Despre gătit și gramajul ochiometric

Azi am gătit, la fel și ieri și acum două zile... și ca în oricare altă zi în care nu vreau să mor de foame.
Și nu sunt această fină culinăreasă, că dacă aș fi nu mi-ar fi o deosebită lene în a căli legumele, de exemplu. Merg pe principiul: de ce să mai murdăresc încă o tigaie? Oricum ceapa rămâne tot ceapă, iar morcovul tot la fel e, iar toate astea împreună fac o tocăniță.
Da, știu teoria, se deschid aromele când sunt călite în puțin unt, poate. E ușor de zis, mai greu cu făcutul.
Aici povesteam de ce nu-mi plac mie tutorialele. Eh, ideea rămâne cam aceeași, doar că are la bază rețetele de data asta.

Un pisoi, un vin și o melodie

E ora trei dimineața sau noaptea, e răcoare...
Am revenit pe aici doar așa, cât să nu adorm și pentru a mai citi câteva comentarii care pe o parte mă ingrijorează, pe alta mă amuză.
Un pahar de vin, o pisică ce doarme pe pervazul ferestrei, iar eu care trebuie să o păzesc să nu sară de la etajul doi cu tot cu plasă după vreun porumbel care nu are somn și mai zboară din când în când.
Mă uit la stele și printre ele mai văd câte un avion.
Se fac iar 24 de ore de când sunt trează. Deja m-am obișnuit, chiar mi se pare ceva normal să stau trează atât. Chiar mă bucură!

Noțiunea de ”sexy” nu se pierde

               În ultima perioadă lumea s-a mai obișnuit să vadă diverse persoane pe stradă care de la distanță par a vorbi singure, însă de aproape se zărește un cablu, o urmă de hands-free. Eu folosesc foarte des căștile, iar asta m-a pus în diverse situații destul de ciudate, de la vânzători care se uitau lung la mine pentru că nu știau că nu vorbesc cu ei, până la bătrânei de prin autobuze care credeau că vorbesc cu ei..

Copilul, moțul și viitorul

                Recent am fost la un moț. Da, probabil sunt persoane pe aici care habar n-au despre ce vorbesc, așa că trebuie să lămuresc treaba asta. ”Moțul” (cel puțin în zona mea) reprezintă momentul în care copilul a împlinit vârsta de un an, iar nașul sau nașa îi tunde puțin din păr. Toată chestia asta este urmată apoi de cea mai așteptată parte a evenimentului de către toate babele familiei - tăvița cu obiecte. Mai precis, pe o tăviță se pun diverse obiecte (machiaje, bani, inele, chei de la mașină, pix, caiet, ac și ață etc.) de unde trebuie să aleagă copilul. Se spune că ceea ce alege de pe tavă prevestește ceea ce va deveni. O aberație atât de idioată încât explicația ei va veni puțin mai târziu.

Chef de chef

             Se zice că muzica este un stimulent pentru creieraș (sau ceva pe acolo), însă creierașul meu este în total dezacord cu gusturile mele.
             Gusturile mele trag spre rock, Creierașul rupe manelele, pe sistem, se știe. Viața mea e ca în maneaua aia cu ”să iubești două femei”. Eh, eu mă împart între: să iubești rock-ul, însă te lași pradă manelelor.
”Sa iubesti 2 femei
Sa nu sti pe care o vrei
Una'i mama la copii
Alta'i pofta inimii” (sursa)

Noua generație

                  De când nu am mai scris.. nici eu nu mai știu, mă mir cum de încă mai am vizualizări. Dar heeei!! Asta a simplu!! Datorită articolelor sobre și a persoanelor care caută modalități de a se sinucide sau de a omorî pe cineva. Ce vrei?! Fiecare cu problemele sale.
                  Cum de am revenit? Pentru că am un pic de inspirație, un strop de chef și tocmai ce am mâncat vreo 12 bomboane cu lichior (ceea ce mă fac hiperactivă) și pentru că aveam ceva de povestit, desigur, pentru că altfel nu reveneam.
                  Povestea mea începe acum câteva zile într-un magazin de haine, în jurul orei 10, o oră destul de matinală, însă o grămadă de omi mișunau deja prin magazin.. printre care și eu, desigur.
Poate că unii aveau chestii importante de cumpărat, nu ca mine.. chiloți. Unii la ora se duc să-și cumpere pâine, verdeață pentru ciorbă, numai eu m-am dus să-mi cumpăr chiloți. Ce vrei, fiecare cu nevoile sale.

