miercuri, 12 octombrie 2016

Cum să miroși delicios

                Am o mică problemă de ordin olfactiv-mâncăcios de vreo două săptămâni. Mă gândesc dacă într-adevăr aș face spume la gură sau nu, dacă mi-aș bea gelul de duș. Am ajuns la astfel de gânduri doar pentru că gelul ăsta de duș miroase bestial. E de pere și vanilie și îmi aduce aminte de înghețata de la dozator sau de sucurile alea pline de chimicale. E atât de delicios încât cu greu mă abțin să nu mi-l torn pe limbă.  Îmi e atât de greu să mă abțin încât mi-aș lua un pai cu mine de fiecare dată când intru la duș, să-l pot sorbi în liniște... și eventual să mai scot câte un balonaș, așa... de plăcere gastronomică. 

                 Cred că nu există cuvinte în dicționar care să explice plăcerea resimțită atunci când gelul ăla de duș îmi atinge pielea. Nu știu de ce nu există și geluri de duș, săpunuri și alte cosmetice din astea comestibile. Adică au fost în stare să facă plastilină comestibilă și nu sunt în stare să facă niște produse cosmetice comestibile?! Producătorii ăștia sunt atât de răi pentru că nu s-au gândit și la persoanele astea mai pofticioase, așa ca mine. Eu sincer, aș încerca și crema de față care este cu gutui. Aș gusta și din demachiant, chiar dacă are mici particule de sâmburi de caise. Aș mânca și săpun solid că are miros de cioco. Mi-aș întinde și crema de mâini pe pâine în loc de gem, pentru că are miros de fructe de pădure. Uleiul de corp l-aș bea cu paiul, deși fiind ulei mă gândesc să nu cumva să mi se facă rău. Dar nu-i problemă, l-aș ”drege” cu un gel de duș cu lămâi.
            Eu le-aș încerca pe toate, atât de pofticioasă sunt. Atunci când îmi caut vreun produs cosmetic, îl miros. Trebuie să aibă mirosul ăla natural, nu artificial, asta ca să mi se facă și mai tare poftă.

                  Pe lângă faptul că aștept să scoată ăștia produse cosmetice comestibile, aștept să apară și alea cu miros de mâncare. O tocăniță de vită, o ciorbiță de pui, niște șnițele din piept de pui. Sună delicios, nu? Cum ar fi să te speli cu un gel de duș cu miros de ceafă la grătar? Sau unul cu miros de bulion, că tot suntem în sezon acum.  Sau unul cu  miros de shaorma? Sau de cartofi prăjiți? 
Ar fi atât de delicios! Te mai speli un pic, mai lingi ce mai rămâne pe capacul flaconului de gel de duș. Mai dai un pic cu buretele, mai iei o limbă de gel cu miros de salată de boeuf.
                  Da, va fi o problemă faptul că o să miroși apoi ca ultimul salahor, dar totul va fi dat uitării atunci când vei intra în baie și vei vedea un raft plin de sticluțe cu geluri de duș cu diverse arome. Nici nu vei ști cu ce o să începi... 
Eu o să fiu fana numărul unu al produselor de genul ăsta. O să fiu o delicioasă!!!! 

3 comentarii:

  1. HA, HA, faină ideea de cosmetice cu arome inspirate din gastronomie...dar eu tot prefer cremele si gelurile cu miros de fructe...

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca vrei sa mirosi a ciorba este simplu . Nu te spala !

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.