joi, 30 mai 2013

Discriminare!!

             Până acum ceva timp eu credeam că numai băieţii se uită la fete... bine, şi fetele se uită la alte fete sau băieţi şi comentează... Şi că tot veni vorba de fete care se uită la alte fete, am rămas cu sechele după ce am văzut cum îi atârna şunculiţa de la burtă unei tipe şi mai purta şi tricouri aproape mulate... se mişca grăsimea aia pe ea... nu vă povestesc mai departe că o să vi se facă pielea de găinuşă.
            Trecând peste acest moment horror, eu nu credeam că şi babele se uită la picioarele fetelor (sau cel puţin ale mele). Nesimţirea unora e mare. Îi vezi că te-au fixat cu privirea, le arunci o privire scurtă... dar refuză să-şi mute privirea... dacă vezi că sunt lipsiţi de bun simţ treci la arma supremă, adică fixatul cu privirea în cel mai straniu mod posibil... un fixat care să transmită "te tranşez şi îţi vând organele la ţigani".

miercuri, 29 mai 2013

Cum înjură profesorii

             Mereu profesorii ne atrag atenţia atunci când noi, elevi silitori şi conştiincioşi ce suntem, mai spunem câte ceva ce nu ar trebui să se audă... Desigur că mă refer la înjurături. Înjurături despre profesori, şcoală, teme, iar profesori, neamurile profesorilor şi tot aşa...
            Dar v-aţi întrebat vreodată cum înjură profesorii? Eu m-am întrebat, dar răspunsul nu l-am aflat, pentru că nu am întâlnit niciun profesor care să înjure. Educaţi mai sunt profii ăştia... Aşa că am încercat să-mi imaginez cum pot înjura câţiva profi...
Profesorul de mate: Mai dă-te-n sinusoida mea (de elev tont ce eşti). În sinusu' meu, nu eşti în stare să rezolvi acea fracţie? Dă-te-n tangenta la grafic a mă-tii!
Profesorul de chimie: Tu-ţi monoaminodicarboxilu' tău de copchil prost. Du-te-n reacţia mea cu pentaclorura de fosfor!
Profesoara de informatică: Fi-v-ar liniile de cod genetic să vă fie! Arde-v-ar circuitele, placa de baza, memoriile şi sursa să vă ardă! Ce backtrackingu' meu...
Profesoara de biologie: Plesni-ţi-ar aortele! Fi-ţi-ar acidul dezoxiribonucleic şi ribonucleic să-ţi fi fie!
Profesoara de religie: Mânca-v-ar raiul să vă mănânce! Duce-te-ai de-a dreapta Tatălui!
Profesorul de engleză: Onion(-ul) mă-tii! Fi-ţi-ar future in the past să-ţi fie!
Profesorul de fizică: Fi-v-ar bobina şi reflexia şi refracţia undelor să vă fie. Ce pendulul meu gravitaţional mai vreţi? Îmi luaţi toată energia oscilatorului liniar armonic.
Profesorul de istorie: Pe toată istoria mea şi Primul Război Mondial... Pe toate formele de organizare statală în secolul XX şi principiul lui John Maynard Keynes, ce nu înţelegeţi?

Desigur că mai sunt şi alţi profesori, dar vă las pe voi să vă mai gândiţi.
Şi ca bonus: Cum înjură femeia de serviciu - Mătura-v-aş! Numai în reclame vine mr. Muscle... Înecate-ai cu detartrant!


