marți, 26 martie 2013

E şi zăpada bună la ceva

               Nu ştiu eu care e treaba cu iarna asta şi cine a invocat-o, dar mie îmi place (pe o parte). Adică nah, cum să nu-mi placă atâta timp cât Casa Bântuită s-a închis?! Abia luna viitoare, cică, o să mă mai duc pe la şcoală. Numai bine.
               În rest, stau şi mă uit pe geam... în speranţa că o să-l văd pe Moş Crăciun zburând cu sania lui pe cer. Eu una nu m-aş supăra dacă ar mai veni încă o dată Crăciunul şi implicit Moş Crăciun. Şi pe urmă să vină şi Iepuraşul, chiar nu mă supăr...
Acum mai am o curiozitate: România şi-a schimbat loc'şoru' pe hartă şi s-a deplasat mai spre Polu' Nord sau Polu' Nord a venit la noi? "Aho, aho copii şi fraţi... staţi aşa că a venit din nou iarna."
Şi oare ce se va întâmpla dacă Românica va avea de acum doar un singur anotimp? Eu una o să emigrez până la urmă... poate prin Africa sau poate prin Hawaii. Dacă mai aud pe cineva la vară (eu tot sper că o să mai vină vara aia...) că se plânge că îi e cald, o să-i arăt poze cu zăpada asta de la sfârşitul lui martie şi o să deschid uşa de la congelator, să simtă mai bine răcoarea. Eu am o senzaţie de frig şi la 22 de grade.
Oare cum o fi să împodobim bradu' şi să ciocnim ouă roşii?
              Şi mă întreb cine a invocat oare iarna? Oare sufletele foştilor omi de  zăpadă care acum sunt în raiul omilor de zăpadă şi încearcă să se răzbune invocând astfel iarna şi controlând mintea copiilor, ordonându-le să facă alţi oameni de zăpadă, iar aceştia să pornească un atac împotriva oamenilor (adică împotriva noastră), dorindu-şi ca lumea întreagă să fie înghiţită de un frig îngrozitor, astfel ca oamenii să moară, iar lumea să fie de acum încolo stăpânită de ei?
Sau oare moş Martin a vrut şi el să mai tragă un pui de somn şi astfel a invocat iarna? Dacă aflu că a fost ursu'... o să-i fac coada cât Australia.
            Totuşi, iarna are şi părţi bune... şi când zic părţi bune, mă refer la persoanele care vor să slăbească.
Acum şi numai acum aveţi şansa să slăbiţi (şi să faceţi bătături în palme). Totul pe gratis! (presupunând că lopata o împrumutaţi/ciordiţi de la cineva).
Cum se slăbeşte folosind tehnica "Lopata"? Nimic mai simplu de atât.
Dimineaţa: Te uiţi pe geam şi vezi ditamai zăpada afară. E perfect. Îţi bei cafeaua/ceaiul/laptele în timp ce-ţi lustruieşti lopata împrumută sau ciordită (de preferat să nu fie o lopată furată de pe la vecinii de la tine de pe scară, că s-ar putea să o recunoască... mai ales nea Vasile care şi-a făcut el singur lopata şi şi-a gravat numele pe coada ei, nume ce se află exact lângă o pată mică roşiatică ce a survenit în urma unei cozi de lopată aplicată cu mult şarm în capu' lu' nea Costică de la 5, care a blocat uşa liftului).
După ce ai terminat de lustruit lopata, te îmbraci bine. Cu cât mai multe haine pe tine, cu atât arzi mai multe grăsimi printr-un proces ce se numeşte "Saună în haine proprii". După ce te-ai echipat bine, bine de tot şi ai luat pe tine inclusiv haina aia de blană de oaie primită moştenire de la bunicu' tău care o are de la tatăl său... şi cam pute, dar merge... ţine de cald, apuci straşnic lopata şi cobori. De preferat e să cobori pe scări, mai faci încălzirea. Ajungi în faţa scării, îţi laşi lopata pe zăpadă (ca să se obişnuiască cu răcoarea) şi începi cu câteva genuflexiuni, vreo 30 de flotări într-o mână cu baba de la etaju' 3 în spate, ceva tracţiuni la bara aia de bătut covoare (bara aia la care