marți, 30 aprilie 2013

Poze





luni, 29 aprilie 2013

Cum e să-ţi faci un bagaj

          Niciodată nu mi-a plăcut să-mi fac bagajul pentru a pleca undeva. De fiecare dată amân până în ultimul moment (momentul ăla în care toată lumea e îmbrăcată, iar eu stau să mă decid dacă iau şi tricoul ăla roşu). De fiecare dată îmi iau mai multe haine decât trebuie. Cred că asta mă face să mă simt mai bine... nu ştiu sigur.
          Când plec, aranjez hainele frumos în geanta astfel încât geanta să se închidă lejer. Când mă întorc trebuie să mă aşez pe ea ca să o închid. Şi nu, nu îmi cumpăr haine... nu mai am eu chef să le aranjez, atâta tot.
De obicei când îmi fac bagajul de plecare în ţările calde (şi Românica e acum tot o ţară caldă), tot şifonierul e în mijlocul camerei. Şi cu ocazia asta îmi împart hainele în trei. Hainele pe care le iau cu mine, hainele care rămân acasă şi hainele care nu îmi mai vin/nu îmi mai plac. Prima dată aleg foarte multe hainele pe care să le iau cu mine, apoi le scanez o dată... mai dau deoparte câteva... mă mai uit încă o dată la ele... mai renunţ la câteva. Şi astfel ajung de la 9 tricouri, 5 bluze mai lungi, 3 perechi de blugi, 6 bluze, 3 hanorace şi 2 geci... la 5 tricouri, 3 bluze mai lungi, 2 perechi de blugi, 4 bluze, 2 hanorace şi o geacă. Plus încălţăminte, încărcătoare, căşti, tot felul de creme şi pastile şi nelipsiţii plasturi care acum sunt parte din viaţa mea... sunt dependentă de ei ca diabeticii de insulină.
Să nu mai zic de toate chestiile de strâns părul... clame şi clămuţe. Niciodată nu am înţeles unde pot dispărea 100 de agrafe pentru păr... Dispar de parcă zici că nu au fost niciodată.
          Oricum, sunt fiinţe şi mai rele decât mine. Fiinţe care pleacă de acasă cu juma de şifonier (gure rele ce sunteţi, eu plec cu un sfert :P).
Şi desigur, ce călătorie poate fi aia în care nu ai o geantă plină de dulciuri, sandvişuri, fructe, chiar şi seminţe? Eu cel puţin nu pot pleca undeva fără să am ceva de mâncat pe drum.
           Cu hainele astea... dacă nu-ţi iei multe, îţi iei doar strictul necesar (şi poate nici pe ăla) se întâmplă să ai nevoie chiar de tricoul ăla pe care l-ai lăsat acasă pe motiv: "Ce naiba să fac cu 3 tricouri? Două îmi ajung... şi aşa nu ajung să le port nici pe astea."
            Dar nu ştiu cum se face... chiar dacă îţi iei toată casa cu tine, tot se găseşte un lucru minuscul dar foarte important, pe care să-l fi uitat acasă. Ce să-i faci, aşa e când pleci...

Poze







Un răsărit ceva mai întunecat, dar nu contează cum e răsăritul... contează cum decurge ziua.

duminică, 28 aprilie 2013

[...]

