luni, 31 decembrie 2012

Ultima postare 2012

          Hei! Asta o să fie ultima postare pe ziua de azi şi pe anul ăsta. O să-mi fie dor de 2012... deh, anul apocalipsei... :D.
         Acum toată lumea trage linie (am stras şi eu o liniuţă aici) şi spune ce a făcut în anul ăsta şi ce aşteptări are de la anul viitor. Eu nu am nicio aşteptare de la anul viitor, vreau să vină el cu ofertele iar eu să aleg ceea ce-mi place (îmi place să cred că am de ales, că nu totul se întâmplă cum vrea cineva de sus sau cum vrea destinul sau mai ştiu eu cine...).
         Şi acum să vă zic ceva ăstora care o să petreceţi revelionul în faţa calculatorului. Nu vă e milă de Alba ca Zăpada? Nu, nu de fătuca aia din poveste ci de copilu' ăsta de aici care vrea să facă un Revelion-online. Nah, aş fi vrut să mă alătur şi eu... dar se pare că anul ăsta am petrecut atât de mult timp în faţa calculatorului încât nu mi-au mai rămas ore şi pentru sfârşitul anului (asta-i ca o scuză pentru mine că nu pot lua parte la chestia asta... aaahh!!).
        Aşaa... acum să vă povestesc despre ziua asta. Ieri m-am trezit pentru că aşa am vrut eu la 7:45. Azi voiam să dorm (cât mai mult). Da' voi credeţi că am putut? Nu, desigur că nu am putut. La ora 7 intră-n dormitor şi cică:
"Unde-i telefonu'?"
Nici nu deschid ochii, încă eram ca în vis... auzeam vocea ca prin vis.
"Îîî??!! Ce?!"
"Telefonu'."
"Mmm..."
Nişte sunete pe care nici eu nu le-am înţeles...
S-a găsit telefonul, am aţipit la loc.
Nu durează mult că iar intră lumea-n dormitor. A dat drumul la calculator...
M-am trezit. Halal dimineaţă. Şi pe urmă sunt întrebată de ce am o faţă de parcă zici că aş vrea să omor pe cineva cu privirea. Păi eu dacă sunt trezită cu forţa (pentru nimic) sunt nervoasă... Aaa, dacă-mi zici că tocmai ce ai terminat de făcut nişte prăjituri sau că ţi-a mai rămas nişte ciocolată... chiar nu mă supăr :D.
Pe la vreo 14 am vrut să mă culc, în speranţa să recuperez ceva din ceea ce am pierdut dimineaţa.
Au început tâmpiţii, retardaţii, cercopitecii etc. de vecini de sub mine să arunce cu petarde pe geam. Măcar de se aruncau ei. Nu era nicio pierdere, zău. Am dormit de am rupt. Am dormit 10 minute, poate 15 nah...
        Acestea fiind spuse, eu vă urez să aveţi parte de tot ce vreţi voi! :)
(Şi să nu uitaţi să o luaţi uşor cu mâncarea şi şampania că vă vreau şi în 2013 aici. :D)
Să vă distraţi! :P

duminică, 30 decembrie 2012

Totul a fost un vis?

          Privesc strada cufundată în întuneric. E ciudat cum de e aşa întuneric. Trebuia să fie aprins măcar acel vechi felinar de la colţul străzii, dar se pare că nici acela nu este aprins în noaptea asta.
          Nu e nimeni pe stradă. E atâta linişte. Mă întreb unde pot fi oamenii... Poate sunt în casă, la căldură. Poate... dorm, poate... poate cine ştie unde sunt. Numai ei ştiu unde sunt.
Şi atunci mă gândesc la tine... Tu oare unde eşti? Tare mi-aş dori să ştiu unde eşti, dar nu pot să bat din palme şi să aflu unde eşti.
          Mă aşez pe pat printre pernuţele moi şi parfumate. E atât de plăcută senzaţia cearşafului rece pe pielea mea caldă... Îmi dau seama că în cameră pluteşte o linişte mormântală. La un moment dat începe să mi se facă frică. Îmi e frică. Îmi simt inima cum bate cu putere, dar încerc să mă calmez singură spunându-mi că eşti cu mine... că eşti acolo, ascuns în întunericul din sumbra mea cameră. Sunt sigură că eşti acolo, undeva... Îmi rotesc privirea în toate colţurile camerei, dar nu eşti nicăieri. De fapt greşesc. Eşti, eşti undeva, dar nu în camera asta. Eşti în sufletul meu. Păcat că nu pot face o magie şi să te scot de acolo. Nu, stai. Nu înţelege greşit. Nu vreau să mi te scot din suflet, vreau doar să mi te scot din suflet ca să te pot îmbrăţişa. Sunt ciudată. Ştiu. Şi de neînţeles. Ştiu. Şi respingătoare. O ştiu şi pe asta. Şi visătoare. La naiba... o ştiu şi pe asta. Când ai de gând să încetezi cu astea?, mă aud spunând cu voce tare în timp ce lacrimile îmi mângâie obrajii.
           De ce sunt aşa de proastă? De ce pun la suflet totul? Când o să mă învăţ minte? Poate atunci când sufletul mi se va transforma într-un puzzle complet. Şi o să încerc să refac acel puzzle singură. Chiar dacă ar fi greu, nu aş avea de ales. Mi le fac pe toate cu propriile mele mâini. Dacă mă uit atent la mâinile mele văd mici pete de sânge... Nu, nu, nu.  Mă trezesc la realitate. Nu e niciun pic de sânge în realitate, e doar în imaginaţia mea. Totul e în imaginaţia mea. Şi acel puzzle sufletesc e tot în imaginaţia mea. Refuz să cred că mi-am transformat sufletul sau că îl voi transforma într-un joc oribil compus din nişte piese mici şi greu de aranjat. Desigur că totul se întâmplă în mintea mea. Desigur că tu eşti doar în mintea mea. Desigur că nu sunt o visătoare...
          Mă cufund şi mai mult în aşternuturile pufoase cu miros de trandafir. Nu o să-mi dau seama niciodată de ce încerc să învălui realitatea în ceaţă. De ce nu încerc să o înfrunt. Nu o să înţeleg niciodată că nu totul e aşa cum vreau eu, cum sper eu. Cum totul nu e decât în imaginaţia mea...
          Închid ochii şi îţi aud vocea. Te văd... Eşti acolo. Mă las dusă de propria mea imaginaţie. Îmi place. Îmi mângâi trupul şi mă săruţi. Mă ţii în braţe şi te joci cu o şuviţă de păr. Mă săruţi pe frunte şi mă întinzi pe pat. Îmi săruţi buzele în timp ce stai deasupra mea. O mână îţi alunecă pe coapsele mele care se încordează. Mă săruţi pe gât.
Tresar. Pleacă!, mă aud din nou spunând cu voce tare. Nu, nu... nu. De ce am zis asta?!! Nu trebuia să-ţi spun să pleci. Trebuia... trebuia... la naiba cât de proastă sunt!
           Stau cu ochii aţintiţi în tavan aşteptându-te. Sper să-ţi mai simt încă o dată mâinile pe trupul meu. Dar... nu aud decât ticăitul unui ceas. Ceas?! De unde ceas? Totul se învârte. Pic într-un ceas şi sunt alergată de limbile acestuia. Totul e deformat în jurul meu. Cad! Mă apuc de o cifră, dar aceasta începe să râdă malefic şi încearcă să scape de mine. Îi dau drumul. Pic în gol. Plutesc printre ceasuri şi amintiri.
Nu, nu, nuu!!, şi revin la realitate. Iar am ţipat, dar cel puţin am scăpat din acel coşmar.
          Inima îmi bate cu putere... Închid ochii în speranţa că mă pot linişti. Dar simt cum cineva mă priveşte. Eşti tu. Stai la marginea patului în picioare şi mă priveşti. Îţi lucesc ochii şi îţi observ zâmbetul cald...
Te întinzi pe spate lângă mine. Stăm amândoi nemişcaţi privind tavanul şi simţind cum inimile ne bat la unison. Mă întorc pe o parte şi te cuprind cu un braţ ca să nu te mai pierd. Tu încă mai priveşti absent tavanul. Cred că nici măcar nu mi-ai simţit mâna în jurul trupului tău.
Stau deasupra ta, pe abdomen, şi te privesc în ochi. Îmi zâmbeşti şi îţi pui mâinile pe şoldurile mele. Mă aplec  pentru a-ţi fura un sărut. Acum observ cât de moi îţi sunt buzele cu adevărat. Îţi mângâi faţa, apoi te sărut pe gât. Îţi ridic încet tricoul în timp ce te sărut, iar tu îţi plimbi mâinile pe spatele meu gol. Simt cum îţi bate inima cu putere. Şi a mea bate la fel. Îmi e teamă... Îmi e teamă că iar vei dispărea.
Mă întorci pe spate şi mă săruţi pe frunte. Simt cum buzele tale îmi ard corpul şi simt cum mă relaxez. Mă las purtată de buzele tale dulci până în abisul plăcerilor. Simt cum ne topim împreună... Cum corpurile noastre devin unul cu o singură inimă care bate înnebunită de plăcere... Cum sângele meu se amestecă cu al tău şi curge haotic prin venele noastre. Cum respiraţia devine una şi aceeaşi. Cum parfumul meu se amestecă într-un mod nebunesc cu parfumul tău rezultând parfumul nostru. Am amestecat un strop de iubire, unul de iluzie, un sărut dulce şi un dor imens... şi totul a dispărut în ceaţă. Noi nu mai existăm. Nu mai aparţinem realităţii.
Acum plutim ţinându-ne de mână şi simţind cum inima noastră bate încet, cum sângele curge lin... cum respirăm încet. Suntem una şi aceeaşi persoană. Păşim încet pe luciul apei lăsând în urmă valuri spumoase. Ne ridicăm încet spre Lună şi Stele. Strângi câteva stele de pe cer şi-mi faci o cunună. Mă mai săruţi încă o dată şi ai plecat...
          Simt cum inima mi se sfâşie. Simt cum mi-a fost furată. Ai plecat cu jumătate din inima noastră. Trebuia să o iei pe toată şi să mă laşi să mor. Stelele se sting una câte una, iar Luna dispare. M-ai lăsat în întuneric... M-ai lăsat să agonizez fără să te mai uiţi în urmă. Te urăsc! Te urăsc! Te urăsc! Tresar şi revin la realitate. Mă trezesc. E lumină. E dimineaţă.
          Totul a fost un vis?, mă întreb.

Dimineaţa asta...

