sâmbătă, 1 septembrie 2018

Un pisoi, un vin și o melodie

E ora trei dimineața sau noaptea, e răcoare...
Am revenit pe aici doar așa, cât să nu adorm și pentru a mai citi câteva comentarii care pe o parte mă ingrijorează, pe alta mă amuză.
Un pahar de vin, o pisică ce doarme pe pervazul ferestrei, iar eu care trebuie să o păzesc să nu sară de la etajul doi cu tot cu plasă după vreun porumbel care nu are somn și mai zboară din când în când.
Mă uit la stele și printre ele mai văd câte un avion.
Se fac iar 24 de ore de când sunt trează. Deja m-am obișnuit, chiar mi se pare ceva normal să stau trează atât. Chiar mă bucură!

Unde și cafeaua aia super tare a avut o influență - cafea de infarct, așa cum o numesc anumite persoane. Trei linguri mari de cafea la o cană. Fără zahăr, fără lapte, fără nimic. Îmi tremură mâinile, îmi vine să alerg, să vorbesc mult, imaginea îmi fuge, dar eu #rezist.
Sper ca măcar de la vin să mă ia somnul...

În ultima perioadă am început să-mi pierd simțul umorului. De exemplu acum aș fi putut să scriu o grămadă de chestii amuzante pe care le întâlnesc zi de zi, dar nuuu!! Trebuie să scriu aberații!
E de la vin! Vin de țară! Și merge de minune cu melodia asta:



Am reușit în câteva luni, pe lângă pierderea simțului umorului, să trec de la ”n-am nicio grijă”, la a da cu capul de partea aia cu ”ce naiba mai gătesc mâine?”.
Nu cred că mai am mult până la momentul când o să fiu prezentă într-un autobuz la ora 8 dimineața pentru a mă duce la piață cu toate fosilele.
Acum i-am mai dat o palmă pisicii pentru că își întindea lăbuțele pe plasă...

Aș spune că ”veața e tristă”!
Iar când te uiți la ”Schimb de mame”, parcă îți dai seama că e și mai tristă...
Dar cel puțin stau cuminte, în casă, păzind o pisică să nu-și rupă gâtul de la etajul doi. E destul de prost pentru a pica în picioare.
Ascult câinii care latră și aș avea chef să plec undeva, dar unde? 
Bine, de găsit s-ar găsit...

Incepe să mă ia somnul.. poate de la vin sau poate de la cele aproape 24 de ore de nesomn... Weekendul trecut m-am apropiat de 40 de ore de nesomn. Cred că am ajuns în punctul ăla în care consider că somnul în weekend e o alegere extrem de neînțeleaptă, pentru că în restul săptămânii nu mai am timp prea mult pentru a face prea mult lucruri..

Începe să sune a viață din aia tristă în care numeri zilele până la următoarea pensie.
Păcat că eu număr zilele până la următoarea dată când trebuie să plătesc chiria și totodată trebuie să calculez pe zile pliculețele de mâncare umedă pentru pisoi și să fac o schemă prin care să alternez aromele..

După cum spuneam, începe să sune a viață de fosilă.

Voi mai trăiți?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.