            În ultima vreme nu mai am chef să râd de toate specimenele care îmi "răsar" în cale. Am dat mai mult în exagerări, plângeri şi copilărisme. Aştept doar să vină zilele alea libere şi să mă relaxez...
Sper să-mi revin cât mai repede din starea asta de lehamite... cică-i o stare specifică simboliştilor. Simboliştii suferă de spleen... Şi cică lenea asta e bună, că rămâi calm mereu... mai ales când îţi spune profa de info să te duci la dracu.
Printre altele, toată lumea s-a gândit să prăjească peşte. Adică tu, ca fiinţă mâncătoare de peşte, te pui şi prăjeşti un înotător la ora 6 şi ceva dimineaţă... păi mă scuzi, eu îţi dau cu tigaia în cap... eu nu am chef să mă trezesc în miros de peşte. Şi culmea e, că atunci când se face mâncare la mine în casă, nu miroase (sau aşa mi se pare mie că nu miroase la fel cum miroase atunci când face vecina de sub mine) şi normal, că venind miros de mâncare, mie mi se face poftă... bine, asta cu condiţia să-mi şi placă a ceea ce miroase.
E ilegal să faci o mâncare şi să-ţi torturezi în halul ăla vecinii pofticioşi. Adică e lipsă de bun simţ să faci poftă vecinilor şi să nu te duci pe la vecini şi să-i serveşti din ceea ce faci tu.
Eu una aş da o lege prin care tu, ca pofticios, în momentul în care ţi-a mirosit a ceva bun... să îţi pregăteşti farfuria şi linguriţa şi să dai fuga la vecinu' la masă, iar vecinul e obligat să te primească.
Altfel spus, babele şi-au scos hainele alea bune de la naftalină şi au ieşit la plimbare. Umblă lumea pe străzi în haite, pardon, grupuleţe... Merg cu viteza melcului şi fac meniul pentru Paşte sau vorbesc despre slujba de azi de la biserică. Umblă cu crengi de salcie citită de... preot (voiam să spun Batman, dar hai... aşa, că e sărbătoare azi nu o mai zic).
                În altă ordine de idei, vine 1 Mai. Vin zilele libere :>.

Poze


















                  Eu ştiam că dacă găseşti o floricică de-asta cu 3 petale trebuie să-ţi pui o dorinţă... Eu am găsit flori şi cu 6 petale. Asta înseamnă că pot să-mi pun două dorinţe pe o floare? :D

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Bucură-te de fiecare clipă

Cu tine în gând, mă mint că nu îmi mai e dor de tine...
Cu tine în vis, îmi spun că a fost doar un coşmar...

Ora 23:55
Privea luna şi număra stelele.

Sufletul meu e fără cheie. Nu poate fi deschis...
Fericirea mea are chipul tău, dar acum... dar acum groaza şi întunericul au luat locul fericirii. Acum e mult mai pustiu decât a fost înainte... simt că lipseşte ceva... Că lipseşti. Întreb stelele dacă ţi-au văzut chipul, le întreb dacă eşti bine, dar ele refuză să-mi răspundă. Ele doar strălucesc pe cer ca nişte licurici. Continui să mă uit la stele şi simt că obrazul drept îmi arde. Mă gândesc la tine, la faptul că poate şi tu te gândeşti la mine...

:)

            Uneori aştepţi ceva cu nerăbdare doar ca acel ceva să treacă. Tu doar atâta vrei, doar să treacă... Nu se va întâmpla nicio minune, nu vor avea loc întâmplări minunate... tu doar aştepţi să treacă.
Aşa şi cu ziua de azi... Abia aştept să treacă.
La mulţi ani mie! :)

Poze



joi, 25 aprilie 2013

Poze


Mereu va exista cineva care să se
ridice peste toţi
ceilalţi...

Poveste *

              Îmi îndes prea multe haine în geanta aceea micuţă, îmi iau aparatul foto, câteva poze pe telefon cu el... brăţările fără de care nu pot pleca nicăieri... ies pe uşă şi păşesc cu căştile în urechi spre alte zări. Plec în căutarea lucrurilor pe care trebuia să le fi aflat deja.
              Pe peronul gării vântul mi se joacă în păr, iar sunetul trenului pe şine îmi face inima să bată şi mai tare. Mă pot lasa purtată chiar şi până la capătul lumii, sperând doar să găsesc ceea ce caut. Ceea ce caut eu e mai mult decât liniştea, e mai mult decât atât. Vreau să cunosc oameni cu care să am ceva în comun. Vreau să evadez din acest cerc, să păşesc dincolo de el şi să simt mirosul florilor de câmp şi bâzăitul ameninţător al albinelor. Vreau să le spun tuturor cine sunt eu. Vreau să fiu altcineva, într-un alt loc... Vreau să-i spun cuiva că am reuşit... Vreau să întâlnesc pe cineva.

marți, 23 aprilie 2013

Sunt zile...