duminică, 26 mai 2013

Gânduri

            Ştiu că în timp am pierdut din modul meu de a scrie şi m-am axat pe cu totul altceva sperând că astfel voi reuşi să scriu mai bine, să am idei mai bune, să nu-mi irosesc inspiraţia pe bălării... dar dacă ar fi să scriu în modul acela ar trebui să scriu rar, foarte rar. Iar eu nu pot sta fără să scriu. Simt că se acumulează prea multe şi trebuie să le povestesc cuiva. Cuiva care dacă nu-i convine ceea ce spun, poate închide pagina şi să nu mai treacă niciodată pe aici. Îmi place să scriu într-un mod diferit, încercând să nu copiez alte stiluri.
Poate că mai am mult până să scriu atât de bine încât să şi placă lumii... dar dacă nu încerci, nu reuşeşti. Am vrut de multe ori să renunţ la blog pe motivul "ce-mi trebuie mie blog", dar mi-am dat seama că nu pot renunţa. Nu pot renunţa pentru că m-am obişnuit cu el, m-am obişnuit să scriu aici... să postez fotografii, să citesc alte bloguri... Da, uneori mi-a adus neplăceri blogul ăsta... dar alteori bucurii.
           Nu ştiu dacă într-un final voi renunţa la el, dar mai e mult (sper) până să iau decizia asta.

sâmbătă, 25 mai 2013

Scenariu

                  Era o zi de miercuri. Ba nu, era joi... că aşa vreau eu. Ne întâlnim într-un parcîntr-o bibliotecă... sau poate nu. Poate ne întâlnim în parc, stând pe o bancă. Sau mai bine dăm unul peste celălalt în timp ce butonăm telefoanele şi nu suntem atenţi la drum.
                  Deci. Era o zi de joi iar noi suntem pe stradă butonând telefonul şi dintr-o dată ne lovim unul de altul. Îmi scap telefonul pe jos... sau nu, mai bine îl scapi tu. Ai scăpat tu telefonul pe jos, iar eu m-am panicat şi am început să-mi cer scuze spunând că sunt o neîndemânatică adormită care nu se uită pe unde merge. După ce îţi ridici telefonul de pe jos, începi să râzi şi să-mi spui că nu a fost numai vina mea ci a fost şi vina ta pentru că nici tu nu te-ai uitat pe unde ai mers.

joi, 23 mai 2013

:)

            Pe acordurilor celor de la Vama Veche atunci când aceştia spun că "îl urăsc pe plutonier" (da, mai nou ascult numai piese de la Vama Veche... ce să-i şi faci...) spun şi eu acum: "te urăsc şcoală".
Nişte monstruleţi mici cresc în capul meu şi se fac din ce în ce mai mari atunci când mă gândesc la faptul că la anul nu o să mai am nici pe departe timpul pe care îl am acum. Şi dacă acum mă plâng că nu am timp, păi la anu' cumpăr timp la suprapreţ, numai să găsesc pe cineva care vinde timp la kilogram.
           Altfel spus, viaţa-i naşpa (nu ştiu cum e a voastră, poate a voastră e colorată în roz şi fluturaşii zboară din floricică în floricică fericiţi... şi zburbaţi şi voi pe pajişti cu iarbă proaspătă... şi un centaur vă va lovi în plin cu copita lateralo-paralelă cu axa pământului iar voi veţi pica din acea lume de basm exact în lumea asta cufundată în căldură şi miros de fosile... şi uite aşa se duce efectul mai mult sau mai puţin al legalelor-ilegale :D).
           Umblând pe net am dat de o ştire. O fată din America s-a dus la o întâlnire cu un tip pe care l-a cunoscut pe Facebook. Cadavrul ei a fost găsit la marginea unei păduri, iar prietenul ăla de pe Facebook a fost reţinut. Ce îţi e şi cu reţelele astea de socializare... Tot felul de specimene...
            Trăiască Samsung şi Nokia care câştigă teren în faţa lui Apple, asta cel puţin în America. Eu am Samsung şi ar trebui să mă simt superioară celor care deţin IPhone (desigur că nu va fi aşa, dar mie îmi place să cred că va fi :D).
             Horoscop taur: renunţ la ideea divorţului, iau un examen, demarez un proiect şi primesc o sumă de bani.
Toate s-au întâmplat... da' toate. Mă întreb cum scriu ăştia horoscopul... În timp ce-şi beau cafeaua se gândesc la ceea ce au visat şi dacă pot pune asta în horoscop. Sau se uită seara pe fereastră şi văd în ce direcţie bate vântul iar apoi se pun să clocească chestii (neadevărate) pe care apoi să le atribuie zodiilor.

