miercuri, 31 iulie 2013

Dulce aberaţie

                  Până să mă întorc, mă tot gândeam dacă o să mai pot/ştie/vreau să scriu... Adică nu că acum aş scrie cine ştie ce chestie, dar aşa... să nu-mi ies din mână. Adică nu am mai scris de vreo două săptămâni, o grămadă de timp. Am câteva chestii începute şi vreau să le continui, aşa că trebuie să am imaginaţie.
                  Dădea la tembelizor că profesorii au fost daţi afară de la examenul de titularizare, deoarece au copiat. Mna, ce frumos! Dacă un profesor abia reuşeşte să ia o notă de 7 în examenul ăsta, care examen se dă din materia pe care ar trebui să o predea nea' profu' şi pe care a trebuit să o înveţe... ca să-i înveţe şi pe alţii mai departe, atunci ce aşteptări să mai avem de la un elev să ia nota 10 la BAC?! Dar nu, că elevul tre' să înveţe singur, din manuale... şi acum vine întrebarea mea stupidă: păi dacă învăţ din manuale, pentru ce naiba mai vin la şcoală, pentru ce naiba mai există profi? Îmi pot cumpăra manuale, pot face lecţii pe net... alea, alea... pentru ce naiba să mai am nevoie de un prof sictirit care vine la şcoală doar ca să nu se plictisească acasă... Nu am nevoie de notele unor profi, note care sunt puse pe "ochi frumoşi", "pe cât a adus mămica", "pe cât de bine a pupat elevu'"... etc. Azi-noapte am visat-o pe scorpia aia de info. Îmi rupsese teza că era prea perfectă, iar eu nu aveam cum să fac aia perfectă... M-am enervat şi am început să-i zic de bine şi apoi m-am trezit.
                  Mă întreb dacă astea sunt coşmarurile de dinaintea ultimei clase de liceu...

Şi acum o rugăminte. Dacă pe bloguşoarele voastre dragi o să apară un link de la o persoană care îşi pierde timpul aiurea pe net, vă rog eu să-l consideraţi spam.
Atât pe ziua de azi. V-am pupat!


luni, 29 iulie 2013

Fotografii


Reîntoarcerea lui Zappy

           După vreo... 12 zile de stat prin alte părţi, m-am întors acasă. Cum am intrat în oraş primul meu gând a fost: "Naşpa oraş!". Dar oricum, m-am bronzat :>.
Am văzut şi o meduză... a naibii de scârboasă. Am aflat şi cât costă o garsonieră în Constanţa, care sunt cele mai bune licee din Constanţa, am mai aflat că Mazăre e un bou care cheltuie banii aiurea... şi alte picanterii din astea. De unde le-am aflat? De la o babă, bunică cică, care venise cu vreo 10 nepoţi şi urla pe acolo după ei.
           Am mai văzut şi chestii... Familie... tată, mamă, fiică... la plajă. Nimic ieşit din comun. Tatăl iese din apă şi vede să breteaua de la sutienul fiicei sale e desfăcută, o leagă... apoi se uită într-o anumită zonă... să vadă dacă i s-a bronzat... fetiţa. Nu înţelegeţi că a dezbrăcat-o, ci doar s-a uitat aşa, pe lângă. Băi, oripilant, frate! O poţi inspecta acasă cât vrei.

sâmbătă, 27 iulie 2013

Poze





vineri, 26 iulie 2013

Poze





joi, 25 iulie 2013

Iubită de diavol (I)

                O noapte rece şi ploioasă în care ea a venit la mine. Era roşcată, abia îmi ajungea la umeri, cu ochi aproape negri, cu buzele roşii mereu... gata să mă strângă în braţele ei călduroase la orice oră din zi şi din noapte.
Când o priveam, vedeam în ochii ei echilibrul, iubirea, înţelegerea... vedeam exact ceea ce aveam nevoie de la persoana care doream să mă completeze. Avea un suflet curat, era o iubire inocentă dusă la extrem. Era ca un fluture ce îşi găsise locul în mâinile mele. Îi zâmbeam şi ea la rândul ei îmi zâmbea fără să ştie de ce sau chiar şi eu să ştiu de ce. Zâmbeam că era acolo. Că eram un om norocos...

                  Îşi aprinse o ţigară şi se lăsă învăluit de o perdea înnecăcioasă de fum. Privea absent cum  picăturile de ploaie se loveau de geam... Îşi privi mâna dreaptă, apoi atinse geamul şi începu să-şi clatine capul în stânga şi în dreapta zâmbind. Rana de la mână îl durea şi îi sângera, astfel că sângele se scurgea pe geam la fel ca picăturile de ploaie.
"Te iubesc, sincer îţi spun..."
Îşi stinse ţigara apoi îşi schimbă tricoul şi pantalonii. Se aplecă asupra ei şi o întoarse cu faţa în sus.
"Sincer, te iubesc... Crede-mă! Îmi pare rău."
Se întinse pe podea alături de ea şi o cuprinse în braţe.
"Nu mai tremura!", îi porunci tinerei de lângă el. "Nu o să-ţi fac nimic!"
Îşi puse o mână sub cap şi inspiră.
"Ştii, nu sunt un psihopat... doar că eu te iubesc pe tine şi nu o să te las să pleci nicăieri. Vie sau moartă, rămâi cu mine. M-ai auzit? Spune, m-ai auzit?" şi începu să ţipe la tânăra care tremura din ce în ce mai tare.
"Ţi-am zis să nu mai tremuri!". Se ridică şi o lovi peste faţă.
O lăsă singură pe parchetul rece, fiind acoperită doar de cearşaful alb cu pete de sânge...
El se tot plimba agitat prin cameră. Îşi lipi fruntea de fereastră şi asculta răsuflarea sacadată a tinerei. Îşi dezlipi fruntea de fereastră şi se aşeză în genunchi lângă tânără. "Îmi pare rău iubito, îmi pare rău! Nu am vrut! Eu te iubesc!". O luă în braţe şi o aşeză în pat. Răscoli prin şifonier şi o înveli cu un cearşaf curat. "Te rog eu, linişteşte-te! Nu o să-ţi fac nimic." O sărută pe tânără pe frunte şi îi trase cearşaful până peste umeri, apoi îi mângâie părul.
Tânăra încercă să se liniştească... Îl urmărea cu un ochi întredeschis...

