştiinţă...şi  nu îmi place să-mi fie călcate în picioare de un...un necunoscut care mai apoi se gudură pe lângă mine încercând să-şi ceară iertare. Poate că nu vorbesc eu mult, dar poate acele puţine cuvinte pe care le spun sunt de un milion de ori mai bune, mai frumoase, mai corecte decât cuvintele unei persoane care vorbeşte mult şi prost.
   Atunci când am o părere, o idee...de foarte puţine ori sunt ascultată. De ce? Pentru că sunt timidă, părerea mea nu contează, pentru că nu-s îndrăzneaţă, pentru că-s un copil, pentru că nu ar trebui să-mi dau cu părerea, pentru că trebuie să iau lucrurile aşa cum sunt...Dar mie nu îmi place. Nu e bine aşa. Am o ideea mai bună...Şi fix de asta îmi place să lucrez singură, să stau mai mult singură...pentru că pur şi simplu simt că multă lume nu mă apreciază. Cine mă apreciază? O persoană? Două? Poate trei? Patru? Deja cam mult...Poate că par puţin cam îngâmfată spunând că nu sunt o proastă, că am idei mai bune...dar nu îmi pasă. Nici măcar rudele mele nu au avut încredere în mine că voi intra la un liceu cât de cât bun. Şi nu am avut media 5...am avut-o 7,92. Pot să zic că, excluzându-i pe cei de la ţară care au venit cu mediile umflate cu pompa pentru că dacă îi iei la puricat dau din gard în gard...aş fi a doua, poate a treia pe clasă...Am avut o medie, medie... să zic aşa...Am intrat la un liceu mediu, dar destul de bun pentru capacitatea mea. "Vaaii...liceul ăsta...trebuia să te duci la liceul X, Y...alea-s mai bune". Asta a fost spusă de o persoană care nici măcar nu a făcut liceul şi nici măcar copiilor ei nu le-a dat şansa să meargă la un liceu mediu. Pentru că tre' să te duci într-un liceu cu prestigiu...unde să arunci banii pe meditaţii...
Uneori pun la suflet ceea ce zic EI, dar nu ştiu de ce fac asta. EI nici măcar nu mă cunosc. EI nici măcar nu ştiu ce-mi doresc, ce vreau...."Tre' să faci o facultate bună...poate ceva cu economia...". Nu o să înţeleg de ce preferă alţii să aleagă în locul meu...Eu nici măcar nu mă pricep la matematică, deci din start facultatea asta pentru mine ar fi o corvoadă. De ce să merg undeva unde ştiu că nu o să fac faţă? Pentru că aşa zic ceilalţi că-i mai bine...

Acordă-mi timp...şi o să mă cunoşti aşa cum sunt eu...Nu încerca să mă schimbi după cum îţi vine ţie, pentru că mă vei schimba în mai rău...

Lipsă inspiraţie

      Aşa cum sugerează şi titlu' m-a cam părăsit inspiraţia...sau eu pe ea. Încă nu ştiu sigur, dar cert este faptul că tanti asta care se numeşte inspiraţie ori nu apare deloc la orizont, ori îmi plesneşte vreuna aşa...pe la 3 dimineaţa. Ştiu că în dimineaţa asta...pe la 3 şi puţin  mi-a tras una tanti asta de m-a trezit din somn...Bine, acum să o iau altfel (discuţia altfel...menţionat pentru obsedaţi), nu ştiu dacă m-am trezit aşa brusc că mi-a venit o idee sau pentru că mi-a tras frate-miu una peste bot de am crezut că mi-au căzut dinţii...Eu merg pe ideea că m-am trezit din cauza insiraţiei...Aveam o idee despre o mică povestioară S.F. Dar, acum vine partea proastă, am uitat ce ideea de povestioară super-mega-tare, în viziunea mea, îmi venise...Deci, să mă taie cineva cu rigla dacă îmi mai aduc aminte ce mi-a trecut prin minte pe la 3 dimineaţa. (Pentru masochişti, să vă băgaţi lama-n cur...am ales rigla ca instrument de tortură).
 Lăsând inspiraţia deoparte am intrat în vacanţă. Ieri seară am fost la teatru. Nici nu mă aşteptam ca găsirea unei scrisori să dureze vreo 3 ore...Oricum, a fost frumos. Şi s-a dus şi "Şcoala altfel". Oare la anu' o să mai fie? Vacanţa e de 2 săptămâni....2 săptămâni în care nu o să-l mai văd pe "scumpul şi dragul meu profesor"... (lua-l-ar moartea să-l ia). Nu ştiu cum poate să fie un profesor atât de scârbos, obsedat, nesimţit, infatuat, porc, mârlan etc.etc.etc....2 săptămâni de linişte..sper...
Deci...hai inspiraţie, hai!

