vineri, 12 aprilie 2013

Scrisorica

                  Dacă nu v-aţi dat seama deja, am fost prea mult timp serioasă... Adică cam de cinci postări încoace nu am mai râs de nimeni, nu am mai făcut niciun scenariu, plus că nu am mai scris ceva mai... mda, suntem în post, mi-am amintit.
                  Printre altele, zilele astea mă gândeam că noi, copchii ăştia care am văzut scrisori doar prin sertarele alea vechi de la bunici, sertare prin care umblă fantoma unor păianjeni din secolul trecut, habar nu avem cum să scriem o scrisoare... sau cum să o trimitem. Adică stăm şi ne uităm la plicul ăla şi habar nu avem dacă e musai să trecem codu' poştal sau nu... că fiecare străduţă are codu' ei. Chiar şi străduţa aia mică, din fundu' oraşului, străduţa aia care duce spre cimitiru' în care sunt îngropaţi eroii din primul război mondial, străduţa aia pe care nici câinii nu mai calcă... da, şi aia are cod poştal.
                  Şi stai tu, în calitate de copil bombă care nu a trimis niciodată în viaţa lui o scrisoare (scrisorile pentru diferiţi moşi şi iepuri nu se pun, că oricum alea erau făcute la mişto mai mult şi ajungeau la gunoi, oricum), stai şi te uiţi la plicul ăla ca la Dosarele X sau ca la o bombă care mai are 5 secunde şi explodează iar tu nu ştii ce fir să tai. Şi tu stai şi te uiţi la plicul ăla, iar plicul ăla stă şi se uită la tine şi aşteaptă să-l gâdili cu pixu'.

                  Păi noi, copii care de la cinci ani ştim să trimitem mail-uri care să ajungă în mai puţin de 2 minute tocmai în celălalt capăt de lume... nu ne complicăm cu chestii de-astea extrase din filmele alea vechi la care se uită părinţii noştri şi în care lumea poartă nişte haine oribile, adică se îmbracă fără gust. Cum te poţi îmbrăca cu blugi evazaţi, o bluză cu imprimeu floral, o eşarfă colorată... şi nişte sandale super oribile... care (oroare!!) nici nu sunt de firmă. Deci, trecând peste lucrurile astea absolut (dar absolut) aberante... băi, tre' să facă cineva un tutorial care să se numească: "Cum să trimită o scrisoare copiii de azi!" sau "Cum se completează un plic". Prin generală înveţi cum să scrii scrisori, dar cine naibă stă să te înveţe şi cum se completează un plic?! Adică dacă e musai să scrii şi adresa ta şi alte lucruri absolut secrete şi care ţin de FBI.
                  Scenariu: Să te trezeşti tu într-o dimineaţă în care Soarele râde, bea şi trage pe nas împreună cu Luna şi acoliţii ei şi să te uiţi aşa puţin pe geam şi să-l vezi pe vecinu' de vizavi cum spală geamurile şi face mâncare în timp ce nevastă-sa stă ca scroafa-n pat şi nu face nimic (cred că v-aţi dat seama deja că e un scenariu S.F.).
Şi cum te uiţi tu pe geam, îţi vine ideea de a-i trimite pufuleţelului tău mult iubit o scrisorică (mai mult sau mai puţin de amor). Îţi prinzi părul, iei o foaie şi un pix şi începi să scrii scrisorica. Scrii acolo toate sentimentele tale văzute şi nevăzute, scenarii din filmele de dragoste şi de prin cărţi, chestii şi trestii... Termini de scris, te dai cu rujuleţ pe botic, pupi scrisorica, torni apoi şi jumătate de sticlă de parfum peste... iei plicul în mână şi te uiţi la el.
Localitatea, judeţ, număr, bloc, scară, etaj, apartament, cod poştal, sector... şi îţi fâlfâie ochii ca la melcii vitezomani. Îţi cere acolo un pomelnic de informaţii şi fiind prima scrisoare e inevitabil să nu greşeşti (şi atunci îţi blestemi ideea aia a ta idioată de a cumpăra doar un plic după ce ai stat 2 ore la poştă şi te-ai bătut cu vreo 2 babe, aproape ai fost violată de un moş libidinos, iar tanti de la ghişeu avea faţă de scroafă... după câte ai îndurat, ai mai şi greşit plicul). Dar nu-i bai, te îmbraci şi te duci la poştă cu hârtiuţa, având grijă să nu se-ndoaie. Ajungi la poştă şi te bagi în faţă, cerând un plic. Ceri ajutorul tăntilicii de acolo, că doar eşti un copil care a avut firul de la internet în locul cordonului ombilical (ăştia mai noi au wi-fi). Reuşeşti să scrii plicul ăla cu ajutorul a vreo 4 persoane (că deh, eşti mai greu de cap)... apoi urmează proba finală... băgatu' scrisoricii în plic. O împătureşti frumos şi încerci să o bagi în plic. Scrisoarea se încăpăţânează şi nu vrea să intre din cauza faptului că e mai mare cu jumătate de milimetru decât plicul. O împătureşti din nou. Acum stă prea aiurea în plic. O împătureşti din nou... E perfect. Lipeşti plicul, îl pupi şi-l trimiţi.
Apoi super încântată îţi spui în gând: "Ce uşor e să trimiţi o scrisoare!"