"Ştii, într-o zi eu nu o să mai fiu aici. O să plec."
"Nu ai unde să te duci. Nu te poţi descurca fără mine."
"Ba o să vezi că o să plec... nu am nevoie de tine."
"Haide iubito, îţi cumpăr tot ce vrei... O ciocolată, o rochie, nişte pantofi... Haide..." şi se apropie de ea să o sărute.
"Nu vreau nimic. Nu vreau să-ţi mai simt acele buze. Nu mai vreau."
"Hai, doar tu ştii că eşti iubita mea şi nimeni alta."
"Eşti indiferent şi crezi că totul se poate cumpăra. Nu mă cunoşti deloc! Dacă mă cunoşteai ai fi ştiut că pe mine nu mă interesează rochiile sau pantofii... pe mine mă interesează sentimentele, afecţiunea, respectul... dar tu ai uitat să mi le arăţi pe toate..."
"Exagerezi."
"Ba nu, nu exagerez."
Îşi încruntă privirea şi o apucă de braţ.
"Auzi, tu nu îmi faci mie figuri, da? Tu nu îmi spui mie că nu te-am respectat. M-ai auzit?"
O împinse şi se lovi de perete, apoi începu să plângă...
"Arăţi ca dracu, şterge-ţi lacrimile şi termină cu prostiile. Eu nu am nevoie de o răsfăţată. Taci dracu!"

                 Respira încet încercând să-şi răspundă la o întrebare: de ce nu a plecat înainte, fără să mai spună nimic?
Văzu că se apropie de ea şi făcu ochii mari. Inima îi bătea puternic şi se aştepta să fie lovită. Strânse din ochi şi aşteptă ca inevitabilul să se producă. Mai bine murea acum decât să mai fie chinuită...

miercuri, 24 iulie 2013

$m3k3r d3 krt!3r (IV)

            Chiar dacă norocul nu prea îi surâdea şi nu îi scotea înaintea ochilor, sau mai bine zis în faţa scării, maşina mult visată, el nu renunţa. Ştia că acolo sus, Dumnezeul maneliştilor, îl va ajuta aducându-i ceea ce voia. Ştia că nu pică banii din cer, dar el tot spera... Şi pentru a fi ajutat de Dumnezeu, mergea la biserică... că aflase el că atunci când ai probleme, trebuie să apelezi la Dumnezeu, că doar d-aia e acolo sus... să ajute lumea 24/24. Aşa că duminica se trezea pe la două după-amiaza şi se ducea la biserica pentru manelişti. Acolo preotul  (manelist) îşi începea programul de pe la ora unu, că atunci reuşea şi el să se mai trezească din beţie...

             În tot acest timp mă-sa bârfea pe treptele scării cu vecinele:
Geta (etaj 1): Ai văzut-o p-aia de la 3?
Mă-sa: Care? Aia care pleacă la şapti dimineaţa şi vine tocmai la cinci?
Geta: Da, aia care lucrează... Ce slugă...
Făcu o pauză ca să mai spargă o sămânţă, că doar aşa se face la scară...
Mă-sa: Să mă duc io la muncă?! N-ai să vezi. I-am zis lu' bărbată-miu: măh, io-ţi fac copchii câţi vrei tu, dar io la muncă nu mă duc.
Mă-sa lu' George: Da' chiar aşa e doamnă... Ei vor mâncare, vor curăţenie, vor copchii crescuţi... da' de unde dacă ne ducem la muncă?! Bărbaţii îs făcuţi să se ducă la muncă.

           Vă întrebaţi cine e "mă-sa lu' George"? Staţi aşa că vă povestesc.
George: băiat cu visuri la fel de măreţe ca eroul din povestea noastră. Dar e o diferenţă între cei doi, ăsta nu speră la o maşină, speră să-şi deschidă o afacere. Momentan nu ştie ce afacere să facă şi de aceea testează piaţa. A început să vândă lucruri din casă încă de mic copil. Dădea la schimb un polonic pe două ţigări de contrabandă. Tocmai ce te-ai însurat şi nu ai nicio lingură sau furculiţă prin casă, pentru că amărâţii ăia de nuntaşi nu s-au gândit să dea şi ei nişte cadouri gen: pături, furculiţe, cuţite, vaze... adică lucruri care să fie folosite, că banii se duc repede? Eh, dacă nu ai nici măcar o lingură şi eşti zgârcit de mai bine mănânci ciorba ca şi cum ar bea un câine apă, atunci trebuie să-l cunoşti pe George. George vă poate procura de la un capăt de aţă, până la mobilă şi maşini. George are şi un motto: "Vrei avion cu motor şi apă cu piscină? La George le ai pe toate la oferă! Garantat!" (George nu îşi asumă răspunderea dacă cumpărătorul păţeşte ceva, gen: stat la răcoare. Dacă obiectele cumpărate nu mai sunt funcţionale după ce George vi le-a adus, atunci nu puteţi să-l trageţi pe George la răspundere. Dacă doriţi să cumpăraţi produsele în rate, George este obligat să perceapă un comision de 150%.)
Cei doi s-au împrietenit pe la vreo 7 ani, când eroul nostru stătea şi cerşea în intersecţii dându-se drept copil handicapat. Stăteau amândoi şi cerşeau... Fie ploaie, fie soare, ei stăteau acolo şi cerşeau ca doi amici ce erau. Între ei s-a creat o legătură adevărată. S-au sprijinit în momentele grele şi nu au putut să se înjunghie pe la spate(la propriu)... aşa cum făcuseră alţi tovarăşi de-ai lor. Ei erau buni prieteni şi nimic nu le-ar fi stricat prietenia... nu s-au supărat nici măcar atunci când George a primit cadou de ziua lui o maşină nou nouţă. Desigur că eroul poveştii noastre nu s-a supărat, pentru că nu avea de ce... măcar acum avea cine să-l care prin cluburi, nu trebuia să mai meargă cu autobuzul sau tramvaiul (de unde bani de taxiu, dom'le?!) ca un adevărat rebut al societăţii în care trăia. Acum mergea cu bemveul în club şi mai claxonau câteva minore pe la trecerile de pietoni sau pe la semafoare. Le claxonau pe alea care aveau sânii la gură, care erau îmbrăcate în culori de le puteai folosi drept semnale luminoase pentru extratereştrii, care purtau tocuri mai mari decât IQ-ul lor, pantaloni sau fuste care erau mai scurte decât chiloţii pe care nu-i purtau... minore d'astea penale ce ar da orice să socializeze la o cană de cafea decofeinizată cu lapte de soia şi două bezele cu caramel deasupra, recitând şi discutând fragmente din Cioran cu ei... Adică cine nu ar vrea asta cu nişte tipi atât de culţi ca ei?
Cam ăsta e George. Prieten la cataramă cu $m3k3rul d3 krt!3r, un fel de consilier a lui Don Corleone... îl susţinea în problemele găştilor şi îi dădea sfaturi importante, gen: "Tre' să-i rupem mufa lu' Bărzăun. Nu-l putem lăsa să ne fure fetele din cartierul nostru. Da' ştii... de fapt, poa' să o fure p'aia... cum o cheamă... Andreea aia. Tocilara aia. Auzi la ea, a luat bacu' cu 6 şi ceva...".
Oricine şi-ar dori un prieten ca George, sunt sigură.