miercuri, 4 aprilie 2012

Poezioară

   În urma peregrinărilor mele pe interneţi am dat de o...poezioară, dacă o pot numi aşa. Doamnelor şi domnilor, fără alte chestii de introducere, vă prezint poezioara:


BALADA PIZDEI 

de Topîrceanu
MOTTO :
*****-i blana de samur
Aşezată lîngă cur
Ce serveşte drept căciulă
Pentru prea cinstita ****.

PROLOG :
Unii spun de nu mă-nşel
Că Pizdele sunt la fel
Asta-i însă o prostie
Neadmisă-n futărie
Fiindcă pe acest pămînt,
Fel de fel de Pizde sunt...
Şi nu-ncape amăgire,
Că-i mare deosebire.
Poţi confuzia s-o faci,
Doar că toate-s între craci,
Dar ca floci şi adîncime
Lindic, miros şi grăsime,
Buze,totu-i diferit,
Şi le-mpart pân' l-a sfîrşit.
Ultimele teorii,
În trei mari categorii :
CATEGORIA I
***** cea de fată mare,
Dulce roză ca o floare
***** de sublimă soartă,
Care-nvie **** moartă,
Bulbucată, drăgălaşă,
Rumenă ca o cireaşă,
Cu lindicul ca o fragă,
Să-l tot lingi o noapte-ntreagă.
Asta-i ***** cea aleasă
Este a Pulelor mireasă
Rumenele buzişoare,
Parcă-s nişte aripioare
Ce se strîng şi se desfac
Cînd dezmiardă al Pulii cap,
Bună pururea de-mpins,
De sărutat şi de lins.
CATEGORIA A-II-A
***** de damă-ngrijită,
E ca un muzeu gătită.
Cu lindicul mare,roş,
Parcă-i creastă de cocoş,
Cu ţinuta marţială
Cerînd Pulii socoteală.
***** cu semeţe buze
Care nu admite scuze.
Te suge ca pe un cornet,
Strînge **** ca-corset,
Iar cumva de-i mai solidă,
Ţi-o transformă în omidă.
Asta ***** fuţi cu drag,
Are coturi,are prag,
Are tot ce-i trebuieşte
Celui care o cordeşte.
Futaiul e delicios,
Şi prin faţă şi prin dos
Te slobozi de-ţi ieşi din fire ,
Şi te-ai fute în neştire.
CATEGORIA A-III-A
Mai există între craci,
*****-n care să te caci.
Mare, largă şi lăţoasă,
Murătură puturoasă,
Cu-n lindic moţ de curcan.
Stă de strajă barosan
Între buzele-i rînjite
Ce se freacă fleşcăite.
Nu simţi nicio gîdileală,
Fuţi,dar fară socoteală
Nu mai ştii cum să te aşezi,
Nu mai poţi să încetezi,
În zadar cauţi strîmtoare,
Că-ţi mai vine şi putoare
Şi de buze şi de cur,
De se-nvîrte casa-n jur
Şi te-apucă ameţeala,
De se curmă slobozeala
Şi scîrbit de aşa futai,
****-ţi vine să ţi-o tai.

