vineri, 10 februarie 2017

Spune-mi ce facultate faci, ca să știu ce întrebare îți pun

                  Încă un semestru și voi termina facultatea, ceea ce începe să mă cam supere. În primul rând pentru că a trecut prea repede, în al doilea rând pentru că fac 22 de ani deja, în al treilea rând... chiar acum când e gratuit pe tren, eu termin facultatea. Cred că în fiecare sesiune spun că abia aștept să termin facultatea asta și că oricum e o pierdere de timp, dar parcă o să-mi fie dor de cursurile alea de la care nu înțelegi nimic și care nu te vor ajuta cu nimic în cariera ta. Dacă e să mă întrebi acum, nici nu știu care sunt genurile presei, deși, teoretic, ar trebui să le știu ca pe Tatăl Nostru. Cred că în facultate, cele mai utile lucruri au fost cele pe care le-am învățat eu pe cont propriu.
                 Pentru că am urmat cursurile unei specializări care i-a făcut pe mulți să mă întrebe: ”și ce faci tu după ce termini facultatea? o să scrii despre toți idoții?”,  mă întreb și eu la rândul meu: ”oare dacă urmam altă specializare, ce m-ar fi întrebat cei din jurul meu?”


Medicină dentară: De ce trebuie să faci șase ani de medicină? Înveți câte trei dinți pe semestru? Șj faci șase ani doar ca să-mi spui apoi: o scoatem sau o plombăm?
Medicină generală: Faci șase ani de facultate, încă vreo trei, patru ani de rezidențiat ca să ce? Să aștepți să-ți bage lumea șpaga în halat ca să ai și tu bani de chirie?
Științe economice: Și te angajezi contabilă? Îmi faci și mie niște comisioane?
Științe politice: Chiar ai nevoie de o facultate ca să furi?
Farmacie: Chiar e nevoie să faci atâția ani pentru a-mi spune că trebuie să iau și protecție pentru stomac atunci când iau antibiotice?
Psihologie: Deci dacă o iau razna pot veni la tine, nu?
Litere: Știi că o să mori de foame, nu?!
Educație fizică și sport: Ce vă învață pe voi acolo? Cum să spargeți semințe pe stadioane?
Teologie: Și.. colivă bună faci?
Matematică și Informatică: Dacă îți dau și eu un cont de Facebook, îmi afli parola?
Inginerie: Repari și mașini?
Arte: Și... rinichii tăi sunt buni? Îi poți vinde? Că oricum vei muri de foame și neînțeles.
Construcții: Ce vă învață acolo? Cum să puneți cărămidă peste cărămidă?


                Oricum, indiferent de facultatea pe care o urmezi, cei din jurul tău mereu vor fi sceptici în ceea ce privește viitorul rău și mereu vor găsi cele mai inspirate întrebări pentru a scoate în evidență faptul că degeaba faci o facultate... că e posibil ca singurul lucru pe care-l vei face va fi: sprite/cola/fanta?

2 comentarii:

  1. Nu e bai, eu am Comunicare și P.R. cu licență și mai fac și master, sunt Specialist Date/TV pentru un call center Orange. Așadar...corporația dă senzația. :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comunicare și P.R., nu prea departe de Jurnalism...

      Ștergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.