                   Acum, după ce aţi terminat de citit asta... aveţi sau ştiţi pe cineva care deţine porumbei călători? Sunt interesată de achiziţionarea unei păsărici cu GPS la purtător... cred că varianta asta e mai bună.
Şi nu, nu m-am apucat de trimis scrisorele prin poştă, păsărici, avioane de hârtie şi alte aberaţii de-astea. E mai simplu cu un mail. Deşi nu am încercat niciodată să trimit o scrisoare adevărată prin e-mail...

6 comentarii:

  1. Daa,am observat şi eu că stai serioasă de la câteva postări!Să fie postul de vină?Nuuuu..

    Eu cred că aceşti ,,copchii" care se cred cei mai inteligenţi,ba chiar mai inteligenţi decât bunicii lor,care cred că le ştiu pe toate,defapt nu ştiu nimic.Ai dreptate,mulţi când văd o scrisoare se uită la ea ca la Dosarele X.Păi de ce?De studiat la şcoală se studiază,dar eu consider că pur şi simplu nu-i interesează.Motivul e simplu:nu mai e la modă.Pentru ei e mai uşor să trimiţi o scrisoare la minut,digitală,doar nu trebuie să cheltuiască bani(muhahaha,un leu timbrul poştal) sau să se chiorască la lumina becului.Nu mai bine butonează nişte taste?Dacă toată lumea ar începe să scrie iar scrisori,să le bage într-un plic şi să cheme un porumbel ca şi poştaş,sunt convinsă că şi copiii ar face acelaşi lucru.Doar e totul sau nimic când vine vorba de ,,a fi la modă",nu?:D

    Xoxo,Raii!:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă toată lumea ar trimite scrisori cu ajutorul porumbeilor călători, atunci porumbeii se vor sinucide, aruncându-se în gol de pe statui :)).

      Ștergere
  2. AHAHAHAH . Chiar ca o sa ramana in istorie peripetia mea cu scrisoarea , cu siguranta n-as fii reusit fara tine si fara google. Hm...chiar ne-am distrat nu-i asa ? Ei bine , nu crezi pana nu incerci , sa trimiti o scrisoare zau ca nu-i treaba usoara.Evident , tu ai facut mai mult haz pe tema asta decat puteam face eu si chiar am ras .. hm , sa trimiti scrisori e tare , sper sa-ti trimit si tie candva . Dar staiii , poate ma trezesc cu scrisoarea inapoi , ce o sa mai radem si atunci.. x_x . ( Doamne fereste ! )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă faci să roşesc!
      Poate nu o primeşti, totuşi.

      Ștergere
  3. Progresul tehnologic implica intotdeauna un regres spiritual. Relativismul lumii noastre e covarsitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu, de exemplu, aş da oricând scrisorile de atunci pe internetul de acum. Da, e frumos să scrii o scrisoare... dar ajunge la sfântu'-aşteaptă.

      Ștergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.