marți, 30 aprilie 2013
luni, 29 aprilie 2013
Cum e să-ţi faci un bagaj
Niciodată nu mi-a plăcut să-mi fac bagajul pentru a pleca undeva. De fiecare dată amân până în ultimul moment (momentul ăla în care toată lumea e îmbrăcată, iar eu stau să mă decid dacă iau şi tricoul ăla roşu). De fiecare dată îmi iau mai multe haine decât trebuie. Cred că asta mă face să mă simt mai bine... nu ştiu sigur.
Când plec, aranjez hainele frumos în geanta astfel încât geanta să se închidă lejer. Când mă întorc trebuie să mă aşez pe ea ca să o închid. Şi nu, nu îmi cumpăr haine... nu mai am eu chef să le aranjez, atâta tot.
De obicei când îmi fac bagajul de plecare în ţările calde (şi Românica e acum tot o ţară caldă), tot şifonierul e în mijlocul camerei. Şi cu ocazia asta îmi împart hainele în trei. Hainele pe care le iau cu mine, hainele care rămân acasă şi hainele care nu îmi mai vin/nu îmi mai plac. Prima dată aleg foarte multe hainele pe care să le iau cu mine, apoi le scanez o dată... mai dau deoparte câteva... mă mai uit încă o dată la ele... mai renunţ la câteva. Şi astfel ajung de la 9 tricouri, 5 bluze mai lungi, 3 perechi de blugi, 6 bluze, 3 hanorace şi 2 geci... la 5 tricouri, 3 bluze mai lungi, 2 perechi de blugi, 4 bluze, 2 hanorace şi o geacă. Plus încălţăminte, încărcătoare, căşti, tot felul de creme şi pastile şi nelipsiţii plasturi care acum sunt parte din viaţa mea... sunt dependentă de ei ca diabeticii de insulină.
Să nu mai zic de toate chestiile de strâns părul... clame şi clămuţe. Niciodată nu am înţeles unde pot dispărea 100 de agrafe pentru păr... Dispar de parcă zici că nu au fost niciodată.
Oricum, sunt fiinţe şi mai rele decât mine. Fiinţe care pleacă de acasă cu juma de şifonier (gure rele ce sunteţi, eu plec cu un sfert :P).
Şi desigur, ce călătorie poate fi aia în care nu ai o geantă plină de dulciuri, sandvişuri, fructe, chiar şi seminţe? Eu cel puţin nu pot pleca undeva fără să am ceva de mâncat pe drum.
Cu hainele astea... dacă nu-ţi iei multe, îţi iei doar strictul necesar (şi poate nici pe ăla) se întâmplă să ai nevoie chiar de tricoul ăla pe care l-ai lăsat acasă pe motiv: "Ce naiba să fac cu 3 tricouri? Două îmi ajung... şi aşa nu ajung să le port nici pe astea."
Dar nu ştiu cum se face... chiar dacă îţi iei toată casa cu tine, tot se găseşte un lucru minuscul dar foarte important, pe care să-l fi uitat acasă. Ce să-i faci, aşa e când pleci...
Când plec, aranjez hainele frumos în geanta astfel încât geanta să se închidă lejer. Când mă întorc trebuie să mă aşez pe ea ca să o închid. Şi nu, nu îmi cumpăr haine... nu mai am eu chef să le aranjez, atâta tot.
De obicei când îmi fac bagajul de plecare în ţările calde (şi Românica e acum tot o ţară caldă), tot şifonierul e în mijlocul camerei. Şi cu ocazia asta îmi împart hainele în trei. Hainele pe care le iau cu mine, hainele care rămân acasă şi hainele care nu îmi mai vin/nu îmi mai plac. Prima dată aleg foarte multe hainele pe care să le iau cu mine, apoi le scanez o dată... mai dau deoparte câteva... mă mai uit încă o dată la ele... mai renunţ la câteva. Şi astfel ajung de la 9 tricouri, 5 bluze mai lungi, 3 perechi de blugi, 6 bluze, 3 hanorace şi 2 geci... la 5 tricouri, 3 bluze mai lungi, 2 perechi de blugi, 4 bluze, 2 hanorace şi o geacă. Plus încălţăminte, încărcătoare, căşti, tot felul de creme şi pastile şi nelipsiţii plasturi care acum sunt parte din viaţa mea... sunt dependentă de ei ca diabeticii de insulină.
Să nu mai zic de toate chestiile de strâns părul... clame şi clămuţe. Niciodată nu am înţeles unde pot dispărea 100 de agrafe pentru păr... Dispar de parcă zici că nu au fost niciodată.
Oricum, sunt fiinţe şi mai rele decât mine. Fiinţe care pleacă de acasă cu juma de şifonier (gure rele ce sunteţi, eu plec cu un sfert :P).
Şi desigur, ce călătorie poate fi aia în care nu ai o geantă plină de dulciuri, sandvişuri, fructe, chiar şi seminţe? Eu cel puţin nu pot pleca undeva fără să am ceva de mâncat pe drum.
