Mersul pe jos..

    Azi veneam de la şcoală. Am ajuns în staţia de unde urma să iau super-mobilul şi să merg acasă. Ghinion. Super-mobilul a venit plin de fosile, adică moşi şi babe, iar jumătate din persoanele care aşteptau cu atâta ardoare că ajungă acasă, adică "nesimţiţii ăştia de elevi..ce dom'le, nu mai e cum era atunci când eram noi tineri". Deci super-mobilul, adică autobuzul-tramvai (da, da,da...un autobuz care merge în locul tramvaiului) e plin, unde pana mea să mă mai urc şi eu...?! Aşa că o tai pe jos acasă, ştiind foarte bine că dacă merg pe jos până acasă fac 20 de minute, iar dacă aştept super-mobilul tot 20 de minute trec plus încă 5 până la destinaţie...deci în total 25 de minute cu super-mobilul, 20 cu "Pejosul"...Desigur, unii merg cu maşini cu 4 roţi...de la Dacie la VW,BMW...etc.etc., dar alţii merg cu un "vehicul" care cică face piciorul mai frumos...iar "vehiculul" ăsta se numeşte "Pejosul". Şi aşadar am plecat cu "Pejosul". Mi-am îndesat căştile în urechi, muzica...puţin cam tare, tras una bucată eşarfă peste faţă, căciuliţa tip şosetă îmi ascundea fruntea, deci mi se vedeau doar ochii. Mergând eu aşa frumos cu "Pejosul" cu o viteză constantă de...înşpe mii de km/ms, cu gândul într-o parte şi muzica în urechi, numai ce zăresc o mare adunare de...
Această adunare era ciudată. Era agitată. Alerga şi agasa oamenii. Toţi încercau să-i ocolească, dar nimeni cu reuşea să scape de această adunare care era ciudată. Am încercat să trec nevăzută. Poate, poate nu o să mă agaseze şi pe mine cu mesajele lor de genul: "Ce faci fatăă??", "Nu ai nimic să ne dai?", "Hai, te facem de una mică?". Totuşi, mă aşteptam la o mică interacţiune dar speram că poate nu or să mă observe...Dar inevitabilul
s-a produs..
Aşa că adunarea cea ciudată s-a repezit spre mine. Erau vreo 5-6 matahale, albi, negri, corciţi...toate naţiile, Nişte vagabonzi, dom'le, nişte vagabonzi...cu colţii lor diabolici...Jarlele dracu..."Marş..", "Pleacă măă de aici.", "Ieşi, n-ai treabă?". Nu au reacţionat la ceea ce le-am spus, adică ba da...au reacţionat..au lătrat mai tare..şi-au lustruit dinţii, şi-au încovrigat coada... şi mi-au zâmbit parcă şugubăţ. Mama lor de puricoşi nenorociţi...nu-mi venea nicio ideea cum să scap de ei, dacă fugeam, sigur mă ajungeau şi mă făceau şi friptură, dacă stăteam, eram muşcată....deci tot aia...aşa că mi-am dat geanta de pe umăr şi m-am făcut că o arunc spre ei. Desigur prima dată s-au dat puţin înapoi, apoi văzând că nu reprezintă un pericol s-au apropiat şi mai mult...şi mai mult...până unu' din gaşca (Cangrenă)..."Coadă încovrigată" a reperat o nouă victimă. Nu ştiu ce s-a întâmplat pe urmă că nu am mai stat...m-am făcut nevăzută...Am dispărut ca "Măgaru-n ceaţă", cum s-ar zice...