              Mda, mâine am teză la biologie :).

marți, 21 mai 2013

Dulce dramatizare

           Soarta m-a lovit cumva la punctul care mă doare mai tare. Prietenul meu a cedat. E dureros... E dureros ca în dimineaţa unei zile totul să fie bine, apoi dintr-o dată totul să se ducă pe apa sâmbetei. Şi rămâi cu un gust amar şi îţi vine să plângi ştiind foarte bine că nu ai făcut ceea ce trebuia atunci când era cazul. Ştiai că mai ai multe de făcut împreună cu acel prieten... şi el a cedat. A plecat cu toate amintirile tale, a plecat cu totul.
E dureros ca într-o zi să te trezeşti fără prietenul care ţi-a fost alături ani la rând... care a suferit alături de tine şi era ca o carte de amintiri pentru tine... 
           Mai pot dramatiza mult şi bine... dar mă opresc.
E ciudat să-ţi numeşti calculatorul "prieten". Da' nu-i bai, nu sunt mai dusă decât ăia care au pe Facebook mii de prieteni, dar nu i-au văzut niciodată sau habar nu aveau de existenţa lor... Eu cel puţin mi-am văzut acel "prieten" :P.

sâmbătă, 18 mai 2013

Iubire*

„Ceea ce a fost cladit cu iubire nu poate fi doborat niciodata.” (Mircea Florian – Arta de a Suferi)

O raza incerca incet sa se urce pe cer, iar vantul adia usor. O visatoare cu ochii mari si un zambet nevinovat se indrepta spre dulcea sa iubire. Pasea incet spre el visand la dulci clipe de iubire, sa fie numai ei doi si timpul sa stea in loc...
Departe, acolo undeva, un papusar ii manevra. Ii ridica mana ei si ii mangaia chipul lui. Ii ridica mana lui si ii atingea parul ei...
Ea ii admira pe rand chipul, buzele, apoi se opri asupra ochilor lui. Il privea in ochi si il atingea usor, parca dorind sa se asigure ca nu e doar o dulce iluzie, ca nu traieste din nou un vis in realitate...
Ei nu stiu ce e durerea, ei stiu doar ce e iubirea...

Iubirea se naste fulgerator si uneste doua destine, doua persoane ce incearca sa se completeze una pe cealalalta. Este cel mai puternic sentiment si cea mai intensa traire pe care o cunoaste omul. Iubirea reuseste sa trezeasca in fiecare din noi resurse nebanuite, ne aduce fericirea si sensul vietii.

Cu pasiune il strange in brate si ii spune ca i-a fost dor de el. Usor in noapte glasul lui ingana: „si mie mi-a fost dor de tine.”
Vantul adie usor, iar soarele rasare. El o strange de mana si o saruta incet.
Totul nu e decat un joc al iubirii.

miercuri, 15 mai 2013

Visul meu*

Amintirea uneşte ceea ce viaţa desparte!
Vino noaptea când tăcerea se loveşte încet de mine, iar visele-mi prind viaţă şi se plimbă ca nişte năluci prin camera cufundată în întuneric.
Ridic paharul cu vin roşu ca sângele şi ciocnesc cu un Vis. Acesta bea tot paharul şi-mi zâmbeşte morbid. Mă apucă de mână şi refuză să îmi dea drumul. Imagini din vis îmi fug prin faţa ochilor. Eşti chiar tu şi cu mine. Stăm amândoi în pat, iar eu îmi plimba mâinile pe chipul tău, în timp ce buzele noastre se apropie în săruturi scurte. Apoi zâmbim şi ne sărutăm din nou. Mâinile tale îmi ating pielea, iar eu te sărut pe obraz... apoi pe gât. Mă laşi să mă aşez peste tine şi te privesc în ochi şi îţi zâmbesc.
Visul se termină. Pun stop şi îl repet. O dată, de două ori, de trei ori. Îmi îmbăt Visul şi îl conving să mă lase să-mi trăiesc realitatea în vis sau măcar să continui visul.
Îmi doresc să vin la tine în vis. Să mă ascund printre visele tale, apoi să te surprind cu apariţia mea.
Îmi doresc să visăm împreună, să avem acelaşi vis... apoi să-l povestim uitându-ne în ochii celuilalt, iar la sfârşit să ne sărutăm.
Îmi doresc ca măcar să mă trezesc dimineaţa lângă tine...
Totul a început într-o zi în care îmi era prea dor de tine şi m-am lăsat copleşită de amintiri, vise... şi visuri.
Visul de a te întâlni vreodată în realitate...

