duminică, 15 ianuarie 2012

Când nu ai ce face...

   Mda..când ai prea mult timp liber te gândeşti la orice, adică de la ce o să mănânc azi oare, la câţi copii o să am. Desigur, eu nu m-am gândit la nici una din aceste întrebări ci m-am gândit la ceva mai serios. Da, ceva serios. Când zic ceva serios parcă mă bufneşte râsul. De ce? Pentru că eu sunt foarte, foarte rar serioasă. Dar..atunci când sunt serioasă mă gândesc la anumite lucruri serioase, deci serioase spun...Serioase cum ar fi: "La naibaaa....ce facultate o să faaaccc??". Desigur, trebuia să vină şi perioada asta când o să mă gândesc la ce facultate o să mă duc şi desigur că mai am timp să mă gândesc, dar mie nu prea îmi place să las totul pe ultima sută de metrii..Bine, nu că ar fi ultima sută de metrii ci mai sunt câţiva km. Mă gândesc, oarecum, cu groază că nu prea am de unde alege o facultate, că nici una nu e pe gustul meu...adică sunt câteva pe gustul meu dar eu nu mă încadrez la ele.
La ceea ce visez eu pică din start. De ce pică? Pentru că se dă examen la matematică şi fizică din câte am înţeles.
Iniţial visam la ceva în domeniul IT, ceva programatoare...ceva pe acolo, adică am nevoie ori de o diplomă la ASE ori la Politehnică...dar intervine matematica şi fizica...unde eu sunt varză chiar dacă momentan sunt la profil matematică-informatică. Dacă nu ar fi matematica, fizica şi desigur teroarea aia de chimie totul ar fi supeeerr...Informatica o iubesc, desigur, noi nu învăţăm cine ştie ce la informatică...adică învăţăm nişte bălării..Eu vreau să ştiu cum se face un program ceva...dar nu...noi învăţăm să ordonăm vectorii, să calculăm maximul, minimul unui număr, rahat...
Urăsc matematica pentru că nu o înţeleg...nu îmi mai place matematică de prin clasa a doua. Cum am picat la profilul ăsta? Că aşa a vrut nenorocitu' ăla de calculator. De ce nu mă transfer? Dacă nu ar fi fost informatica aş fi zburat de-aici...
La medicină nu am ce căuta. Acolo nu-i de mine, pentru că e vorba de bolnavi, de ace, de sânge... de urlete de copii...nici măcar dinţoloagă nu-mi place să mă fac. (Am o teroare legată de dinţologi)
La jurnalism...hmm..asta ar fi ceva, dar nu prea ştiu exact dacă va rămâne asta...
La drept...după părerea mea trebuie să cam ai bani...mulţi bani şi desigur o pilă acolo ceva...şi parcă examenul de admitere include şi ceva economie, parcă...
La poliţie...pff..eu sunt leneşă, deci nu prea am ce căuta acolo.
La vreo academie militară...sună frumos...dar o spun din nou: sunt leneşă. Nu am ce căuta acolo, plus că mai mult de jumătate din familia, prietenii şi cunoştinţele mele sunt fie marinari, fie ofiţeri pe nave comerciale, fie la forţele terestre, deci parcă nu prea aş mai vrea să fiu şi eu pe acolo...
La litere...ce naiba să fac pe urmă? Să mă fac profesoară, cred că strâng elevii de gât...
La vreo facultate cu ceva istorie, geografie...nu prea mă încântă...
Deci în final ar fi: jurnalism, poate drept...şi dacă îmi împrumută cineva creierul său plin de matematică poate o să pot intra la ASE sau Politehnică...
Subiectul ăsta mă frământă rău de tot..nu aşa...

Deci...vreo părere ceva??Ce alte facultăţi mai sunt care desigur..nu implică matematica, fizica, chimia..

9 comentarii:

  1. nu te pripi in gandul tau esti glumeata si cand ai toane asa mai ai momente de razi colorat adica atunci cand iti dau eu subiecte din care tu reiei ceva si incepi sa povestesti si sa razi
    in rest esti calma asa calma ce nam vazut

    RăspundețiȘtergere
  2. istoria viata ta:))
    nimic nu e imposibil doar greu de realizat
    fa ce iti place:-??

    RăspundețiȘtergere
  3. Jurnalism....buna ideea, m-a ros si pe mine o perioada. Pentru IT, iti cam trebuie Politehnica (mate+fizica la greu) si sa te apuci sa inveti singurica HTML, PHP si Java (cu rahaturile pe care le faci in scoala, bazele C++ nu faci mai nimic doar daca te apuci sa aprofundezi tu), ceva retelistica si poate ceva administrare Linux/Windows. Te-am speriat, nu? Daca totusi vrei sa faci o cariera in IT fara sa o arzi prin Poli, cauta-ti repede un curs de CISCO sau RHCE (google it). Costa cam mult, dar merita :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Floricică, ţi-am zis ce-mi place...dar ca să intru acolo îmi trebuie mate şi fizică iar tu ştii la fel de bine ca şi mine că eu nu mă pricep la astea...
    Şi în plus, de ce să mă enervez uneori pentru nimic...?? Mă enervez atunci când am pentru ce..de exemplu: atunci când pe vecinii mei buni şi dragi îi apucă cheful de treabă şi dau găuri în toţi pereţii, mă enervează babele şi moşii senili...mă enervează chimia, câinii de pe stradă...şi altele:D

    RăspundețiȘtergere
  5. @ UnPorc: HTML, PHP, Java, bazele C++, administrarea Linux/Windows, astea nu mă sperie ci mă cam enervează pentru că nu ştiu totul despre ele. Da..eu mă enervez atunci când nu ştiu ceva, iar acel ceva îmi place. M-am apucat să învăţ HTML,bine...asta nu-i prima dată când mă apuc...e a doua oară, dar sper ca măcar de data asta să ajung până la sfârşit.

    RăspundețiȘtergere
  6. Las' ca te ajut eu sa inveti....o sa-ti iasa pe ochi..(remember my e-mail?). Glumesc :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se ştie când o să mă apuc serios de învăţat, dar atunci când o voi face voi avea nevoie de toate sursele de informare...

      Ștergere
  7. Intrebarea e mult mai serioasa decat pare. Urmezi o scoala cu ideea de a te ajuta in meseria ce o vei avea toata viata. Adica, vei stabili ce munca vei face. Daca iti place, poti fi mai departe vesela. Daca nu, viata va deveni o plictiseala eterna. Te vei duce, asa cum spun multi dintre cei care au ales gresit, la "scarbici".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi ideea de a face jurnalismul mă încântă, la fel şi dreptul...dar mai mult înclin spre partea de IT, dar pentru a intra la o facultate gen ASE sau Poli trebuie să ştiu matematică şi fizică, iar cu astea 2 nu prea stau bine...chiar dacă m-aş apuca de învăţat acum, tot nu o să fiu la nivelul la care se cere acolo.

      Ștergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.