miercuri, 4 ianuarie 2012

Cola e rea...

    Ăsta e primul post pe anul ăsta şi stau aşa şi mă gândesc ce să scriu sau despre ce. Să vorbesc despre "Literatura apocrifă, hagiografică şi a romanelor populare" sau despre "Disecţia de aortă" sau despre "Soarta câinilor vagabonzi"? Nu, sigur că nu voi vorbi despre aşa ceva că oricum nu interesează pe nimeni. Nu o să mă laud că am petrecut anul nou în nu ştiu ce club de fiţe de prin Zimbabwe sau că am băut nu ştiu ce licoare super-extra regească sau că cine ştie ce am mai făcut. Nu, nu am făcut nimic din astea. În noaptea dintre ani oboseala acumulată şi-a spus cuvântul, aşa că am apelat la o măsură drastică, deşi eram conştientă sau aproape conştientă că nu o să-mi fie prea bine de la el dar tot am băut Cola. Eu am nişte reacţii mai ciudate la Cola combinată cu oboseala (de ce gen e Cola?) cum ar fi: nu prea îmi mai e somn, am o stare de extaz, vorbesc mai mult (iar cine mă cunoaşte ştie că eu nu-s prea vorbăreaţă), îmi pierd concentrarea, iar la urmă mi se face rău. Şi cum ziceam, fiind obosită, am apelat la Cola. Ehh...şi normal că mi s-a făcut rău. Era o persoană îmbrăcată cu o bluză în dungi...alb, negru, alb, negru...Stăteam şi mă uitam la bluza dânsei şi dintr-o dată încep liniile alea să se mişte, să se rotească...Cred că mă uitam ciudat, că dacă nu mă uitam nu mă întreba nimeni dacă sunt bine. Şi cum stăteam eu şi beleam ochii la bluza doamnei mă întreabă văru' meu: "Mă..eşti bine?", eu îi zic: "Da desigur, dar tu vezi cum se mişcă liniile alea?". A crezut că glumesc, dar nu glumeam chiar se mişcau...Mi s-au întâmplat mai multe, deja se uitau ceilalţi mai ciudat la mine, bine că eram înconjurată de familie şi nu de alţii care după cele întâmplate cred că m-ar fi privit puţin mai ciudat. Pe la ora 2 m-am dus să mă culc că nu mai puteam. Şi stăteam aşa cu ochii în tavan şi vedeam nişte liniuţe colorate care se mişcau şi simţeam că plutesc. Nu ştiu cum am putut să adorm, dar am adormit. Dimineaţa m-am trezit cu o durerea groaznică de cap...
Acum urmează sfatul: nu mai consumaţi Cola, că nu e bună...

6 comentarii:

  1. O sa incercam, nu promitem nimic ;))

    RăspundețiȘtergere
  2. N-as bea sucuri din conserva, nici sa-mi plateasca !

    RăspundețiȘtergere
  3. :))zappy toata ziua doarme, si sta si se mai deplaseaza cand e nevoie, si are oboseala acumulata cred din cauza efortului psihic desigur depus la chimie:))

    RăspundețiȘtergere
  4. iti dai seama daca bei ce se intampla=))))

    RăspundețiȘtergere
  5. Floricică, am băut vreo 3 guri de whiskey cu red bull şi nu am păţit ce am păţit cu nenorocitul ăla de Cola...Nu se mişcau liniile de pe bluze..

    RăspundețiȘtergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.