Întrebare: Ce face lumea la ora 2 dimineaţa?
Răspuns: Umblă pe net (dezorientată).
     
          În dimineaţa asta (dimineaţă măh, m-am trezit la 7:45...), am intrat pe blog... şi nu-mi venea să cred... 40 de vizualizări azi, până la ora 9:26... Asta însemnând jumătate din vizualizările mele zilnice. La ora 2 noaptea (dimineaţa, nah...) aveam deja 32 de vizualizări. Mmm... :-? Ciudat.
Şi când mă uit la public, mama Rusie e chiar sub România. Mă iubesc ruşii :>.
Când m-am trezit (7:45), mă vede mama.
"Ce-i cu tine de te-ai trezit aşa devreme?"
"Nimic..."
"Îţi e rău?"

"Tu n-auzi că n-am nimic?"
"Sigur??"
" :| "
Dacă mă trezesc târziu (adică puţin după ora  9): "Ce târziu te mai trezeşti. Ori îţi e rău?". Dacă mă trezesc mai de dimineaţă: "De ce te-ai trezit aşa de dimineaţă? Ori îţi e rău?". Nu, nu am nimic. Clar???
           Şi înainte să mă trezesc visam aşa de frumos... Off...
Era în vis şi profu' de istorie (nu, nu asta e partea frumoasă a visului... asta-i partea urâtă). Mă asculta profu' pentru a treia notă şi m-a întrebat de nu ştiu de conflict de prin 1948 (asta nici măcar nu ne-o predase...) şi mi-a pus 8 :-L. Adică după ce-i spusesem şi lucruri în plus, mi-a pus 8... Urââtt!!
Apoi am visat că era primăvară (adică aşa trebuia să fie...) şi era un pom înflorit. Era plin de flori şi ai mei l-au tăiat :|. Şi voiam şi eu o crenguţă cu floricele şi mama mi-a dat o singură floricică... şi aia vai de pistilu' ei (nu, nici asta nu a fost partea frumoasă a visului).
Partea frumoasă a visului a fost că profu' de istorie (dap, tot profu' ăla care mi-a pus 8 atât în vis cât şi în realitate) ne-a pus să aducem tot felu' de prăjituri la şcoală... Şi nu ştiu cum s-a făcut (şi de aici mi-am dat seama că e un vis) toate acele prăjituri se aflau la mine în frigider... La mine acasă. Tot felu' de prăjituri...
Una avea chiar o felie de kiwi deasupra. Alta era o negresă cu ciocolată. Una era albă cu mult zahăr pe ea... Dintr-un platou plin mai rămăseseră vreo 3 prăjituri. Când să mai gust una (avea ceva cremă verde... mmm...) m-am trezit. BĂĂĂII!! Visu' meu. Unde-i visu' meu?!! Unde sunt prăjiturile meeellee???!!! Tragic moment.
           Frumos şi dulce mai visez eu... Şi aş fi vrut să mai dorm şi să mănânc şi ultimele prăjituri, dar nuuu... trebuia eu să mă trezesc.
M-am trezit atât de dimineaţă şi acum e aproape 10 şi n-am făcut nimic. Şi e 10!!! Mă întreb dacă nu cumva timpu' a început să accelereze. S-o fi săturat şi el de 2012...
Şi aşa cu dimineaţa asta...


sâmbătă, 29 decembrie 2012

Ghid "Petrecerea de Anul Nou"

         Şi cum ştiu şi eu şi ştiţi şi voi (cam mulţi de "şi" parcă...) se apropie sfârşitul. Sfârşitul anului, nu sfârşitul lumii, staţi calmi
O grămadă de omi care nu şi-au făcut rezervări prin cluburi de fiţe sau pe la cabanele de la munte... sau încă nu s-au decis dacă să-l facă acasă (cu părinţii) sau încă nu şi-au găsit un grup de amici cu care să petreacă... îşi frământă mâinile şi neuronii şi îşi pun întrebarea aia existenţială: "Bă, io unde fac revelionu'?"
         Dar să zicem că am fixat locaţia, ne-am ales şi câţiva prieteni... (dar înainte de astea trebuie să ne asigurăm că avem bani). Avem bani, avem locaţie, avem prieteni... ce ne mai trebuie? Desigur, un ghid. Ghidul: "Petrecerea Anul Nou". Adică nu trebuie să faci totul de capul tău... ce naiba...


Prima regulă din acest ghid:

*** Distrează-te!

Păi desigur că te distrezi, ce naiba... Că dacă petrecerea de anu' nou are loc într-un restaurant de cinşpemii de steluţe verzi şi albastre unde pe masă tronează numai caviar, brânză cu strat dublu de mucegai şi vin de când străbunica... (şi ai plătit cât nu face, dar nah... ai bani şi nu-ţi permiţi să te duci ca toţi sărăntocii la munte sau mai rău, să-l faci acasă), desigur că nu o să stai ca prostu' la masă. O să te distrezi (o să te distrezi ca un mic robot cu un cip placat cu aur şi cristale swarovski) de toţi banii (că aşa se cuvine maică). 
Bine, distracţia în cazul ăsta înseamnă ceva dans bălăngănit pe un ring de dans împreună cu alte specimene care au aruncat banii pe o petrecere extravagantă. Desigur, nu te poţi urca pe o masă şi să inviţi lumea la streaptes în timp ce tu desfaci primii nasturi de la cămaşă. 
Sigur o să vezi multe femei leşinând. Da' dacă se urcă o femeie pe masă şi îşi ridică rochia, va fi ca şi cum bărbaţii ar primi un bonus. (Bine, vine şi al doilea "bonus"... Vor avea un an de coşmar.)
Dacă eşti cu prietenii, atunci toată chestia asta se schimbă. Poţi face ceea ce vrei fără să leşine nimeni (bine, acum contează dacă îţi permiţi... că dacă sunt nişte prieteni d'ăia gata să te vorbească la toate colţurile, renunţă).

*** Nu face nimic din ceea ce ai regreta. 

Adică să nu bei o sticlă de vodka apoi să inviţi lumea la poker pe dezbărcatelea... sau eu ştiu ce ai vrea tu să faci, dar apoi ai regreta.
Sau mai rău... dap, există şi variante mai rele. Să fie un party organizat de firma unde lucrezi, iar tu să uiţi numărul paharelor, să te dai la vreo gagică pe care ai pus ochii mai demult şi să-i mai şi propui ceva porcos... sau să te duci la vreo tipă mai... hmm... care nu ţi se pare ţie prea atrăgătoare (şi să mai fie şi puţin grasă) şi să-i zici verde-n faţă: "Dă-te la o parte! Eşti grasă, graso." S-ar putea să ai o noapte magică... în care o să vezi steluţe verzi, albastre, roşii (şi nu, nu sunt artificiile)... apoi să vezi o lumină puternică (nu, încă nu ai murit, deşi ţi-ai fi dorit), apoi să te trezeşti băgat tot în ghips... Ce poate fi mai frumos decât atât?! Nimic altceva.

*** Nu lăsa totul pentru ultima clipă.

Adică să nu te înghesui cu alţi omi care au decis, la fel ca tine, să lase pe ultima sută de metrii cumpărăturile... Că doar câtă lume poa' să facă cumpărături pe ultima sută de metri?! 
Tu şi încă câteva sute, poate chiar depăşind lejer o mie de omi lasă-totul-pentru-ultima-clipă. Ăsta e spiritul sărăbătorilor... Să petreci o oră la casa de marcat, să dai coate, să începi să ţipi la tipa care tocmai a pus gheara pe bluza pe care o voiai şi tu... Să te ciocneşti de tot felu' de omi mai mici (cunoscuţi drept "copii") care urlă disperaţi în toate părţile cum să s-au plictisit şi că vor nu ştiu ce bobo... Şi îţi juri că la anu' nu mai faci cumpărături în ultima clipă, da' mai e până la anu' şi desigur că o să uiţi...

*** Nu uita să trimiţi felicitări celor dragi!

Da, e frumos... nu zic nu... şi ăsta e şi momentul potrivit ca după ce scrii un mesaj frumos (tehnica copy/paşte de pe net) să mai strecori şi subtil o superstiţie adresată persoanelor care îţi datorează bani: "Se zice că nu trebuie să te prindă anu' nou cu datorii." 
O să se "bucure" de felicitarea de la tine, sunt sigură.
Ah, da... celor care trebuie să le înapoiaţi bani să le scrieţi, tot la fel de subtil, ca: "Pe anul care vine, ar trebui să luăm totul de la 0. Să uităm de necazuri, de datorii...". Desigur, asta se aplică doar în cazul vostru, nu şi pentru cei care vă datorează bani.

*** Spuneţi "Mulţumesc!" când primiţi un cadou.

Da, mi se pare de bun simţ să spui "mulţumesc" şi apoi să te prefaci încântat de cadoul minunat  (în caz că nu-ţi place desigur). Şi apoi să foloseşti tehnica reciclare-cadou. Dar să ai grijă ca nu cumva să uiţi de la cine ai primit cadoul ăla odios şi să i-l dai înapoi. Ar fi culmea...

*** Respectaţi-le obiceiurile şi sărbătorile celor care au altă religie.

Desigur, mi se pare de bun simţ... nu? Acum nu spuneţi şi voi că Allah nu există, nu începeţi cu poveşti plictisitoare, nu vă aventuraţi într-o discuţie religioasă în care să vă băgaţi şi să vă scoateţi din religie că oricum voi sunteţi atei. Sau că acea cărticică numită Coran e un rahat, desigur... la fel ca Biblia. Sau mai ştiu eu ce vă trece prin mintea aia (după vreo câteva păhărele de alcooale, mă rog... cunoscute sub numele de cod: suc. "E doar suc dragă. Dacă am zis că nu beau, nu beau...").

*** Fiţi buni, pozitivi şi îmbrăţişaţi spiritul sărbătorilor. Integraţi-vă în atmosferă!

Păi e simplu să îmbrăţişaţi spiritul sărbătorilor.
Pentru femei:
Îmbrăcaţi un bărbat cu un fizic mai mult decât atrăgător, poate chiar un model  sau un tip după care tânjesc majoritatea fetelor de la acea petrecere ( faceţi chiar şi un mic "interviu" înainte de petrecere... adică să vedeţi cum arată, ce studii are... chestii d'astea, nu amănunte...). Apoi îl îmbrăcaţi în... ce vreţi voi sau poate fi chiar şi gol (partea cu gol e doar pentru petrecerile la care iau parte doar femeile) şi îmbrăţişaţi-l. El e spiritul sărbătorilor.
Pentru bărbaţi:
La fel ca în cazul femeilor ar trebui şi ei să facă un mic "interviu" din ăsta şi să aleagă o tipă şi apoi să o îmbrăţişeze...
Păi aşa zice acolo: "îmbrăţişaţi spiritul sărbătorilor"... Cee???!! Nu a specificat nimeni că acest "spirit" chiar trebuie să fie un spirit. De fapt, nimeni nu a specificat că nu poate fi chiar o persoană...
Şi partea cu "integraţi-vă în atmosferă"... Vedeţi şi voi ce iese şi în ce direcţie merge petrecerea şi vedeţi în ce fel... vă puteţi integra.

