O iubire...

(VII)


    Am ajuns acasă şi m-am trântit în pat şi am început să plâng. Cred că am adormit plângând. Am adormit cu gândul la ceea ce am făcut, la vinovăţia pe care o simţeam atunci...
...Am ajuns în ziua în care trebuia să dau Bac-ul. Aveam emoţii, dar gândindu-mă la tine..emoţiile s-au mai dus. Am ajuns în sala de examen. Am răspuns şi am plecat...Am fost cea mai bună...Am fost cea mai bună datorită ţie...Nota îţi aparţine...Nota 10 e a ta. Nu te-am mai putut revedea...fie din cauza timpului, fie din cauză că mă simţeam vinovată nu am vrut să ne mai vedem. Am urmat facultatea...Dar...
  Dar totul s-a schimbat. Nu am mai putut iubi pe nimeni cum te-am iubit pe tine. De fiecare dată când simţeam ceva pentru un băiat mă gândeam doar la tine...la acele momente. Am mers chiar şi la psiholog, dar problemele nu s-au rezolvat...asta însemnând că trebuie să le rezolv eu singură. Au trecut ani...ani chinuitori în care m-am gândit doar la tine...Plângeam şi mă gândeam la tine. Am mai trecut de câteva ori prin faţa blocului tău, dar nu am avut curajul să bat la uşa ta şi să îţi văd acel zâmbet. Nu am putut....Ştiu că acum mai ai încă un copil, însă nu ştiu dacă te mai gândeşti la mine...dacă eu am fost ceva trecător...o prospătură...






"Ţi-am scris aceste rânduri ca un mesaj de adio. Sper să-l primeşti TU. Vinovăţia pe care o port în suflet nu mă mai poate lăsa să trăiesc, să iubesc, să fiu EU. Nu mai pot...simt că pierd pariul cu viaţa. Nu ştiu ce mi-ai făcut, dar nu te mai pot uita...nu pot uita acel zâmbet fermecător...nu pot uita momentul petrecut alături de tine...
Ţi-am scris aceste rânduri pentru a-ţi reaminti unul din cele mai frumoase momente din viaţa mea şi poate că şi din viaţa ta...sper. Tu ai fost singura iubire adevărată pentru mine. Chiar dacă eu nu o să mai exist ca persoană...iubirea mea o să mai existe şi o să plutească deasupra ta. O să fie ca un înger care veghează aspura ta.
Ţi-am scris aceste rânduri, nu pentru a mă crede nebună...pentru că nu sunt...sunt sănătoasă...iubirea pentru tine m-a înnebunit. 
Ţi-am scris aceste rânduri şi sper să le citeşti, nu să mototoleşti foile şi să te întrebi cine mai e şi nebuna care  ţi-a trimis această scrisoare...
Eu mor cu gândul că tu m-ai iubit. 
Eu mor cu gândul că te-am iubit cu adevărat, că nu am fost o nebună obsedată....
Eu mor pentru că nu mai pot trăi fără tine. Nimic nu are viaţă fără ţine. Nu îţi pot destrăma familia doar pentru a fi al meu. Nu pot. Nu îmi stă în fire...
Nu e bine ceea ce fac, dar doar aşa nu o să mai adorm gândindu-mă la tine. Să plâng nopţile...Să nu mai pot iubi pe cineva aşa cum te-am iubit eu pe tine.
Îţi mulţumesc că exişti...că mi-ai arătat ce înseamnă să iubeşti cu adevărat, că m-ai făcut să simt plăcerea maximă...pentru că m-ai facut să fiu cea mai bună. 
Îţi mulţumesc....Te iubesc..nu uita."


P.S: Dacă m-ai iubit, eu sper să  nu te afecteze această veste...sper să nu te influenţeze în vreun mod...sper să nu faci şi tu ceva nebunesc...Te iubesc..

*Sfârşit...