Copil = Drac manipulator

                        Mie îmi plac copiii cuminţi, frumoşi, care nu ţipă ca nişte animale scăpate din junglă, care se joacă frumos, care te ascultă...
                        În fiecare an când mă duc să-mi cumpăr diverse pentru şcoală de prin hipermarket-uri, trebuie să dau peste copiii care-şi doresc tot felul de chestii.
Ieri o fetiţă îi spunea mamei sale: "Eu vleau ascuţitoale lllooozzz... cu polcusor... Looozzz vleau să fie!!!"
Şi mă uitam siderată la acel... ghemotoc de copil şi la mă-sa, desigur... Eu dacă eram mă-sa, întâi îi trăgeam una peste bot pentru că urla că vrea "polcusor loz", apoi îi ţineam un discurs despre: "Comportamentul civilizat al unui copil de până în 5 ani într-un magazin", asta dacă nu îi făcusem instructajul de acasă.
Altă fetiţă, de data asta cu bunica... asta nu avea mai mult de 4 ani: "Eu vleau si o giucălie. Eu nu pec de aici fălă giucălie. Nuuu!" şi a început să plângă.

                        Da, ştiu că trebuie să fii un părinte bun şi să le faci copiilor tăi pe plac, dar copiii ăştia îşi controlează părinţii... şi ce e cel mai grav, părinţii nu îşi dau seama, sau dacă îşi dau seama, le convine situaţia. Părinţii se uită la ei şi spun: "Ui la el/ea ce drăgălaş/ă îi. Îţi cumpără mami/tati tot ce vrei!"
                        În fiecare an există caiete cu diverse coperţi la modă. Anul ăsta sunt la modă caietele cu Avioane şi cele cu Violeta. Acum câţiva ani erau la modă cele cu Hannah Montana. Bine, să nu mai zic că un caiet cu o copertă la modă are un preţ dublu în comparaţie cu un caiet care are o copertă simplă şi banală. Ca o mică paranteză, pe unele caiete de-ale mele scrie "Rock Style" şi "Rock"... încă nu am văzut caiete cu "Manele Style", din fericire... şi am închis paranteza.
Desigur că şi la caiete erau copii care: "Mmmaamiii, uite!! Caiete cu Avioane. Vreau de-astea!!!". Cuvântul mamei peste cuvântul progeniturii era egal cu zero. Atunci când copilu' spune că el vrea caiete cu Avioane, iar mă-sa-i spune că nu-i cumpără... atunci drăcuşoru' de copil începe să se vaite şi să urle că "tu nu mă iubeşti, de-asta nu vrei să-mi cumperi caiete cu Avioane". Şi desigur că mama, pentru a-l potoli pe micul animal (că ăla nu-i copil), îi face toate poftele. Ce aş fi făcut eu atunci? Desigur că nu i-aş fi luat caiete din alea, ci i-aş fi luat nişte caiete simple... pe urmă l-aş fi târât acasă unde i-aş fi arătat eu cum stă iubirea asta de mamă... iubirea poate fi şi cu palma. Nu, nu l-aş bate în magazin pentru că nu aş vrea să sune careva la Protecţia Drăcuşorilor Manipulatori. Şi eu am fost copil, dar nu-mi aduc aminte să fi făcut ca toate animalele scăpate de la circ atunci când mama nu-mi cumpăra caiete cu nu ştiu ce copertă sau bluză cu nu ştiu ce maimuţă pe ea... sau mai ştiu eu ce alte bălării...
                         Şi da, eu mi-aş bate copilul atunci când ar depăşi o anumită limită şi nu ar înţelege de bună voie şi nesilit de palma mea că anumite lucruri le decid eu, nu el... şi că atunci când merg cu el undeva nu trebuie să se uite lumea la noi ca la circ în timp ce eu aş încerca să îl ridic de pe jos... pentru că micul drăcuşor s-ar tăvăli că el vrea nu ştiu ce "giucălie", iar eu să fiu roşie în obraji şi cu nervii întinşi la maxim. Desigur că nu l-aş bate în aşa hal încât să-l bag în spital sau să-i cauzez cel puţin o vânătaie minusculă. Nu! L-aş atinge încet, dar să ţină minte...
                         Eu mă ţin cam departe de copiii mici şi obraznici... şi mai ales că nu sunt ai mei. O singură dată am acceptat să stau câteva ore cu un copil foarte răsfăţat şi obraznic. I-au venit dracii că eu nu voiam să-l iau în braţe (dar nu pentru că nu voiam cu adevărat, ci pentru că acel copil avea cam 20 de kg la vreo doi ani şi jumătate, ceea ce e peste limitele mele de a ridica... că apoi nu mai pot eu de spate câteva zile ), a luat o maşină şi a aruncat-o în mine (şi nu a ales şi el una de plastic...), iar în momentul ăla cu un zâmbet pe buze i-am întors un dos de palmă de vreo două, trei secunde nu a mai ştiut ce-i cu el. Desigur că a început să urle de se cutremurau pereţii. Desigur că nimeni nu a aflat nimic de chestia asta... pentru că eu nu am spus, iar el nu ştia să vorbească. Partea bună e că nu a mai cerut să-l iau în braţe de atunci.
                         Revenind la ceea ce era prin magazin... eu ştiam că în magazine nu ai voie cu animale, asta dacă nu e vreun petshop şi nici acolo nu ştiu dacă ai voie să intri cu animale... Dar vedeţi voi, uneori animalele mai sunt deghizate în oameni.
Un el şi o ea. Ea se uita la ceva vopsea pentru păr... El, se uită la ea: "Fă, dacă-ţi fu* una, zbori printre rafturi. La ce mă-ta-ţi trebe' vopsea? Nu-ţi place cum îţi stă păru'? Eu nu am venit aici să-ţi cumperi tu vopsea pentru păr, m-ai auzit fă?".  Nu aveau mai mult de 30 de ani şi chiar dacă erau mai închişi la ten, tot nu ar fi trebuit să vorbească aşa într-un magazin.
Dacă femeia aceea avea puţin respect de sine, l-ar fi pocnit pe ăla, şi-ar fi luat vopseaua şi i-ar fi întors spatele... dar în schimb a pus vopseaua la loc pe raft şi a plecat cu animalul după ea... De-asta au măh bărbaţii tupeul să ţipe la femei, pentru că nu primesc şi ei o porţie din ceea ce oferă...