luni, 25 noiembrie 2013

Noapte buna!*

                        Ca un trup inert si fara vlaga sta intinsa pe pieptul tau dezgolit. Rasufla incet si sacadat, iar parfumul corpului ei imbibat de amor te ineaca. Inima iti bate incet parca vrand sa nu deranjeze draga fiinta ce-ti sta intinsa pe piept. Iti mai plimbi mana inca o data pe liniile curbe ale corpului ei, iti doresti sa ii mai saruti umarul si gatul, vrei sa-i mai simti dulceata buzelor de vampa.

                        Vrei sa-i mai privesti ochii, dar sunt cufundati intr-un somn adanc. Vrei sa-i intri in vise si sa o porti pe brate, vrei sa nu te desparti niciodata de ea...
Ii mangai parul si scormonesti acel parfum imbatator. Un parfum cu extract de dragoste si pasiune. Devii nebun si sangele iti alearga prin vene. Vrei sa o trezesti, sa o saruti, sa o simti, sa fie a ta. O musti usor de umar, apoi o saruti. O strangi in brate si inchizi ochii.
Visezi ca esti in visul ei si o rasfeti, te joci si razi in acelasi timp cu ea. Simti cum o iubesti cu toata fiinta ta, iar visul parca e realitate.
                         Te trezesti buimac sub presiunea buzelor ei dulci. Iti saruta pleoapele grele de somn si iti spune ca te iubeste si ca te vrea. Parul ii cade cascada peste umerii dezgoliti, iar ochii ii sunt jucausi. Te trage peste ea si ii simti mirosul dulce de femeie...
Ea a ta, se inmoaie si ti se lipeste de piept, se joaca in parul tau si iti zambeste suav, te amageste si te vrea, te atinge si te incita... Iti zambeste si iti saruta un obraz ca mai apoi sa-si acopere corpul cu tricoul tau. Iese din dormitor cu parul incurcat si zambind continuu. Te lasa sa mai visezi la ea, la corpul, buzele, parfumul si dulceata ei. Te lasa sa ti se faca dor, sa o doresti si sa o iubesti.
                        Seara se intoarce la tine, iar tu la ea. Iti povesteste cu zambetul pe buze tot ceea ce a facut si iti asculta cu interes fiecare cuvant. Te strange in brate si iti spune ca esti scumpul ei, te saruta pe obraz si te invita in pat cu un zambet strengar. O urmezi hipnotizat si te joci in parul ei pana i-l incurci. Se gadila si rade ca un copil, iar tu o iubesti cu toata fiinta ta. O saruti pe frunte si o invelesti, apoi te intinzi langa ea. Dar ea te cuprinde in brate si iti spune ca te iubeste. Se lipeste din nou de pieptul tau si iti sopteste incet, la ureche, ca te vrea...
Noapte buna!

Un comentariu:

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.