               Şi acum să vă spun pe scurt cine e Geta. Geta e vecina de la etajul 1, are puţin peste 46 de ani, copiii ei sunt plecaţi la muncă în străinătate (ei zic că la muncă, da' s-a auzit vorbă că se ocupă cu chestii ilegale p'acolo, numai mă-sa nu vrea să spună adevărul...). Femeia asta neavând altă treabă stă toată ziua pe geam sau în faţa scării... e divorţată, deci nicio bătaie de cap. E privitoare înrăită de Suleyman Magnificul şi alte telenovele, se uită la emisiuni cu un grad de cultură ridicat (Mireasă pentru fiul meu, Next Top Model, Burlacul, etc.) adeptă a tigăii Dry Cooker şi o susţine din faţa televizorului pe Adriana Bahmuţeanu. Cam asta e Geta.

              Acum staţi pe aproape pentru a vedea dacă până la urmă tânărul va avea maşina mult visată şi dacă George o să-şi deschidă o afacere... Doar aici, pe Zdrăngăneli.blogspot.com. Un blog ce merită citit. (Reclamă mincinoasă!)

marți, 23 iulie 2013

Poze





luni, 22 iulie 2013

$m3k3r d3 krt!3r (III)

Să continuăm povestea micului şmercher de cartier:

             Născut dintr-o mamă ce fuma 2 pachete de ţigări pe zi când era însărcinată cu el şi cu un tată ce-şi bătea regulat soţia, săracul copil s-a născut mai devreme... şi anume la 8 luni fără 29 de zile, ieşind astfel cu picioarele înainte şi cu plămânii distruşi. Când medicii l-au văzut, l-au declarat mort... dar atunci când bărbatul a început să răcnească la scroafa lui de soţie, el a recunoscut imediat vocea baritonală a tatălui său şi a început să urle ca din gură de şarpe băgând în sperieţi 2 medici şi 4 asistente. Era negru, era urât... avea faţa deformată, iar medicii britanici şi sute de practicanţi  treceau pe la incubatorul lui la fel ca acei creştini care merg la o raclă făcătoare de minuni. Toţi se mirau că acel copil supraviţuise, chiar dacă şansele de supravieţuire erau sub limitele normalului, dar toţi spuneau că nu se va dezvolta normal acel copil.
            Încă de când era bebeluş, părinţii l-au învăţat să fure. Atunci când cei care veneau să-l vadă se aplecau să-i bage un ban sub pernă, că aşa e tradiţia, ăsta micu' imediat înhăţa lanţu' de la gât, cerceii din urechi sau inelele şi verighetele de pe degete. După ce a mai crescut, părinţii l-au trimis să cerşească şi să se dea drept o persoană cu dizabilităţi. Ce mândri erau părinţii când îl vedeau de la balconul apartamentului pe ăla micu' cum stă în mijlocul intersecţiei târându-şi piciorul şi spunând rugăciuni. Erau atât de mândri încât îl băteau frecvent... că doar se ştie că bătaia e ruptă din Rai... şi se mai ştie că un copil bătut la timp devine în timp un copil mai bun. Şi îl băteau... îl băteau ba cu scaunul, ba cu o curea, ba cu palma... ba cu piciorul de la masă... Deja pentru copil devenise o obişnuinţă acest lucru aşa că atunci când venea tatăl său de la muncă, el  aştepta să fie bătut. După ce a mai crescut, pe la 10 ani, voia să impresioneze... să arate lumii că el e cel mai tare. S-a urcat pe un bloc cu gândul să se arunce de pe el şi să aterizeze în siguranţă folosind o umbrelă, aşa cum văzuse şi el pe la desenele pe care le mai prindea între turele de cerşit şi cele de bătaie. Dar e inevitabil să vă mai spun că nimic nu a ieşit ca în desene, iar el a intrat cu capu' în noroi. Bine că era noroi, că altfel îşi spărgea prostu' capu', iar acum nu mai aveam despre cine scrie.
            Mai târziu a început să fumeze. Chiar dacă cercetătorii britanici au făcut un studiu care a arătat că dacă începi să combini berea cu vodka şi ţigările încă din copilărie, ai şanse mari ca atunci când vei creşte să combini nisipul cu cimentul... Dar părinţii nu i-au spus nimic, ba chiar erau îngrijoraţi că băiatul lor nu mai începea şi el să fumeze şi să bea... Deja avea 11 ani şi asta însemna că era deja cam târziu. Mama lui începuse să fumeze încă de la vârsta de 9 ani, iar tatăl lui începuse să bea încă de când sugea lapte de la mama lui, că doar aşa i s-a transmis această plăcere de a bea...
            Nu era un copil eminent, nu se găsea nici la mijloc... se găsea abia jos, tocmai jos... pe sub bancă. Profesorii lui erau îngrijoraţi de faptul că acel specimen copil adormea la ore şi mirosea în ultimul hal a băutură şi ţigări ieftine. Directoarea i-a chemat pe părinţii lui la şcoală, dar a ajuns în comă la spital cu diagnosticul de insuficienţă cardio-respiratorie. Adica s-a sufocat cu fumul de la ţigările fumate de mama lui şi cu vaporii de alcool expiraţi de tată. Astfel elevul a fost exmatriculat... Dar părinţii nu au vrut să-şi lase odrasla fără să-şi continue studiile, că deh, dacă pe vremea lor nu se făcea şcoală... asta nu înseamnă că acum, când au totul la discreţie, nu-şi pot da bobocelul la o altă şcoală.
            Şi uite aşa a intrat bobocelul la o altă şcoală. Dar nici aici nu avea să facă mulţi purici. A fost dat afară numai după 3 săptămâni de şcoală, asta ca o urmare a faptului că i-a făcut o reconstrucţie facială unui coleg care a insistat că una din băncile din clasa aceea e a lui încă din clasa I.
Şi aşa copilaşul a trebuit să intre la o altă şcoală... la o şcoală militară după ce părinţii au fost obligaţi de Protecţia Copilului. La început i-a fost greu să se adapteze stilului de viaţă de acolo. Trezirea la 5 (că cine mama dracului se trezeşte la 5, când el abia se trezea la doişpe?!), reguli stricte (nu se bea, nu se fumează, nu se face scandal, fără blugi rupţi, fără piercing-uri...), antrenamente... toate aceastea l-au omorât într-un an. Dar după un an a plecat de acolo învingător... a reuşit să dea foc la întreaga şcoală... că doar tot directorii erau vinovaţi că nu au aranjat un loc de fumat, iar tânărul trebuia să fumeze în spatele şcolii... şi grăbindu-se la ore ca un elev conştiincios ce era (de unde, avea spatele vânăt de la atâta bătaie) nu şi-a mai stins ţigara, ci a lăsat-o să ardă acolo. Astel că în preajma sărbătorilor de iarnă a ajuns şi el acasă la ai lui... care erau cam în comă alcoolică. De fericire că a ajuns acasă şi că de acum nu mai sunt reguli, a dat peste cap o sticlă de apşoară ieftină.
             Cum-necum, tânărul cu aspiraţii înalte a ajuns la liceu. Nu la cel mai bun, dar a ajuns la un liceu... Dar deja pentru el era prea mult. Şcoala îi ocupa prea mult timp, nu mai avea timp de ieşiri cu tovarăşii, nu mai avea timp să bea în voie, să se întâlnească cu gagici... nu mai avea timp de viaţa lui personală... ajunsese în ultimul hal... nu mai avea pătrăţele! Nu se mai uita nimeni la el dacă nu avea pătrăţele... pătrăţelele înlocuind drama aceea cum că nu are maşină să agaţe fete.
             A renunţat la şcoală... Îi ajungeau 10 clase. Era mai bine decât 2 clase, ca trenul, aşa cum aveau majoritatea din grupul său... Şi pentru că avea 10 clase, cei din grup l-au numit "Înţeleptul". Aveai probleme şi nu avea cine să te rezolve? Dădeai fuga la "Înţeleptul". Aveai probleme cu băieţii din găştile rivale? Dădeai fuga la "Înţeleptul". Erau chestii pe viaţă şi pe moarte? "Înţeleptul" avea soluţia. În cartierul acela era un fel de "Don Corleone".
            Deşi era cunoscut în cartier, nu putea să impresioneze fetele la fel cum făcea cel din gaşca rivală... ăla avea maşină şi nu orice maşină... avea un ditamai Audi... Iar el ce avea? O Dacie din '87... şi din cauza asta suferea în secret.
            A existat o perioadă în care se zvonea că "Înţeleptul" sau "Don Corleone de cartier" murise... pentru că în acea perioadă căzuse într-o beţie crâncenă. Descoperise că iubirea vieţii lui, Paraschiva, nu mai era a lui. Paraschiva, fata aceea timidă care mai bine ţinea gura închisă ca să nu i se vadă cei 3 dinţi şi aparatul dentar... fata aceea care te vedea dublu prin ochelarii tip "fund de borcan", fata aceea care se dezmembra atunci când mergea... fata aceea cu părul ciufulit abia scoasă din porumb... nu mai era a lui... era a celui din gaşca rivală. Şi atunci şi-a jurat, pe Dacia veche a tatălui său, că o să aibă o maşină demnă de el... de un mare barosan ca el...
           Chiar dacă acum stă mai mult pe Facebook şi controlează toate "afacerile" din cartier, vrăjeşte minore şi spală şosete la mână, că iar s-a stricat maşina de spălat a bunicii... el tot vrea să aibă o maşină tare...