Cu hainele astea... dacă nu-ţi iei multe, îţi iei doar strictul necesar (şi poate nici pe ăla) se întâmplă să ai nevoie chiar de tricoul ăla pe care l-ai lăsat acasă pe motiv: "Ce naiba să fac cu 3 tricouri? Două îmi ajung... şi aşa nu ajung să le port nici pe astea."
Dar nu ştiu cum se face... chiar dacă îţi iei toată casa cu tine, tot se găseşte un lucru minuscul dar foarte important, pe care să-l fi uitat acasă. Ce să-i faci, aşa e când pleci...
duminică, 28 aprilie 2013
[...]
În ultima vreme nu mai am chef să râd de toate specimenele care îmi "răsar" în cale. Am dat mai mult în exagerări, plângeri şi copilărisme. Aştept doar să vină zilele alea libere şi să mă relaxez...
Sper să-mi revin cât mai repede din starea asta de lehamite... cică-i o stare specifică simboliştilor. Simboliştii suferă de spleen... Şi cică lenea asta e bună, că rămâi calm mereu... mai ales când îţi spune profa de info să te duci la dracu.
Printre altele, toată lumea s-a gândit să prăjească peşte. Adică tu, ca fiinţă mâncătoare de peşte, te pui şi prăjeşti un înotător la ora 6 şi ceva dimineaţă... păi mă scuzi, eu îţi dau cu tigaia în cap... eu nu am chef să mă trezesc în miros de peşte. Şi culmea e, că atunci când se face mâncare la mine în casă, nu miroase (sau aşa mi se pare mie că nu miroase la fel cum miroase atunci când face vecina de sub mine) şi normal, că venind miros de mâncare, mie mi se face poftă... bine, asta cu condiţia să-mi şi placă a ceea ce miroase.
E ilegal să faci o mâncare şi să-ţi torturezi în halul ăla vecinii pofticioşi. Adică e lipsă de bun simţ să faci poftă vecinilor şi să nu te duci pe la vecini şi să-i serveşti din ceea ce faci tu.
Eu una aş da o lege prin care tu, ca pofticios, în momentul în care ţi-a mirosit a ceva bun... să îţi pregăteşti farfuria şi linguriţa şi să dai fuga la vecinu' la masă, iar vecinul e obligat să te primească.
Altfel spus, babele şi-au scos hainele alea bune de la naftalină şi au ieşit la plimbare. Umblă lumea pe străzi în haite, pardon, grupuleţe... Merg cu viteza melcului şi fac meniul pentru Paşte sau vorbesc despre slujba de azi de la biserică. Umblă cu crengi de salcie citită de... preot (voiam să spun Batman, dar hai... aşa, că e sărbătoare azi nu o mai zic).
În altă ordine de idei, vine 1 Mai. Vin zilele libere :>.
Sper să-mi revin cât mai repede din starea asta de lehamite... cică-i o stare specifică simboliştilor. Simboliştii suferă de spleen... Şi cică lenea asta e bună, că rămâi calm mereu... mai ales când îţi spune profa de info să te duci la dracu.
Printre altele, toată lumea s-a gândit să prăjească peşte. Adică tu, ca fiinţă mâncătoare de peşte, te pui şi prăjeşti un înotător la ora 6 şi ceva dimineaţă... păi mă scuzi, eu îţi dau cu tigaia în cap... eu nu am chef să mă trezesc în miros de peşte. Şi culmea e, că atunci când se face mâncare la mine în casă, nu miroase (sau aşa mi se pare mie că nu miroase la fel cum miroase atunci când face vecina de sub mine) şi normal, că venind miros de mâncare, mie mi se face poftă... bine, asta cu condiţia să-mi şi placă a ceea ce miroase.
E ilegal să faci o mâncare şi să-ţi torturezi în halul ăla vecinii pofticioşi. Adică e lipsă de bun simţ să faci poftă vecinilor şi să nu te duci pe la vecini şi să-i serveşti din ceea ce faci tu.
Eu una aş da o lege prin care tu, ca pofticios, în momentul în care ţi-a mirosit a ceva bun... să îţi pregăteşti farfuria şi linguriţa şi să dai fuga la vecinu' la masă, iar vecinul e obligat să te primească.
Altfel spus, babele şi-au scos hainele alea bune de la naftalină şi au ieşit la plimbare. Umblă lumea pe străzi în haite, pardon, grupuleţe... Merg cu viteza melcului şi fac meniul pentru Paşte sau vorbesc despre slujba de azi de la biserică. Umblă cu crengi de salcie citită de... preot (voiam să spun Batman, dar hai... aşa, că e sărbătoare azi nu o mai zic).
În altă ordine de idei, vine 1 Mai. Vin zilele libere :>.
Poze
 |
Eu ştiam că dacă găseşti o floricică de-asta cu 3 petale trebuie să-ţi pui o dorinţă... Eu am găsit flori şi cu 6 petale. Asta înseamnă că pot să-mi pun două dorinţe pe o floare? :D
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.