miercuri, 11 ianuarie 2017

Transformare activată: Pinguin mood

                În mod surprinzător și absolut uluitor, a venit iarna pe aici, prin Sudul țării. Oricum, eu o așteptam, chiar mă uitam că mai sunt vreo două zile de vacanță, iar zăpada încă nu a venit. Dar uite, aproape ca de fiecare dată când se termină vacanța, a început să ningă. Și au trecut câteva zile și tot ninge. Acum, ceea ce mi-a mai rămas, este să aștept să mă transform în pinguin, atâta tot. Deja simt că mersul meu începe să semene cu cel al unui pinguin, dar asta cred că e mai mult de la tonele de haine pe care le am pe mine.

                Trecând peste partea introductivă, ieri am reușit printr-un mare noroc să plec de acasă și să străbat cei 250 de km până la facultate. Pe la mijlocul drumului, unde vizibilitatea era sub limita inimii mele care mai avea puțin și ceda, s-a oprit autocarul. Moment în care toată lumea a încremenit. Deja ne vedeam întorși acasă. Din fericire am mers mai departe. Din nefericire, un drum de trei ore, l-am făcut în cinci.
                Toată partea bună din drumul ăsta e că aveam mâncare la mine cât să hrănesc 10 oameni și haine pe mine cât să îmbrac alți trei omi. Deja mă și vedeam împărțind ciorba și varza...
Oricum, cred că populația Constanței a crescut simțitor ieri. Mă mir că nu au dat la știri următoarul text:

               ”Datorită faptului că drumurile au fost deszăpezite, mii de studenți au revenit la cămine încărcați de mâncare și nervi - mâncarea de la mama, nervii de la șoferii de microbuz.
Până seara, când va intra în vigoare noul cod portocaliu și se vor închide iar drumurile, taximetriștii deja și-au făcut planuri în ceea ce privește tarifele de transport ale studenților:

<<Deja ne gândim să creștem tarifele. Adică un tarif de 1,9 lei este foarte puțin, mai ales în condițiile actuale. Știm că studenții nu prea au bani, că i-au cheltuit acum de sărbători, însă ne-am gândit la alte modalități de a plăti cursa. Un cârnat scade valoarea cursei cu doi lei, cinci sarmale cu patru lei, iar o porție din vestita salată de boeuf scade prețul cursei cu opt lei. Abia îi așteptăm pe studenți. Am dus lipsă de clienți. Nu mai aveam pe cine să luăm de prin cluburi dimineața, nu mai aveam pe cine să ducem la facultate. Ne-a mers foarte prost.>>, a declarat Ion Ciubucaru, taximetrist de 20 de ani.

În cămine, gândacii abia îi așteaptă pe studenți. Câțiva gândaci au solicitat serviciile de asistență, dat fiind faptul că nu se simțeau prea bine. Stările de rău au fost cauzate de lipsa de hrană, susțin pacienții ajunși de urgență la spital unde li s-au pus perfuzii cu resturi de mâncare și firimituri.

<<Nu mă simțeam prea bine. Vedeam totul în ceață, simțeam că antenele mă lasă. În fiecare vacanță pățim la fel. Studenții pleacă și noi nu mai avem ce mânca. Nu e normal așa ceva. Nu se gândește nimeni și la noi, la niște biete ființe fără apărare.>>, a ținut să precizeze domnul Gândăcilă, pacient internat la secția de primiri urgențe.

Cu toate acestea, studenții sunt așteptați cu mare drag și de către administratorii căminelor:
<<Abia aștepăm să se întoarcă studenții noștri. Deja le-am pregătit toate condițiile. Apa caldă am oprit-o de vreo săptămână, căldură nu am mai dat de când au plecat, conexiunea la Internet am sistat-o pentru că ne-am gândit că urmează sesiunea și au nevoie de concentrare... Le-am lăsat accesul la electricitate, asta ca să nu cumva să fie bătuți de gândacii nervoși.>>, a conchis Vasile Scorțeanu, administrator de cămin încă de pe timpul lui Ceaușescu.

Așadar, studenții sunt așteptați să revină în orașele unde învață pentru ca toate lucrurile să revină la normal.”

2 comentarii:

  1. Ce bine ca nu mai am treaba cu facultatea...acum traiesc viata unui adult..am un job stabil..muncesc toata ziua ca sa mi platesc chiria, sa mi hranesc pisica, nu mai ies nicaieri doar sa ma duc la lucru ..Imi mai trebuie un copil de care sa am grija si m am transformat in mama...totusi ar trebui sa incep si sa ma uit la telenovele turcesti si cred ca inca nu sunt pregatit

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă le iei pe rând, vei fi pregătită. Sunt sigură de asta!

      Ștergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.