           Pentru a afla dacă va avea în sfârşit maşina mult visată, staţi pe aproape...

duminică, 21 iulie 2013

Invitaţie la dans*

Când, din întâmplare, mergi pe stradă şi treci pe lângă o persoană... iar acea persoană îţi aduce aminte de o anumită persoană, atunci te năvălesc o mie şi ceva de gânduri.
Când faci ceva, ceva care să îţi amintească de o anumită persoană, incepi să te gândeşti la ea, încep să apară gândurile... replicile... vezi fiecare scenă cum ţi se derulează în faţa ochilor.
Când asculţi o melodie, iar un vers reuşeşte să îţi aducă în minte imaginea unei persoane, a unei întâmplări... începi să te gândeşti şi să rememorezi fiecare secundă...

Nimeni nu ştie ce e în sufletul tău. Nici măcar tu nu ştii exact ce e în el. Uneori simţi trăiri contradictorii... nu ştii ce să faci, ce să alegi...
Nimeni nu va şti exact ceea ce gândeşti tu. Nimeni nu va pătrunde în mintea ta... Tu eşti singurul care poate pătrunde în amintirile, sufletul, ideile, gândurile tale. Tu eşti singurul care are răspuns la toate întrebările tale.

Dacă m-ai întreba acum la ce mă gândesc, ţi-aş spune că la tine... dar tu nu m-ai crede, mai mult ca sigur. Tu vei spune că nu îmi pasă, pentru că dacă îmi păsă aş fi făcut multe... Dar sunt promisiuni. Eu ştiu ce vreau, doar că ceea ce a fost, tind să cred că a fost o joacă nevinovată de oameni visători. Dacă ar fi fost altceva, acum ar fi fost cu totul altceva şi s-ar fi păstrat acel farmec de la început.
Poate că ăsta e singurul lucru pe care nu îl voi regreta... va fi acela că te-am cunoscut, că ne-am cunoscut şi am visat împreună... Crede-mă că a fost frumos şi aş vrea să întorc timpul doar pentru a mai visa împreună cu tine.

Dar acum, când trecutul a rămas în urmă iar ceaţa s-a ridicat de pe drumul meu... nu pot decât să văd alte lucruri... lucruri care trebuia să le văd demult. Nu regret că am dansat împreună acel tango, doar că trebuia să am grijă. Trebuia să mă gândesc înainte de a accepta invitaţia la dans.


sâmbătă, 20 iulie 2013

$m3k3r d3 krt!3r (II)