marți, 14 mai 2013

Despărţirea implică Facebook-ul

Febra tezelor, ce să zic... Nimic nou sub soare.
Azi, când veneam spre casă, mergând eu pe jos... stăteau pe o canapea un el şi o ea. Ea piţi, el cocalar (că doar nu se merge după ideea: "opusele se atrag"). Ce făceau? Nu, nu făceau prostii şi nici nu citeau vreo carte. Îşi făceau poze.
El: "Fă da' ce buze ai."
Ea: "Şi ce-ţi mai plac buzele mele... Acum stai să mai facem o poză."
El: "Să mi le dai şi mie să le pun pe Facebook."
Ea: "Aaa... să-ţi dea toate fetele like, nu?"
El: "Nu..."
Apoi eu am trecut mai departe abţinându-mă să nu râd de gelozia fetei (şi de feţele lor, desigur). Se auzea vocea fetei care era în urcare şi îl certa pe săracul băiat că îi trecuse prin minte, pentru o fracţiune de secundă, să-şi pună pozele alea pe Facebook.
Cred că Facebook-ul este un nou motiv de despărţire, pe bune. Dacă vede iubiţica că i-a dat o tipă like iubiţelului ei... vaaaii, face pe leoaica iritată. Rage şi muşcă. Dacă vede el că i-a dat cineva like iubiţicii sale, face ca urangutanul: "Cine-i ăsta? De unde te cunoaşte?" etc.
Dar unii dau like la toate prostiile, nu-i problemă. Văd una în chiloţi şi fără sutien? Băieţii se înghesuie să dea like-uri. Deh, fetele mai puţin. Fetele comentează: "Ce urâtă e asta. Îi atârnă şuncile."
Şi de-asta cred că se spune că decât să te dezbraci în faţa unei femei, femeie fiind şi tu, mai bine te dezbraci în faţa unui bărbat. Cel puţin bărbatul nu comentează precum o femeie, ci el îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acest dar neaşteptat.
Dacă un bărbat pune poze cu el... plin de muşchi, pe lângă vreo maşină de fiţe, prin cluburi... etc, atunci se vor înghesui fetele să dea like. Dacă dă vreun băiat like, atunci el este considerat... cred că v-aţi prins şi voi cum este considerat.
Copilul: "Bunicule, am 3000 de prieteni pe Facebook."
Bunicul: "Eh, pe vremea mea se numeau prieteni imaginari"
Există un adevăr şi în bancurile astea...

duminică, 12 mai 2013

Amici*

          Eram pe o plajă, noi doi. El cu ochi căprui, eu cu capul pe umărul lui, iar el cu mâna în jurul taliei mele. Stăteam amândoi şi priveam cum valurile înghiţeau nisipul de pe plajă. Stăteam şi ascultam sunetele valurilor şi strigătul pescăruşilor ce treceau pe deasupra noastră sau se avântau în valurile mării pentru a prinde câte un peşte. Dulcea întâlnire...
          Stăteam pe plajă fără să spunem vreun cuvânt, aşteptând cine ştie ce să se întâmple. Soarele aproape apunea, iar noi nu scosesem niciun cuvânt de mai bine de jumătate de oră. Şi-a întors capul şi mi-a dat la o parte o şuviţă de păr ce îmi acoperea puţin ochiul drept şi s-a uitat la mine, crezând că am adormit. Pe cel mai dulce ton m-a întrebat:
- Amico, ai adormit?
Trezită ca din hipnoza unui magician, de simpla lui voce, am tresărit. I-am zâmbit şi i-am spus că nu. S-a ridicat de pe nisip, apoi mi-a întins mâna, ajutându-mă să mă ridic.
- Mergem amica?
I-am zâmbit, apoi l-am luat de mână şi am făcut o piruetă pe sub braţul său.
- Mergem amice.