Cam atâta...
În rest, aveţi grijă fetelor cu ce vă îmbrăcaţi şi desigur să nu uitaţi de tona de parfum, machiajul strident, unghiile prea lungi, tocurile prea înalte, decolteul prea adânc (da' care decolteu de fapt?! mai bine zis... care haină?!!!)... şi alte chestii de-astea care nu vă pot lipsi.

Un an nou cât mai bun!

vineri, 28 decembrie 2012

Bălării

         Pentru prima dată nu vreau să mai aud de mâncare măcar pentru o zi. Băi, m-am săturat... Mâncare, mâncare, mâncare... păi dacă mănânc aşa până se termină vacanţa mă fac cât uşa, ce naiba ( în cazul în care s-ar şi pune ceva pe mine... şi nu, nu am vrut să fiu răutăcioasă, îngâmfată sau lăudăroasă). Chiar ieri, parcă, mă gândeam la dorinţa asta a mea de a mai pune măcar 2 kg pe mine şi mi-a fulgerat prin cap... băi, şi dacă mă îngraş dintr-o dată prea mult?! La câtă activitate fizică fac eu în fiecare zi... dacă m-aş îngrăşa cred că m-aş apuca serios de sport (momentan "sportul" meu preferat implică folosirea degetelor... şi anume tastatul :P).

"X: Te-ai gândit vreodată să scrii scurt metraje sau scene de teatru?
Eu: Nu, asta nu...
X: Ia gândeşte-te...
Eu: Scurt metraje romantice, poate...
X: Da, pentru că baţi pe acolo...
Eu: Apoi avansez la porcografice... :D"
Deja am găsit şi o scenă pentru filmul meu romantic.

         Of, mă doare capu' de la atâta râs. Mă întreb dacă o fi ceva în ceaţa asta care o tai cu una bucată cuţit de măcelar. Mi se pare amuzant totul... şi asta-i naşpa. Nu ar trebui să râd atâta că cine ştie ce îmi coace ziua de mâine. 
Da' eu sper să fie bine şi mâine... :). Chiar foarte bine sper să fie. 

joi, 27 decembrie 2012

Încă o scrisoare spre tine



"Dragul meu,


           Dacă ai şti tu câte scrisori am strâns... Le tot scriu şi nu ţi le trimit. Nu am curajul să ţi le trimit. Prefer să le păstrez aici, lângă mine... în sertarul ăsta care e plin de hârtii. Sunt puse în plicuri şi gata să fie trimise spre tine. Dacă ţi le-aş trimite probabil le-ai citi şi te-ai gândi, poate, la mine. Sau poate nici nu le-ai citi, ci le-ai arde. Şi ţi-ai imagina cum mi-ai râde în faţă şi mi-ai reproşa că nu sunt decât o aiurită şi nici că ţi-ar păsa că te implor să te opreşti să mai transformi gândurile mele în cenuşă.
Dar asta, desigur, se întâmplă doar în mintea mea. Habar nu am cum vei reacţiona dacă ţi-aş umple într-o zi cutia poştală cu toate aceste... scrisori. Şi nici nu sunt nerăbdătoare să aflu. Îmi e frică de reacţia ta...
 Dacă nu te-aş fi presat... dacă te-aş fi lăsat în pace să-ţi vezi de toate lucrurile tale. Să te las să-ţi vezi de viaţă, să nu mă amestec eu în ea şi să las acolo... o mică amprentă. Dar nu cred că am lăsat în urmă o amprentă şi doar o urmă de regret acrişor-amar, dar nici de asta nu sunt sigură că am lăsat. Nu ai avut ce învăţa de la mine... cred că doar regreţi...
          Parcă te şi aud cum îmi zici că sunt naivă, că m-am agăţat fără vreo speranţă. M-ai ţinut strâns o perioadă, apoi ai început să-mi dai drumul uşor, uşor lăsându-mă să pic şi să mă trezesc într-un sfârşit. Încă mai plutesc, încă nu am picat. Oricum, nu ştiu de ce aş încerca să te conving că o să mă trezesc din somnul meu profund, când tu eşti sigur că niciodată nu o să o fac... că mereu voi fi aşa...
Mă doare sufletul când ştiu că nu ai încredere în mine, iar eu nu îţi pot dovedi că poţi avea încredere în mine.

Pierd controlul... Mă prăbuşesc, dar tu nu eşti pregătit să mă prinzi. Eşti departe...
Eşti departe şi îţi simt lipsa.
Aş vrea să renunţ la tot.
Să pic în gol, ca în mai toate visele mele...
Să rătăcesc ca o nebună într-un labirint fără ieşire...
Să mă topesc ca un fulg de nea...
Să pot zbura ca o pasăre liberă...
Să fiu un val rece care se sparge de stâncile îngheţate...
Să fiu oricine, nu mai eu nu.
Să mă pierd prin mulţimea de oameni şi să-i studiez...
Să îi ating şi să îi privesc în ochi...
Să le zâmbesc...



          Degeaba am visat, am sperat şi mi-am spus că speranţa moare ultima...
Degeaba!


                                                                                                           Cu drag...
                                                                                                   oricine am fost eu 
                                                                                                                  cândva pentru tine..."


           Frica de a spune celorlalţi ce gândim cu adevărat are, probabil, legătură cu neîncrederea pe care o avem în noi sau frica de a fi catalogaţi de ceilalţi. Degeaba regretăm apoi dacă nu am spus lucrurile la momentul lor... Ar trebui să învăţăm să spunem ceea ce trebuie la momentul potrivit...


Ultima scrisoare

"Dragă Timpule,

         Uite-mă ajunsă la sfârşitul anului 2012 întreagă şi nevătămată. Timpule, o să mai îmbătrâneşti cu un an... dar la anii tăi nu cred că mai simţi greutatea unui an în plus... dar eu Timpule, eu mai cresc un an. Vreau şi nu vreau. Îmi e frică, dar abia aştept. Sunt dorinţe contradictorii... o parte din mine vrea să rămână copil, alta să se maturizeze. Încerc să le combin, dar nu iese nimic bun. Nu ştiu ce să fac... dar o să aflu eu.
         Anul ăsta nu pot să zic că a fost un an minunat, bogat şi alte extreme de-astea. A fost un an în "limitele bunului simţ" (da, ciudată exprimare).
Anul ăsta a început cu o zăpadă foarte mare.
În anul ăsta am avut pentru prima dată în viaţa mea piciorul luxat.
Am reuşit pe semestrul al doilea (clasa a X-a) să iau un 8 la mate, un 8 şi un 9 la chimie... (materiile catastrofă la mine).
Am reuşit să creez un blog nou şi să adun mai multe persoane talentate.
Am reuşit să fac mai multe fotografii.
Am început să am mai multă încredere în mine. Să cred în calităţile mele, chiar dacă sunt puţine, asta e... măcar sunt şi alea.
Anul ăsta am descoperit două persoane care pentru mine sunt importante...
Am reşit să am mai multă încredere în unii colegi, să mă apropii mai mult de ei... de fapt, de ele.
Am reuşit să mă ţin de blogul ăsta...
Tot cu blogul ăsta am reuşit să cunosc şi alte persoane care îmi sunt dragi.
Anul ăsta s-a întâmplat un lucru la care nu mă aşteptam în legătură, desigur, cu blogul şi cu lupta mea de a-l ţine sub anonimat... Aflând astfel că lume e mai mică decât mă aşteptam.
Anul ăsta mi-am trimis o scrisoare pe care o voi primi peste un an sau doi... Nici nu mai ştiu exact, da' parcă în 2014, totuşi...
Anul ăsta mi-am petrecut ziua de naştere departe de casă şi a fost super.
Au fost lucruri care au luat o întorsătură ciudată şi neaşteptată, apoi multe alte lucruri care m-au făcut să-mi pun mai multe întrebări legate de persoana mea, de ceea ce vreau de la mine, de la ceilalţi...
Un an în care am visat mai mult... un an în care am încercat să scriu mai mult.
Un an în care câteva zile au fost îngrozitoare, dar am tăcut. Îmi era groază să adorm... Dar mi-am zis că nu o să păţesc nimic, că totul va fi bine... Şi a fost.
A fost o perioadă în care mi-am pierdut încrederea în mine, în oameni... Dar ca de obicei, nu am zis nimic. E mai bine.
Ca să fiu ajutată de ceilalţi, trebuie să mă ajut întâi pe mine. Cei care ţin la mine nu îmi vor sări înainte cu braţele deschise atunci când nu o să mai pot, ci îmi vor fi alături mereu.
Pentru a simţi că eşti respectat de ceilalţi mai întâi trebuie să te respecţi pe tine...
Ca să aibă ceilalţi încredere în tine, mai întâi trebuie să ai tu încredere în tine.
Chiar dacă între două persoane există anumite diferenţe... de  haine, de gândire, de muzică... ele se pot înţelege.
Un an în care am încercat să nu-mi mai pese atât de mult de lucrurile deranjante spuse de ceilalţi despre mine.
În anul ăsta am avut parte de o vară "altfel" şi sunt sigură că nu o voi uita...
         Cam asta mi-a venit acum în minte, dragă Timpule. Poate mai sunt şi alte lucruri pe care le-am făcut sau pe care le-am învăţat în anul acesta.
Trăgând linie pot spune că a fost un an bun, chiar dacă am vrut să mă ţin de anumite promisiuni şi nu (prea) am reuşit.
Nu voi face o listă cu ceea ce vreau de la anul viitor pentru că am observat că atunci când îmi fac un plan intervine altceva sau altcineva şi mi-l strică. Eu sunt totuşi recunoscătoare că putea fi chiar un an mai rău.
         Nu ştiu Timpule ce va fi anul viitor. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine sau cu restul. Nu ştiu nici ce se va întâmpla mâine. Îmi e frică, dar totuşi sunt curioasă să văd ce urmează...
Cam atât am avut de spus, de scris...
        Aştept următorul an cu sufletul la gură.

                                                                                                      Cu drag..."
                                                                                                              o trecătoare prin timp

Unde sunt cadourile...