             El aspiră la o maşină ceva mai bună... se gândeşte chiar să se ducă după văr-su în Spania să câştige şi el ceva caşcaval, dar mai stă pe aici... că i-a promis unu' un loc bine plătit într-o multinaţională, ceva cu asigurarea şi păstrarea unui nivel ridicat de chef...
             Dar tânărul ştie că banii vin la tine numai dacă îi vrei, dacă nu îi vrei... aceştia desigur că nu vor veni. Nu contează dacă munceşti sau nu, trebuie doar să vrei să vină banii la tine şi atâta tot.
Umblă pe Facebook dându-se drept mare şmecher, cu bani şi muşchi în Photoshop, că doar acum oricine e expert în Photoshop. Vrei sâni mai mari? Se rezolvă! Vrei să ai fund mai mare? Nu-i problemă... Vrei să ai bani, maşini şi lei care să te păzească? Iar nu-i problemă. Cu două click-uri se rezolvă. Nu contează că nu ai făcut selecţia bună şi parcă zici că eşti cioplit, nu contează că în jurul fundului sau sânilor tăi mobila şi pereţii s-au deformat... Ceea ce contează e că tu arăţi bine.
              Tânărul se întreţine cu oprele lui Salam, Guţă şi Minune. Pentru el nu există alt gen muzical în afară de manele. Oricum vocabularul lui e limitat la "bani", "femei", "maşini", "faimă", "viaţa mea" şi multe vocale ridica la cele mai înalte note posibile.
El nu are nevoie de şcoală, el are şcoala vieţii şi îi este suficientă. El abia ştie să-şi scrie numele şi să formuleze o propoziţie corectă din punct de vedere gramatical, deoarece în clasa întâi el a învăţat alt alfabet. Astfel că el ştie doar câteva litere, pentru că restul sunt doar o amestecătură de semne gen: ! în loc de I, $ în loc de S, 3 în loc de E şi tot aşa. El folosea foile din manualele şcolare pentru a face avioane şi tot felul de biluţe îmbibate în salivă pe care le arunca în colegi. Dar cu toate acestea el are acum 3000 şi ceva de prieteni pe Facebook, iar lucrul acesta îl bucura nespus văzând profilele celorlalţi colegi... care nu au decât 100 şi ceva de prieteni. Abia acum se vede cine are prieteni şi valoare. El are, nu ăia care au stat cu burţile pe cărţi... şi ce au ajuns? Au ajuns nişte rataţi pe la facultăţi gen ASE, Drept, Jurnalism, Arhitectură, Academia de poliţie... adică bălării din astea care oricum nu te ajută cu nimic în viaţă. El are toate minorele, anonimele, deşucheatele, pornoistele, filozoafele, emoistele de pe faţa pământului în lista de Facebook. El are mii de amici şi de relaţii, dar totul e pe net, nimic mai mult. Are ochii roşii, unii ar spune că de la atâta calculator, ţigări şi băutură... dar nu, el spune că suferă în tăcere de glaucom.
              Şi... trăind o dramă din cauza familiei sclerozate în care a picat... o mamă bârfitoare şi un tată beţivan recunoscut în 3 sate şi jumătate... şi mă-sa în 4 judeţe şi 3 colibe... că atât are gura de mare că bârfeşte de i se încreţeşte păru' singur, fără bigudiuri... el se simte defavorizat.
Vrea şi el măcar o maşină tare, vrea şi el să aibă muşchi, vrea şi el să fumeze ţigări bune... să nu mai fumeze ţigări de contrabandă şi vândute de ţigănci ce scot pachetu' de sub fustă. Vrea şi el ca la cei 18 ani să simtă adrenalina... să simtă că trăieşte... Cineva i-a recomandat să pună mâna pe o carte de gramatică dacă vrea adrenalină, dar nu s-a coborât la genul ăsta de adrenalină care oricum nu era pentru el, totuşi.
Oricum, întâmplările din copilărie şi-au pus puternic amprenta asupra lui.

              Dacă doriţi să aflaţi dramele din copilăria micul şmecher de cartier, staţi pe aproape.
Revin după pauză.

vineri, 19 iulie 2013

Un băiat

Să nu credeţi cumva că o să scriu despre un anumit băiat. Nu, nu o să scriu despre un anumit băiat, ci despre un băiat. Un băiat, doi băieţi...
"Un băiat", un cuvânt simplu dar care descrie o persoană. 
Nu numai fetele se îndrăgostesc.
Nu numai ele sunt rănite din dragoste.
Nu numai ele simt că nu sunt iubite.
Nu numai ele contează.
Nu numai ei trebuie să muncească.
La fel cum o fată vrea să fie ţinută în braţe şi răsfăţată, cred că aşa ar vrea şi un băiat.
La fel cum o fată se simte minusculă, la fel poate se simt şi băieţii.
Sunt unii băieţi care în spatele zidului gros de piatră ascund sentimente. Unii se exprimă mai greu, alţii deloc... Şi ei pot fi la fel de timizi ca fetele... 
Băieţii trebuie să apere fetele, să le iubească... dar pe ei cine îi apără? Pe ei cine îi răsfaţă?
"Eşti băiat! O să fii capul familiei. Trebuie să întreţii familia...". Nu o să înţeleg niciodată de ce se pune toată greutatea în spatele băieţilor (care devin în timp bărbaţi)...
Şi chiar dacă sunt numiţi ei "sexul tare" şi lor, probabil, li se sfâşie inima când fata pe care o iubeau e cu altcineva de mână. Şi ei suferă... Dar nu prea o să vezi cum un băiat se plânge prietenului său cel mai bun şi consumă pachete întregi de şerveţele şi îşi spune că nu va mai iubi vreodată.
Eu cred că un băiat îşi va spune că asta e şi va trece mai departe, regretând poate că nu a îndrăznit mai mult.
Hai să recunoaştem. Majoritatea fetelor sunt dependente de băieţi. Nu îşi pot imagina viaţa fără ei. Când o fată e supărată ea se confesează celei mai bune prietene, face cumpărături, plânge şi mănâncă spunându-şi că nu va mai iubi niciodată...
Dar mereu uită că nu poate trăi fără protecţia lui...


