sâmbătă, 30 martie 2013

Plăcerea de a merge la ţară

               Şi iar mă existez ca orice fiinţă în perioada aia din zi, acea perioadă în care te uiţi pe tavan şi te gândeşti la data morţii vecinei de vizavi. Dar să nu uităm zicala aia: " Nu dori moartea cuiva..." sau nu, parcă era asta: " Să nu săpi groapa altuia, că o să cazi singur în ea " sau mă rog, era ceva în genu' ăsta.
               Trecând peste partea de introducere (acum urmează intriga, apoi punctul culminant), mă gândeam de ce nu mă mai duc în vizită aşa de des la bunici împreună cu părinţii mei...
Păi e simplu.
E frig.
E noroi.
Urăsc babele şi moşii din satul ăla.
               Nu ştiu cum stă treaba la alţii (fericiţi cei ce au bunicii la oraş), dar la mine treaba stă aşa:
" Iote, vin ăia de la (se precizează oraşu'), a lu' (se precizează numele bunicului/bunicii). Hai să ne uităm ce i-au/le-au adus lu' (se precizează numele bunicii/bunicului/bunicilor)."

Şi te dai tu jos din maşină şi te simţi ca un star. Încerci să-ţi acoperi faţa (îţi pui o glugă în cap) şi tragi un picior potăii ăleia handicapate care se agită ca un titrez în jurul tău (ca mai apoi, de emoţie, să se... uşureze... pe rotiţa maşinii, ca mai apoi să se laude la toţi câinii din sat că a făcut pipilică pe roata unei maşini de oraş). Tu, ca tânără rămurică ce eşti, intri în curte primu' (şi îţi dai gluga jos, simţindu-te în siguranţă). Dar toate astea nu mai înainte de a fi ciupit de bunica şi a te chinui să te apleci să-ţi pupi bunica (în cazul meu nu mai e vorba de bunici, că ei s-au dus de mult şi nu mi-au mai rămas decât ambele bunici care acum mi se par foarte scunde...). După ce ieşi puţin ciufulit din mâinile bunicii, alergi să iei în braţe pisica. Eşti conştien că poate să aibă niscai purici, dar merge. Ca orice orăşean, te bucuri când vezi câte un animal în habitatul lui. Apoi dai iama pe la găini şi raţe încercând să le sperii (poate aşa mai scapă un ou). Mai întărâţi şi celălalt câine (că se ştie, pe la ţară se ţine un câine legat în fundu' grădinii şi unu' mai mic care circulă zi-lumină prin toată curtea).
Te mai agăţi de vreo doi, trei pomi... intri în casă, te uiţi peste tot în căutarea de ceva dulce (bunicii nu sunt bunici dacă nu au ceva dulce), apoi te duci la ai tăi şi cu ochi de căţeluş le spui: " Nu mergem acasă? "
              În timpul ăsta ai tăi au descărcat bagajele (ai impresia că ai venit cu un ditamai tir-ul... şi nu poţi pricepe unde au încăput atâtea sacoşe şi sacoşele...). Dar în acelaşi timp, tanti Frusina de la colţu' din dreapta a stat aplecată peste gard să vadă şi ochii ei ce " i-a adus fi-sa lu' (se precizează numele bunicii)". Apoi tanti Frusina se duce în casă şi dă raportu'... şi dacă în casă nu are cui să-i dea raportu', iese la " radio-şanţ " sau " radio-băncuţa de la poartă " şi împărtăşeşte noile ştiri.
" Stai fă aşa să-ţi zic. Au venit fetili lu' (se precizează numele bunicii). Au cărat la sacoşe şi cutii... Şi ăla micu', nepo-su, ce îmbrăcat era. Nepoa-sa s-a făcut cât mă-sa, atât e de înaltă, da-i slabî... naaa... o i-a vântu'. I-o fi adus şi bani, cine ştie?! Şi cică nu o duce bine... Eee..."
Mda, faci un drum la ţară şi sughiţi trei zile.
Dacă una din babele spioance vede trei maşini la poartă, intră la bănuieli. " O fi murit (se precizează numele bunicii)? "
              Din nefericire, afli că ai tăi nu se grăbesc să se întoarcă acasă... la confortul oferit de oraş, de traiul la conservă, pardon, bloc... aşa că " mai stăm, că doar aici e aer, ce faci acasă... te plictiseşti... ".
