Aş prinde soarele...*

                     Aş prinde soarele într-un năvod şi l-aş pune într-un borcan plin cu apă de mare, câteva alge şi stele mici. Aş îndesa acolo şi câteva visuri, câteva rânduri scrise în grabă pe o bucată de hârtie şi o lacrimă de bucurie.
                     M-aş urca în vârful unui fir de iarbă pentru a vedea lumea de sus, apoi aş căuta un fluture frumos colorat pentru a mă duce la capătul curcubeului, mă voi urca tocmai sus pentru a mă da apoi ca pe un tobogan, aşa cum fac mai toţi copiii mici.

                     La intrare în orice suflet ar trebui pus un afiş cu: "Păstraţi ordinea şi liniştea!" sau "Atenţie! Suflet bun."... dar orice ar fi scris la intrare, majoritatea (dacă nu chiar toţi) nu vor lua în seamă afişul. Ei îţi vor strivi florile de pe marginea drumului sub tălpile lor de plumb, vor săpa cu mâinile goale în pământul ud aşa cum se joacă cei mici în nisipul de pe plaje, vor rupe iarba proaspăt crescută, vor prinde toţi fluturii, îi vor ţine de aripi şi vor râde de ceea ce fac, vor arunca cu pietre în păsări şi vor tăia copacii. Îţi vor distruge lumea pe care te-ai chinuit să o faci pe placul tău, iar după... vor dispărea... şi nici că le va părea rău pentru răul făcut.
                     Şi atunci s-ar isca valuri puternice... valuri ce te vor duce la fund. Iar atunci te vei zbate să ieşi la suprafaţă, vei obosi... atunci vei începe să pluteşti prin apă şi să îţi asculţi bătăile inimii. Vei închide ochii şi... te vei trezi.
                     Te vei trezi în patul tău şi vei inspira adânc atunci când îţi vei da seama că a fost doar un vis ciudat, că au fost numai nişte gânduri ciudate care ţi-au venit în minte în timp ce dormeai. Că doar nu poţi prinde soarele într-un năvod, iar lumea nu îţi distruge visurile...
Lumea te poate distruge chiar pe tine dacă nu te fereşti.