joi, 18 iulie 2013

$m3k3r d3 krt!3r

          Vine El, marele boss acasă de la  muncă, nu de la serviciu ci de la muncă. Ca un muncitor ce se respectă pute a transpiraţie, are o burtă mare, hainele de boschetar. Intră în casă bufnind şi înjurând printre dinţi. Înjură fie politicienii, fie pe şefi...pe oricine. Îşi salută soţia: "Ce faci, fă?". Îşi salută şi copilul: "Ce faci, bă?".
Soţia... grasă, purtătoare de bigudiuri, se află într-o proastă legătură cu ceea ce înseamnă curăţenie şi care se uită la telenovele apoi le discută cu vecinele.
Copilul... un tânăr fără noroc. Un copil care s-a născut într-o familie greşită. Un tânăr cu aspiraţii înalte.
..........
          Tatăl şi în acelaşi timp soţul şi capul familiei se aşază în faţa televizorului încă îmbrăcat cu hainele jegoase de la muncă. Dă drumul la tembelizor şi nimereşte la fix un meci. Se foieşte în fotoliu, tuşeşte... nimeni. Văzând că nimeni nu-l bagă în seamă strigă la femeie:
- Făă... unde eşti... adu-mi şi mie berea... repede...
- Sunt în cealaltă cameră şi nu pot, măă... Mă uit la telenovelă...
- Las-o dracu de telenovelă, mişcă-ţi fundul şi adu-mi berea că s-ar putea să vezi telenovela aia cu un singur ochi.
.........
          Desigur, femeia  se supune pentru a evita o eventuală bătaie pe care ar primi-o de la soţul său iubitor.
- Ia de aici...
- Aşa făă... a fost greu? şi îi trage o palmă uşor peste funduleţ, ceea ce îi provoacă o mişcare absolut oribilă a şuncilor de pe fese.
.........
            Femeia se întoarce la telenovela ei, bărbatul se uită la meci, iar băiatul...
Dacă soţia plânge atunci când amantul este împuşcat, iar soţul său înjură echipa adversă, în acest timp... băiatul vrăjeşte gagici pe Facebook. Desigur, şi părinţii au Facebook, dar nu prea ştiu să-l folosească. Şi-au făcut cont doar ca să vadă poze cu rudele şi să mai pună şi câte-o poză cu ei să vadă rudele din Spania şi Italia că ei o duc bine, chiar dacă nu culeg căpşuni şi spală moşi/babe la fund. Băiatul  e mare şi tare în cartier, dar... nu are maşină tare, iar chestia asta nu-i convine. Nu-i place să conducă maşina veche a tatălui... nu poate să agaţe vreo gagicuţă cu o amărâtă de Dacie din '87, care atunci când dai să o porneşti parcă zici că tocmai aterizează o flotă de avioane SH, iar toţi vecinii ies pe la geamuri înjurând şi aruncând cu cartofi stricaţi. Tatăl, văzând la tembelizor că s-au înmulţit furturile din maşini, s-a gândit să aplice o alarmă de ultimă generaţie pe maşină. Ai trecut pe lângă cutia de conserve, eşti răcit şi respiri mai greu? A pornit alarma. Scapi de jos un ac? Imediat porneşte alarma. E o distanţă de mai puţin de 5 metri între tine şi maşină? Porneşte alarma. Indiferent că e zi sau noapte, alarma aia porneşte la orice mişcare. Şi desigur că tatăl, obosit cum e, nici nu mai aude când chiţăie alarma aia noaptea... aşa că săraca alarmă urlă aproape în continuu spre disperarea vecinilor vii cât şi a celor morţi.
"Chiar de curând au început să se întâmple diverse lucruri paranormale într-un cimitir vechi din oraş. Noapte sau zi, scheletele celor morţi se ridică din sicrie şi încep să tragă de acestea, părăsind astfel zona în care, se pare că urlă zi şi noapte o alarmă. Reporterii s-au putut apropia de un schelet şi i-au luat un interviu.
<<- Doamnă, vreau doar să vă întreb ce se întâmplă aici. De ce aţi decis după atâţia ani, zeci de ani chiar, să părăşiţi locul de odihnă>>, reporter.
<<- Băi, tu ăsta de ai carne pe tine, eu stau la doi metri sub pământ şi nu mai pot. Nu mai pot să-mi fac şi eu somnul de furmuseţe absolut deloc. Uite şi tu ce pungi am sub ochi. E îngrozitor. Frumuseţea mea răpitoare se duce pe apa sâmbetei. Ne-am săturat de aceste zgomote care ne trezesc din somnul de veci. Am 289 de ani şi nu am mai pomenit aşa ceva... E lipsă de respect. Aşa ceva nu se mai poate>>, a mărturisit o doamnă moartă acum 200 şi ceva de ani.
Primăria din oraş însă e de altă părere:
<<- Vrem să achiziţionăm cât mai multe alarme ca aceea. Se pare că e o alarmă de calitate, deoarece atât câinii cât şi piscile, şoarecii, gândacii, boschetarii şi violatorii din acea zonă au dispărut complet. Partea proastă e că s-a micşorat numărul de investiţii imobiliare în acel cartier.>>
Dar vecinii bărbatului sunt de cu totul altă părere:
<<- Gata, ne-am săturat. Am chemat poliţia, i-am chemat şi pe domnii de la prefectură, am scris chiar şi o scrisoare la dom' preşedinte, l-am rugat şi frumos pe vecinu' noastru să scoată alarma de pe maşină, dar el nimic... Am încercat să-l ameninţăm, am încercat să-i dăm foc la maşină, dar nimic... Drăcovenia asta nu vrea să ardă... I-am scris pe ea un mesaj în care îl ameninţam cu moartea, dar nu s-a prins. A retuşat cu carioca. Nu mai putem domnule, suntem disperaţi. Noaptea aruncăm cu ce apucăm în maşina aia. I-am spart parbrizul, a pus o bucată de ceolofan în loc... Nu merge nimic. Suntem condamnaţi la nebunie.>>
Cu toate acestea proprietarul maşinii se apără zicând că toţi sunt invidioşi pe el:
<<- Toţi sunt geloşi dom'le. Mor de ciudă că eu am maşină şi ei n-are. Îi roade dom'le invidia. Eu nu aud niciodată alarma de la maşină. Doar inventează. Vor doar să dau maşina la noul program Rabla, să iau banii pe voucher apoi să mă plimbe ăştia prin cârciumi. Las' că-i ştiu eu pe aştia. Nişte javre cu toţii.>>
Şi chiar dacă proprietarul are în cap un cartier întreg, el nu vrea să renunţe la bijuteria lui. Ne întrebăm oare dacă va suferi vreun atac de cord atunci când o minte luminată se va gândi să-i facă maşina bucăţi într-o noapte şi să o ducă la un centru de fier vechi pentru a scoate bani de o bere.", acesta fiind un articol dintr-un ziar local.
           Am povestit toate acestea pentru a înţelege voi mai bine de ce stă tânărul cu aspiraţii înalte în faţa calculatorului, vrăjind puicuţe pe Facebook.

           Însă cam atât pentru astăzi.
Staţi pe aproape că mai umează multe poveşti din această familie cu un copil cu aspiraţii înalte şi cont de Facebook.

miercuri, 17 iulie 2013

Cuvinte magice*

               Deschise o cutie mică în care ştia că acolo îşi păstrează foile pline de cuvinte scrise în grabă, de idei, scrisori şi amintiri. Ştia că din toate acele cuvinte poate face o scrisoare pentru el, sperând să-i facă o surpriză.
Citi şi reciti toate rândurile şi ideile ce stăteau înşirate pe acele foi... unele mai îngălbenite şi mai şifonate decât altele. Găsi un început de poveste, o poezie, câteva fotografii, articole decupate din reviste...
Le întinse pe toate pe podea şi le privi. Luă o foaie nouă şi un pix şi începu să compună o scrisoare folosindu-se de toate celelalte foi.

marți, 16 iulie 2013

Dispariţii

Întâi mi-a dispărut un parfum, apoi o ojă... ca mai apoi să-mi dispară un tricou, iar acum încărcătorul de la camera foto...
Numai bine. O să dispar şi eu... ca să nu spuneţi că nu v-am zis :P.

luni, 15 iulie 2013

Poze






S-ar putea ca în curând să am şobolani juniori 8-|... 
Doi la leu!!! Doooooi la leeeuu!!