Şi se apucă femeile (mamă, mătuşă, bunică... bine, mai puţin bunica) să facă mâncare. Băi, şi parcă nu ar fi suficient că au cărat de acasă şaptejdemii de sacoşe cu tot felu' de chestii încât tatăl tău avea impresia că o să cedeze maşina, ele îşi aduc aminte că au uitat ceva (ceva esenţial fără de care nu se poate prepara mâncarea). Mna... şi cine oare pică de fraier şi va trebui să-şi mişte fundu' la magazinu' plin de bârfe, pardon, marfă şi să cumpere chestia aia esenţială? Tu! După faţa aia: " De ce eeeeeuuu?? " şi nişte rugăciuni prin care îi ceri divinităţii să nu se existeze nimeni pe frumoasa străduţă asfaltată şi cu palmieri pe margini (eta na, noroi şi salcâmi cât cuprinde...), păşeşti în afara curţii (îi mai tragi un picior potăii să-şi mişte fundu' înapoi în curte şi din greşeală îi mai prinzi şi botu', să se înveţe minte). Te uiţi stânga-dreapta şi îţi tragi gluga pe cap, rugându-te în continuare să nu iasă nimeni la " radio-băncuţa de la poartă ". Dar cum divinitatea îşi bate joc de tine mai mereu şi are chef de râs, îţi scoate la înaintare ruda de gradu şapte din partea vărului de grad trei, a lu' Costache care era văr cu Ilie din satu' vecin, rudă prin alianţă cu văru' bunicului tău mort. Şi uite aşa, dacă respectiva rudă te vede ieşind din curtea bunicii tale, e imposibil să nu te întrebe:
Ruda: " Ce face mamaia? "
Tu în gând: " Freacă muşeţelu'."
Tu: " Bine."
Ruda: " Şi au venit şi ai tăi? "
Tu în gând: " Nu, eu am învăţat să pilotez avioane şi am aselenizat în fundu' curţii cu nou' meu model de navă spaţială - Spintecătoru' de curioşi."
Tu: " Da. "
Ruda: " Şi când plecaţi? "
Tu în gând: " Sigur mai devreme decât o să mori tu. "
Tu: " Azi. "
Ruda: " Şi ce face mamaia? "
Tu în gând: " WTF!! Alzheimer??? "
Deja o iei la pas rapid (nu că până acum ai stat pe loc, tu tot mergeai... dar ruda aia tot insista). Ajungi la bomba aia de magazin şi te uiţi speriat în urmă să nu te fi urmărit careva. Şi ca să vezi coşmar, tanti vânzătoarea are companie juma de sat. " Ohh... frate!! Să vezi discuţii pe urmă. ", îţi spui în gând. Cumperi ce ai nevoie, scoţi o bancnotă mai mare (să zicem de 10 lei)... şi vezi cu coada ochiului cum se uită lumea la tine şi strâmbă din bot (să nu cumva să faceţi greşeala să scoateţi un portofel plin de mărunţiş şi cu vreo 20 de lei numai în bancnote de 1 leu... că o să te vorbească lumea pe la colţuri şi mai mult).
Vânzătoare: " Şi la cine ai venit, mamică? "
Tu în gând: " Am venit la Moartea din satu' ăsta, să o rog să vă mai trieze puţin... mama voastră de curioşi. "
Tu: " La bunica. "
Şi dai să ieşi.
Vânzătoarea: " Şi unde stă bunica ta? "
Tu în gând: " Sigur nu stă la doi metri sub pâmânt, cum o să stai tu dacă îmi mai pui vreo întrebare. "
Tu: " Mai încolo."
Un zâmbet tâmp pe faţă şi în secunda doi ai ieşit afară şi începi să te rogi să nu mai dai de specimenu' ăla, de ruda aia. Ai noroc, nu mai e. Intri în curtea bunicii victorios. Te vede bunica:
Bunica: " Te-ai întâlnit cu cineva? "
Tu: " Ăăă... daa..."
Bunica: " Cu cine? Cu a lu' (şi începe pomelnicu' de nume, că parcă tu ştii cine-s ăia...)
Tu: " A doua casă, pe partea stângă... cum te duci înainte, cu gard albastru (nu ştiu cum se face, dar mai toţi au gard albastru pe la bunica pe acolo...)
Bunica: " Aha, era a lu' (şi spune un nume). Şi cine vindea la magazin? "
Tu: " O tanti. "
Bunica: " Înaltă, cu ochelari şi păr scurt? "
Tu: " Da. "
Bunica: " Aha, era a lu' (şi spune un nume). Da' trebuia să fie a lu' (şi spune alt nume). Aaa... da' stai aşa, că asta s-a dus cu fi-sa la oraş... "