Sunt zile în care ai vrea ca ploaia să-ţi spele amintirile.
Sunt zile în care vrei să strângi pe cineva în braţe, dar în jurul tău sunt numai oameni care te resping.
Sunt zile în care zâmbeşti fără să ştii de ce zâmbeşti.
Sunt zile în care plângi în momentul în care asculţi o melodie.
Sunt zile în care ai vrea să te îmbraci altfel, să fii altcineva, să te comporţi într-un alt mod.
Sunt zile în care oricât ai mânca, simţi că tot nu ai mâncat suficient.
Sunt zile în care care ai vrea să povesteşti cu cineva, să te descarci, dar a doua zi să uite totul.
Sunt zile în care ai vrea să mai auzi vocea unei persoane, dar îţi dai seama că acea persoană nu mai există.
Sunt zile în care, chiar dacă îţi merge prost, tu încă eşti cu zâmbetul pe buze.
Sunt zile...
... şi zile...
Noaptea, când te întinzi în pat şi vrei să închizi ochii şi să te trezeşti abia a doua zi dimineaţa... ai vrea să uiţi ceea ce s-a întâmplat în acea zi. Ai vrea să ştergi acea zi din calendar, din memoria ta... Ai vrea ca acea zi să nu fi avut loc. Să nu se fi petrecut nicioadă acel lucru...
Dar uneori îţi doreşti ca o zi să se repete odată, de două ori, de trei ori... până când o să memorezi fiecare secundă, privire, atingere, mângâiere, cuvânt, pas, gest...
Sunt zile bune şi zile proaste. Uneori ai impresia că zilele proaste şi-au găsit locul pe umerii tăi. Ai impresia că nimic nu te mai face să zâmbeşti, eşti trist şi nu mai înţelegi sensul vieţii...
Priveşte cum răsare soarele, simte răcoarea dimineţii, încarcă-te cu energie şi uită măcar pentru un minut de griji. Nu-ţi spune că nu-ţi permiţi luxul de a uita un minut de griji. Nu eşti copil dacă vei face asta. Fiecare are dreptul de a se pierde în propria lume măcar pentru o oră, măcar pentru un minut.
Chiar şi oamenii mari au nevoie uneori de zâmbetul inocent şi jucăuş al unui copil...
Îţi poţi permite să visezi, dar doar pentru o clipă. Nu te lăsa purtat de val. Nu trăi în realitate o poveste ce are loc doar în imaginaţia ta...
Dar odată şi-odată tot trebuie să vină o zi numai bună pentru tine. Sigur va veni. Poate va veni odată cu următorul răsărit de soare...

Da, poate e prea plin de optimism şi lucruri fără sens... dar fiecare înţelege ce vrea de aici. Şi chiar dacă aş spune un simplu cuvânt, sunt sigură că nu toţi s-ar gândi la acelaşi lucru...

Text de umplutură

               În ultima vreme pe blogul ăsta au apărut mai multe poze decât texte, dar nu-i nimic, cel puţin nu mă mai doare sufletul atât de tare că nu apare nimic pe aici. Da, nu îmi place când nu apare nimic nou pe aici... pentru că simt că îmi neglijez loc'şoru' unde îmi înşir ideile, gândurile, tâmpeniile... (mai mult tâmpeniile, ce-i drept, dar asta e).
               În rest viaţa mea e plictisitoare... şi da, nu fac nimic ca să o schimb. Lumea începe să nu mă mai simpatizeze, dar nu mă plâng... voi găsi eu alte persoane pe lângă care să mă pisicesc şi care să nu se supere doar la "încerc să-i contactez pe extratereştri ca să-mi dea inteligenţa supremă ca să rezolv nişte probleme la mate". Dar eu sunt defectă, vă rog să mă lăsaţi aşa. Nu pot fi resetată. Eu nu am buton de reset, din păcate. Da, ştiu că sunt enervantă şi uneori şi eu m-aş bate... dar nimeni nu se gândeşte că recţionez aşa dintr-un motiv... Da' ce să-i faci... Deşi am aproape 18 ani (-câteva zile) unii îmi zic că tre' să stau calmă că altfel... Altfel... Fiecare înţelege ce vrea. Eu am înţeles ce trebuie şi mă enervez şi mai tare şi-mi muşc buzele doar să nu spun ceva tâmpit.
              Altfel spus, sunt în căutarea unei inspiraţii? Vrea cineva să se ofere ca inspiraţie? Dacă da, să mă contacteze telepatic.
Urma să urez ceva... dar sigur nu era "Paşte Fericit!"... aşa că închei mini-textul ăsta stupid, întorc foaia şi trec la ceva scrieri serioaso-dramatice.
La mulţi ani măi, ăştia... de vă sărbătoriţi ziua azi! :D