C.F.R. - Ce Fac Românii

            Momentul ăla când revii după luni întregi de dispariție misterioasă și desigur că nu vii și tu zen, ci vii plin de frustrări, că doar de-asta revii: ca să-ți reverși nervii pe aici.

            În ultimul timp pot spune că merg destul de des cu trenul - ce să faci dacă încă nu mi-am găsit prințul cu cal alb înaripat pentru a mă duce unde vreau eu, oricând și să mai ocup și locul din față, nu să stau împreună cu babe și moși... și desigur că nu la geam, că nu am eu față de om care merită loc la geam.

Și dacă m-a învățat ceva mersul ăsta des cu trenul e că:
1. Ar fi de preferat să-ți iei biletul din timp, mai ales dacă circuli pe o rută estivală - adică spre Constanța, ca să ne înțelegem
2. Dacă tot mergi cu trenul și ești fată, fă bine și nu te îmbrăca în rochie pentru că dacă punctul 1 nu este respectat ajungi să stai pe jos, la propriu
3. Fă bine și ia mereu cu tine o mapă, o revistă pentru că niciodată nu se știe cât de cald poate fi sau dacă mai prinzi și tu un loc amărât pe scaun
4. Dacă punctul 1 este îndeplinit, te poți încălța și cu tocuri.

Spune-mi ce facultate faci, ca să știu ce întrebare îți pun

                  Încă un semestru și voi termina facultatea, ceea ce începe să mă cam supere. În primul rând pentru că a trecut prea repede, în al doilea rând pentru că fac 22 de ani deja, în al treilea rând... chiar acum când e gratuit pe tren, eu termin facultatea. Cred că în fiecare sesiune spun că abia aștept să termin facultatea asta și că oricum e o pierdere de timp, dar parcă o să-mi fie dor de cursurile alea de la care nu înțelegi nimic și care nu te vor ajuta cu nimic în cariera ta. Dacă e să mă întrebi acum, nici nu știu care sunt genurile presei, deși, teoretic, ar trebui să le știu ca pe Tatăl Nostru. Cred că în facultate, cele mai utile lucruri au fost cele pe care le-am învățat eu pe cont propriu.
                 Pentru că am urmat cursurile unei specializări care i-a făcut pe mulți să mă întrebe: ”și ce faci tu după ce termini facultatea? o să scrii despre toți idoții?”,  mă întreb și eu la rândul meu: ”oare dacă urmam altă specializare, ce m-ar fi întrebat cei din jurul meu?”

Transformare activată: Pinguin mood

                În mod surprinzător și absolut uluitor, a venit iarna pe aici, prin Sudul țării. Oricum, eu o așteptam, chiar mă uitam că mai sunt vreo două zile de vacanță, iar zăpada încă nu a venit. Dar uite, aproape ca de fiecare dată când se termină vacanța, a început să ningă. Și au trecut câteva zile și tot ninge. Acum, ceea ce mi-a mai rămas, este să aștept să mă transform în pinguin, atâta tot. Deja simt că mersul meu începe să semene cu cel al unui pinguin, dar asta cred că e mai mult de la tonele de haine pe care le am pe mine.

Ofer împrumuturi avantajoase

                 Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să bați pe cineva până îl lași aproape inconștient, să-l lași dezbrăcat, ghemuit, cu ochi umezi de căprioară, de preferat vreo două, trei coaste rupte și multe urme de încălțăminte în jurul gurii?
Probabil că da...
Dar știi ce aș mai vrea eu? Să repete obsesiv: ”Nu mai fac asta  niciodată!”.

                 Încă de la început, în ciuda aparențelor, nu am luat-o razna, ci doar am o urmă de dictatură în mine. Da, probabil, mă transform într-o mică scorpie, o tirană... dar unele persoane chiar merită un astfel de tratament.
                 Cred că deja am fire albe de păr în podoaba capilară din cauza persoanelor care mă abordează cu textul: mă poți ajuta cu ceva? mai am nevoie de X bani ca să ajung în locul Y...

