sâmbătă, 25 iulie 2015

Trecut, Prezent și Viitor*

Dragă Trecut,

                 Ai fost frumos, ai fost ca o rază de soare ce mă încălzea într-o iarnă geroasă. Ai fost piesa lipsă dintr-un puzzle al vieții mele. Te-am găsit când nici nu speram și te-am pierdut când nici nu mă așteptam.      
                 Mi-ai spus multe și le-am crezut. M-ai făcut să visez, să sper, să cred, să trăiesc în altă lume. M-ai făcut să fiu o mare de sentimente, un ocean de emoție. Ai fost un far ce mi-a luminat calea mult timp, asta până în momentul în care ți-ai stins lumina și m-ai lăsat singură în noaptea neagră.

vineri, 24 iulie 2015

Cum îți dai seama când ai o zi proastă/cu ghinion

                Când nu îți merge ceva bine zici: ”Am ghinion” sau ”Am o zi proastă”. Dar cum se maifestă acest ”ghinion” sau această ”zi proastă”? Păi, te trezești înainte de opt din cauza unor zgomote insuportabile. Apoi vrei să te îmbraci și ți se desprinde una din bretelele rochiei. N-ai timp să o coși, iei alta. Deschizi ușa de la intrare, te împiedici, te lovești la picior, te doare un deget. Cobori scara ținându-te de balustradă, ca nu cumva să cazi, la cât noroc ai. Balustrada e umedă într-un loc: ”Sper doar că a șters femeia de serviciu balustrada și încă mai e udă”.

miercuri, 22 iulie 2015

Jurnalism, pe bune?

                 Ceea ce pot spune e că nu regret faptul că sunt studentă la specializarea Jurnalism, ci regret că jurnalismul din România, în mare parte, e la pământ. E un jurnalism grotesc, plin de omoruri, violuri, fapte care ating latura sensibilă a publicului.
                  Ziarele printate au câteva pagini și sunt pline de știri neinteresante, în online titluri șoc, texte scrise parcă cu ochii închiși, texte din care nu prea înțelegi nimic, audiovizualul e plin de nimicuri și piți dezbrăcate.
                  E frumos să fii jurnalist, să mergi pe teren, să aduni informații, să interacționezi cu oamenii.

luni, 20 iulie 2015

Apelați cu încredere la serviciile mele

               Momentul ăla când vii acasă și stai mai mult de o zi și jumătate, iar ai tăi te așteaptă cu brațele deschise, fericiți că stai mai mult, când te întreabă cum a fost drumul, dacă îți e foame, dacă ai obosit, îți e somn, etc. Eh, momentul ăsta eu nu-l știu. La mine e ceva de genul: ”Ai venit acasă?! Super! Nu repari și tu calculatorul ăla pentru că nu mai merge bine.”

vineri, 3 iulie 2015

Sconcszilla în acțiune

                     Știi sentimentul ăla când mergi pe stradă și la un moment dat simți că te ia amețeala, simți că îți fuge pământul de sub picioare, că ceva nu e în regulă cu tine? Eu îl știu, din păcate...
                     Zilele trecute mergeam prin oraș și am fost forțată să trec printr-un pasaj. Nu ar fi fost nimic rău dacă după primii doi pași nu mi-ar fi venit să alerg și să strig: ”Vreau parfum!”. În acel moment am simțit cum un miros pregnant de canalizare îmi gâdilă fiecare glandă din mucoasa olfactivă, cum mi le tăvălește prin acel miros apoi mi le lasă să zacă pe un câmp plin de cadavre. Cred că Bacovia aplaudă frenetic imaginația mea morbidă și urât mirositoare.
 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.