Care sunt pașii pentru angajare?

Mi s-a sugerat să scriu despre cum este să te angajezi, cum este primul job atunci când nu ai experiență în nimic, nici în făcutul cartofilor poate...
Păi, nu că aș fi eu vreo expertă în ceea ce înseamnă job-uri, pentru că în C.V.-ul meu se regăsesc doar două locuri în care am lucrat... și nici nu mă pun acum să inventez apa caldă, pentru că s-a mai scris și iar scris despre ”cum să mă angajez”, ”cum să-mi găsesc un job”, ”cum să fac față șefilor enervanți”, ”cum să aplic la un job”, etc. însă oamenii sunt interesați mereu de experiențe personale. Dacă pot îngrozi pe cineva cu experiențele mele, de ce nu?
Pot spune că am pornit cu dreptul în treaba asta cu job-urile și am fost ”recrutată”, dacă pot spune așa, încă din facultate pentru un job în București, după ce urma să vin la master.
Și așa credeam că l-am apucat pe Dumnezeu de picior și credeam că voi avea un job super mișto, interactiv, că voi învăța lucruri absolut incredibile pentru că urma să lucrez într-un domeniu al publicității, dar care avea la bază multă tehnologie și multă muncă pentru mall-uri din România și din afară, statistici, urmărit obiceiurile clienților din mall-uri. Absolut delicios!

Am venit la Bucuresti și...

În primele trei luni am făcut un internship care nu a apărut în niciun act, munceam între 8 și 10 h pe zi, asta când nu mă duceam la cursuri. Apoi când mă duceam la cursuri, mai lucram de acasă, noaptea. După astea trei luni m-am obișnuit cu stresul de la acel job și o brumă de bani, cât să-mi ajungă pentru plata căminului. Am îndurat multe, pentru că mă gândeam ”Cine naiba mă angajează pe mine fără experiență în domeniu?”. Cei ce vor să se angajeze acum, proaspăt ieșiți de pe bancile facultaților, și-au pus deja întrebarea asta.

După trei luni m-am angajat part-time tot acolo, însă acest part-time s-a transformat în full-time fără număr, fără număr, adică plecam și pe la ora 21 (venită regulamentar înainte de ora 10) de acolo și nu am primit un leu în plus pentru acele ore.
Dar tot mi se părea fain... Oricum nu aveam ce face la cămin, la master aproape renunțasem, viață personală... ”ce naiba e aia?”. Muncă, acasă (cămin), mâncare, somn și iar de la capăt.

Problema a apărut în momentul în care m-am săturat de urletele project managerului, de bipolaritatea șefului pe care îl aveam, de colegii care aveau impresia că ei sunt Dumnezeu, iar tu ești plebe.

În scurt timp plăcerea s-a transformat în scârbă

Ajunsesem într-un punct în care veneam cu scârbă la birou pentru că știam că în următoarea ora va apărea project managerul și o să urle din orice: că nu-i place cum sunt aranjate elementele din banner, că nu ne mișcăm rapid (în aceeași echipă eram eu și un fost coleg de facultate și încercam să facem față avalanșei de crize), că nu verificăm toate treburile în câteva minute, deși am fi avut nevoie de câteva ore, că nu e bine nimic, că de ce mâncăm, de ce ieșim în pauze, de ce vrem să plecăm la ora 18, plus bârfe pe la spatele nostru, treaba ei ajungea la noi de multe ori, se dădea vina pe noi că treaba ei nu este gata la timp...

Lucrurile s-au înrăutățit atunci când șeful ne-a spus direct faptul că fără el eram vai de steaua noastră, că el ne-a adus la București, că datorită lui am învățat lucruri, că ar trebui să-i mulțumim pentru salariul pe care ni-l oferă că este ”multe peste piață”. (Aveam să aflu mai târziu, când m-am mai deșteptat, că nu era chiar așa, plus că orele alea suplimentare, boss?? Ce facem cu ele?)

Da, într-adevăr, am învățat lucruri. Eram încadrată ca copywriter, dar pe lângă asta mă mai ocupam de mentenanța unor site-uri (vreo 12 la numar), de testat aplicații, de creat bannere, editat produse, editat conținut în aplicații, întreținut aplicație de loialitate, făcut rapoarte, interpretat date și văzut de ce nu merg unele chestii și ce se poate îmbunătăți. Ce mai rămăsese de făcut, te întrebi? Să spăl toaletele, probabil.

Și într-o zi m-am săturat...

Ajungeam să fiu din ce în ce mai obosită, îmi doream să mă mut de la cămin, voiam să mă duc la muncă într-un mediu ok, așa că am început să aplic oriunde. Și când spun oriunde, am evitat doar
job-urile legate de videochat. Pentru mine, în momentul ăla, nu conta că plec pe un salariu mai mic sau pe o funcție unde nu mi se cereau studii superioare.