         Moşu' a intrat din nou în concediu. A trecut toată perioada aia încărcată în care cred că a slăbit câteva kile... adică staţi puţin, oricum moşu' a trebuit să facă multe exerciţii fizice înainte de a începe să împartă cadouri în toate părţile. Păi voi cum credeţi că a putut moşu' să încapă pe horn?! Moşu-i suplu, ce ştiţi voi. Şi... între noi fie vorba, mi-a şoptit un ren de-al moşului... da' nu mai spuneţi la nimeni (nah, până la urmă nu prea mă încred în renu' ăla... că doar e un ren, ce coama mea...), da' renu' ăsta mi-a spus că în tinereţile lui (să nu credeţi cumva că moşu' a fost mereu bătrân) a făcut nişte poze d'alea trăsnet pentru câteva reviste. Deci vă puteţi da seama cât de sexy era moşu' în tinereţile lui (cred că d'asta era râvnit de domnişoare... actuale bunici, străbunici) Mmm... Dar  hai să nu ne încredem în spusele unui ren... că până la urmă nu am fumat nimic, ce naiba.
         Şi când a ajuns moşu' ăsta acasă a fost luat la rost de doamna Crăciuniţă. Îl aştepta cu făcăleţu în pragu' uşii. Cum a văzut că-i clipoceşte nasu' lu' Rudolf cum a înşfăcat făcăleţu' (deşi era în dubii... să aleagă făcăleţu' sau tigaia?!) şi l-a aşteptat cuminte pe bărba-su. Desigur, ca orice soţie care-şi lasă soţu' să plece în toată lumea, doamna Crăciun e puţin suspicioasă... că cine ştie ce se poate întâmpla. După ce moşu' trece de scanarea-de-bine-ai-revenit (aceeaşi scanare ca în fiecare an...), doamna Crăciun îi dă un făcăleţ în cap... aşa... că băut prea mult lapte şi a mâncat prea multe fursecuri. După ce moşu' îşi freacă noul cucui (abia îi trecuse ăla de anu' trecut) se apucă să dezhame renii. Îi duce în grjd, salută câţiva spiriduşi... şi se duce să se tolănească puţin în pat... doar vreo câteva zile.
          Intră în casă plin de zăpadă pe încălţări, iar zgripţuroaica de nevastă-sa îl ceartă cum că de ce intră murdar în casă, că ea a trebuit să facă curat în toată casa şi numai ea ştie cât a muncit în timp ce el s-a plimbat... şi că în fiecare an pleacă singur şi nu o ia şi pe ea... şi ea stă acolo singură şi-l aşteaptă...
Moşu' se uită la ea cu aceeaşi faţă ca în fiecare an (faţa aia nepăsătoare pe care o afişează toţi bărbaţii atunci când încep femeile să deschidă gura şi să-i certe).
           Înainte să se aşeze în pat, moşu' îşi descarcă pozele din telefon şi le postează pe facebook. În fiecare an scanarea-de-bine-ai-revenit a neveste-sii nu dă roade. De-ar şti ea prin câte cluburi din Las Vegas a umblat moşu'... Cu câte "crăciuniţe" a dansat el... Câte cadouri a pierdut el la poker... Şi de-ar şti doamna Crăciun că încă o mai poate face (destul de bine) moşu'... Nici bine nu urcă pozele pe facebook, că deja încep să curgă like-urile de la "crăciuniţe". Care mai de care mai dezgolite, mai siliconate, mai rujate... mai frumoase...
Mai aruncă şi moşu' un ochi pe facebook-ul lu' una... ba la alta... Închide laptopu' şi se culcă...
Dă-i dracu de copii... îşi spune moşu' şi se face mai comod în pat.
Şi uite aşa se culcă moşu' fără nicio remuşcare...


           Aşa că ăştia de nu aţi primit cadouri de la moşu', staţi calmi... aţi fost cuminţi, da' moşu' le-a pierdut la poker.

miercuri, 26 decembrie 2012

Visez...

          Câteodată îmi vin nişte idei... Mă gândeam într-o zi la cum ar arăta o carte scrisă de mine, şi nu mă refer la copertă ci la conţinut. Dar pentru a scrie o carte trebuie să ai talent, imaginaţie... să creezi o acţiune care să-i ţină cu sufletul la gură pe cititori pentru a nu abandona cartea, să ştii să detaliezi lucrurile astfel încât să-l faci pe cititor să aparţină acţiunii... Cel puţin pe mine asta mă atrage la o carte.
          Pe lângă faptul că dacă aş scrie o carte mi-ar lua mult timp, nici măcar nu ştiu dacă ar fi pe placul celorlalţi. Bine, nu ştiu dacă a mers vreun scriitor la sigur... că va da lovitura cu cartea lui, că o va vinde în înşpe'mii de exemplare sau mai ştiu eu ce... Poate că  mulţi au început să scrie dintr-o simplă joacă... Cine ştie?!
          Dacă aş scrie eu o carte ar fi una despre viaţa de adolescent. Despre conflictele dintre părinţi şi copiii aflaţi la vârsta adolescenţei care încearcă să-şi creeze personalitatea, să se descopere... O carte despre îngrădirea libertăţii, despre visele spulberate ale adolescenţilor... cum încearcă ei să înfrunte lumea, să se descurce singuri... Despre iubirea adolescentină care e diferită faţă de iubirea "oamenilor mari" şi cum totul e simţit cu mai multă pasiune... Despre cum se vede lumea prin ochii unei persoane aproape matură care se luptă cu ideile celorlalţi legate de modul în care ar trebui să-şi croiască drumul prin viaţă... Despre promisiuni, eşecuri, neîncredere... Despre distracţia "periculoasă", anturaj şi prieteni falşi... Aş scrie despre tot ceea ce însemnă adolescenţă...
           Cât de visătoare sunt. Nu o să scriu niciodată o carte. Nu am talentul necesar. Eu nu pot face lucruri simple, dar să mai scriu şi o carte?! Renunţ înainte de a începe... Tipic mie.

marți, 25 decembrie 2012

Declinul

         Declinul - M. J. Hyland


         Nu sunt eu aia care să facă recenzii la vreun soi de carte şi nici nu o să încep să fac recenzii, doar că voiam să scriu despre cartea asta care mi-a atras puţin atenţia... dar nu foarte mult.
         Am terminat de citit o carte... Nu pot spune că a fost excepţională, dar nici nu pot spune că a fost rea. A fost citibilă. Am însemnat câteva paragrafe, unele sunt însă ciudate.
         Dar mai întâi să vă zic ce se petrece în cartea asta. Cartea asta îl are în prim-plan pe un puşti de 11 ani cu o înălţime cam  de 1,70 şi care crede că are un dar special. Acest "dar" special e să detecteze minciunile spuse de cei de lângă el. El visează chiar că o să intre în cartea recordurilor cu acest dar al său. Se apucă chiar să facă un jurnal în care notează fiecare lucru legat de miunciuni, de descoperirea acestora.
Băiatul reacţionează la început într-un mod ciudat la miunciuni. La început vomită, apoi i se înroşesc urechile... apoi devine nervos... Studiază mimica şi gesturile celor din jur atunci când mint şi încearcă să-i facă să spună adevărul. La finalul cărţii el renunţă să mai afirme că are acest "dar" după ce ia adus numai belele.
         Toată cartea se învârte în jurul băieţelului care încearcă mereu să descopere adevărul. Într-adevăr, e frustrant să ţi se ascundă adevărul chiar dacă eşti copil. Dacă părinţii îţi ascund adevărul asta te face şi pe tine, ca şi copil, să le ascunzi adevărul.
         Mă întorc la carte şi la paragrafele însemnate.
Carte, chiar pe la început, conţine un paragraf tare urât... să nu zic chiar un paragraf care îţi provoacă silă, dezgust şi ai vrea să nu mai citeşti cartea.

Crăciun fericit!

        Mă deci... fără deci, staţi. Azi e crăciunu' şi eu vă urez Crăciun fericit şi ce mai vreţi voi pe acolo, că degeaba vă zic să vă petreceţi ziua alături de cei dragi şi persoana iubită sau să aveţi o zi magnifică sau... sau mai ştiu eu ce, când voi staţi ca leneşii în faţa calculatorului singuri, singurei şi poate mă mai şi înjuraţi că vă fac urări din astea stupide. Aşa că faceţi ce vreţi voi...
       Vedeţi că se poate şi fără mesaje copy/paşte dă pă interneţi şi debitate de nişte filozofi de ocazie?
Mesajele alea sunt copiate de d'ăştia care nu pot scrie un "Crăciun fericit alături de cei dragi!" din mintea lor ci tre' să copieze "Crăciun fericit şi multe bucurii alături de cei dragi!" de pe net. Bine, asta cu mesajele ciordite de pe net cu ocazia crăciunul, anului nou, zilei de naştere, ziua numelui, ziua... când Gigi s-a lovit la degetu' mic de la picioru' stâng... e deja o tradiţie. Mă întreb când se va face şi o sărbătoare d'asta închinată mesajelor ciordite de pe internet...
        Lăsând mesajele de pe net la o parte, o să trec la altele...
Nu e nimeni pe stradă, dar... la farmacie e deschis. Nah, se mai îmbolnăveşte lumea. Hmm... nu a trecut încă nicio salvare, dar e prea dimineaţă. Ah da... măi cititorii mei ăştia puţini... vă rog eu mult nu vă aruncaţi ca nişte morse înfometate asupra cârnăciorilor, sărmăluţelor şi a altor mâncăruri d'astea de sărbătoare. Vă vreau întregi şi după crăciun. M-aţi auzit măi? Eu sper că da :D.
        Momentan atât îmi vine să scriu pe tema asta a crăciunului...
Se anunţă o zi plictisitoare... :)

luni, 24 decembrie 2012

Poze

Ca să fiu în ton cu crăciunul ăsta...
















"Nostalgia va pleca...
Sunt al tău şi eşti a mea..."


Crăciun fericit!