Poze

            Deja v-aţi obişnuit cu obsesia mea legată de pozatul mâţelor. Le ador, ce pot spune. Le-aş smotoci de le-ar lua naiba dacă ar rezista mai mult de 10 minute lângă mine...

Pisica şi Cola. Coca-Cola!
"Ce măh, ce? Sunt fotogenic, ştiu."

Şşş!! Doarme. Nu deranjaţi!
Like a boss!

Un mic salut

             Din ce în ce mai rar apare un text pe aici. Timpul şi Inspiraţia, doi duşmani ce s-au aliat împotriva mea... duşmani care până acum îmi erau buni prieteni, mai ales trădătoarea aia mică de Inspiraţie. Bine, eu acum îmi caut scuze... că dacă aş fi vrut cu adevărat să scriu, aş fi scris şi pe o foaie de hârtie şi apoi aş fi scris aici. Dar aşa sunt eu, îmi caut mereu scuze :).
            Printre altele abia aştep să se termine perioada tezelor, perioadă care încă nici nu a început... Poate fi un semestru de 9 luni, tot în ultima lună se pun cele mai multe note, se ascultă, elevul se frământă... dacă trece, dacă nu trece...
Şi uite aşa mi-am adus aminte că nu am mai pus demult mâna pe o carte de gramatică şi din cauza asta nu a mai apărut de ceva vreme ceva legat de gramatică pe blogul ăsta. Nu că aş scrie eu corect gramatical 100%, nici măcar 80% nu cred că scriu corect... dar încerc să mă corectez atât pe mine cât şi pe ceilalţi... că parcă îmi zgârâie cineva timpanele când aud anumite lucruri care nu au nicio treabă cu gramatica.
            Printre altele, vor apărea în continuare poze pe aici, cel puţin până când îmi rezolv problemele cu Inspiraţia şi domnul Timp.

joi, 9 mai 2013

Poze

Atunci când ai prea mult timp liber, începi să înşiri mărgele pe aţă...
Că tot sunt la modă acum chestiile astea "handmade"... şi să mă iertaţi, sunt primele chestii cu scoici pe care le fac...



Colorez frumos, nu? ;;)


miercuri, 8 mai 2013

Poze


Galben şi frumos peste tot şi oriunde...

Da, şi aici făceam autostopul. Limuzina mea era
în spatele tirului. Se chinuia să aterizeze
Energie, energie, energie!!!

Aer curat, aer sărat...

marți, 7 mai 2013

Vis*

              Luna pe cer îmi zâmbeşte şi-mi şopteşte tainic vechi poveşti. Poveşti în care ne plimbam sub clar de lună pe o alee pe care liniştea domnea. O alee pe care eram noi doi... ca doi singuratici ce se pierd în liniştea nopţii ce se lasă mângâiaţi de razele lunii şi protejaţi de miile de stele ce străluceau pe cer.
              Păşeam încet, parcă încercând să oprim timpul... să ne petrecem timpul doar noi doi... apoi să-i dăm drumul ca şi cum nimic cu s-ar fi întâmplat. Apa ce curgea pe lângă alee ne cânta balade de iubire, iar vântul ne răcorea inimile înfierbântate. Sub clar de lună tu mă certai, dar mergeam mai departe... străbătând drumul cel lung în căutarea fericirii ce se găsea la capătul lui. Credeam că la capătul lui voi primi ceea ce demult aşteptam. Aş fi scris pe fiecare bucăţică din acea alee că mi-a fost dor de tine şi că vreau să simt cum buzele tale le ating pe ale mele, dar cred că aş fi scris degeaba. Poate că nici nu ţi-ar fi păsat, poate că ploaia ar fi şters toate urmele şi ar fi lăsat totul ca la început... Poate că totul s-ar fi pierdut în negura vremii, dacă tu nu m-ai fi prins în braţele tale şi nu m-ai fi sărutat ca să-mi opreşti lacrimile ce-mi udau obrajii.
             Luna îşi continuă povestea... cu noi mergând mai departe, ţinându-ne de mâini şi înţelegându-ne doar din priviri.