îşi bate vecinu' covoru' pe la ora 17, când vii tu de scârbici şi vrei să te odihneşti), mai faci şi nişte sărituri în lungime cu scuturarea zăpezii din chiloţi... apoi apuci lopata şi te înfigi bine, bine în zăpada gigantică. Şi dai zăpada până descoperi şoricaru' dispărut a lu' nebuna aia de la 7.. Săracu' câine, a vrut şi el să scape de nebună şi s-a aruncat în coadă. După ce mai dai tu cu lopata ta super şmecheră pe acolo, pe alee... o mai descoperi şi pe ţaţa Florica, sora lu' Veta centralista şi mama crăcănatei de Aneta din blocu' vecin. Ţaţa Florea venea de la biserica de la colţ (că acuş îs biserici la toate colţurile) şi ţinea coşu' cu colivă în mână. Cum zăpada venea în rafale şi mai era şi viscol, ţaţa Floarea s-a prăbuşit pe zăpada albă, rece şi aducătoare de moarte. Mult au mai căutat-o rudele... Noroc cu tine! Poliţia va crede că tu ai omorât-o apoi ai îngropat-o în zăpadă. Eşti suspectul principal, bravo! Iar tu, ca să te scoţi, le poţi spune poliţiştilor că îţi era poftă de puţină colivă şi i-ai cerut babetei, dar baba nu a vrut să-ţi dea, aşa că tu ai început să tragi de coşu' cu colivă... dar şi baba trăgea, că doar fusese campioană pe cătune la scanderberg. Şi din prea multă poftă faţă de coliva babii, tu ai tras mai tare în timp ce baba încerca să se lege cu degetu' mic la şoşoni... şi astfel baba a căzut în zăpadă. Ţie ţi-a fost frică că o să vrea să-ţi ceară coliva, aşa că ai lăsat-o acolo. (Sigur te vor crede toţi)
După ce ai făcut aleea lună şi după ce ai mai descoperit şi nişte pergamente străvechi din timpul maimuţelor siameze, mai bagi câteva flotări şi tracţiuni, apoi intri înapoi în casă. Deja simţi cum te dor toţi muşchii (e bine, ai făcut mişcare). Intri în casă şi te dezbraci. Îţi dai jos haina şi deja câţiva gândaci se usucă. Mai dai câteva bluze jos... şi deja gândacii din blocul vecin bat în retragere. Te descalţi, iar mocheta/covoraşul începe să năpârlească... Te arunci direct în duş. Faci un duş lung, apoi te cântăreşti. Felcitări! Tocmai ai pierdut fabuloasa greutate de 128,5 grame. Te aşezi în pat şi adormi, dar nu înainte să mai bagi un set de genuflexiuni, mai te apuci să muţi o mobilă, un pat... apoi te întinzi până dimineaţă în patul ăla de scândură (dintr-o dată patu' e chiar tare). Ai făcut destule pe ziua de azi. Mâine o să ai cei mai fabuloşi muşchi, o să fii un sex simbol, vei apărea pe coperţile revistelor explicând tehnica ta... şi uşor, uşor te relaxezi...
             E deja dimineaţă. Ai dormit numai pe spate. Orice încercare de a te întoarce s-a soldat cu nişte urlete îngrozitoare. Te doare până chiar şi atunci când îţi mişti ochii după musca aia psihopată de pe tavan. Cine ar fi crezut că o muscă poate fi atât de proastă încât să se învârtă în cerc? Îţi vine să râzi, dar te doare şi unghia de la degetu' mic de la picioru' stâng...
Şi începi să mă blestemi în gând că ai apelat la tehnica asta...




"Dear Chuck Norris,
Please close the door of your refrigerator,

                                                                                                              Sincerely,
                                                                                      Nordul, Estul şi Sudul Romaniei"

2 comentarii:

  1. Cat esti de amuzanta :))) Vai, rad de 10 minute :))) muste psihopate, cov care naparleste, maimute siameze (pe asta o notez) :)) Iarna e frumoasa, dar nu in martie :))

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.