Sunt cu ochii pe voi

         Ai simţit vreodată cum cineva te fixează cu privirea, iar tu te intimidezi?
Simţi acea privire care te scanează şi eşti sigur că se uită cineva la tine şi începi să cauţi în jur acea pereche de ochi care stau aţintiţi asupra ta...
Nu ţi se pare ciudat cum poţi simţi privirea cuiva? La fel de ciudat mi se pare şi atunci când eu fixez pe cineva cu privirea şi acea persoană îşi ridică privirea asupra mea, iar eu mă blochez. "Ups! Am fost descoperită." 
Uneori mă uit într-un punct fix, prin tot şi toate, iar unii au impresia că mă uit la ei. Eu mă uit la punctul meu fix, iar ei se uită la mine... Simt privirea şi mă deconectez pe la punctuleţul meu fix doar pentru a mă uita la persoana care mă priveşte...
Şi mi se mai întâmplă să mă uit după anumite persoane şi să dau peste altele sau să mă împiedic. Penibil!
Şi să nu mai vorbesc de persoanele alea care seamănă cu prietenii, rudele, fraţii, surorile, vecinii, duşmanii, câinii noştri :D.
         Ieri eram într-un supermarket d'ăsta în care omuleţii ieşiseră la cumpărături înainte de crăciun. Şi stăteam cuminte aşteptând ca fosila naftalinizată din faţă să-şi strângă chestiile şi să se ducă-n... cosmos.
Şi stăteam eu acolo ca un copil cuminte cu o privire de-aia de poţi face conexiuni cu extratereştrii prin ochii mei... Îmi roteam ochii în jur şi dintr-o dată îmi pică ochii pe un coş de cumpărături. 3 baxuri de otravă neagră, 4 baxuri de lichid incolor şi vreo 3 de ceva chestie gălbejită... Ce erau alea?! 3 baxuri de Cola, 4 de apă (plată sau minerală, habar nu am) şi 3 baxuri de bere. Păi cum pixu' meu să nu-ţi atragă atenţia ditamai coşu' de cumpărături?! Şi stăteam şi mă uitam aşa, cred că ciudat, la ceea ce cumpăraseră băutorii ăia care probabil se pregăteau pentru vreo crăciuno-pocalipsă. În timp ce eu mă uitam la ditamai baxurile, îmi apare în câmpul vizual o persoană. La început nu-i dau atenţie, apoi îmi dau seama că seamănă cu cineva. Mă încrunt şi închid puţin ochii. Nu mai văd persoana aia. Ciudat. Unde dracu putea să dispară? Ce întrebare stupidă... e ditamai magazinu'. Inspir. Nu mai simt mirosul ăla înţepător de naftalină şi fără să mă uit în faţă îmi dau seama că fosila naftalinizată s-a evaporat. Mai înaintez puţint ieşind în faţă şi lăsându-i pe ai mei să-mi păzească ciocolata, în timp ce eu spionam lumea. Nici cei de la firma de pază cred că nu erau aşa atenţi ca mine. Îmi rotesc ochii până ameţesc... "Unde naiba eee??"
        Mă agit şi nu mai aud cum o fosilă îmi zice să mă dau din drum... "Fuuu?#¤!!!*"#?%¤ Drumu' lu' "!%/(/". Mda... Desigur că doar am zâmbit la babă şi îmi imaginam cum face "bum!". E amuzant. Termin cu baba şi trec înapoi la spionat şi căutat persoana rugându-mă ca nu cumva să fi plecat... Şi "zbaanng!!" îmi apare în cadru persoana aia. Zâmbesc şi fixez fiinţa... Şi mă uit la ea, şi mă uit, şi mă uit, şi mă uit, şi mă uit, şi mă uit... Şi într-o fracţiune de secundă îşi mută privirea în ochii mei. În gându' meu... "Ce tot te uiţi la mine?!" Daa... tot eu eram aia care să dădea mâţă-nfuriată la persoana aia. Cum şi-a permis să se uite la minee?? Adică nu conta că eu scanasem cale de vreo 5 case de marcat ca să găsesc acea persoană, apoi să o fixez timp de câteva minute cu privirea... Păi cum naiba a avut tupeul să se uite în ochii mei în timp ce eu mă uitam cum scoate banii din portofel?? Păi ce fel de lume mai e şi asta?!!!
        Când am plecat de la casă (cu ciocolata la purtător) am trecut pe lângă acea persoană. Mă uitam cu coada ochiului la ea şi îi simţeam privirea... Am mai mers puţin şi m-am uitat în urmă... Se uita după mine... Sigur voia să se asigure că părăsesc magazinul...
Sigur şi-a zis tipu-n gându' lui că-s vreo ţăcănită care caută organe pentru transplanturi la modul în care îl fixasem cu privirea... sau că văzusem vreo pată de ruj de geaca lui... sau... pur şi simplu că sunt vreo ciudată care priveşte lumea în ochi apoi le spune...
Vreţi să aflaţi ce le spune?? Sigur???

Crăciun fericit, asta le spune :).

Leapşă

      Am primit o leapşă mică de la Kriss şi chiar dacă am mai făcut-o, o mai repet... pentru că de data asta vine de la "chiriaşa" mea :).

     Cică să zic 11 lucruri despre mine. (De ce 11? Eu vreau să zic mai puţine :P. Chiar dacă aş putea fi puţin nesimţită şi să scriu tot aceleaşi 11 lucruri ca data trecută, o să încerc să scriu altele.)

1. Îmi place foarte mult ciocolata. Îmi place să o ţin în mână şi să mi se topească apoi să o adun pe toată cu buzele şi limba. (Asta se întâmplă doar când sunt singură :D)
2. Dorm cu un căţel de pluş :-".
3. După ce mă cert cu cineva şi încep să zâmbesc, nu zâmbesc că am trecut peste... ci doar îl înjur în gând şi îmi imaginez cum cade printr-o canalizare sau pică un copac peste el... sau cum îl împuşc. Chestii d'astea de copii :D.
4. Nu mă dau înlături de la nicio carte, deşi cărţile care îmi plac au tot felul de pasaje mai mult sau mai puţin ciudate. Chiar acum citesc o carte şi marchez nişte pasaje...
5. Nu îmi plac persoanele linguşitoare, care se freacă de tine ca nişte căţeluşi poate, poate obţine ceva...
6. Nu-mi place să mă bată cineva la cap cu întrebări gen: "De ce nu vorbeşti?", "De ce eşti aşa timidă?", "De ce eşti aşa cuminte?" etc. Mă simt ca în Scufiţa Roşie: "Bunico, da' de ce ai ochii aşa de mari?", "Bunico, da' de ce ai urechile aşa de ascuţite?". Mda...
7. Mă întristez foarte repede.
8. Nu mă interesează moda, tocurile, fardurile...
9. Nu îmi place să mă bag aiurea în seamă. Dacă ţi se pare ceva interesant la mine nu aştepta să deschid eu gura, că va dura mult, mult timp... Şi atunci când o voi deschide voi spune că îmi este foame probabil.
10. Îmi place să scriu despre toate aberaţiile, deşi uneori (cică) aş scrie şi texte frumoase...
11. Îmi place să fotografiez şi desigur, să editez fotografiile... chiar dacă nu prea-mi iese uneori (sau mai mereu) :D.

Acum cârdul de 11 întrebări de le Kriss:

1. Cel mai frumos moment a fost atunci când ?
* Atunci când...?! Atunci când... nu-mi vine nimic acum în minte. Nu ştiu, mă mai gândesc.

2. Care este idealul tău în viaţă?
* Idealul meu în viaţă e... să îmi cumpăr pământ pe Lună şi să locuiesc acolo. Glumeam... sau poate nu.
Mai întâi să iau BAC-ul, apoi să intru la o facultate şi apoi mai devedem. Cam ăsta ar fi idealul meu în viaţă acum, pe moment.

3. Cea mai frumoasă vacanţă?
Păi cea mai frumoasă vacanţă. Hmm... Păi cea mai frumoasă vacanţă ar fi undeva pe o plajă, la soare... şi desigur, cu cineva alături că doar nu poate fi cea mai frumoasă vacanţă fără cineva lângă tine...
Aaa... era vorba de o vacanţă care chiar s-a întâmplat?! Aştept să se întâmple şi apoi o să vă povestesc şi vouă.

4. Care a fost personajul pe care l-aţi urât cel mai mult?
Personaj din ce? Filme? Telenovele? Cărţi?
La telenovele nu mă uit niciodată. La filme mă uit rar şi atunci ori sunt comedii, ori un soi de desene animate. Pot spune că nu urăsc niciun personaj. :D

5. Locul prielnic de citit?
Hmm... păi într-un hamac, la umbră, în mijlocul unei grădini şi să mai treacă şi un pârâu pe acolo. Ar fi perfect.

6. Cea mai frumoasă amintire ?
Amintiri frumoase?! Eu îmi amintesc numai chestiile urâte. Îmi aduc aminte de bucata aia de fier care mi-a intrat sub buza de jos şi mi-a atins şi dintele (acum am un semn strâmb în formă de "Z" sub buza de jos...). Alergam, am căzut, mi-am julit obrazul stâng şi mult timp am avut o pată pe obraz. Mă jucam, am căzut pe spate şi nu mai puteam vorbi. Mi-a venit rău şi am leşinat pe stradă. Coboram scara, m-am împiedicat, mi-am luxat piciorul. :)) Care amintiri frumoase? Nici când am aflat la ce profil am intrat nu mi-a rămas ca o amintire frumoasă...
Hmm... totuşi, trebuie să existe undeva acolo o amintire frumoasă, doar că pe moment nu o găsesc.

7. 3 defecte şi 3 calităţi ale voastre...
Defecte.
Nu ştiu cum se face, dar când vreau ceva cu adevărat nu îl pot face... Da, e defect. Nu mă ţin de promisiuni.
Sunt timidă.
Prea copilăroasă.
Calităţi.
Sunt modestă :P şi îi las pe alţii să-mi înşire sutele de calităţi.

8. Care este locul în care vă petreceţi majoritatea timpului...
Unii zic că petrec mult timp în faţa calculatorului...

9. Pâna la ce vârstă aţi crezut în moş crăciun?
Vreo 6-7 ani... cam aşa .

10. Cea mai altruista faptă a fost atunci când ?
Ce-i al meu, al meu să fie... Egoista de mine :D. Nu, asta nu e faptă altruistă, doar "mă lăudam" că sunt egoistă... :-".

11. Care e cea mai frumoasa amintire... poţi vorbii despre ea ?
Băi, e atât de frumoasă încât nu pot vorbi despre ea :P.
Parcă am zis mai sus că nu am amintiri frumoase...