luni, 22 aprilie 2013

Poze





duminică, 21 aprilie 2013

...apoi totul dispăru

          Trebuie să ştii că... uneori e bine să laşi oamenii să plece. Aşa e mai bine... Şi chiar dacă speri ca într-o zi acea persoană pe care ai gonit-o cu bună ştiinţă să-ţi mai spună un "bună", poate ar fi cazul să nu mai speri. Timpul nu se va da înapoi pentru tine, de fapt pentru nimeni. Ai doar o singură şansă şi trebuie să reuşeşti din prima...

           Şi merg pe stradă gândindu-mă la tine. Gândindu-mă că şi tu ai trecut pe acolo... că eu acum calc pe urmele tale şi îţi inspir parfumul. Îmi vine să strig: "Stai cu mine!", dar nu m-ai auzi... eşti prea departe. Eu aş vrea să te aud, să te aud şi să-mi spui că eşti lângă mine.

Leapşă

            Ascunsa a plasat o leapşă la toată lumea, iar cum şi eu fac parte din "toată lumea" şi tot nu am ce scrie... m-am gândit să o preiau şi eu... ca să nu-mi mai reproşez că nu am scris nimic.


1. Ai o poreclă?
Nu, nu am. Zappy e doar nume de cod...
2. Unde locuieşti? 
Unii ar spune că în faţa calculatorului... :-?
3. Ce înălţime ai? 
La ultima măsurătoare aveam 1,57. Nu ştiu dacă am mai crescut, dar sper să nu :D.
4. Ai o zi onomastică? 
Am una în care îmi sărbătoresc ambele nume... Ghinion!
5. Cu ce te ocupi? 
Mă ocup de investigaţii. Investigez unde dispare timpul aşa de repede.
6. Ai fraţi sau surori?
Mda... am un frate.
7. Limba maternă?
Extracerestra (româna :P).

Poze





vineri, 19 aprilie 2013

Poze

         Nu doresc nimănui să aibă ghinionul să meargă vreodată cu mine la cumpărături... mai ales atunci când trebuie să-mi cumpăr ceva. Ne-am plimbat vreo 2 ore (ce să-i faci, aşa-i dacă mergi cu persoane cărora le plac chestiile lucioase :D). După cam 2 ore am reuşi să-mi cumpăr asta, ca şi cadou:



              Literele sunt iniţialele unor colege. Cadou de 18 ani :).

miercuri, 17 aprilie 2013

Libertate!

                    Libertatea, un cuvânt frumos după care tânjesc majoritatea tinerilor şi poate că nu numai ei. "Dacă aş avea libertate m-aş urca la volan şi aş conduce cu 200 de km ca să simt că sunt liber.", "Dacă aş avea libertate, aş petrece nopţile în cluburi.", "Dacă aş avea libertate, aş fuma şi eu în linişte.", "Dacă aş avea libertate... aş face aia şi ailaltă... o să o fac şi pe aia...". Poate că mulţi când aud cuvântul "libertate" se gândesc la lucruri măreţe, dar poate că alţii s-ar bucura chiar şi cu un gram de libertate. Nu ar zbura pe şosele, nu ar fuma, nu ar merge în cluburi... Fiecare persoană vede libertatea în modul său şi cu cât ţi se dă mai multă libertate, cu atâta vrei şi mai multă.

marți, 16 aprilie 2013

A nu se citi!