             Dacă am crezut vreodată că va fi ceva, a fost doar un început de nebunie. Nu au fost decât versuri scrise de un poet cu inima plină de iubire care mai apoi s-a plictisit de muzele lui şi le-a despărţit.
Acum poetul se roagă pentru iertarea marelui păcat ce l-a făcut. A unit doi oameni ce nu se înţelegeau. I-a chinuit şi i-a amăgit. Dacă a fost ceva cu adevărat, numai ei doi ştiu... Numai ei ştiu dacă a fost un strop de fericire într-o mare de tristeţe. Numai ei ştiu adevărul.
            Poetul doar a dorit să creeze o poezie de o măiestrie ieşită din comun... dar nu a reuşit decât să unească şi în acelaşi timp să despartă doi oameni.

Poze

Astea sunt poze în premieră! Câteva aşa, de început.

Ceaţa-i mare... mon cher

Păsăroii de mare s-au săturat să aştepte şi ei
să răsară soarele, aşa că au plecat să vadă răsăritul
la vecini

Altă cioară de mare (pescăruş)... Dădea din greu din
aripi ca să-i ajungă pe ceilalţi. Întârziase deja prea mult.
Acum doar să prindă vreun apus, ceva...

Dacă pe plaja de pe la Cazino, pe acolo, aţi văzut
maimuţoiu'  ăsta pe plajă în ziua
de Paşte... eu am trecut pe acolo

Bine am revenit!

             Hello şi bine am revenit! Pot să-mi urez bine am revenit, nu? Că dacă nu eu, cine altcineva?!
Când am intrat în oraşul ăsta, parcă zici că am intrat (din nou) în monotonie. Aceleaşi străzi, aceiaşi oameni, aglomeraţie, praf, plictiseală...
Vor urma poze şi texte...
Am vrut să văd răsăritul, să văd cum soarele iese din mare... şi l-am văzut de m-am rupt. Era o ceaţă de nu vedeai nici la doi metri în faţa ta.
Copiii mă iubesc, la fel şi pisicile.
Am intrat în mare... doar cu picioarele şi tot mi s-a părut rece, pe când nişte ţânci se zbenguiau în apă de parcă zici că avea vreo 30 de grade.
Am alergat pe plajă şi am reuşit să nu mă tai în nicio scoică :>.
Deşi mie nu îmi plac ciupercile, în sfârşit mi-am făcut pofta de ciuperci fripte...
Am surprins lumea cu cei 18 ani ai mei.
Am mai primit cadouri şi plus un iepuroi de ciocolată.
Gata cu lăudatul, că am de scris! :D

duminică, 5 mai 2013

Urare

              Aş fi putut să cumpăr vreo două pungi de pufuleţi cu căţel pe ei şi să vă bag nişte urări de bine, aşa, de Paşte... dar prefer să vă spun doar "Paşte fericit!" şi să ciocnesc un ou roşu cu voi (desigur, asta imaginar...). Să nu trişaţi... sper că nu aveţi şi voi tot ouşor de lemn... că atunci o să le ciocnim până la paştele celălalt. 
Sper că sunteţi fericiţi că paşteţi. :D

sâmbătă, 4 mai 2013

Poze

Ziua 4




vineri, 3 mai 2013

Poze

Ziua 3




joi, 2 mai 2013

Poze

Ziua 2



miercuri, 1 mai 2013

Poze


Ziua 1




 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.