      Cam asta-i tot. Acum stau şi mă gândesc dacă să creez şi eu un set de 11 întrebări d'astea şi să dau leapşa mai departe. Daaarr... ce-i al meu, al meu să fie. :P

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Promisiuni

       


"Dragul meu,

       Ştii... nu, nu ştii, nu ai de unde să ştii ce e în mintea mea. Nici eu nu ştiu exact ce e în mintea mea, dar altcineva?! Ai încercat să vezi şi îţi mulţumesc. Ai încercat să-mi arăţi lumea prin ochii tăi, ochii tăi frumoşi în care m-aş pierde oricând şi oricum. Te-aş săruta pe pleoape în fiecare dimineaţă... aş încerca să te privesc în ochi fără ca inima să o ia razna. Aş încerca, dar îmi muşc buza de jos dându-mi seama că nu pot face nimic.            
       Eşti acolo, undeva... undeva în ceaţă, departe. Îţi disting silueta, dar eşti departe. Mult prea departe.
Îmi e teamă să nu te pierd... îmi e teamă că într-o zi îmi vei spune "pa", dar ziua aceea nu vreau să vină niciodată. Aş vrea să dau timpul înapoi şi să recuperez fiecare secundă pierdută aiurea.
Trăiesc în prezent prin amintirile din trecut şi visând că în viitor totul o să fie bine... Sunt o visătoare, nu?
Sunt o visătoare care vrea să-ţi şoptească ceva... dar sunt ca un copil mic care se ascunde şi se ruşinează.

Vreau să mă pierd, să mă ascund în braţele tale... să nu mă mai găsească nimeni altcineva. Să rămân acolo ascunsă.
Iar visez...
        Visez ca azi-noapte... Am visat că îţi sărutam buzele, iar tu îţi plimbai mâinile pe trupul meu aproape gol.
M-am apropiat uşor de buzele tale, ţi le-am atins cu frică... ţi-am sărutat buza de sus apoi ţi le-am cuprins pe amândouă... Atât de dulci, atât de moi... Atât de ireal. 
Sunt o nebună, ştiu... şi ştiu că ştii. Ştii că nu mă pot abţine să nu mă gândesc la tine în modul ăsta. Nu ar trebui... Nu ar trebui să mă gândesc la tine în modul ăsta... Sunt doar un copil.
       Azi-noapte în dorinţa de a adormi număram fiecare pereche de faruri ce se juca pe tavan, apoi întinzându-se pe perete ca mai apoi să dispară făcând loc altor faruri să lumineze camera. Încercam să găsesc acel "ceva special" din mine care te-a făcut să mă ierţi de atâtea ori... Am încercat să-mi explic de ce tocmai "tu"... Am încercat să găsesc o explicaţie la gelozia mea nefondată... Am încercat să adorm, să nu mă mai gândesc la "noi"... Care "noi", nici eu nu ştiu... Am adormit gândindu-mă că sunt doar o profitoare. Sună urât, ştiu... dar aşa îmi imaginez eu că sunt. Profit de bunătatea ta, de înţelegerea ta, de ajutorul tău... sunt o profitoare.
        Mi-am promis de zeci de ori că o să fac, dar nu am făcut nimic. Mi-am promis că o să fac ceea ce vreau cu adevărat fără să mai fiu condusă, dar nu am reuşit. Mi-am promis că o să mă schimb, dar nu am reuşit. Mi-am promis multe şi nu ar mai trebui să-mi promit. Ar trebui să fac, pentru că pot. Degeaba sufletul şi toate gândurile mele se zbat între a se ţine de promisiuni şi a se schimba, când eu afişez în continuare acel aer cum că "nimic nu se întâmplă" şi nedorind cu adevărat să îmbrăţişez schimbarea din cauza fricii de a deveni cineva pe care nu îl mai pot identifica cu mine... cu ceea ce am fost până să mă schimb.
Sunt gânduri care nu fac altceva decât să mă descompună... dar mă readun şi continui. Ce continui? Să sper că într-o zi o să mă schimb, că o să fiu aşa cum îmi doresc şi eu... că totul va fi bine.
        Îţi mulţumesc pentru tot. Nu ştiu dacă mulţumirile mele înseamnă ceva pentru tine, dar eu sper să însemne...

                                                                                              Cu mulţumiri,
                                                                                                    ... oricine aş fi eu pentru tine

P.S.: Pot şi fac..."

       
        E ciudat cum ne dăm seama de ceea ce trebuie să facem doar când ne este greu şi atunci ne promitem că o să facem... dar apoi uităm. Şi apoi regretăm...
Niciodată să nu uiţi ceea ce ai promis. Nimeni nu ar trebui să te înveţe ce ar trebui să faci, tu singur ar trebui să descoperi ce ar trebui să faci cu tine, cu viaţa ta... Tu eşti propriul stăpân. Dar mereu să mulţumeşti celor ce vor să-ţi deschidă ochii, să te ajute...  Niciodată nu o să te ajute o persoană care nu ţine la tine.
Nu uita să le mulţumeşti celor de lângă tine.

"Te rog, te rog... întoarce-te!"

        O lacrimă şi încă una... îi mângâiau obrajii picurând apoi pe o fotografie. Suspină. Atinse fotografia şi simţi cum un fior îi pătrunde în corp...
        Camera era inundată doar de o rază de lumină venită de la felinarele de pe stradă. O pală de vânt făcu draperia de mătase să se mişte încet, simţind cum răcoarea nopţii îi mângâie trupul şi i se joacă în păr. Privi spre uşă aşteptând să se deschidă... De data asta însă nu se mai deschidea...
A profitat până şi de ultima şansă. A crezut că mereu va fi iertată, dar acum ar fi dorit să dea timpul înapoi... A crezut că totul e o joacă, că totul va fi aşa cum vrea ea... dar s-a înşelat, ca de fiecare dată. Mereu e la fel. Nu se poate schimba, nu poate renunţa la acea partea din ea. Degeaba a promis, a vrut, a încercat... dar nu a reuşit. De fiecare dată spunea că vrea să dea timpul înapoi doar pentru a-şi cere iertare, dar de fiecare dată făcea aceeaşi greşeală. Mereu uita. Acum nu va mai uita greşeala făcută...
        Privi din nou fotografia. Un zâmbet îi lumină faţa şi strânse fotografia la piept. Închise ochii...
"- Şi... ăăă... ce vrei să faci mai târziu?
 - Păi... ce vrei să facem?
 - Să ne plimbăm... doar noi doi...
Se apropie de ea îi luă mâna în mâna lui, îi mângâie obrazul în timp ce o privi în ochi. Îşi apropie buzele de ale ei şi i le cuprinse într-un sărut dulce. Îşi împleti degetele cu ale ei, pornind la o plimbare doar ei doi..."
        Se aşeză pe parchetul rece privind cum draperia dansa purtată de vântul care se înteţea. Era fermecată de mişcările draperiei, asemănându-le cu mişcările unei tinere... Închise ochii:
"Picături reci şi mari părăseau norii grei. Ploile de vară sunt imprevizibile. O picătură de ploaie hotărî să-i atingă obrazul catifelat... Ea chicoti.
- Hai mai repede că începe ploaia!
- Dar ploaia e frumoasă...
- Da?!
- Să dansezi în ploaie...
- Adică aşa...
Făcu o piruetă, apoi îl apucă de mână invitându-l parcă la un tango în plină stradă printre picături de ploaie. Făcu zeci de piruete... Ploaia era minunată. Era magică. Dansul în ploaie avea farmecul lui... În timp ce ceilalţi se ascundeau de ploaie, strada era a lor. Îşi unduia corpul sub zecile de mii de picături ce nu încetau să ude pământul...
În paşi de dans îi cuprinse chipul în mâinile lui şi o sărută. Ploile de vară sunt imprevizile...
Ploaia se opri, iar un curcubeu mic îşi făcu apariţia. Începu să râdă şi se lipi de pieptul lui. Iubea ploaia."
       Începu să zâmbească, apoi să râdă... ca mai apoi să-şi de-a seama că lacrimile îi şiroiau pe obraji. Privi din nou fotografia. Inspiră adânc. Se ridică de pe jos şi căută un stilou pe birou. Găsi în cele din urmă un stilou şi se aşeză din nou pe jos, cu faţa spre draperia de mătase ce începuse să danseze din ce în ce mai frenetic. Întoarse fotografia, scoase capacul de la stilou... şi atinse cu peniţa fotografia. Privi din nou spre draperia care flutura... Inspiră şi scrise câteva cuvinte. Suflă peste cerneală să se usuce şi puse capacul stiloului. Citi şi reciti ceea ce scrisese... Privi din nou spre uşă, sperând ca măcar de data asta să se deschidă. Dar uşa nu se deschise. Fără să îşi dea seama lacrimile începuseră să i se scurgă pe obraji...
      Dădu draperia de mătase la o parte pentru a putea ieşi pe terasă. Privi luminile oraşului, privi cerul şi încercă să găsească măcar o stea, dar toate erau bine ascunse în nori... Doar un fulger îşi făcu simţită prezenţa în depărtare... Vântul o învăluia şi se juca cu părul ei...
Privi încă o dată fotografia, o întoarse şi reciti ceea ce scrisese. Începu să suspine şi lăsă lacrimile să i se prelingă pe obraji. Închise ochii.
"- Ştii ceva?! Descurcă-te singură. M-am săturat...
 - Nu, stai...
- Am plecat! Pentru totdeauna.
- Stai!
Se repezi spre el şi îl prinse de mână.
- Nu, te rog... nu pleca.
Îşi smuci mâna din a ei şi deschise uşa...
- Te iubesc! Îmi pare rău...
Degeaba mai încerca să mai spună ceva acum. Era prea târziu. Era doar ea şi gândurile ei..."
     Deschise ochii şi strânse fotografia la pieptul ei... Un fulger despică cerul, iar apoi urmă un tunet semn că ploaia era aproape...
Căuta stelele şi nu le găsea. Nici luna nu se vedea. Nici oamenii nu se plimbau pe stradă...
Vântul începea să se înteţească şi să se joace cu părul ei care se revărsa peste umeri...
Mai privi încă o dată fotografia, apoi îi dădu drumul privind cum e purtată de vânt... departe, foarte departe...
     Începu să picure. Lacrimile deja îi inundaseră ochii. Privi cerul, suspină... strânse ochii... şi ţipă. Ţipătul ei fu astupat de un tunet... Ploaia se înteţise, iar lacrimile îi curgeau necontenit.Căzu în genunchi şi îşi cuprinse chipul în palme... Îşi ridică privirea spre cer şi încercă să-şi stăpânească lacrimile...
"Te rog, te rog... întoarce-te!" 

vineri, 21 decembrie 2012

Sărbătorile vin...

