Bună tuturor, din nou!

Sunt la muncă, pregătesc niște materiale pentru un produs și... BRUSC îmi aduc aminte că la un moment dat aveam un blog... și nu numai unul, dar asta-i altă poveste. Și mi-am zis: "Hei! Oare a mai intrat cineva pe el? Oare mai sunt comentarii noi?"... Și chiar am dat peste cateva comentarii noi! Woohooo!!! Și atunci mi-am adus aminte de tot și am avut nevoie de o pauză și o gură de cafea...
Hai să ne întoarcem prin 2011 - momentul când mi-am creat blogul ăsta. Deși e mult spus "mi-am creat". Nu l-am creat eu, ci o colegă de liceu care a zărit o urmă de plăcere și pasiune în ceea ce privește scrisul și m-a împins spre treaba asta. Și căreia nu i-am mulțumit niciodată pentru asta, pentru că (fără să-mi dau seama) chiar mi-am descoperit și mi-am ”lustruit” pasiunea asta.
Datorită blogului/blogurilor am creat comunități, am vorbit cu oameni interesanți, am ținut la oameni și pentru anumite perioade au fost totul pentru mine... Abia așteptam să ajung acasă și sa scriu, să scriu despre orice, că doar atunci credeam că totul este interesant.

Aveam zeci de bloguri pe care le urmăream, le admiram, încercam să fiu și eu la același nivel. Scriam zilnic, din cate îmi amintesc, aveam grijă să programez articole dacă existau perioade când nu puteam scrie din diverse motive. Făceam lucrul ăsta și îmi plăcea atât de mult...

Însă într-o zi, treaba asta cu blogurile a cam expirat, nu am mai avut așa mult timp, nu mai aveam inspirație, nu mai găseam plăcerea de a scrie. Și așa s-au rărit textele, mi-am pierdut inspirația, am crescut și aproape l-am uitat.

Ultima dată când am scris era 1 septembrie 2018: încă era cald, era noapte. M-am simțit inspirată și voiam să scriu: probabil de la paharul cu vin mi se trăgea.


Ce vreau să spun cu toate astea?! Am crescut cu blogul ăsta, am cunoscut oameni atât de mișto, cu care m-am și întâlnit în diverse momente ale vieții.. Cel mai neașteptat moment a fost când am aflat că voi urma același program de masterat cu o fată pe care o citeam ăăăhăăăăă de ceva timp.

Am fost impresionată să-mi aduc aminte de cum am creat comunități în jurul nostru și putem spune că am fost niște influenceri la un moment dat, înainte ca toată treaba asta să devină cool.
Știu că mi-am făcut contul de FaceBook special pentru blog, mă gândeam la promovare... WTF! Cine s-ar fi gândit atunci că ăsta va fi trendul, că voi lucra într-un domeniu creativ, că mă voi muta la București, că voi avea în sfârșit o pisică...

Îmi e tare ciudat să citesc ce scriam prin 2011 pentru că mi se pare atât de pueril... si daca m-ar lăsa inima, aș șterge acest blog, dar nu pot. Simt că dacă l-aș șterge, aș șterge o parte din mine, din ceea ce am fost, din copilul ce am fost și felul în care am crescut.

Foarte multe amintiri mă leagă de blogul ăsta, de tot ce am trăit, simțit, scris datorită lui. Poate că-i datorez și faptul că am terminat Jurnalismul.
Atunci nu cred ca ne gandeam noi la vlog-uri, la YouTube, la a caștiga bani din ceea ce scriam cu drag.

Doar așa îmi dau seama cât de mult am evoluat, prin câte am trecut, ce persoane am pierdut, câte am cunoscut, ce am învățat...

Off!! Mi-a fost atât de dor să scriu din suflet și nu într-un mod rigid. Asta da terapie!

Nu știu ce ne rezervă viitorul, poate o să ne reîntâlnim vreodată toți ăștia de ne citeam prin 2011, să facem un fel de reuniune de 10 ani. Mă îndoiesc de faptul că o aumită fată de prin Timișoara mă mai citește... Nici nu știu de ce nu am mai păstrat legătura cu ea... Îmi era atât de dragă!

Atât îmi era de dor!!