”Plouă! E atât de liniște... sau cel puțin e liniște în jurul meu. Îmi place sunetul picăturilor cum ticăie pe pervaz sau lovesc cu furie geamul, apoi se scurg lin.
E fix, ceaiul e călduț, exact așa cum îmi place. Miroase a scorțișoară și lămâie. E atâta liniște în sufletul meu. Am impresia că cerul plânge pentru mine, deși eu ar trebui să plâng. El plânge mai frumos decât mine. Eu țip, iar el are tunetul său. Însă acum nu țip, ci doar privesc în gol, undeva departe pe fereastră. Se văd doar picăturile. E atâta agitație...
Undeva departe, în lumea mea de pe fereastră te văd pe tine. Ești ca o stea, atât de departe te simt. Sunt gânduri îmbăiate în miros de scorțișoară. Însă te văd, sunt în urma ta. Întoarce-te doi pași și ia-mă și pe mine. Îmi voi deschide și eu aripile și vom zbura împreună. Însă știu că nu mă vei lăsa să-mi obosesc aripile mele fragile, mă vei purta tu pe brațe. O să-ți treci mâna prin părul meu, iar eu o să-mi așez capul pe umărul tău. Mă vei acoperi cu aripa ta și mă vei proteja. O să fim doar noi în bula noastră perfectă, departe de oricine.
Te rog, nu mă lăsa să-mi fie dor! Te rog, ia-mă cu tine!
Știi că mă voi trezi cu tine în gând. Știi că încă îți mai aud vocea. Știi că încă îți mai simt atingerea pe corpul meu...
Nu pot trăi fără tine, însă o să încerc. Nu voi mai plânge eu, ci va plânge cerul. Nu mă vei mai mângâia tu, o va face soarele. Nu o să te mai joci tu în părul meu, se va juca vântul.
O să încerc, totuși, să trăiesc fără tine.
ziua 27”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!