De ce e bine să fii mic

                  Zilele trecute am văzut pe Internet cum că MApN angajează oameni din civil pentru postul de soldat și nu mai știu ce. Cum eu mi-am dat seama că ar fi fost mai bine să aleg o carieră militară, pentru că aveam siguranță financiară și alte blablauri din astea la care nu prea m-am gândit înainte să dau la facultate, îmi imaginam cum ar fi ca eu să fi fost în armată.

Îmi și imaginam cum voi fi eu, probabil, undeva prin spatele unui pluton și:

”Tu, aia din spate, stai dreaptă, în picioare!”

”Să trăiți! Dar stau chiar pe vârfuri. Îmi puteți aduce un scăunel, vă rog?”

Sau:

”Ixuleasca Gabriela!”

... pauză

(mai tare) ”Ixuleasca Gabriela!”

... pauză

(pe un ton furios) ”Ixuleasca Gabriela, răspunde acum!”

Și undeva eu din spate: ”aici, aaiiicii! Am răspuns de prima dată, însă nu m-ați auzit și nici nu m-ați văzut, să trăiți. O să-mi iau un pistol cu semnalizare data viitoare.”

E minunat să fii român

                     Pentru că viața mea era prea plictisitoare și pentru că nu voiam să îmi iau vreo amendă pentru faptul că nu am viză de flotant unde stau, m-am decis să-mi fac. Am înțeles ideea că trebuie să stau la coadă pentru a-mi depune actele pentru viză, dar nu am prins ideea de ce se înghesuia lumea pentru a-l lua. Și mai ales nu am înțeles de ce se certau... Adică oricum toți ajungeam acolo, nu era panică. Unde mai pui că inițial nici nu voiam să mă așez la acea coadă, pentru că nu-i vedeam rostul. Sunt sătulă de cozi! Vreau acte de la secretariatul facultății, stau la coadă. Vreau să scot bani de la bancomat, stau la coadă. Vreau să-mi achit cumpărăturile, stau la coadă. Vreau să traversez strada, stau la coadă, pentru că sunt vreo șapte babe în fața mea care deja s-au așezat la coadă și păstrează ordinea.

Caut vrăjitoare pentru alungat fantome

                            A trecut o grămadă de timp de când nu am mai scris ceva pe aici. Pot găsi o mie de motive să mă disculp, însă voi pleca ușor capul asupra tastaturii și voi ține un moment de reculegere pentru fiecare moment când am avut idei, dar nu am avut chef.
                           Da! Cheful e ceva care stă în strânsă legătură cu lenea. Sunt buni prieteni, la cataramă pot spune... și amândoi stau pe umerii mei și îmi tot șoptesc: ”Maaai stai cu noi! Nu ne părăsi!”. Și cine sunt eu să mă opun vocilor din cap?!

Pokemon Go, versiunea românească

                 De când am aflat vestea că a apărut nebunia aia de joc Pokemon Go, am vrut să-l am. Într-un final l-am instalat, însă bateria mi se duce atât de repede, încât mă întreb dacă l-am încărcat în ziua aia. Nu, jocul ăsta nu e de mine...
                 Cred că o variantă românească a jocului ar fi prins mai bine la public. Putea fi: ”BOR Go”, ”Gândaci Go”, ”Pepeni de Dăbuleni Go”, ”Cocalari de pe plajă Go”, ”Pițipoance în cluburi de fițe de la malul mării Go”, ”Bătrâni nespălați din autobuze Go”, etc.
                 Sunt atâtea variante românești posibile ale jocului... Sunt sigură că ar fi fost mai palpitantă o versiune din cele de mai sus, în comparație cu Pokemon Go, un joc în care trebuie să cauți niște chestii imaginare.

Caut băiat serios pentru lucruri serioase

                   Eu sunt genul ăla de persoană care se atașează destul de mult de unele lucruri, însă asta nu înseamnă că sunt vreo obsedată care nu se poate despărți de ele. Nu am nicio obsesie, nu am colecții dubioase, nu păstrez bluzița aia de când aveam cinci ani doar pentru că îmi place desenul de pe ea.
                   Da, uneori simt lipsa anumitor lucruri, însă asta e, viața merge mai departe. Sunt sigură că fiecare dintre noi are un obiect de care îi e greu să se despartă sau nu-și poate continua viața fără el.