Ce am mai făcut?
         Ieri m-am urcat într-un maxi-taxi şi cum am eu ghinion şi nasul meu e sensibil, soarta a râs de mine şi m-a plantat exact lângă o babă care mirosea a ceva naftalină amestecată cu ceva parfum d-ăla de să dă în ochi gândacilor ca să se mai drogheze şi ei puţin. Şi m-am dus cât mai în spate. Acolo, mai în spate, era un loc liber... Să se înţeleagă, eu nu atentam la el. Lângă locul liber era o vită care a început să dea din copite şi să se agite zicându-mi că e ocupat. I-am zis că nu am intenţia să mă aşez lângă ea şi că poate sta liniştită şi pe celălalt scaun. Vine prietena vitei: "Ce faci fă? Vroiai să-mi dai locu'?"... eu în gând: "Voiam pă mă-ta! Şi e voiam, nu vroiam!"
        Azi am început ziua într-un mod inedit, şi anume, făcând o surpriză unui copil. A fost ceva spontan şi nu m-am putut preface că sunt cine ştie ce tipă gata să mai agaţe câte un client, eram prea veselă.
Azi am aflat că mai există un mod prin care poţi spune: "Am scos câinele afară." Care e modul ăsta? Scoţi câinele pe geam.
Azi mergea un specimen de gen masculin în faţa mea. Blugi, bluză de trening, mers un pic crăcănat... şi cu fiţe la purtător. Se lăuda unei anumite "" că şi-a luat "taciscren".
"Da fă, am dat jafurile alea de telefoane pe un telefon din ăla cu taciscren. Da' e cam greu de folosit."
Se închide telefonul. Sună din nou.
"Da fă, doar ţi-am zis că nu ştiu să-l folosesc."
"Da, e taciscren... taciscrân... dă-la care apeşi cu degetu' pe el."
Oh, frate!
În rest nimic altceva. Doar aştept să vină vara, dar probabil şi asta va întârzia...

Poze

Şi vă prezint "Pista de lansare a buburuzelor":








Şi a zburat...

luni, 15 aprilie 2013

Poze


"Mmm... ce mă enervezi..."

"Oare ce o fi acolo? Mişcă, mişcă??
Oare mişcă? Aoleu!"

"Taci fatăă!! Îmi dă soarele-n oculari."

"Sunt o divă cu blăniţă. Hai, pozează-mă!"

"Aoleu, pe coada mea, ce peşte pun ăia pe grătar...  De
unde l-or fi ciordit?"

E un pisoi mic şi adorabil... cu ochii încă albaştri.


duminică, 14 aprilie 2013

Poze

                  Nu ştiu cât de reuşite au putut ieşi pozele astea, dar încă nu am învăţat limba fluturilor. Dacă o ştiam, probabil i-aş fi spus să fie şi el (sau ea?) mai fotogenic/ă şi să stea locului puţin să-l/să o pot poza în linişte.








vineri, 12 aprilie 2013

Scrisorica

                  Dacă nu v-aţi dat seama deja, am fost prea mult timp serioasă... Adică cam de cinci postări încoace nu am mai râs de nimeni, nu am mai făcut niciun scenariu, plus că nu am mai scris ceva mai... mda, suntem în post, mi-am amintit.
                  Printre altele, zilele astea mă gândeam că noi, copchii ăştia care am văzut scrisori doar prin sertarele alea vechi de la bunici, sertare prin care umblă fantoma unor păianjeni din secolul trecut, habar nu avem cum să scriem o scrisoare... sau cum să o trimitem. Adică stăm şi ne uităm la plicul ăla şi habar nu avem dacă e musai să trecem codu' poştal sau nu... că fiecare străduţă are codu' ei. Chiar şi străduţa aia mică, din fundu' oraşului, străduţa aia care duce spre cimitiru' în care sunt îngropaţi eroii din primul război mondial, străduţa aia pe care nici câinii nu mai calcă... da, şi aia are cod poştal.
                  Şi stai tu, în calitate de copil bombă care nu a trimis niciodată în viaţa lui o scrisoare (scrisorile pentru diferiţi moşi şi iepuri nu se pun, că oricum alea erau făcute la mişto mai mult şi ajungeau la gunoi, oricum), stai şi te uiţi la plicul ăla ca la Dosarele X sau ca la o bombă care mai are 5 secunde şi explodează iar tu nu ştii ce fir să tai. Şi tu stai şi te uiţi la plicul ăla, iar plicul ăla stă şi se uită la tine şi aşteaptă să-l gâdili cu pixu'.