Şi scapi şi de interogatoriul bunicii.
              Nu ştiu cum se face, dar ai impresia că din satul ăla ţi se trage tot neamu'. Cum s-a răspândit vestea venirii tale (eh, nu a ta... că tu nu prea eşti important, ci mai mult a părinţilor tăi) încep să apară tot felu' de " neamuri ". Nu ştii cine sunt, nu îţi aduci aminte să-i fi văzut mai mult de trei ori pe acolo, dar cică-s neamuri. Şi uneori se strânge lumea ca la pomană în curtea bunicii tale, iar tu stai cu gâtu' peste gard să vezi dacă nu cumva mai vine vreunu', că dacă mai vezi venind pe cineva, zici că e închis... şi îl mai pui şi pe Lăbuş pe el (eh, potaia-i trădătoare, mai mult se bucură... dar noroc cu tehnologia asta... bagi un house-ham de pe telefonul mobil şi să vezi pe urmă că nu se mai atinge nimeni de poartă).
               Într-un final vine şi timpul plecării. Ai impresia că a trecut un an lumină de când eşti pe planeta aia din altă galaxie. Înainte de plecare te asiguri că ai ai gluga la îndemână ca să fii sigur că ţi-o poţi pune în caz că apar la orizont " babe spion ", apoi mai smotoceşti puţin pisica (ca să mai lase nişte păr pe tine...), apoi treci prin mâinile " de rămas bun " ale bunicii ca mai apoi să te rogi să nu fie nimeni pe la " radio-şanţ " şi ieşi pe poartă. Şi în momentul ăla te simţi mai asaltat de fani decât Lady Gaga sau Justin Bieber. Şi nu poţi pricepe de unde spanac au apărut atâţia omi. Gluga trasă pe cap şi ţup în maşină. Eşti conştient că maşina nu are geamurile negre şi tot te văd ceilalţi, dar tu te simţi mai în siguranţă. Se urcă tot familionu'  în maşină... şi acasică... dar nu mai înainte de a străbate juma' de sat pentru a ieşi la şoseaua aia tâmpită care te duce acasă. Şi nu pricepi deloc de ce bunica ta stă tocmai în fundu' satului.
                După ce ai plecat împreună cu familionu', au loc tot felu' de discuţii. Ce i-o fi adus, ce i-o fi făcut, " ai văzut-o pe fi-sa... ce slabă e... ", " aaa... asta era fata care a venit la magazin ", " ce bine o duce (se specifică numele bunicii), ce o mai vizitează nepoţii, la mine nu vine nimeni "... Şi invitabilul se produce şi se duce şi bunica proprie la " radio-şanţ ".
Ţaţele: " Ce ţi-au adus nepoţii? "
Bunica: " Eee... mi-au adus. Nimic. "
Ţaţele: " Da' ce mari s-au făcut nepoţii matale."
Bunica: " Îhî. "
Ţaţele: " Şi îs la şcoală? "
Bunica: " Da. "  (şi atunci îi trece bunicii prin cap să exagereze puţin) Fata învaţă acolo cu calculatoare, daaa... şi cu bani... " (ştie bunica ceva legat de calculatoare (informatică) şi bani (matematică)... dar cine nu-şi laudă nepoţii sau fii/fiicele?!)
Ţaţele: " I-auzi! "
O ţaţă: " Şi nepotu' meu e la liceu. E la cel mai bun liceu din oraş. "
(E pe dracu'... l-am căutat pe net. E cam la cel mai prost liceu din oraş.)
               Şi discuţia continuă, dar tu eşti bucuros că ai părăsit acel sătuc în care toată lumea e atât de curioasă... şi îţi spui în gând că data viitoare nu mai vii.
                Staţi pe aproape pentru alte relatări din viaţă...

2 comentarii:

  1. Zappy, ai un talent incredibil în a povesti chestii amuzante, nu m-am mai putut opri din râs...Şi toate întâmplările petrecute la ţară sunt chiar adevărate- mai ales drumul către magazin.
    Xoxo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu crezi că eu povestesc aici, în neştiinţă de cauză? :)) Tot ce e descris în postarea asta mi s-a întâmplat.

      Ștergere

Zâmbeşte şi tastează!

 
Copyright (c) 2010 Zdrăngăneli and Powered by Blogger.