       Şi uite aşa aproape a trecut şi data de 21 decembrie, dată care i-a făcut pe mulţi să o ia razna. Acum eu stau şi mă gândesc, oare oamenii ăia care au crezut cu tărie în apocalipsă... nu s-au sinucis văzând că nu a venit apocalipsa?! Oare cât blesteamă netoţii ăia care şi-au vândut casele?! Idioţilor! În fine... să-i lăsăm în pace.
       Trebuie să ne axăm acum pe ziua asta specială care urmează, şi anume Crăciunul. Mare tam-tam pentru ce? Pentru o zi ca oricare alta... Dacă vreau să sărbătoresc crăciunul acum, cine mă opreşte? Nimeni...
Gospodinele cumpără carne în cantităţi industriale pentru a face diverse chestii prin bucătărie...
Gospodarii cumpără vin în cantităţi industriale pentru a merge mai bine cantităţile industriale de mâncare...
Copiii aşteaptă cadouri în cantităţi industriale...
Şi mare, mare sărbătoare cu batman în sutană care umblă cu icoana ca să strângă şi el un ban cinstit acum de crăciun. Dacă aşa cere Dumnezeu? Asta e...
        Abia aştept să treacă sărbătorile. Un crăciun fericit, un an nou fericit... bla, bla, bla...
Fericit?! Ba nu e fericit deloc. Anul ăsta ce a avut în plus faţă de anu' trecut? A avut mai multă fericire? Nu, nu cred. A fost la fel de anost şi prost ca acum un an sau doi sau trei... Nu mi s-a întâmplat nimic miraculos anul ăsta, nici nu am murit... sunt bine, sunt aici... la fel ca anu trecut aşteptând cu nerăbdare să văd ce aduce nou următorul an. Ce aduce nou? Păi nimic... nu presimt nimic.
        De ce am zis mai demult că sărbătorile sunt idioat? Păi pentru simplul fapt că la tv sunt numai tâmpenii în zilele de sărbătoare, în magazine numai beteală, globuleţe, multă lume căutând naiba ştie ce... mai sunt şi colindele alea... "împodobeşte mamă braduuuu..." şi copii ăia enervanţi care tot insistă la uşă să le dai drumu' (colindători, cerşetori...), mai vin şi dinăia cu: "Suntem din partea xuleasca şi vrem să strângem un mic ajutor pentru un copil care suferă de... (nu ştiu ce). Ar fi o binecuvântare acum în prag de sărbători...". Wow! Minunat! Atâta bunătate... Mirific! După ce trec sărbătorile parcă dispare şi bunătatea din unii...
          Sărbătorile ar trebui să le petreci alături de cei dragi, să te simţi bine... să fie aşa... un aer de sărbătoare, un parfum care să te facă să zâmbeşti, să fii fericit... să fie totul aşa cum vrei, cum te aştepţi. Să dăruieşti cadouri celor dragi, să te pierzi într-o mare de fericire alături de familie, prieteni...
Nu, nu e ca în filme...
Sărbători fericite! :)

joi, 20 decembrie 2012

21

      Băi... lume, lume mai e puţin şi vine ziua nefastă 21 decembrie 2012. Da măăi... era să uit că mâine e în 21. Trecea apocalipsa pe lângă mine şi eu nu-mi dădeam seama. Să-mi fie ruşine...
Cu alte cuvinte abia aştept să şi-o ia rău de tot fanaticii apocalipsei.
      Mă, din câte ştiu eu... apocalipsă înseamnă sfârşitul lumii... şi în mintea mea de copil adormit, sfârşitu' ăsta al lumii înseamnă că tot ce e viu moare. Acum să nu veniţi să-mi spuneţi că de fapt nu e aşa şi că... ori ne reîncarnăm, ori nu e ăsta sfârşitul... că aşa mi-a mai distrus şi profa de română un vis... Am crezut atâţia ani că "romantic" e ăla care îi scrie iubitei, vorbeşte cu luna... îi spune iubitei că e îngeriţa lui şi alte baliverne d'astea. Daarr (a fost mai dureros decât atunci când am aflat că moş crăciun nu există), personaj romantic e un personaj excepţional în împrejurări excepţionale :O. Adică Alexandru Lăpuşneanul care a omorât 47 de boieri şi a făcut o piramidă din capetele lor e al naibii de romantic. Straniu de romantic. Mă gândesc cum naiba trăia cu el Ruxandra?
       Abia aştept ziua de mâine... Aaa... şi apropo, s-a gândit cineva la fusele alea orare? Asta înseamnă că unii vor muri mai repede... Săracii. Să le fie ţărâna uşoară. Aaa... şi încă ceva... Oare OTV-ul transmite în direct de la faţa locului? Oare va avea cea mai mare audienţă? Staţi pe aproape...

Muza mea...

     Hai, vino cu mine... Hai, mai aproape că nu îţi fac nimic...
Priveşte-mă în ochi. Ce vezi? Doi ochi de copil fericiţi, nu?
Apucă-mă de mâini. Îmi simţi mâinile calde, nu?
Atinge-mi obrazul. Simţi că e catifelat, nu?
Sărută-mi buzele. Ce simţi? Că sunt dulci, nu?
    Vrei să simţi cât de tare îmi bate inima? Atunci nu mai pleca. Pentru că altfel...
Ochii mei de copil vor fi scăldaţi în lacrimi...
Mâinile îmi vor fi reci, deoarece nu va mai fi nimeni care să mi le încălzească...
Buzele îmi vor fi amare şi vor duce dorul buzelor tale de pe care culegeau mierea...
Iar inima nu îmi va mai bătea aşa de tare pentru că nu va avea de ce, pentru ce sau... pentru cine.

Dar...
Îţi mulţumesc că încă mai eşti acolo.
Îţi mulţumesc că încă îmi mai aduci un zâmbet în suflet.
Ştii cât contează asta?
Foarte mult.
Şi îţi mulţumesc.
Ştii... eu încă te mai aştept în fiecare noapte să vii lângă mine, să adormim împreună...
Ahh... uitam să-ţi zic ceva.
Muza mea, te aştept şi în noaptea asta...

Inspiră, zâmbi... şi îşi închise agenda sperând ca măcar în noaptea asta va veni...

Bufniţe

      Nici bine nu a început vacanţă (adică nici măcar nu a început) că eu m-am cam plictisit.
Eu când văd o hârtie şi un creion, nu pot rezista tentaţiei... :D.



















Sunt drăguţe bufniţele mele, nu?
(Alea mari bufniţe, alea mici furnici :D.)

miercuri, 19 decembrie 2012

Totu-i roz şi pufos!

     Tot vreau să scriu pe aici, da' nu găsesc despre ce... Şi începe să mă ia aşa... o lene... vai, vai, vai!! Vocea mai interioară (plină de tupeu) îmi spune să scriu naibii odată pe aici, dar eu nu... batman, batman... că nu scriu, că nu am chef, că nu vreau. Astenie de iarnă... Ce să-i faci?!
"Ce mărime sunt blugii ăştia?"
"26"
"De ce nu-ţi cumperi 25? Că sunt puţin largi ăştia...*"
"Că nu-mi vin."
"E nu-ţi vin..."
*Puţin largi însemnând cât să pot îndoi piciorul şi să nu mi se oprească circulaţia sângelui.*
Ba da, îmi vin şi blugii mărimea 25 doar că la silueta mea de invidiat (49 kg cu tot cu haine, azi mă cam plimba vântu' cum dorea el...) îmi arată nişte picioare de parcă zici... mda... de parcă zici... 
Eu nu m-am născut să plec urechea la noile tendinţe în modă şi la cum îi place lu' X să mă vadă îmbrăcată. Degeaba lumea-mi cere să-mi întind coama cu placa când, de fapt, mie nu-mi place cum îmi stă (arăt ca un copil d'ăla emo şi posomorât şi plus că se creează un soi de iluzie care-mi lungeşte faţa...).
Degeaba lumea-mi cere să mă dau cu rimel dacă mie nu-mi place. Genele mele seamănă cu nişte picioare de tarantulă dacă le dau cu rimel... 
Degeaba lumea-mi cere să mă îmbrac cu haine mai strâmte. Serios lumeee... mai strâmte??? Ce să port? -XS? 
Degeaba lumea-mi dă sfaturi despre modă, tot cum vreau mă îmbrac. Mă îmbrac cum mă simt eu bine...
Doar că unii nu vor să înţeleagă asta, considerând că doar hainele "la modă" sunt bune de îmbrăcat.
Eu nu zic nimic atunci când lumea se îmbracă în roz bombon în combinaţie cu verde neon şi pe bot roşu aprins... Mie nu-mi place cum te îmbraci tu, ţie nu-ţi place cum mă îmbrac eu... suntem chit :).
     Ieri m-am plimbat cu Simona printr-un magazin vreo 10 minute pentru a ne încălzi... şi erau nişte haine la un stand... băi... sclipici lângă sclipici, paietă lângă paietă...
Simona: "Dacă o să mă îmbrac aşa... o să fiu... pfff... cea mai cea."
Şi aşa şi e. O vorbă zice că "nu haina îl face pe om"... dar se pare că în vremea asta haina îl face pe om. 
Dap, tot eu sunt aia care zice: "De ce dracu să-mi calc hainele?!" Oricum "le apar" tot felu' de cute misterioase după doar câteva minute de purtat... 
Şi ar fi o ditamai discuţia pe tema asta vestimentară sau pe tema tunsorilor sau pe tema... fundei de la chiloţi... Cum să-ţi permiţi să ai funda roşie, iar tu să fii îmbrăcat în verde??? Dezastruuuu!!!!
      Aşa că o să trec frumos şi elegant la nişte băcăţi de categorii de oameni falşi.
"Hi, hi, hi!" cu tine... "Ha, ha, ha!", în spatele tău cu altcineva... Simt o senzaţie de silă când mă uit la astfel de persoane şi rămân cu un gust amar în suflet prin simplul fapt că realizez ce fel de "oameni" pot fi unii... Dezgustător! Şi ceea ce e şi mai supărător e că nu-şi dau seama că prin gesturile alea inutile şi prin ceea ce vor ei să "pară amuzant" nu fac nimic altceva decât să pară nişte persoane oribile în ochii tăi... dar apoi vin la tine şi nu ştiu de ce le zâmbeşti aşa de acru... 


marți, 18 decembrie 2012

Semestrul I: Ultimele zile

     Hei!! Şi a venit şi timpul să mă laud. Am terminat cu mate şi cu chimia pe semestrul ăsta. De azi pot spune că am intrat în vacanţă :P. Ahh... abia aştept să dau iama-n nişte cărţi.
     Luni am început în forţă cu o lucrare la mate şi una la română. Am luat 7 în lucrarea la mate :>. La română trebuia să scriem o lucrare de vreo 3 pagini în mai puţin de 40 de minute. Desigur că nu am demonstrat în 2 pagini ceea ce-mi ceruse... Şi oricum nu trebuia să dau lucrare...
     Azi m-a ascultat la chimie. Nu ştiu dacă să mă enervez sau să râd acum... În ora de chimie mă întreabă un coleg ce am învăţat. Eu, deşi învăţasem şi fenolii, voiam să scriu alcooli. El ştia doar fenolii... Aşa că era numai bine. Eu alcooli, el fenolii... Ne ducem noi la tablă, ne apucăm de scris în forţă... nu trec nici 5 minute şi ne zice profu': "Treceţi la loc. Ştergeţi tabla." Nici măcar nu s-a uitat la ceea ce am scris eu... Am scăpat uşor cică pe semestrul ăsta, că a fost scurt (sau poate că i-a plăcut cadoul :-")
    După chimie să plecăm acasă. Desigur că nu am mai plecat, că dehh... "Stăm, stăăăămmm să părem copii cuminţi." şi pentru faptul că nu doream să ieşim pe la profesori că pe la idioţii de elevi poarta era închisă. Am rămas 5 la fizică. Şi cum tablele erau aşa de frumoase, iar cele 2 mândre nu prea fac săptămâna asta prea mult de serviciu... aşa că...





