marți, 3 aprilie 2012

"Şcoala altfel" şi iubirea

    Săptămâna "Şcoala altfel"...aşteptată cică de mulţi elevi pentru că nu se mai fac ore, nu mai există teme...alea, alea...O să treacă şi asta..
Azi am fost la Universitate. Ce pompos sună Universitate...Am ajuns acolo...Am fost prima, ca proasta. Restul, excepţie Floarea, au venit în turmă. Ni s-au prezentat câteva săli. Ne-a mai plimbat pe acolo...Ehhh..nimic important. Ni s-a ţinut un fel de discurs de vreo 40 de minute...iar vreo 20 de minute au prezentat nişte copilaşi nişte planuri pentru nişte firmuliţe (cam mulţi de "nişte")...Cam plictiseală.
Şi...(asta-i partea importantă) era acolo...un asistent sau cum se numea el acolo...era aşa de frumos...avea un accent...de moldovean...era îmbrăcat într-un costum elegant şi frumos. Pantofii aveau aceeaşi culoare ca şi costumul...Vorbea aşa de frumos. Faţa lui cerea numai pupici, săruturi, mângâieri...Zicea diriga că e unul din foştii elevi ai liceului unde învăţ eu acum...Frumos...La un moment dat...în timp ce ne prezenta el acolo un laborator de informatică ne spune: "Dacă aveţi vreo întrebare vă rog să mi-o adresaţi.". Mă uit la Floare, Floarea la  mine...eram gând la gând..."Un număr de telefon ceva?", ne venea în gând...da' doar în gând. Pe urmă am aflat vestea tragică, oarecum...Tipul era însurat, om cu casă...cu familie, cu copil...Toate frumuseţile sunt luate deja...
    Apropo de iubire, atracţie şi toate astea...Pe mine, din câte îmi aduc eu aminte, nu m-a atras  un băiat mai mic decât mine...şi doar de câteva ori  un băiat de vârsta mea...în rest doar  băieţi mai mari. Sunt atrasă de băieţi mai mari pentru că sunt mai maturi. Mă uit la ăştia de la mine din clasă. Parcă zici că-s de grădiniţă. Nu au şi ei pic de maturitate în ei...şi între noi fie vorba (bine, nu între noi...că doar rândurile astea sunt văzute de toată populimea care are acces la internet) ăştia de la mine din clasă după ce că-s imaturi nici nu prea excelează la capitolul frumuseţe...exterioară...Nu-s eu mare divă şi nici nu prea pun accent pe felul în care arăt, da' eu aştept ca alţii să fie frumoşi...Cred că prima mea iubirea a fost la grădiniţă. Grădiniţa mea era cu etaj...eu eram la etajul 1, iar el la parter. L-am văzut o dată, de două ori...era aşa frumos...blond, cu ochii puţin verzui. Ţin minte că mi-am zis în gând atunci când am terminat grădiniţa: "Ce aş vrea să fie băiatul ăsta în clasă cu mine la şcoală..."...Şi aşa a fost..8 ani de zile am fost colegi, dar..nu ştiu dacă am vorbit, cumulat, mai mult de 3 zile în 8 ani. :D. Da' am mai avut o dragoste în paralel...în timp ce eram atrasă de  colegul ăsta, îmi plăcea şi de un băiat care stătea pe scară cu mine...Era tot blond şi aveau şi acelaşi nume...Şi...la mine e o chestie...la mine atracţia/iubire trece şi prin nas, miros mai exact. Sunt atrasă şi de mirosul unei persoane. Şi culmea, culmilor amândoi aveau acelaşi miros. Uneori mai simt mirosul lor şi îmi place mult şi întorc şi capul şi când colo văd o babă stafidită cu un nas mare şi cu un neg mare, mare pe el...cu mustaţă şi cu multe riduri şi cu un ruj roz pe bot.
Pe urmă au mai urmat şi alte atracţii...şi acum sunt o grămadă, dar nu se mai pun la socoteală. De menţionat este faptul că vecinul de care eram atrasă era mai mare decât mine, iar colegul era de aceeaşi vârstă cu mine.
Aaa..şi încă ceva...la etajul la care stăteam eu, mai stătea o fată (am fost şi în aceeaşi şcoală) care era şi ea atrasă de băiatul care stătea pe scara noastră...Ea încerca să-i atragă mereu atenţia, plus că ea avea un frate mai mare...iar fra'su stătea cu el...şi de aici...(minte de copilă ofticată şi geloasă) îmi părea atât de rău că pe mine nu prea mă băga în seamă tipu'. Noaptea, în încercarea de a adormi, îmi imaginam cum eram doar eu şi cu el...Vrabia mălai visează..
Şi încă ceva..nu-mi plac băieţii care sunt mai mult golani. Cică băieţi de cartier...ce să zic..
 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.