duminică, 14 iulie 2013

Întrebare

Cât timp am stat departe de civilizaţie, cam o zi, m-am tot gândit la o chestie... şi cum am ajuns acasă, ţup pe net şi căutat.
M-am pus să caut "bloggeri Brăila". Dap! Eram interesată să văd şi blogurile altora de prin Brăila. Şi zău că am fost surprinsă să văd câte bloguri sunt... şi mai ales că s-au şi întâlnit câţiva...
Mi-ar surâde şi mie o întâlnirea de-asta, dar... e cam complicată treaba... pentru că, deoarece şi fiindcă cu literă mare de la capăt de rând... cum naiba să fac asta singură?! Adică nah, îmi e netu' prieten şi îmi spune tot ce ştie, dar... daaaarrr... îmi trebuie ceva mai mult ajutor pentru a cunoaşte în mediu natural nişte omuleţi necunoscuţi care scriu pe nişte bloguri câteva gânduri pierdute în zare...
Până mai rumeg chestiunea asta, vă întreb pe voi... v-aţi întâlnit vreodată, într-un grup mai mare, cu aşa numiţii bloggeri din oraşul vostru? Dacă da, a meritat? Dacă nu, de ce?
Întrebare bonus (şi care-mi aduce un zâmbet pe buze şi o pată neagră-n gânduri): aţi avut încredere în acei oameni? (Adică să nu fie nişte specimene de-alea ciudate... cu ani de stat la răcoare, violatori în serie, manelişti, ţigani, martori ai lui Iehova... etc.) :D

Poze






vineri, 12 iulie 2013

3/10

         Azi m-am trezit relativ ok, dar asta nu dădea nimic de bănuit de lucrurile ce urmau să se întâmple. Nu, nu am păţit nimic grav... doar aştept să mă transform în hamsteriţă. Da' zău că nu aş fi putut să cred că îmi poate curge atât de mult sânge... Rezultatul: 3 muşcături, 3 degete amorţite, donator adevărat...
Şi cum am zis, acum aştept să mă transform în hamster, să dorm toată ziua şi noaptea să petrec... să stau în două labe şi să-mi mişc mustăţile... Eh, văd eu ce se va întâmpla până mâine. Sper doar ca până mâine să am toate degetele funcţionale, că parcă zici că sunt o divă d'aia care nu vrea să-i sară oja de pe copite...
În altă ordine de idei, îmi canalizez inspiraţia pentru textele ce vor urma, de-asta am început să scriu prostii de-astea că nah, nu pot lăsa să crească bălării pe blog'şoru' ăsta.
No, hai, v-am pupat că mă cam doare capu' (sigur nu e de la excesul de îngheţată) sigur e de la muşcătura de hamster.

joi, 11 iulie 2013

În aşteptarea dimineţii

Pe acorduri de chitară, sus frumoasa dansatoare... muzica se înteţeşte...
Să rupă cineva filmul ăsta, că nu aşa m-am trezit.
E ciudat cum mi-au venit versurile astea în minte (poate prevestesc ceva... o mare, ceva) dar cert este că eu nu m-am trezit pe acorduri de chitară. Dacă ieri m-am trezit în zgomot de "ţânţar" cu elice şi coadă, azi m-am trezit în acorduri de bormaşină. Am ascultat timp de vreo 8 ore tot felul de melodii din albumul "Bormaşina în perete", melodii compuse de Meşterul Gogu care cred că are nu numai frigiderul, ci şi casa plină de bunătăţi... că nu cred că doar eu i-am urat prosperitate, sănătate, fericire şi iubire.
Melodiile au fost frumoase. A fost o combinaţie de dubstep, heavy metal, înjurături şi ceva melodii mai light... mergeau la o înmormânare sau la o întâlnire a fosilelor (se întâlneau, apoi le dădeam foc... deci tot la înmormânare se ajungea). Timpanele mele au fost în extaz, a fost un adevărat concert... şi partea cea mai bună (că acum toate-s scumpe) nu am plătit nimic (în bani adică), că altfel spus... am plătit cu liniştea mea.
Şi totuşi îmi e dor de vibraţiile acelea... îmi e dor de ritmul în care mi se mişca monitorul de îmi fugeau ochii. Îmi e dor de faptul că trebuia să ţip la restu' din casă ca să pot fi auzită, chiar dacă stăteam aproape faţă în faţă.
Dulci momente... hai să ţinem un moment de reculegere.
.......
...........
.................
Momente încheiate.
Oare mâine cum o să mă trezesc?!
Extratereştrii, maimuţe ninja, muşte mutant, manele?
Voi trăi şi voi vedea...

miercuri, 10 iulie 2013

Rezumatul zilei

               Hello! De la un timp îmi e mai uşor să scriu folosindu-mi imaginaţia decât să povestesc ceva real. Că până la urmă, ce să povestesc?
               Să povestesc cum o maşină plină de maimuţe încurcase circulaţia? Nu, nu am "inspirasem" nimic înainte de a ieşi pe afară (se ştie că un lucru bine făcut, e cel făcut în casă). Şi cum ziceam, stăteam să traversez, dar eu aşteptam să treacă o maşină... Şi am tot aşteptat până am văzut că maşina aia era plină de maimuţe care decojeau banane. Maimuţele erau vreo câteva specimene de culoarea cărbunilor care stăteau ca boii (s-au metamorfozat) în mijlocul intersecţiei şi se hlizeau încercând să decojească bananele.

marți, 9 iulie 2013

Un cub de ciocolată

                Poza ta de pe ultimul raft cu cărţi mă priveşte, iar eu îi zâmbesc. O rog să-ţi transmită că mă gândesc la tine şi îţi trimit un sărut prin ea. Parcă te văd că zâmbeşti... Clipesc şi îmi dau seama că mi s-a părut. Zâmbesc.
                Iau o carte de pe raft şi răsfoiesc paginile îngălbenite. Găsesc un trandafir presat şi un bileţel. Pe o parte un "te iubesc" tremurat cu o inimă deasupra literei "i", iar pe cealaltă parte "şi eu". Mă face să zâmbesc şi să-mi aduc aminte. Floarea e de la tine pentru mine, iar bileţelul de la mine pentru tine. Mi-ai dat floarea aceea când ne-am întâlnit după ce ne certasem ca doi copii ce eram.

luni, 8 iulie 2013

Numărul 1

            Dacă se întâmpla o singură dată, mai ziceam... că nah, au mai fost scăpări, alea... alea... Dar deja e a doua oară.
Băi, e ceva dubios aici... şi nu cred că numai mie mi se pare.
Pe bune,  Brăila are pentru al doilea an la rând cea mai mare rată a promovabilităţii la BAC. Are vreo legătură faptul că Brăila are un port de unde vin şi pleacă bacurile? Vin ceva şpăgi pe Dunăre...?
Mă uimeşte oraşul ăsta... Adică atât de dăştepţi sunt ăştia de pe aici de am luat faţa Bucureştiului, Timişoarei,  Iaşiului, Clujului, oraşe pe care eu le credeam în top 10... băi, chiar aşa?
            Vrei să ai şanse mai mari ca să iei BAC-ul, iar în oraşul tău promovabilitatea este mică? Vino la Brăila...
Vrei să dai şpagă, iar în oraşul tău lucrurile se află foarte repede? Vino în Brăila că aici nu te controlează nici dracu.
Şi să nu-mi spună mie că nu s-a dat şpagă şi aici...
Mai am un an...

duminică, 7 iulie 2013

De jos în sus

                 Noapte bună! Te iubesc!