miercuri, 10 aprilie 2013

O poveste*

- Nu o să te uit... niciodată!
- Ba o să mă uiţi. Sunt doar un simplu străin...
Îi întoarse spatele şi păşi pe alee, lăsând-o acolo. Mergea cu mâinile în buzunar în timp ce vântul rece al toamnei îl pătrundea. Orice urmă de zâmbet îi dispăruse de pe chip făcând loc tristeţii şi regretelor. Ar fi vrut să se uite în urmă, să-i mai vadă chipul încă o dată, dar nu putea. Se sfârşise totul. Trebuia să se sfârşească... Era mai bine aşa. Dar mai bine pentru cine?
Tot ceea ce fusese, făcea acum parte din trecut, din amintirile lor.

                 Se ura pentru tot... O picătură de ploaie îi atinse obrazul catifelat, apoi se amestecă cu o lacrimă ce reuşi să scape din ochii ei trişti. Trupurile lor firave se vor pierde de acum în lume şi nu vor mai sta unul lângă altul în fiecare noapte, în fiecare dimineaţă. Îşi şterse lacrima şi mai privi încă o dată pe alee. Nu mai era nimeni. Era doar ea, ploaia şi vântul care se încăpăţâna să bată din ce în ce mai tare. Păşea încet spre casă gândindu-se că poate aşa e mai bine...  chiar dacă acum părea că lumea ei se prăbuşise într-o prăpastie adâncă. Îi părea rău că nu mai putea fi ea cea care să încerce să-l facă fericit, cea care să-i arate că există un noi... Acum nu era decât un copil care nu îşi găsea un loc în lumea asta mare, care nu mai avea pe nimeni care să-i aducă un zâmbet, nu mai avea la cine să se gândească în miez de noapte, nu mai avea... cui să-i mai spună cuvinte dulci.

Numai noi*

... apoi te-am pierdut în lumea asta mare şi te-ai ascuns. Te-am căutat, prin toate colţurile minţii şi am dărmat ziduri groase. Nu te-am găsit pe tine, am găsit doar amintiri şi urme.
Te-am căutat şi departe. Ţi-am căutat peste tot buzele dulci. Ţi-am căutat vocea şi parfumul. Mergeam pe stradă şi întorceam capul după fiecare persoană care mi se părea că are vocea ta...
Nimeni nu o să-mi explice unde ai dispărut. Totul se învârte în jurul meu, iar eu păşesc în gol.
Nimeni nu o să-mi explice dacă ai fost adevărat, dacă a fost adevărat ceva. Dar eu îmi zic că a fost...
Se poate să visez, să fiu trează sau să îmi imaginez. Să zac pe jos, cu ochii deschişi căutându-ţi chipul şi mângâierea buzelor.
Nu mai e azi, nu mai e mâine... e doar ieri. E doar... "cândva". E doar... "a fost". "Va fi" s-a pierdut în ceaţă acum mult timp.
Inima mea bate acum în ritmul timpului, nu mai bate în ritmul inimii tale... nu se mai sincronizează cu a ta.
Trupul îmi e greu, iar visele îmi îngheaţă... Să fii indiferent e greu.
Când am pornit la drum, eram doi străini.... Acum am ajuns să fim tot doi străini, dar cu amintiri comune.
Ţi-am sărit în braţe, iar tu m-ai sărutat pe buze, fericiţi că ne-am întâlnit. Apoi mi-ai spus că nu o să mai pleci, că vom fi doar noi doi şi lumea noastră.
Tresar şi îmi dau seama că visez. Cel mai tare mă doare că îţi pierd imaginea chipului din mintea mea. O ultimă încercare de a-mi aduce aminte chipul tău, vocea... privirea, mângâierea...
Îmi pare rău... ştiu că "a fost" şi nu "va mai fi".
Merg înainte pe drumul meu, dar o să mă mai uit în urmă... o să mă mai uit după tine şi o să las câte un semn cu creta colorată pe asfaltul gri, doar ca să ştii că am trecut pe acolo... în cazul în care vreodată, cândva...
Amăgiri, nu?
Ştiu...