Cum să fii o scârbă mică - Partea I

                De câteva zile tot trec de la ”o să mor”, la ”n-am cum să mor, e atât de frumoasă viața”. Dacă tot stau în pat și sunt genul ăla de legumă căreia îi ia o oră să se ridice din pat și îi e frică să-și miște și capul pentru că i se face rău, m-am gândit să caut pe Internet cauzele problemelor mele. Desigur, chestia cu căutatul bolii pe Google e mai mult de amuzament, însă din ăla sadic, negru...
Așa am trecut de la gripă porcină, la tumoare, la boala Hodgkin, ulcer și ceea ce mai lipsea era un avertisment cu ”ne pare rău, însă mai ai doar trei zile de trăit, însă e bine, ai terminat sesiunea, deci nu o să ai restanțe”.

De ce să nu faci nunta la țară

                    Unele fete visează încă de când sunt copile la rochia aia importantă, la emoțiile unei nunți bine aranjate, la lacrimi de bucurie și alte lucruri din astea pompoase. Însă ce te faci atunci când, odată ce ai crescut, totul se schimbă? Cum ar fi ca atunci când vrei să te căsătorești, să-ți dai seama că singurul loc în care îți permiți să ai o nuntă cu câțiva invitați este undeva la țară? Însă nu e nimic rău în asta, te gândești tu...

Însă hai să-ți spun de ce nunta la țară e nașpa.

De ce e nașpa să stai la cămin

                       Azi, în timp ce eram jumătate băgată în cuptorul cu micounde pentru a-l șterge - cine ar fi crezut că o chestie destul de mică poate fi atât de murdară - mă gândeam la toate regretele persoanelor care și-ar dori să stea la cămin.
                      Dacă m-ar trezi cineva în miez de noapte și m-ar pune să spun un lucru pe care îl iubesc atunci când vine vorba de statul la cămin, sigur aș răspunde: ”nu știu ai mei ce fac”. Însă asta cu ”nu știu ai mei ce fac” e relativă la mine. Adică nu merg în cluburi, nu beau, nu fumez... viața mea e tristă, deși stau la cămin. Partea bună, pentru mine, la statul într-un cămin studențesc cuprinde mai multe părticele: nu mă mai bate nimeni la cap cu mâncarea, am spațiul meu (pe care uneori trebuie să-l împart cu gândacii).

Pupici de 8 Martie

                        Cel mai amuzant lucru la ziua de 8 Martie e că și puștoaicele de 14-15 ani consideră că azi e ziua lor. Hello! Mai aveți de copilărit, pardon... de fumat, de suferit din dragoste, de făcut multe selfie-uri în chiloți. Mai aveți multe de trăit până să ajungeți să vă spuneți ”la mulți ani” de 8 Martie. Însă, până atunci, ziua de 1 Iunie rămâne doar a voastră. Și încă un lucru amuzant la ziua asta e că femeile sunt felicitate cu ”la mulți ani”. Serios?! De ce? Rămâne un mister. Oricum, pentru mine este un mister de ce se pupă lumea pe obraji. Nu vreau asta! Tu de ce mă obligi să mă apropii de tine?! Înțelege, nu te agreez, însă dacă te agreez poate te îmbrățișez, în niciun caz nu mă întind să te pup pe obraji.

Și-am trăit fericită... în sesiune

                       Ah! Sesiune! Pentru unii, așa ca mine, perioada asta e mai mult de relaxare. Am trei zile între examene, ceea ce îmi permite două zile de studiu intens și în rest pierdut vremea - relaxare.
                       De când cu sesiunea mi-am dat seama că filmulețele de pe FaceBook sunt chiar amuzante, că sunt drăguțe și fotografiile cu pisici, că ar trebui să mă apuc să mănânc mai sănătos, că poate nu ar strica să mai ies pe afară, că bateria de la telefon se duce foarte repede...
                       Și e atâta dezordine în cameră! Trebuie să fac ordine, să aerisesc, să schimb lenjeria de pe pat, să-mi aranjez animăluțele. Trebuie să șterg și praful. E cam dezordine în șifonier, nu? Așa mi se pare și mie.