E minunat să fii român

                     Pentru că viața mea era prea plictisitoare și pentru că nu voiam să îmi iau vreo amendă pentru faptul că nu am viză de flotant unde stau, m-am decis să-mi fac. Am înțeles ideea că trebuie să stau la coadă pentru a-mi depune actele pentru viză, dar nu am prins ideea de ce se înghesuia lumea pentru a-l lua. Și mai ales nu am înțeles de ce se certau... Adică oricum toți ajungeam acolo, nu era panică. Unde mai pui că inițial nici nu voiam să mă așez la acea coadă, pentru că nu-i vedeam rostul. Sunt sătulă de cozi! Vreau acte de la secretariatul facultății, stau la coadă. Vreau să scot bani de la bancomat, stau la coadă. Vreau să-mi achit cumpărăturile, stau la coadă. Vreau să traversez strada, stau la coadă, pentru că sunt vreo șapte babe în fața mea care deja s-au așezat la coadă și păstrează ordinea.

                    Oricum, am observat că sunt două tipuri de oameni. Primii sunt ăia care stau de drag la coadă și unde văd coada mai mare acolo se așază, iar categoria a doua este formată din oamenii care urăsc să stea la coadă și părăsesc coada după primele 10 minute.

Nu știu cum sunt alte popoare, însă românii au obiceiuri destul de ciudate. Niciodată nu o să înțeleg de ce ne place să ne fălim că avem o grămadă de mâncare pe masă de sărbători, oricum 60% din ea ajunge la gunoi sau la (alte) animale. Nu am înțeles nici de ce unii români sunt buni, darnici doar de sărbători. Adică ei doar atunci își amintesc faptul că mai există și oameni săraci care au nevoie de ajutor. Și ce face românul? Pac! Face o strângere de fonduri și se duce la acei oameni cu o situație materială proastă și le flutură câteva pungi de alimente și: ”uite ce faptă bună am făcut eu”.

La fel nu înțeleg goana prin magazine a românilor în prag de sărbători. Nu știu cum se face, dar aproape toți cheltuiesc o grămadă de bani pe mâncare, băutură, cadouri pentru tot familionul și pe alte chestii, doar pentru că sunt sărbători. După ce trec sărbătorile totul se calmează, totul devine monoton, vei auzi mai des ”du-te dracu!” decât ”mulțumesc” sau ”bună ziua!”. Lumea revine la normal, se transformă iar în antipaticii dinainte de sărbători.

                    Nu știu când o să ne schimbăm mentalitatea,  adică noi punem mușama pe masa din bucătărie, acoperim cu diverse pături, păturici și altele din această gamă, orice pat, canapea, fotoliu doar pentru a nu se uza. Noi suntem oamenii ăia care, iarna, nu suportăm să nu avem o pătură pe pat atunci când dormim, ca să ne țină de cald. Noi suntem cei care strângem pungulițele de la cumpărături pentru a le refolosi. Tot noi păstrăm și tot felul de ambalaje de la înghețată, smântână, borcane de la mazăre, compoturi cu gândul că sigur o să le refolosim.

                    Noi suntem poporul în debaraua căruia poți găsi de la un magnetofon, la cinci feluri de borcane cu gem/dulceață/compot/zacuscă/etc, pozele vechi ale bunicii și ceva haine vechi pe care nu le putem arunca.

                   Noi sutem cei care avem un orar atât de încărcat la școală/facultate, încât avem impresia că suntem foarte deștepți dacă studiem atâtea. Dar stai calm. După 12 ani de engleză, tot nu vei ști mare lucru sau după vreo 15 ani de matematică, tot te vei încurca la tabla înmulțirii.

                   Noi suntem cei care ne chemăm la nuntă/botez toate rudele, pe principiul: sunt mulți, dau bani, rămânem cu mai mulți bani după nuntă. Iar în condițiile astea ești nevoit să fii pupat de toate babele din familie și să-ți spună: era timpul, chiar credeam că nu mai joc la nunta ta. Aici ar fi frumos să le zici: vaaai!! Ce drăguț. Dar eu când voi mânca niște colivă? Nu crezi că e timpul?

Suntem niște dubioși, trebuie să recunoști. La nuntă dacă nu e mâncarea bună: Vai! Am dat banii degeaba. A fost cam urât.

                  Da, noi suntem poporul ăla care este condus de stomac. Noi cumpărăm mult și prost. Nu prea știm ce este brânza cu mucegai, ci avem impresia că: dar ce?! Pot lăsa și eu o bucată de brânză în frigider ceva timp și o să vezi ce mucegai va face.

                   Noi sutem cei care nu știm să apreciem un vin bun, ci mergem pe principiul: dar ce, vinul de la țară nu mai e bun? Pare a avea un gust de oțet, dar e bun.

Tot noi suntem cei care mâncăm pâine cu orice... cu cartofi, cu paste, cu orice găsim prin frigider.

                   Bineînțeles că tot noi suntem cei care nu înțelegem cum cineva se poate duce la restaurant și poate da pe un meniu complet vreo 50 de lei: de banii ăștia făceam la mâncare...

                   Și, bineînțeles, tot noi suntem cei care nu vrem să ieșim din spirala tăcerii. Cum să te îmbraci în cu puloverul ăla roz și fust aia verde? Ce, vrei să ieși în evidență?! Cum să-ți iei așa ceva? Unde ai mai văzut tu așa ceva?

Dar știi care e problema? Cine naiba ne spune ce e normal și ce nu? Sunt anumite standarde? Și ce e normal în țara noastră, în altă țară poate fi ofensator, însă unii nu prea înțeleg asta.

                   Suntem ciudați și va mai trece probabil mult timp până o să ajungem și noi la niște standarde mult mai înalte de supraviețuire. Momentan suntem cu câteva crengi mai sus decât strămoșii noștri păroși.