Am ajuns în cele mai dubioase locuri din București pentru interviuri. Am aplicat la n job-uri, am fost la o grămadă de interviuri. Urma să lucrez pentru Cora, să realizez catalogul de produse, însă ceva m-a oprit... Nu mi-a plăcut experiența de la interviu și faptul că mi s-a precizat că nu acceptă să plec în mai puțin de un an de acolo.
Am aplicat la atâtea job-uri, însă cel mai rău îmi pare că nu am avut curaj/încredere în mine să aplic și pentru Graphic Designer la Cramele Recaș. Pe principiul ”Sunt mult prea importanți să mă accepte oamenii ăștia pe mine. Dacă greșesc ceva?” și după doi ani încă îmi pare rău că nu am aplicat și la ei.

După trei interviuri am fost acceptată

Aplicasem la atâtea job-uri încât nici nu mai știam la ce am aplicat sau când mă sunau mă gândeam când naiba am mai aplicat și acolo.
Într-o zi am fost sunată de o tipă și mi-a spus că este interesată de C.V.-ul meu, mă încadrez în cerințe și că mă așteaptă la sediu să avem o întâlnire.
M-am dus acolo relaxată, că doar mai trecusem printr-o grămadă de interviuri... și am făcut impresie bună.
A urmat al doilea interviu cu responsabila de la Resurse Umane. Am dat test de gramatică și mi-a fost corectat cu roșu, atâtea emoții am avut atunci... Simțeam că într-o secundă pot deveni atât de proastă în ochii persoanelor cu care aveam interviul...
Au trecut alte zile și am primit vestea: urma să fiu angajată, dar în aceeași firma s-a mai ivit un alt post. ”Sunteți interesată de acest nou post? Ati dori să mai aveți un interviu la noi?”. Apăi cum naiba!!!
Și așa m-am dus la al treilea interviu unde am fost angajată pe loc. Un interviu de vreo 10 minute, în care am discutat în ce domeniu am lucrat, ce știu să fac, ce am făcut, ce mi-aș dori să învăț. Nicio întrebare despre câte facultăți am urmat, câte mastere am și câte doctorate vreau să urmez, ce note am luat în anul I de facultate sau cu ce notă am terminat la BAC.

De când vrei să începi?

Cam cu întrebarea asta a început, oarecum, normalitatea în ceea ce privește job-ul. Nu-mi mai țipă nimeni 8h, nu mai vreau să dau pe nimeni cu capul de pereți, nu mai urăsc oamenii și job-ul, șeful
nu-mi mai spune că m-am îmbrăcat mișto sau că trebuie să-i ridic statuie că m-a angajat.
Într-adevăr, nu e de vis ceea ce fac, dar nici nu se compară cu stresul pe care îl aveam înainte. Nu spun că voi îmbătrâni aici, dar mi-am găsit, cel puțin pentru un moment, liniștea și îmi place.

Concluzii:

* Nu vă lăsați călcați în picioare de toți cei care se intitulează ”șefi”;
* Trebuie să vă cunoașteți drepturile - nu este ok să lucrați 10 h fără să fiți plătiți suplimentar;
* Nu trebuie să țipe nimeni la voi, să vă jignească;
* Dacă vă spune șeful că fără el ajungeați gunoieri sau pierdeați vremea aiurea, e doar un idiot;
* Nu încetați să căutați un job care să mă mulțumească pe toate planurile: colegi, bani, timp petrecut la birou, timp pentru voi, pentru activitățile care vă aduc plăcere;

* Nu vă fie teamă să aplicați la job-uri chiar dacă nu aveți experieță - trebuie să porniți de undeva;
* Puteți să faceți un internship, dar unul cu acte, cu dovezi, ca să vă puteți mândri apoi că aveți un pic de experiență;
* Dacă sunteți angajați pe postul X, nu acceptați (pe gratis) să realizați și lucruri A, B, C, D care nu sunt trecute în contract;
* Dacă încă urmați o formă de învățământ, discutați aspectele astea încă de la început cu angajatorul;
* Mergeți cu lecțiile învățate la un interviu. Dacă știti că ați aplicat pentru o firmă de publicitate, vă puteți gândi ce v-ar putea intreba. Eu am fost întrebată cum ar suna reclama pentru un pix cu cerneală albastră.
* Interesati-vă puțin despre istoricul firmei: este un start-up, o firmă cu 30 de ani vechime, cu ce se ocupă mai exact, căutați pagina de FaceBook;
* Nu acceptați condiții absurde: nu rămâi însărcinată X ani de acum înainte, nu pleci de la noi Y ani de acum;


Vouă v-a fost ușor să vă angajați? Cum ați trecut peste temerea ”Nu mă angajează nimeni că nu am experieță”?
Pentru cei la început de drum, ce așteptări aveți de la piața muncii din România? În ce fel de mediu v-ar plăcea să lucrați?