Poze


În căutarea găletuşei de aur de la capătul curcubeului...






marți, 9 aprilie 2013

Iubirea*


                 "Maturitatea îţi acordă accesul întreg la iubirea autentică, profundă, puternică, sfâşietoare ca o ultimă şansă. Romeo şi Julieta nu sunt decât victimele elanului juvenil, ale pasiunii fără profunzime. Această iubire nu a apucat să treacă proba duratei, deşi a trecut-o strălucit pe cea a intensităţii. Probabil, la maturitate, nu te mai sinucizi atunci când dragostea îţi este contrariată." (Liviu Antonesei - Despre dragoste)

                 Uneori vrei ca persoana aceea specială să te iubească, să fie a ta şi eşti gelos/geloasă atunci când îţi spune că nu eşti bun, nu eşti ceea ce caută, că orice ai face nu are rost, sau din contră, nu faci destule. Şi te-ai da de şapte ori peste cap numai ca să fii "mai bun/ă", să fii pe placul persoanei speciale. Dar stai cuminte şi priveşte mai departe. Priveşte acolo, în zare, şi vei descoperi o altă siluetă. O să descoperi o altă persoană de care te vei ataşa, pe care o vei iubi, pe care vei încerca să o înţelegi. Lumea ta nu a început şi nici nu se va termina cu acea persoană căreia tu vrei să-i faci pe plac, să te transformi în persoana perfectă pentru el/ea. Unele persoane doar trec prin viaţa ta. Atâta tot. Poate e mai bine dacă încerci să uiţi şi să treci peste. De fapt, nu să uiţi... ci să încerci să te obişnuieşti cu prezenţa lui/ei în mintea ta şi să înveţi să păstrezi acea persoană într-un loc în care să nu te mai poată deranja cu amintirile ei.

duminică, 7 aprilie 2013

Poze











sâmbătă, 6 aprilie 2013

Două specii

                 Toţi cu mâinile pe ssuuss!!! Bine, mai puţin eu, că le ţin pe tastatură.
V-am zis că am început să mă plimb din ce în ce mai des pe Facebook? Pe Facebook găseşti tot felul de specimene. Am găsit-o pe sor-sa lu' Frankenstein şi pe Muma Pădurii scăpată de la Spitalu' de nebuni din Cernobîl sau cred că fiinţa aia a rezultat în urma exploziei de la Cernobîl... sau urâţenia fiinţei ăsteia a provocat explozia de la Cernobîl... (a doua sau a treia variantă e corectă).
De ce alege lumea să se facă de râs pe Facebook? 
De ce alege lumea să se pozeze în băi?
De ce alege lumea să se pozeze cu haurul* la iveală?
De ce alege lumea să se pozeze cu ţâţ... sânii în aparat? (bine, doar fetele...)
Sper să găsesc răspunsurile la întrebările de mai sus cu sau fără ajutorul globului meu magic care funcţionează  doar în ziua de 30 februarie.
                  Pe lângă întrebările de mai sus, am mai observat şi alte lucruri.
O ea (oricare ea): "Of... unde să spun că lucrez? Am găsit! O să zic că lucrez la FBI şi o să zic că sunt agenta 007, să moară mama. Îi dau pe toţi pe spate. Şi unde stau?! Palma de Mallorca. Ce studii am? ASE. Ce limbi străine ştiu? Engleza, am învăţat-o încă de la grădiniţă... ştiu să zic măcar bună ziua. Trec şi franceza, să mă creadă lumea romantică. M-am uitat şi la telenovele pe Acasă... ştiu şi spaniola. Şi acum cu Suleiman... hai că scriu şi turca."

vineri, 5 aprilie 2013

Poze

(Acum mă răzbun.)
Ieri am văzut o poză cu nişte cireşe adorabile şi mi s-a făcut poftă (atât de tare încât am şi visat cireşe...). Azi, printr-o minune, au apărut nişte căpşune adorabile şi destul de dornice de a fi pozate.





















 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.