"Crăciun fericit!" e scris de Simona, iar "Ho, ho, ho...!" e scris de mine :D. Frumos, nu?! Ştiam ;;). Şi astfel am demonstrat că se pot scrie 2 table cu 2 bucăţele mici, mici... cam de mărimea unei taste de la tastatură (tasta "A" de exemplu, să nu cumva să consideraţi că poate fi şi de mărimea tastei space).

Aşa că... Vacanţă plăcută! S-a încheiat primul semestru.

duminică, 16 decembrie 2012

A săptămână de şcoală

      S-a încheiat şi săptămâna asta. Wow şi mai e o săptămână. Minunat... extraordinar. Luni dau lucrare la mate şi la română. Marţi mă ascultă la chimie. Miercuri am istoria, dar degeaba mă ascultă că oricum nu pot să-mi mai măresc media... Pentru ce naiba o avea pretenţia să ştim şi în ce minut s-a născut Burebista când noi, marea majoritate, suntem bâtă la mate... şi dăăăhh... suntem profil mate-info. Lu' profu' ăsta trebuie dom'le să-i detaliezi până şi ce au mâncat la masa de prânz cei care au semnat tratatul de la Maastricht din 1991. Păi dacă nouă de la real ne cere atât de multe, dar celor de la uman? Păi ăla trebuie să viseze istoria... Pe ăla când l-oi trezi din somn şi o să îl întrebi despre Războiul Rece, ăla tre' să-ţi spună tot. Adică nu are cum să nu ştie...
      Fiecare profesor are pretenţia să ştim destul de bine ceea ce predă el acolo, dar nu ştie că noi trebuie să ne mai pregătim la alte vreo 10 materii pe lângă materia pe care o predă el. Profu' de chimie are pretenţia să ştim tot felu' de reacţii cu alcooli, fenoli, acizi... şi alte chestii mai mult sau mai puţin periculoase. Profu' de mate are pretenţia să ştim să rezolvăm orice tip de limită, că deh... "E imposibil să nu ştiţi."
Profa de română are pretenţia să ştim tot felu' de "mici detalii", să le numesc aşa... "Vaaii... e imposibil să nu ştiţi." 
De ce să fie imposibil? Nimic nu e imposibil. Cât trăim învăţăm, nu ne naştem învăţaţi... că dacă ne-am naşte învăţaţi la vârsta de 4 ani ne vom lua chiar o casă din propriul salariu... Sau nah, prima maşinuţă cu telecomandă sau prima păpuşă care ştie să zică "mama"...
Nu suport nici profii care pun note de la ei şi nici pe ăia care trec cu vederea faptul că X a deranjat toate sau aproape toate orele şi să nu-i fie scăzut nici măcar un punct la purtare sau să mai şi promoveze la materia la care a făcut gălăgie...
Sau profii care preferă doar un anumit gen de elevi. De gen masculin sau feminin...
Spy 1: "A venit administratoarea şi a luat scaunul."
Sună destul de bine şi "administratoarea", nu am ce zice.
Abia aştept să termin cu semestrul ăsta ca să dau o fugă pe la bibliotecă şi să-mi aleg nişte cărţi de citit. (Aleg cărţile după copertă :-".)
Abia aştep să treacă luni, marţi şi miercuri că cică joi şi vineri se stă cu diriginţii.
      Da... şi cum e perioada Crăciunului... e şi perioada cadourilor. Când se punea bani doar pentru dirigintă ori nu aduceau toţi, ori aduceau în ultima secundă... Zilele astea am pus bani pentru ca să luăm un cadou special pentru un profesor... special. Cine-i profu' ăla special? Profu' de chimie. Eh bine... cadoul a fost mai mult o mită cu câteva grade (că deh, doar d'asta am făcut lecţia numită "Alcooli"). În pauză se gândeau ăştia ce să-i zică profului atunci când îi vor da cadoul. Păi ce să-i zică... "Cu ocazia sărbătorilor de iarnă (şi a multiplelor note proaste) clasa noastră s-a gândit să vă facă un mic cadou." Şi desigur că nu l-a primit... În caz că deja nu l-a băut, atunci îl păstrează pentru Crăciun. Şi profii ăştia, nu refuză nimic...
      În rest, nimic special... Aşteptăm cu nerăbdare să se termine semestrul ăsta şi să tragem mai tare pe al doilea.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Ce minunată e viaţa!

Sărbători idioate...
Oameni stresanţi...
     Şi ce dacă vin mă sărbătorile? Numai acum putem fi buni cu bătrânii, orfanii, săracii etc.? Numai acum dăm bani pentru biserici şi emanăm bunătate prin toţi porii? De ce numai acum? Pentru că în rest ne doare-n paişpe de toţi ăia care nu au unde locui sau nu au din ce trăi.
    "Vaaii... ţin post!" Aşa, şi?! Crezi că mă interesează pe mine că tu ai ales să ţii post fie că eşti religios, fie că (mai nou) să vezi... se ţine post ca să se detoxifieze corpu' (da, femeile...). Domnişoară dragă, da' până la post nu te-ai gândit că ar fi cazul să-ţi detoxifiezi corpul? Şi crezi că nemâncând brânza din laptele lu' Fulga şi mâncând caşcaval de post te transformi din omidă în fluture? Ajungi în Rai? Te simţi atât de bine şi plină de viaţă încât dai pe afară...?! Nu am nimic cu postul atâta timp cât este ţinut cum trebuie. Nu te pui să zici acum la toată lumea că tu ţii post şi să ai pretenţia ca cei din jurul tău să nu mănânce "de dulce" în faţa ta că ţi se face poftă. Să-i obligi pe ceilalţi să mănânce acelaşi tip de mâncare (adică de post) când ei, de fapt, nu ţin post... Să ţii post şi să nu mergi la biserică. Să ţii post şi să înjuri şi să faci tot felu' de chestii +18... Păi ăsta nu e post, ci e doar o chestie de fiţă. O fi la modă, mai nou, să se ţină post.
     Parcă zilele trecute, nu mai ştiu exact (da, mai nou stau prost cu timpu' şi nu numai) un coleg de la mine din clasă se dă cu fond de ten :|. Aaa... ce-i aşa interesant, ieşit din comun, ciudat? Păi cum naiba să nu fie ciudat? Adică mâine-poimâine se vor duce UNII băieţii (sau poate nu-s băieţi) pe la magazinele cu cosmetice şi îi vei auzi:
"Bună ziua! Aş dori un fond de ten pentru ten mixt..."
"Ce culoare are domnişoara la piele?"
"Aaa... dar e pentru mine."
Plus că acel coleg se pensează, epilează... adică o gagică cu... mda. Chiar dacă a început cu fond de ten pe un coş, pe urmă se va da şi cu pudră... (că poate îi stă mai bine), apoi îl vei vedea că-şi mai aduce şi "vreo jucărie" pe la şcoală... şi când zic "jucărie" nu mă refer la ultimul telefon de fiţă pe care îl are... ci la altfel de "jucării".
     Adică nah... cum naiba să nu vrei să-i omori pe toţi cu propriile mâini? Cică să fii calm... Păi cum să fii calm cu toate prostiile de colinde  (dap, încep să urăs şi colindele), cu toate beculeţele de sărbători (punem beculeţe, că poate arată oraşu' mai frumos şi nu se mai uită lumea după toate gropile din asfalt şi la toate gurile de canalizare fără capac). Cum să nu te enervezi când trotuarele nici măcar nu sunt curăţate de zăpadă... proştii care au deszăpezit şoselele au format mormane de zăpadă pe trotuar... Şi ar mai fi multe de zis, dar e deja noapte şi va trebui să mă mai şi culc şi nu vreau să visez (DIN NOU) urât.
    Fără să exagerez, dar dacă mai bag în seamă toate prostiile cred că o să cad în depresie... Şi da, am început să ascult Rammstein chiar dacă îmi inspiră teamă... dar asta simt nevoia să ascult (bine că nu simt nevoia să ascult manele... dacă o să încep să ascult manele să ştiţi că atunci chiar am picat în depresie :D).

Dap, iar plângeri d'ale mele...

Poze

      Azi având un pic de timp liber, cică (pe naiba, aveam de învăţat şi de scris, dar se simte "mirosul" vacanţei...), m-am jucat cu prima mea dragoste... (bine, după ce am descoperit calculatorul şi internetul) şi anume GIMP. Şi am văzut că noua versiune de GIMP are o chestie în plus (bine, doar una am găsit eu până acum :D şi, de fapt, nu sunt sigură dacă nu era chiar şi la varianta mai veche... dar să trecem peste). Şi m-am jucat eu  puţin pe acolo... şi nu, nu-s miraculoase.

Nu, nu e modificată...
doar că mi-a plăcut mie poza. Îmi dă senzaţia
că cerul fotografiat de undeva de sus.


Asta-i chestia aia nouă. Mai exact
marginea aceea care se întoarce :D.
Ştiu, miraculos!



 

miercuri, 12 decembrie 2012

Antarctica de România (poze)

"Şoferii de străduţă" I

"Şoferii de străduţă" II

Se chinuia să-şi scoată maşina
din zăpada.
Sfatul meu: "Cumpără-ţi bă ren!"

Încă unu care se chinuie să iasă...
Şi ăsta trebuie să-şi cumpere ren.

Se stă la semafor...

Au dispărut toţi... S-a făcut verde.

Nu ştiu de ce încerca să alerge omu' ăla...




 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.