Deci. Era o zi de joi iar noi suntem pe stradă butonând telefonul şi dintr-o dată ne lovim unul de altul. Îmi scap telefonul pe jos... sau nu, mai bine îl scapi tu. Ai scăpat tu telefonul pe jos, iar eu m-am panicat şi am început să-mi cer scuze spunând că sunt o neîndemânatică adormită care nu se uită pe unde merge. După ce îţi ridici telefonul de pe jos, începi să râzi şi să-mi spui că nu a fost numai vina mea ci a fost şi vina ta pentru că nici tu nu te-ai uitat pe unde ai mers.
Am zâmbit şi îţi spun cum mă numesc... sau nu, că e prea direct. Te întreb dacă... sau nu... Nu. Tu îmi spui cum te numeşti şi apoi mă prezint şi eu. Schimbăm numerele de telefon şi ne vedem de drumul nostru rămânând cu un zâmbet şi o amintire plăcută.
Zilele treceau, dar nici unul din noi nu avea curajul să sune. Tot într-o zi de joi, că aşa îmi place mie, ne întâlnim din nou pe stradă... în acelaşi loc. Începem să zâmbim amândoi, ne salutăm... apoi îmi propui să mergem să ne plimbăm prin parc. După ce ne plimbăm toată acea după-amiază, plecăm fiecare spre casa lui. Eu rămânând cu fiecare gest al tău întipărit în minte, iar tu la fel.
Într-o noapte, sâmbătă, aproape de miezul nopţii începe să-mi sune telefonul. Erai tu. Mă emoţionez şi scap telefonul din mână. Într-un final răspund. Mă întrebi ce fac, dacă nu cumva m-ai trezit din somn. Eu îţi spun că nu şi că mă bucur că m-ai sunat. Vorbim o oră la telefon şi a doua zi urmează să ne întâlnim.
A doua zi mă aştepţi cu un trandafir roşu, iar eu rămân surprinsă neştiind dacă e pentru mine sau nu. Îmi zâmbeşti şi îmi spui că îţi sunt dragă şi că poate ar fi mai bine dacă am fi împreună...
Ar fi atât de frumos dacă am putea să ne facem propriile noastre scenarii... dar în acelaşi timp nu ar mai exista imprevizibilul pentru că mereu am şti ce ne aşteaptă şi dacă nu ne convine ceva am schimba imediat.
Şi poate nu am şti ce înseamnă să fim cu adevărat fericiţi, deoarece simţi că eşti fericit atunci când simţi şi tristeţea, durerea, dezamăgirea. Necunoscând şi celelalte stări, atunci nu vom şti să apreciem fericirea pe care o avem...
Oricât de frumos ar fi să ne scriem propriile scenarii ca mai apoi acestea să prindă viaţă, nu ar fi atât de plăcut. Tot Scenariul Vieţii e mai frumos şi mai imprevizibil. Acum poţi plânge, iar peste 10 minute se poate întâmpla ceva, fără să vrei, şi astfel să te facă să zâmbeşti şi să fii fericit.
Viaţa e frumoasă aşa cum e... şi dacă tot nu vă place, adăugaţi puţină sare, dar nu pe răni.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Zâmbeşte şi tastează!