                 Mă trezesc din somn lângă tine... Te învelesc cu cearşaful rece apoi mă fac comodă în braţele tale. Îţi ascult bătăile inimii. Visez cum ne plimbăm prin parc ţinându-ne de mână... Visez cum atingem stelele şi râdem împrăştiind norii pe cer. Îţi spun prin somn că te iubesc şi aş vrea să mă auzi... dar eşti cufundat în vise... Aş vrea să ştiu ce visezi, aş vrea să ştiu dacă mă visezi... şi dacă nu mă visezi, aş vrea să ştiu de ce nu.
Şi, oricum, dacă nu m-ai visa... aş intra eu forţat în visele tale şi astfel ne-am petrece şi mai mult timp împreună... iubindu-ne şi mai mult. 

sâmbătă, 6 iulie 2013

Poveşti*

                 Ploaia asta îmi dă aşa o stare de linişte... încât mi-aş da ani din viaţă numai să mă găsesc în aceeaşi stare mereu. O stare de un calm ieşit din comun... O stare atât de profundă încât nu ştiu cum să o explic cât mai bine. O stare care dă dependenţă.
                Picăturile de ploaie spală geamul ferestrei, iar lumea aleargă înnebunită pe străzi. Îmi vine să strig la ei şi să le spun că e doar ploaie, nu se vor topi... dar ei nu mă vor băga în seamă, sau poate îmi vor spune că sunt nebună şi să-mi văd de treaba mea... Şi au dreptate. Ce nebun ar sta în mijlocul străzii aşteptând ca ploaia să-i spele sufletul, ori să danseze în ploaia... sau să meargă liniştit ca şi cum ar fi soare?

vineri, 5 iulie 2013

Nume interesante

           S-a afişat ierarhia la nivel judeţean pentru admiterea la liceu... şi nu m-am putut opri să nu mă uit la nume (şi să râd de unele nume).
Aşa că am selectat câteva nume şi o să le comentez. Pentru ăştia care au de spus ceva, cum că nu ar trebui să râd de numele oamenilor, să nu citească mai departe.

          Pe ăsta chiar nu pot să-l pun fără prenume şi iniţiala tatălui, deci chiar nu pot pentru că altfel nu ar mai avea haz: Ion I. Ion. A fost făcut la beţie şi nu au ştiu ce nume să-i pună? Pe ta-su îl cheamă tot Ion? Întrebări întrebătoare...

miercuri, 3 iulie 2013

Plictiseală

               Sunt unele zile în care am un chef nebun de scris, iar idei una şi una. Dar apoi vin zile la rând în care nu îmi trec prin minte mai mult de 7 cuvinte care să aibă legătură unu' cu altu'.
               Oscilez între idei care se bat cap în cap şi-mi zic că nici măcar una nu e bună. Am un text început (de parcă numai unul) şi mi-am dat seama că dacă îl mai lungesc mult nu o să-l mai termin niciodată... şi nu pentru că aş avea o grămadă de idei, ci pentru că mă plictisesc să tot scriu la o chestie, să tot dezvolt ideea aceea şi să nu ajung niciodată sau foarte târziu la final. Da, ştiu, sunt grăbită! Dar pe bune, timpul trece... acum vine şi septembrie şi încep clasa aia de coşmar... aia cu BAC-ul şi cu matematica aia care-mi mănâncă sufletul bucaţică cu bucăţică... dar nu mă face pe mine matematica aia. Mai am un an în care trebuie să mă prind eu cum stă treaba cu matematica asta şi să iau proba aia la BAC. Şi nu renunţ... am renunţat eu la multe... Şi desigur că mai e şi facultatea aia, dar chestia asta (la momentul ăsta) e ultimul lucru la care mă gândesc acum. Îmi place să mă amăgesc şi să-mi spun "mai e timp". (Mai e pe naiba!) Alţii deja ştiu ce vor de la viaţă, iar eu?! Eu încă mă mai gândesc.
                Mă gândesc că trebuie să fac ceva cu aparatul ăsta foto, că doar nu l-am cumpărat degeaba... dar momentan stau prost cu ideile (şi desigur, cu persoanele).
                Blogurile astea se tot duc şi se toot duucc... Lumea nu prea mai e interesată de celelalte 2 bloguri... Lumea acum e interesată de tâmpenia aia de Ask.fm. Plină de... da' zău dacă pricep logica acelui site. Vine unu' şi pune o întrebare stupidă, gen: "Când a fost ultima dată când ai făcut sex?" (ce curioasă e lumea din ziua de azi, pe bune), apoi vine răspunsul, ceva în genu': "Aseară, cu tine/mă-ta/sor-ta.".
Atâta inteligenţă şi socializare există acolo, încât Zuckerberg ăla îşi roade unghiile şi plânge de nervi cu capul în perna lui cu Tinker Bell când vede că adolescenţii sunt interesaţi de acel site...
                  Domane, dă-mi putere să nu-mi fac răni singură cu propriile unghii...

luni, 1 iulie 2013

Picosecunde de iubire*

                Au fost odată ca niciodată doi tineri... desigur, un el şi o ea. Povestea ar spune că ei s-au cunoscut într-o zi când planetele au fost aliniate, când Soarele îşi arunca toată căldura pe pământ, iar Luna lumina drumurile noaptea, când stelele păreau ca nişte licurici minusculi, când o zână s-a născut la primul râset al unui bebeluş, când o stea a mai apărut pe cer atunci când doi tineri şi-au spus că se iubesc, atunci... s-au cunoscut ei.
                Doi străini ce s-au luptat să fie împreună, dar un scriitor nebun ce le pecetluia destinul avea să se joace cu ei... să-i facă personajele poveştii sale... poate să-i facă să semene cu Romeo şi Julieta, dar povestea să se termine altfel, poate să-i facă să semene cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, dar fără zmei, căpcăuni şi balauri. Acel scriitor voia să scrie povestea a doi tineri care s-au întâlnit din întâmplare şi au dorit să pornească împreună pe aleea pietruită plină de floricele şi fluturi viu coloraţi.
 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.