Dimineața pe răcoare...

                   O dimineață frumoasă începe cu un trezit la ora cinci, că deh, elevul trebuie să repete, că azi are simulare. Această dimineață mai implică și niște ritmuri de rock, că doar se știe că muzica stimulează... și ce te poate stimula mai bine decât muzica după un duș la ora șase?
                  Apropo de duș la ora șase dimineața. Dacă la acea oră dormiți și auziți din camera voastră că undeva, într-o baie oarecare, se aude apă curgând, să știți că sunt două posibilități. A) (și totodată varianta cea mai normală și mai firească) face cineva un duș/sau poate face chiar baie ; B) (varianta mai puțin normală și care ar trebui să vă îngrijoreze imediat ce auziți sirena unei ambulanțe) cineva vrea să se omoare - a auzit că cică e mai bine sub apă, nu simți durerea. Eu am ales varianta A care este cea mai bună variantă pe care o poate urma cineva cu duș la cap, pardon, scaun.

                  Dacă zilele trecute Potopul biblic pusese stăpânire peste (se pare) mai toată țara, azi e soare. Partea proastă e că pare a fi un soare din ăla care strigă: ”Țeaaapăăă fraieriloorrr!”. Adică ce face mai exact soarele ăsta? Se ascunde după nori. Dacă la ora șase dimineața deja mă vedeam îmbrăcată în rochie, pășind cu grație pe asfaltul umed, călcând pe flori de salcâm căzute parcă la picioarele mele doar pentru a forma un covoraș alb, la ora nouă deja mă visez îmbrăcată cu trei bluze și încălțată cu cizme.
La fel mi s-a întâmplat și ieri. Dimineață îmi era atât de cald, ca mai apoi, după-amiază să fac un duș în plină stradă... măcar putea să plouă și cu gel de duș, știam o treabă. Făceam două lucruri deodată, adică alergam, dar făceam și un duș calumea.
                   Miercuri am luat și eu o ”limuzină” pentru că nu se putea merge cu ”pejosul” din cauza condițiilor meteorologice ce au ținut morțiș să-mi aducă aminte că eu nu sunt o adeptă a umbrelei. M-am așezat lângă o tanti. Jur, deci jur, că la prima privire părea o tanti normală. Începe ploaia și mai tare, ochii mei erau în telefon, dar simțeam o privirea ce mă intimida, îmi făcea obrajii să-mi ardă și o simțeam ațintită asupra mea. Întorc capul spre tanti și în clipa aia văd cea mai tâmpă privire pe care am putut-o vedea vrodată pe fața unui om... apoi tanti își deschide gurița ei cu buzioșoare roșii ca o fragă și-mi spune pe un ton suav de parcă zici că m-ar fi invitat la o petrecere particulară într-un club deocheat: ”Uite ce plooouăăă!”.
În acel moment cred că neuronii mei au refuzat să mai facă sinapse, ci au făcut doar scrut-circuit. Am dat și eu din cap în semn de ”da” și mi-am întors privirea. Când am coborât, tanti încă mai avea în ochi privirea tâmpă și fascinația unui copil ce tocmai a găsit cutia cu bomboane ascunsă de mă-sa. Nu știu ce era atât de fascinant la faptul că ploua torențial și parcă toată lumea aștepta să coboare Noe cu Arca din dotare și să zică: ”Vineee potopuuulll!!!”
Acestea fiind spuse, eu trebuie să mă ambiționez și să plec cu fruntea sus spre o simulare ce mă așteaptă savuroasă precum o clătită ce învelește o banană.